Defileul Raggaschlucht – „Șapte Scări” în varianta austriacă

TIPĂREȘTE

Spre rușinea mea, trebuie să recunosc faptul că nu am ajuns niciodată la Canionul Șapte Scări. În fapt, singura încercare de interacțiune a mea cu Piatra Mare a fost cândva în copilărie, când, dintr-o tabără de iarnă la Timișul de Sus s-a încercat o excursie la Cascada Tamina. Dar și asta s-a oprit la jumătate din cauza zăpezii prea mari. Așa că, nu știu dacă asemănarea din titlu corespunde realității. S-ar putea ca traseul Șapte scări, așa cum l-am văzut în poze, să fie mai dificil, dar ceva mai scurt. Am încercat, însă, să creez o primă imagine referitoare la ceea ce am vizitat în prima jumătate a celei de-a doua zi de caravană.

Defileul Raggaschlucht este amplasat pe valea Râului Ragga, (Raggabech după alte surse), cu câteva sute de metri înainte de confluența acestuia cu Râul Möll, în zona Flattach. Râul Möll izvorăște din Ghețarul Pasterze, lângă cel mai înalt vârf muntos din Austria, Grossglockner, unde vom ajunge în ziua următoare. Râul Möll este afluent de stânga al Râului Drava, în zona Sachsenburg.

Pentru a ajunge la defileu, plecăm de la hotelul nostru din Seeboden, Familiengut Ertlhof (vezi impresii) și mergem spre nord – vest, cea mai mare parte a drumului în paralel cu Râul Möll, cale de peste 30 km. La un moment dat, părăsim drumul principal luând-o spre stânga, mai facem cam 500 m, traversând râul și oprim într-o parcare. Suntem în parcarea Hanului (Gasthof) Raggaschlucht. A fost aleasă această parcare datorită numărului de mașini din Caravană. Pentru un număr mai mic de mașini se poate urca și parca ceva mai sus, mai aproape de intrarea în defileu. În cazul nostru, din parcare până la casa de bilete a defileului mai avem de parcurs circa 350 m, dar și de urcat circa 40 m, cu o pantă mai mare pe ultima porțiune.

Casa de bilete este amplasată în punctul având următoarele coordonate: 46°55' 46.76"N, 13°08' 24.71"E.

Un bilet costă 7 euro de persoană pentru adulți și 4 euro pentru un copil sub 18 ani. Noi, fiind un grup de peste 15 persoane, am plătit numai 6 euro/pers.

Defileul este, practic, un culoar de câțiva metri lățime, între doi pereți de stâncă aproape verticali, de mai multe zeci de metri înălțime, la baza cărora curge râul. A fost declarat, cel puțin pe panoul informativ de la intrare, „cel mai mare și mai frumos defileu din Alpi” . Porțiunea vizitabilă are 800 m lungime și circa 200 m diferență de nivel. Defileul este vizitabil din anul 1882. În anul 1978 a fost declarat „Monument al Naturii” .

Vizita se face parcurgând defileul pe o adevărată pasarelă din lemn, de circa un metru lățime, ancorată de unul din pereții canionului, suspendată la câțiva metri deasupra șuvoiului de apă. Uneori, fără a fi identificată vreo logică, pasarele se schimbă de pe un perete pe celălalt. Pe partea spre canivou, pasarela este prevăzută cu o balustradă din lemn, deosebit de solidă. Pe partea din spre perete, uneori, un cablu metalic vine în ajutorul deplasării. Pasarela urcă continuu, cu pante variabile, funcție de profilul canivoului. În caz de nevoie, pasarela se transformă într-o scară din lemn.

Un alt panou de la intrare ne informează că o puternică furtună din octombrie 2018 a distrus o bună parte din această pasarelă. Cu sprijinul autorităților locale și a unor voluntari, în primăvara anului 2019 pasarela este refăcută. Defileul este redeschis pentru turiști în data de 9 iunie 2019. În prezent se identifică foarte ușor zonele cu pasarela refăcută, având culoarea lemnului mai deschisă.

Drumul prin defileu este într-un singur sens, se urcă. Întoarcerea spre zona de intrare se face pe o potecă separată, pe deasupra defileului, prin pădure.

Urcușul de la parcare spre casa de bilete descurajează pe unii, inclusiv pe Doina, care se hotărăsc să nu mai continue. Alții se tem de coborârea care se face pe poteca din pădure, si care, după ploaie, ar putea fi alunecoasă, impracticabilă. Cei mai mulți, însă, continuă.

Intrarea se face chiar pe lângă chioșcul cu casa de bilete. Drumul mai larg, din afara acestuia, este de fapt capătul potecii de întoarcere. Prima sută de metri din traseu, până când ajungem lângă cursul râului, este ca o plimbare pe bulevard. O perioadă, nici după aceea nu este mai complicat, deși terenul începe ușor să urce. Mă gândesc să o sun pe Doina să o conving să intre și ea. Renunț la idee, pentru că nu știu ce urmează. Apoi, cursul apei începe să se învolbureze, panta urcușului crește și apare chiar și o podină din lemn. La un moment dat, parcă din senin se zăresc pereții verticali și intrarea în defileu. Podina se transformă ușor în pasarelă suspendată. Chiar la intrarea în defileu, pasarela este blocată cu o ușă din lemn. Pentru început, nu îi văd rostul. Apoi, îmi aduc aminte că pe vreme nefavorabilă vizitele nu sunt permise și defileul se închide. Acum este deschisă.

Chiar deasupra intrării, un bolovan mare se stâncă, rostogolit de undeva de sus, s-a blocat între pereții defileului. Pare să fie stabil, dar, cine știe! Toată lumea pare să-l fi remarcat și comentează. Eu nu l-am văzut decât acasă, în fotografie.

După intrare începe partea spectaculoasă. Pereții aproape verticali dar de forme neregulate, pasarela de lemn suspendată când pe un perete, când pe altul, șuvoiul de apă care curge cu zgomot pe dedesubt, toate acestea creează la fiecare pas o altă imagine, care mai de care mai spectaculoasă. Nu știu unde să mă uit mai întâi și fac poze cu nemiluita. Din cauza asta, rămân în urmă față de grup, ba chiar sunt prins din urmă de alte grupuri. Nu mă deranjează, ba chiar sunt mulțumit că mai am momente de odihnă la un urcuș continuu. Din când în când mai arunc câte o privire înapoi, și nu îmi rămâne decât să mă minunez că eu am urcat pe acolo.

Ar fi de menționat aici faptul că, destul de des, pe tot traseul, apare indicația de a se păstra o distanță de 5 m între doi turiști. Întâi am crezut că este o măsură de protecție în pandemie. Apoi m-am lămurit că este o măsură de protecție a pasarelei, că, pentru siguranța turiștilor, nu se dorește încărcarea excesivă, într-un singur punct, a acesteia. Dar, ca peste tot, nici aici această solicitare nu este în totalitate respectată.

Din loc în loc, câte un panou ne furnizează, în 3 limbi, germană, engleză, italiană, informații și date tehnice privind defileul. Începutul este datat cu 150 milioane de ani în urmă, odată cu formarea, pe fundul unui ocean planetar, a unor depozite calcaroase care au dus la formarea vechiului „platou continental european” . Apoi, în urmă cu 60 – 30 milioane de ani au apărut munții. în care, ulterior, după ultima glaciațiune, râul Ragga a început să sape defileul.

Cea mai mare spectaculozitate a zonei o creează, însă, cascadele. Nu am fost pe fază să încep să le număr, dar, probabil, până la sfârșit aș fi pierdut socoteala. Însă, oricât ar fi de numeroase, nu seamănă una cu alta. Mai înalte sau mai puțin înalte, în aliniament sau în curbă, cu o treaptă sau mai multe trepte, cu unul sau două șuvoaie paralele, toate sunt o încântare, mai ales pentru ochi, dar și pentru. urechi! De câteva ori, în vecinătatea cascadelor, pasarela se transformă într-o scară din lemn, pentru accesul la nivelul superior. Aceasta mărește și mai mult spectaculozitatea locului. Unele dintre cascade creează în jur un nor de stropi fini, ce duc la o umiditate crescută a zonei. În acele locuri, pasarela de lemn este udă, și există riscul de alunecare. De aceea, se recomandă a avea o încălțăminte potrivită în timpul excursiei. Totodată este de precizat că în defileu sunt cu câteva grade mai puțin decât în exterior. Deci este necesară puțină atenție la îmbrăcăminte.

Cea mai mare dintre cascade, cea pe care am văzut-o pe panoul de la Gasthof Raggaschlucht, este la capătul traseului vizitabil, și are 10 m înălțime. Pe mine nu mă impresionează foarte tare. Este o cădere simplă de apă care, parcă, îmi aduce aminte de „Urlătoarea” din Bucegii noștri. Am văzut pe traseu alte 2 sau 3 care mi s-au părut mai spectaculoase. decât ultima.

Urmează o parte ceva mai grea, ieșirea din defileu. Și aici este tot o scară din lemn, dar, parcă mai abruptă decât cele de până acum și, în orice caz, mult mai lungă. Aici mă gândesc ce bine s-a orientat Doina când a hotărât să nu vină. La capătul scării, ca un premiu, este un loc de popas, cu câteva băncuțe, pentru o binemeritată odihnă. În acest moment mi se termină bateria de la telefon. Noroc că mai am un aparat de fotografiat de rezervă.

Urmează coborârea. „Poteca” este un adevărat drum. În mod sigur are loc și un autoturism să circule pe ea, iar „carosabilul” este un pietriș cimentat. În nici un caz nu este un pericol de blocare în noroi, nici la cea mai puternică ploaie. Poteca, cu o lungime de circa 940 m coboară continuu, cu o pantă, relativ, constantă. După părerea mea, se parcurge foarte ușor. Dar, era să mă înec la mal. Cu vreo câțiva metri înainte de sosire îmi alunecă gheata pe niște pietricele. În afara faptului că am atins cu dosul pământul, nu s-a întâmplat nimic.

Toate saiturile indică o durată de parcurgere de 1 – 1.5 ore. Pentru mine, durata a fost de aproape o oră și jumătate. Dar o bună parte din acest timp am dedicat-o admirării imaginilor din jur și fotografiilor. Sper ca o parte dintre acestea, atașate la prezentul material, să vă convingă de frumusețea locului.

Ajuns jos, am parte de o surpriză. Doina nu este aici. Până găsesc un alt telefon, să o sun, nu știu dacă să cobor la parcare, sau să aștept aici. Iar, când reușesc să o sun, surpriza este și mai mare. Doina este prin defileu. Într-un final, după multe discuții, Cornel și familia, împreună cu Claudiu (71), au reușit să o convingă să încerce. Dacă nu merge, se poate întoarce din drum. În această situație, casiera nu îi solicită nici taxa de intrare. Dar ea, cu oarecare efort, face tot traseul. Este drept că a avut nevoie, apoi, de vreo 4 ore ca să își revină. Mi-a spus că pentru ea coborârea a fost mai dificilă decât urcarea. Partea interesantă este că, încercând să plătească taxa de intrare, după ce a coborât, este refuzată. Probabil, ca un mic premiu pentru performanța realizată. Claudiu susține că a fost apreciată corectitudinea din încercarea de a plăti.

În cele din urmă coborâm la parcare și ne urcăm în mașini, să mergem mai departe. Mai avem azi încă o jumătate de zi de excursii.

---

VIZUALIZĂRI: 808 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI