ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.09.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Piteşti
ÎNSCRIS: 19.06.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAY-2021
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

În vizită la Peștera Snejanka

TIPĂREȘTE URM de aici

Voi continua povestirile despre Bulgaria ascunsă sub pământ, vezi impresii, vorbind acum despre vizita făcută la Albă ca Zăpada, în castelul ei din Peștera Snejanka aflată în masivul Batak din Munții Rodopi, la circa 45 kilometri de Plovdiv. Noi veneam de la Kazanlac, circa 150 kilometri, drum frumos printre culturi de trandafiri, începuse culesul.

Apropiindu-ne de Snejanka am rămas surprinsă văzând mulțimea tarabelor unde se vindeau fructe și legume, dar ajungând în orașul Peștera, cunoscut prin Muzeul „Mașinile socialismului” , am găsit explicația; este piață de aprovizionare pentru cei peste 20.000 de „peștereni” , oare așa se numesc locuitorii?!?! , toate drumurile duc la Snejanka trecând prin orașul aflat la circa 5 kilometri.

Mergând spre Batak, am trecut podul peste Râul Stara și după circa 2 kilometri, la intersecția cu Indicatoare PEȘTERA SNEJANKA 3 km, în bulgară și engleză, am virat la stânga pe un drum foarte stricat, altă dată asfaltat, acum cu gropi și pe stânga și pe dreapta, centru nu exista, șoseaua fiind destul de îngustă…. După circa un kilometru șoseaua devine mai bună, chiar acceptabilă, cu porțiuni netede, am mers până la capăt într-o mică parcare. Un indicator spunea că până la Peșteră se mai fac 25 de minute pe o potecă ecologică de circa 800 de metri lungime, pe marcaj turistic bandă roșie orizontală între două benzi albe. Este un urcuș continuu, pe potecă sau pe trepte de lemn, sunt și balustrade de protecție suficient de solide, am întâlnit două familii ce coborau și mai multe bănci noi, bine întreținute, bune pentru odihna călătorilor…. Am găsit și un chioșc, am urcat puțin pe lângă el și am ajuns la un punct de belvedere asupra pădurilor și stâncilor din împrejurimi.

Am revenit la marcaj, după care am mers lejer, am coborât puțin și am văzut căsuța administrativă și intrarea în peșteră.

Peștera Snejanka, în traducere Albă ca Zăpada, veche de câteva milioane de ani, este o peșteră mică de doar 165 metri lungime, are temperatura constantă de circa 8 grade, adăpostește sute de mii de formațiuni speologice, stalactite, stalagmite și coloane de forme și dimensiuni diferite, lacuri de sinter, draperii și franjuri toate albe ca zăpada, de aici și numele ei dat în anul 1961 de cercetătorii și descoperitorii ei fascinați de frumusețea ei. Pe site-ul peșterii de care bulgarii sunt foarte mândri numind-o Perla Munților Rodopi, peshterasnejanka.com, se găsesc mai multe informații despre Peșteră.

Se vizitează zilnic de la ora 10 la ora 17:15 în perioada de vară, 1 aprilie – 30 septembrie, și de la ora 10 la ora 15:15 în restul anului, accesul în peșteră este permis din oră în oră atunci când este grup, taxa de acces fiind redusă pentru pensionari la 4 leva, preț întreg, 6 leva.

Ajunși la peșteră am fost întâmpinați de custodele ei, era singur acolo, care ne-a invitat să luăm loc și să ne odihnim puțin, apoi ne-a povestit câte ceva, am achitat biletele și am primit și o hartă a peșterii. Ne-a deschis ușa de la Peșteră, ne-a urat o vizită plăcută și s-a retras, lăsându-ne singuri.

Peștera este bine iluminată, temperatura era plăcută pentru cum eram noi echipați, iar o scară solidă ne invita să coborâm prin prima sală, era scris doar în bulgară, n-am înțeles nimic. Am trecut prin sală pe acea scară, dar surpriză, nu era nici o plăcuță indicatoare, nu am văzut nici una în toată Peștera, seara am aflat că se cheamă Sala Ugerelor, numită așa după forma stalactitelor ce o împodobesc. Am ajuns apoi în Sala Mare, are 60 metri lungime, unde, prin pădurea de piatră, stalagmite în formă de lumânări, sfeșnice sau turnuri, am văzut Vatra Olăritului, lângă ea s-a găsit multă ceramică, piese de bronz, dar și oase de animale sălbatice, dar n-am văzut Papagalul și Castelul, nici n-am căutat prea mult...

Am trecut podul peste Râu Împietrit și pe alte scări am coborât într-o sală mai mică, dar foarte bogat împodobită, poate cea mai frumoasă, Sala Magică, construită din sinter de cristal alb ca zăpada, draperii albe și podea argintie, unde se ascund în dreapta Albă ca Zăpada și câțiva Pitici, nu i-am descoperit. Tot aici este și Harfa, în partea stângă a sălii.

Ne-am întors în Sala Mare și urcând ușor la dreapta pe o scară am ajuns în Sala Surpării, unde Ursul se ridicase în picioare printre blocurile de piatră prăbușite din tavan dar Vatra Tracică rămăsese intactă.

Am trecut prin primele două săli, mers încet, frumusețea peșterii, mulțimea stalactitelor fascinează, aș mai fi stat pe acolo să le privesc, să le admir, să caut draperii, franjuri sau alte forme, dar se apropia ora 17 și mai aveam de mers în acea zi, plimbarea prin peșteră se întinsese pe circa 50 de minute, toată plimbarea din parcare la peșteră și înapoi durase cam o oră, drumul cu mașina fusese și el destul de lung.

Am coborât în parcare în circa 20 de minute, nu am întâlnit pe nimeni care să urce, și am pornit spre Plovdiv, destinația finală a acelei zile.

Imediat după ce am plecat am văzut o mașină ce se grăbea spre peșteră, sper că au găsit custodele acolo, noi ne-am continuat însă drumul...

Peștera este de neratat, merită vizitată pentru mulțimea formațiunilor speologice pe care le adăpostește, dar mai ales pentru albul ce acoperă pereții ei. Am vizitat în circuitul de început de vară trei peșteri, aceasta mi s-a părut cea mai spectaculoasă! Mergeți acolo și nu veți regreta!


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cadru natural deosebit, se merge la peșteră pe potecă, circa 30 minute, urcuș lejer...


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

O peșteră frumoasă cu multe formațiuni speologice, tavan dantelat, pereți drapați...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de mprofeanu in 20.09.21 19:59:04
Validat / Publicat: 20.09.21 20:32:40
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 695 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Balustrade de lemn pe Poteca spre Peștera Snejanka
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 60500 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmasterscris / TELEFON [20.09.21 20:53:55] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mprofeanuscris / TELEFON [20.09.21 21:09:45] »

@webmaster: Mulțumesc frumos la dublu!!

doinafil [22.09.21 13:43:36] »

Foarte frumoasă și această peșteră! Văzând pozele, mai ales pe cele cu tavanele înțesate de ace mici de forma țurțurilor, mi-am amintit de „Postojna Jama” .

Este incredibil cam ce poate să facă natura, nu numai la suprafațaă, ci și subteran! Sculpturile cu forme (ugere, țurțuri, dantele, văluri) și culori diferite, impresionează și te lasă cu gura căscată - la propriu!

Felicitări pentru periplul vostru prin Bulgaria, pentru articolele elaborate (care dau multe informații utile) și...

mprofeanuscris / TELEFON [22.09.21 15:25:20] »

@doinafil: Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou! Această peșteră este foarte mică în comparație cu peștera Postojna, dar frumoasă, un mic giuvaier... știu că ai văzut-o în vara aceasta în circuitul tău prin mai multe țari, inclusiv o bucățică din Croația...

Cu mare drag, !

nightwish [04.02.22 22:56:23] »

Omul cat traieste invata!

In ultimii ani, ne-am petrecut vacantele de iarna la schi in statiunea Pamporovo. Statiunea si domeniul schiabil sunt construite in jurul varfului Snejanka, unde se afla turnul omonim. Sincer habar nu am avut pana acum ca Snejanka inseamna Alba ca zapada.

Multumesc pentru informatii. Citit si votat cu multa placere ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, mprofeanu, nightwish
Alte impresii din această RUBRICĂDrumeții în M-ții #Rodopi:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064110040664673 sec
    ecranul dvs: 1 x 1