Mariflor Guesthouse – pe malul pârâului Dălghiu

TIPĂREȘTE

După ce am share-uit zbaterea mea în găsirea unei cazări la Vama Buzăului, zonă abuzată turistic de cohortele de români, îmi fac curaj să vă povestesc și despre casa pe care am invadat-o temporar, pe o perioadă determinată de weekend, acela de-a picat odată cu sărbătoarea de Sfânta Maria.

Păi da, îmi fac curaj pentru că probabilitatea să scriu despre ceva care să vă placă și să vă atragă este una mică-mică de tot, aproape ca derivata funcției constante, adică zero. De ce zic asta? Pentru că v-am spus deja în review-ul trecut: proprietarii acestei pensiuni nu umblă cu detalii, în sensul că nu închiriază cu camera, ci cu casa! Eu vă anunț acum ca să vă opriți la timp, adepții turismului în doi sau trei... hai patru, să nu vă pierdeți timpul cu cititul, apoi să mă trezesc că-mi faceți păpușă cu ace!... că am operație de menisc și nu vreau să mai pătimesc și din alte cauze.

Cum ziceam, proprietarul adică doamna Gal (care mi-a răspuns la telefon), închiriză o casă întreagă de 5 încăperi din care patru camere de câte 2 persoane și 1 apartament de 4 persoane. Iar dacă nu aveți un grup așa, mai numeros, mă tem că o să veniți să vă împrumutăm noi, în caz că vă doriți să luați în custodie temporară Mariflor Guest House din Vama Buzăului.

De fapt, adresa exactă este asta:

Cum am ajuns la casa asta, ați aflat! Ce nu v-am dezvăluit încă este faptul că înainte de toate, am plătit un avans prin transfer bancar în contul de ni l-a indicat doamna Gal, să fie sigură că nu o păcălim că mergem, apoi să renunțăm, dar și din considerentul ca noi să fim siguri că nu dă casa pe bucăți, dar sunt convinsă că nu face dumneaei d-astea, că nu vrea să amestece grupurile, să nu iasă cu divorț. Stă scris și pe saitul pensiunii.

Ca să ne lase să stăm acolo, am făcut chetă de 2.360 lei (220 lei/cameră dublă/noapte și 300 lei/apartament/noapte), că am ținut morțiș să mergem în weekend, că dacă am fi mers de luni până joi, aveam reducere la 2.160 lei (200 lei/cameră dublă/noapte, respectiv 260 lei/apartament/noapte). Cu reducere, fără reducere... ce să mai comentăm atâta, având în vedere câtă lume voia în vamă la sfârșitul ăla de săptămână. N-am fi crezut, dar și atunci când ne relaxam noi pe terasă, un cuplu ținându-se de mână, a trecut podețul de peste pârâul din fața casei și a vrut să închirieze o cameră, dar noi am fost nevoiți să-i refuzăm politicos, mai ales că proprierarii nu ne-ar fi lăsat să primim străini în casă. N-am întrebat, dar sunt convinsă că așa este! :D

În afară de camerele astea, proprietarii pun la dispoziția musafirilor de le trec pragul toată casa, o construcție cu etaj în stilul arhitectonic zonal, cu lemn și piatră, la poale de dealuri împădurite. În față chiar la intrare, pășești mai întâi pe o terasă-prispă acoperită, mărginită la capătul din stânga de un ansamblu zidit din cărămidă care încorporează un cuptor, plită și grătar, iar la capătul din dreapta de un living imens, de vreo patruzeci de mp cu două mese de paisprezece-cinsprezece persoane, cu trecere în bucătărie, utilată și aceasta cu tot ce trebuie.

Terasa este mobilată cu mobilier de grădină (din plastic care imită răchita împletită), o masă și scaune pentru 8 persoane dar și cu o măsuță de cafea și două fotolii gonflabile cu formă extrem de comodă. La nevoie, există și supliment de scaune...

Toată casa are împrejur câteva mii de metri pătrați de grădină și peluză în care sunt amenajate diverse zone de relaxare pentru adulți și copii. Dimineața la cafea, ne-a plăcut să ne plimbăm prin iarba tunsă îngrijit, să ne legănăm pe balansoare și scrâncioabe ca să ne fie trezirea mai lentă, iar unii au preferat să șadă în hamace la soarele de munte că, ziceau ei, bronzul de altitudine te ține până la sezonul viitor, nu ca ăla de la mare care se curăță la primul duș... cred că erau răutăcioși, ca vulpea care n-a ajuns la struguri...

De pe peluza din fața casei, poți să cobori în parcarea privată gratuită, extrem de încăpătoare, delimitată de un zid pe lângă care cresc tufe de flori colorate și să mergi direct la pârâul Dălghiu care trece prin fața proprietății, chiar la limita ei. Iar asta este foarte fain, că malurile râului sunt acoperite de arbuști și pomi prin care păsări gureșe de munte își găsesc cuiburi, iar dacă stai pe podețul de lemn de la intrare, trilurile lor vesele sunt completate de susurâul liniștitor al apei.

Oriunde te afli, pe terasele de la etaj, pe cea de la parter, în colțul grădinii, pe peluză sau pe podețul de peste pârâu, priveliștile din jur sunt liniștitoare și fiecare frumoasă într-un anumit fel, natural. Pe dealul din spatele casei, mioarele împrăștiate ca niște pete mici bej pe fond verde, scuturau din când în când clopoțeii, iar clinchetul lor mângâiau ușor auzul.

Toți care vor sta aici la Mariflor, ca și noi, au voie să folosească absolut toate obiectele casnice și electrocasnice puse la dispoziție, cum ar fi frigiderul cu congelator din bucătărie, vitrinele frigorifice de pe terasă, grătarul sau sistemul audio.

Doamna nu era prezentă în acel weekend, nu știu dacă a fost doar o coincidență faptul că dânsa atunci, ca să ne facă în ciudă, a plecat cu copiii la mare. Dar am ținut legătura tot timpul și ne-a asigurat că oricând, pentru orice problemă putem să o sunăm sau să apelăm la soțul dânsei care de altfel ne-a întâmpinat la proprietate cu câte o țuică din partea casei, să ne înceapă sejurul plăcut.

Proprietarii nu locuiesc acolo, dar alături, într-o căsuță mică șade mama gazdei, o bătrânică pe care am văzut-o îngrijind florile de prin grădină. Nu ne-a deranjat absolut cu nimic și sperăm că nici noi pe dumneaei, căci atunci cand ne întâlnim suntem destul de gălăgioși, râdem și ne distrăm, ascultăm muzică, dar nu exagerăm, cred eu.

Toate facilitățile de care ne vorbise gazda erau funcționale. Parola de la wi-fi era la vedere, sub sticla mesei de pe terasă, alături de o listă cu locuri recomandate, la care puteam să mâncăm. Existau TV-uri cu ecran plat, conectate la o rețea de televiziune prin cablu, atât în camere cât și în living unde în plus, exista un sistem audio la care ne-am și conectat wireless de câte ori voiam să ascultăm muzică.

Aerul condiționat lipsește, dar ce nevoie să fi avut de el când ziua era răcorică în casă dacă intrai de la cele 28-30 grade pe care le-am avut în zilele acelea, iar noaptea temperaturile scădeau la 13 grade, de a trebuit să mai punem pe noi și pătura de rezervă.

Casa era curată, încăpătoare, dar fără lux și opulență, mai degrabă cu aerul țărănesc din acea zonă de munte. Tot sejurul am fost lăsați de capul nostru, n-a venit nimeni să ne întrebe de sănătate, iar noi am făcut ce ne-a tăiat capul, inclusiv o țâră de ordine înainte de plecare, strângând gunoaiele de le făcurăm pe la locurile comune, în niște saci mari de plastic găsiți la bucătărie. Cu mopul, tot noi am dat când o lubeniță prea mare și rotundă a căzut din vitrina frigorifică și s-a crăpat pe gresia de pe terasă.

Singura spaimă pe care am tras-o a fost dimineață pe la șapte când apa oprită de cu seara (pe la zece) a țâșnit cu presiune în vasul de la budă, iar țevile au început să șuiere. M-am trezit brusc din visul în care trenulețul turistic în care ne aflam făcea off-road și pornise vijelios către o râpă, cu butonul sirenei electrice blocat pe ON.

Dar opritul apei nu a fost vina pensiunii, că vecinii din împrejurimi veniseră și ei să ne întrebe dacă știm care e treaba cu debitul din ce în ce mai mic la apă. Și atunci ne-am liniștit, că nu eram singurii care ne spălam o seară cu apă de la pet... doar că a noastră era toată de la frigider!

Camerele pe care le-am luat în primire sunt dispuse trei la parter și două la etaj, din care unul fiind apartamentul în care au încăput trei persoane, deși putea găzdui patru. La etaj se ajunge pe o scară de lemn masiv, care urcă direct din livingul imens.

Toate camerele au băi individuale, astfel că n-a fost nevoie să ne înghesuim cu toții la baia de sub scara din living, mai ales că acolo era doar o chiuvetă și o toaletă.

În plus față de ceea ce am primit temporar în custodie, la etaj erau două camere în amenajare - chiar cele cu vedere directă spre peluza din față și pârâu. Păcat că nu aveau încă nici podelele terminate, ar fi fost bine să stăm în ele, versus în cele de la parter, care au intrările și geamurile pe holul comun în care se intră direct de pe terasa de la parter. Ceilalți care au stat în camerele de la etaj au avut acces pe balcoanele-terasă proprii fiecărei camere, iar vederea către dealurile ce se profilau în dreapta casei.

Camera noastră a fost nr. 2, cea mai din stânga de pe holul de la parter, cu baie proprie, accesată din cameră. Tot mobilierul era din lemn masiv, ca de altfel prin toată casa, băițuit și lăcuit în culoare închisă. Patul imens din lemn și el, trona pe mijloc, alte obiecte cum ar fi o măsuță, două dulăpioare mici pe post de noptiere, o comodă pentru TV un dulap cu două uși, precum și 2 scaune cu spătar, erau risipite care pe unde trebuia.

Salteaua a fost groasă și bună, lenjeria era colorată dar mirosea a curat, 2 perne, iar în dulap am mai găsit o pernă pătrată atât de mare că am crezut că e pentru două persoane, precum și o pătură pufoasă.

Pe podeaua de lemn bine rindeluită, în fața patului, era așezat un covoraș oval, clasica imitație a modelului” persan” .

Fiecare cameră se încuia cu cheile care fuseseră lăsate în uși, dar existau chei și la ușile de la hol și living, care erau accesate direct de pe terasă. Le-am încuiat pe astea din urmă, când am plecat pe la drumeții.

Baia

Nu pot să spun că era wow dar nici chiar pe sărăchie; era utilată cu: vas de toaletă, chiuvetă așezată pe un picior din ceramică albă, duș plasat în colțul opus ușii, despărțit de restul băii printr-o perdea de plastic, într-o cădiță mică acoperită cu aceeași gresie de prin baie. Sifoanele au fost ok, apa s-a scurs normal și n-am făcut inundații.

Doar mirosul era un pic supărător, cu toate că baia avea și o mică fereastră de aerisire ce dădea spre spatele casei, prevăzută cu plasă anti-insecte. Pe peretele de lângă ușă, exista și un calorifer portprosoape, iar lângă vasul de wc, un coș de gunoi și peria într-un suport.

Nu am avut nici uscător de păr și nici consumabile, dar prosoapele au fost albe și câte două de fiecare. Desigur, pe-astea le-am folosit tot sejurul, nu le-a schimbat nimeni.

Poate ar mai fi necesitat un pic de strălucire dată gresiei și faianței, dar nah... pentru două nopți... n-a fost un capăt de țară.

Deși sună bine – Gastro Local la Delia Gal – n-a fost să fie așa!

Informația de pe pagina web a pensiunii cum că găsim aici bucate tradiționale, m-a bucurat mult, credeam că l-am prins pe Dumnezeu de picioruș când am citit: Casa Mariflor oferă serviciul Gastro Local prin care turiştii pot degusta mese tradiţionale, gătite cu produse locale.

La primul telefon însă, când am sunat să întreb de rezervare, doamna Gal mi-a spus că nu ne asigură masă... ceea ce m-a cam pleoștit, poate motivul în plus pentru care am încheiat rapid convorbirea... v-am spus povestea! Că n-am avut noi noroc în weekendul ăla, că așa o fi tot timpul de o vreme încoace și totuși nu au actualizat site-ul, că are concurență prea mare și s-a lăsat de treaba asta... nu știu să vă lămuresc, nici eu n-am mai întrebat, dar dacă vreodată mergeți p-acolo, e bine să vă interesați!

La fel se pare că citiseră și alții, că au mai fost turiști care veneau să le dăm ceva gătit tradițional, doar că atunci când le spuneam că trebuie să aștepte vreo două ore, până dăm foc la grătar, plecau nemulțumiți de modul în care înțelegeam noi noțiunea de ospitalitate!

Așadar, împotriva voinței mele dar din voința majorității, am mâncat ce ne-am pregătit cu mânuțelele noastre și la mic-dejunele întârziate de le zic englezii brunch, dar și la prânzo-cină. Recunosc, a fost foarte bun, dar pentru asta nu voi putea să acord o notă gazdelor, ci poate doar grataragiului nostru din grup, care ne-a pregătit niște fripturi... un deliciu!

În altă ordine de idei...

Bucătăria era utilată cu obiecte electrocasnice, printre care aragaz lat cu cuptor, cuptor cu microunde, filtru de cafea, dar și cu ustensile de bucătărie, veselă și sticlărie de toate felurile, tacâmuri pentru toată lumea. Erau inclusiv condimente diverse, ulei și oțet.

Nu sunt deloc adepta gătitului în concediu și nu mă omor după weekend-urile în care trebuie să spăl vase, dar uneori, când mergem cu prieteni în felul ăsta, ne mobilizăm cu toții pentru un grătar sau un mic-dejun frugal pe lângă o cafea, iar această pensiune ne-a oferit toate condițiile să putem pregăti așa ceva.

Ceea ce lipsea din această ecuație era mașina de spălat vase și zic eu că ar fi imperios necesară!! Dacă totuși, închirierea se face doar pentru grupuri, iar grupurile - se presupune - vin să petreacă timp plăcut sau chiar să sărbătorească ceva, că doar d-aia se strâng oamenii laolaltă (ba nu, se unesc și la alte evenimente mai triste, dar aici nu e cazul), atunci nimeni n-are chef să spele vase!

Zona deosebit de frumoasă, natură pură, liniște și relaxare, loc de încărcat bateriile. Se pot face trasee turistice de toate gradele, se pot vizita cascada Urlătoarea și Rezervatia Valea Zimbrilor. Se poate pescui la Iazul din Vamă și mânca la restaurante cu specific tradițional, sub brand-ul Gastro Local. Cei ce vor să campeze, o pot face în două locuri amenajate Camping Oliver și Camping Festung – cel din urmă, cam prea la șosea, după gustul meu.

Ceva mai de cultură sătească așa... ar fi Camera cu minuni - o colecție de artă privată adunată de-a lungul timpului, recondiționată, care se regăsește în incinta Complexului Central Sf. Nicolae din comuna Vama Buzăului. Colecția cuprinde obiecte și mobilier țărănesc și moșieresc, adunate de prin țară, expuse într-un muzeu privat bzb.ro/stire/muzeul-priva ... adunate-a132639

Orașul Brasov – se află doar la 50 km de acest locșor binecuvântat, iar în Brașov oricine găsește ce să facă, o știm cu toții.

De relaxare am avut parte în mod clar. Nici nu ar fi putut să fie altfel în marea aia de vegetație, liniște și aer curat, departe de canicula din București unde ne fierseseră destul creierii în timpul săptămânii.

Distracția a fost oarecum la pachet, iar noi știm asta când plecăm cu grupul de prieteni pentru că mereu ne bucurăm când ne întâlnim, ne place să petrecem, să ascultăm muzică sau chiar să cântăm și nu în ultimul rând să glumim și să râdem, să ne bucurăm de viață. Pentru ca atmosfera să fie mai calumea, am încins un foc de tabără pe care l-am făcut în curtea pensiunii, apoi la final l-am stins cu apă pentru că nu voiam să se întindă la stiva de lemne grijită de gazdă pentru iarnă.

Prin casă se mai găsesc ceva jocuri pentru divertisment - table și cărți - pentru cei care sunt împătimiți de astfel de distracții.

Noi ne-am simțit bine la pensiunea Mariflor Guesthouse din Vama Buzăului pe care o recomand grupurilor de prieteni, familiilor sau altor grupuri restrânse care vor să petreacă timp împreună, vor să sărbătorească evenimente ori vor să se strângă la ce știu eu ce întâlniri tematice.

---

VIZUALIZĂRI: 1295 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI