Pavo, o pensiune convenabilă

TIPĂREȘTE

Un eveniment fericit în familie m-a adus în weekendul ce tocmai a trecut în urbea celebrului Dobrin. A fost pentru întâia oară când am înnoptat în Pitești, motivul absenței acestui oraș din prestigiosul meu palmares de călător fiind - evident - prea marea apropiere de capitala noastră dragă, unde îmi am domiciliul.

Totuși, alegerea nu mi-a aparținut. „De vină” a fost ginerică, bebelușul în numele căruia m-am lepădat de Satana în urmă cu treizeci și un pic de ani, devenit între timp un bărbățel în toată regula, căsătorit cu „cununie și țertificat” cu o piteșteancă. El s-a ocupat de rezervările făcute pentru cei câțiva bucureșteni, membri ai familiei.

Și a ales Pensiunea Pavo⁎⁎⁎, o variantă spre care eu una nu m-aș fi îndreptat probabil din cauza depărtării față de centru, dar și față de locul unde s-a desfășurat nunta, într-un ambient natural extrem de plăcut, aflat însă taman în satul Budeasa Mare. Dar până la urmă totul a ieșit bine și n-am ce să-i reproșez, Doamne ferește! finului meu.

Pensiunea Pavo este situată pe Calea/Prelungirea Craiovei nr. 3, așa încât, fiind cu mașina, înaintea intrării în Pitești ne-am înscris pe drumul către capitala Olteniei, de pe care ne-am desprins după câțiva kilometri cotind la dreapta pe strada „noastră” și rulând în continuare către centru printr-un peisaj tipic de periferie urbană: case cu maxim 2 etaje, service-uri auto, depozite, benzinării etc.

Chiar în fața indicatorului „Pitești” am oprit în fața primei clădiri marcată „Pavo” , observând imediat cu oarece surprindere una alăturată asemănătoare ca stil modernist de construcție și zugrăvită în aceleași nuanțe de bleumarin și alb. Nu știam că pensiunea cuprinde două corpuri de clădiri, în prima aflându-se recepția, în care am și pătruns pentru a ne lua cheia, pardon cardul. Am remarcat cu această ocazie strădania proprietarilor de a decora cât de cât locul, deși asocierea unor statui și statuete desprinse parcă dintr-un film SF cu numele pensiunii, derivat, după spusele recepționerului, din „pavone” , adică „păun” în limba italiană, m-a cam derutat... ????

În fine, nu asta contează, ci faptul că repartizați în al doilea corp de clădire și îndrumați fiind spre spatele acestuia, am găsit acolo o parcare încăpătoare, unde ne-am lăsat mașina și am purces către intrare. Am urcat la primul etaj cărând după noi bagajele cu ținutele obligatorii, gâfâind din greu după cele trei șiruri de trepte și amintindu-ne cu nostalgie că în urmă cu numai câteva zile, în excursia făcută în Peloponez, stătuserăm la Nafplio într-un bloculeț cu două etaje care avea lift...

Vai ce cârcotașă sunt! ????

La coborâre am avut răgazul de a constata că și pe scări se găseau ceva decorațiuni iar balustrada fusese vopsită în mai multe culori, cu scopul cert de a mai înveseli un pic atmosfera. Asta pentru că pe culoare și în cameră predominau nuanțe de maro închis și roșu destul de mohorâte.

Camera în sine era măricică și cuprindea un pat matrimonial format din alăturarea a două paturi de o persoană, dar cu saltele tari și confortabile, așa cum ne place nouă. Am avut și veioze suspendate de o parte și de alta a patului, ceea ce am apreciat. Dulapul cu oglinzi era și el de dimensiuni generoase, numai că în interior nu am găsit decât pilote, nu și perne de rezervă, cearșafuri sau păturici mai subțiri: peste noapte s-a răcorit și nu am putut dormi dezvelită, dar pilotele erau prea groase, așa că am cam transpirat. Aici acord un minus. ????

În schimb, televizorul cu ecran mare plat funcționa bine, la fel și aerul condiționat și Wi-Fi-ul, pe care le-am testat pentru foarte scurt timp, doar din curiozitate. Nu am găsit nimic în minifrigider, dar am avut unde să-mi așez sticluțele cu apă pentru nessul de a doua zi dimineață. Am văzut că aveau și cană electrică pe birou, dar nu am întrebuințat-o.

Baia - destul de mare și ea - era dotată cu cabină de duș încăpătoare iar drept consumabile am avut la dispoziție hârtie igienică, șamponele și geluri de duș de calitate, plus câte două rânduri de prosoape mici și mari. În holul de la intrare erau un cuier și papuci de unică folosință.

Balconașul, cu vedere spre cartierul de case din spatele străzii, era însă mic, și drept dovadă, pe el nu încăpuseră decât o masă și un singur scaun, pe care mi-am așezat posteriorul pentru a-mi bea cafeaua în soarele blând al dimineții.

Una peste alta, am fost mulțumită de cameră, amenajată modern și funcțional, așa cum îi șade bine unei pensiuni care, prin prisma locației, presupun că e mai degrabă destinată cazărilor de tranzit. De asemenea, prețul de 150 lei/noapte mi s-a părut convenabil.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul https://pensiune-pavo.ro/.

Am rămas totuși nedumerită de lipsa măcar a unui salonaș pentru micul dejun, fapt compensat parțial de existența unui local modest pe nume „Cochet” , lipit practic de clădirea cu recepția. Nu am idee dacă există vreo legătură între cele două sau dacă proprietarul este același???? - înclin să cred că nu, căci Cochet este o cârciumioară tip bufet rustic, popular, foarte diferit ca atmosferă de pretențiile de ștaif ale pensiunii - pentru conformitate, atașez și câteva poze. Însă mirosul de grătar care ne-a gâdilat nările ne-a atras ca un magnet la ora 2 după-amiaza, atunci când am ajuns, așa că ne-am regalat cu niște mici și cefe de porc cu cartofi prăjiți, totul preparat „ca la mama acasă” , așa cum suna, de altfel, și reclama restaurantului. Mâncare nesănătoasă, știu; nu mă certați, vă rog! ????

Dacă aveți drum prin zonă, recomand o oprire pentru masa de prânz sau cel puțin pentru o cafeluță.

Așa după cum recomand și Pensiunea Pavo.

---

VIZUALIZĂRI: 657 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI