ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.08.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 11 MIN

23 august 1944 - Consecinţe

TIPĂREȘTE

Astăzi este 23 august şi se împlinesc 77 de ani de la Proclamaţia regelui Mihai prin care anunţa ieşirea ţării din alianţa cu puterile Axei reprezentate în principal de Germania, Italia, Japonia cât şi încetarea războiului cu puterile aliate din Antantă :Marea Britanie, URSS şi SUA.

În 2017 am scris un review pe care-l copiez integral şi în care arătam cum am perceput eu acest act ca şi copil de 10 ani. Interesante sunt cele 27 de ecouri v. aici, în care userii mai tineri sau nu, aduc completări despre ce li s-a întâmplat lor sau familiile lor în urma acestui eveniment sau cum, timp de 45 de ani li s-a spus la şcoală şi au citit în presa vremii versiunea oficială.

Iată reviewul scris în 2017:

˝Proclamaţia regelui din 23 august 1944

În 1944 tata se întorsese de pe front dar era mobilizat în continuare în ţară în Reg. 2 Care Luptă al cărui medic era. Regimentul se retrăsese în comuna Ulmi de lângă Târgovişte, gata fiind să execute ordinele în caz că situaţia o cerea.

În Bucureşti începuseră bombardamentele americanilor şi deşi ne refugiam în pivniţă nu se ştia dacă dintr-o bombă, blocul s-ar fi putut surpa peste noi. Ziua de 4 aprilie 1944 a adus urgia peste Bucureşti. Au murit aproape 3000 de oameni în bombardamentul care în afară de zona Gării de Nord a vizat şi cartierele centrale ale capitalei. Oamenii părăseau îngroziţi oraşul, fiecare unde putea.

Într-o seară l-am văzut pe tata în uşă care ne-a spus ˝strângeţi-vă fiecare ce credeţi într-un geamantan că mâine dimineaţă la ora 5 plecăm˝. În faţa casei era o maşină militară cu care am plecat la Ulmi.

Au închiriat două cămăruţe în casa unui ţăran, eu aveam 10 ani şi mă jucam cu copiii din vecini sau ai altor ofiţeri, totul mergea bine. Nevestele de ofiţeri pregăteau cu rândul masa la popotă.

Într-o zi era mama de jurnă. Zilnic se dădea sirena când avioanele americane zburau spre Valea Prahovei. În Ulmi nu bombardau. Mă certasem cu o fetiţă, plângeam amândouă şi mama a ieşit din bucătărie să ne împace. În acel moment o bombă rătăcită sau nu, a căzut peste popotă distrugând toată clădirea. De atunci mama a început să ţină post şi marţea că Dumnezeu o scăpase cu viaţă şi nu-i lăsase copiii orfani.

Seara venea un camion care aduna familiile ofiţerilor cartiruiţi în sat şi ne lăsa în pădure pentru că începeau bombardamentele. Nu la Ulmi ci asupra sondelor şi rafinăriilor de pe Valea Prahovei. În întunericul nopţii vedeam cum cădeau bombele ca un şir de mărgele luminoase. În linie dreaptă nu era o distanţă mai mare de 50 km.

Într-o după amiază la aparatul de radio pe care-l aveam în cameră se anunţa din jumătate în jumătate de oră să ţinem aparatele deschise că la ora zece va fi un comunicat important pentru ţară. Am ascultat Proclamaţia regelui ˝Români, În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite˝ v. aici istoriiregasite. wordpress... ai-i-catre-tara…

După ce s-a încheiat, mama a început să plângă de bucurie spunând ˝războiul s-a terminat˝ dar tata i-a răspuns ˝ne aşteaptă vremuri grele˝. Peste puţin timp tata a plecat pe frontul de vest şi s-a întors târziu în mai anul următor.

Indiferent de interpretările care s-au dat acestui act de curaj făcut de un tânăr de 23 de ani, gestul lui a scurtat războiul cu cel puţin jumătate de an, au fost salvaţi sute de mii de civili de atrocităţile produse de trupele sovietice care înaintaseră adânc în teritoriul României până la Târgu Neamţ-Huşi şi la sfârşitul războiului, după ce 170000 de militari români şi-au lăsat oasele în munţii Tatra ni s-a dat înapoi Transilvania de Nord˝

În cele ce urmează descriu în câteva cuvinte influenţa schimbării politice asupra mea şi a familiei mele, noi fiind un simplu exemplu din ce ce s-a întâmplat milioanelor de oameni timp de 45 de ani sub orânduirea comunistă. Las istoricilor şi sociologilor ca pe baza documentelor din arhive să explice cum a fost la nivel macro pentru întreaga ţară

Comunismul a fost implementat la noi încă din 1945 după modelul sovietic al cărui satelit urma să devenim în curând. Dintr-un partid cu cca 800 membri înainte de 23 august, prin lideri şcoliţi la Moscova cum au fost Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş sau Walter Roman s-a înăbuşit prin minciuni orice urmă de democraţie. Deja la 6 martie 1945, dată la care s-a instalat primul guvern prosovietic condus de Dr. Petru Groza (avocat), şi impus de ministrul de externe al URSS Vâşinski, Partidul Muncitoresc Român avea 30000 membri activişti. S-a promis egalitate între clasele sociale şi tăranii au fost atraşi prin reforma agrară din 1945 în care se permiteau proprietăţi de până la 50ha după care a urmat colectivizarea şi deposedarea de pământ începând cu 1949. În 1946 au fost falsificate alegerile în favoarea comuniştilor, un personaj activ fiind tânărul general Nicolae Ceauşescu. În timpul foametei din 1946-47, conducătorul de atunci Gh. Gheorghiu Dej trimitea în URSS despăgubiri de război şi ajutoare frăţeşti în timp ce populaţia murea de foame. Se pregătea terenul îndepărtării silite a regelui Mihai la 30 dec. 1947. Aici trebuie să fac o digresiune. S-a speculat că regele a minţit că a abdicat sub şantajul executării a 1000 de studenţi ieşiţi la demonstratia monarhică din 8 nov. 1945 şi care ulterior au fost închişi. Aşa a fost pentrucă în acea dimineaţă m-am ţinut după sora mea mai mare şi am ajuns în piaţa palatului. Sora mea şi alte eleve din cl. XI la Scoala Centrală erau îndrăgostite de regale Mihai care era un tânăr chipeş şi au vrut să manifesteze pentru el. N-am intrat în piaţă că era omor de oameni cu tancuri scoase la vânătoare de studenţi. Au fost morţi şi răniţi.

Uzinele au fost infiltrate de comunişti care au pregătit terenul marii naţionalizări din 11 iunie 1948. Politicienii, industriaşii, comercianţii au fost luaţi noaptea şi băgaţi în puşcărie pentru ani grei sub pretextul subminării puterii populare. Atunci a fost arestat şi viitorul meu socru, inginer la uzinele Malaxa.

Desigur că cele de mai sus sunt o descriere sumară a celor ce s-au întâmplat. Familia mea a luat în piept toate aceste schimbări. Prima lovitură a fost deblocarea tatei din armată considerat, ca ofiţer al armatei regale, duşman al puterii populare. Rămăseserăm fără niciun mijloc de existenţă pentrucă medicii nu mai aveau voie să aibă cabinete particulare. Mama se ducea duminica regulat la talcioc şi vindea din casă ca să avem ce mânca. Într-un târziu, tata, prin colega lui de facultate prof. Ana Aslan a găsit un post de medic la ţară în comuna Greaca. Nu avea leafă din cauză că ministerul sănătăţii nu dispunea de fonduri de salarii şi, dacă aducea un pui şi 10 ouă primite de la pacienţi, mama ne făcea din două ouă o omletă cu multă făină şi restul vindea băcanului evreu din colţul stăzii Walman, ca să aibă pentru cheltuielile casei şi tata bani de tren la Greaca. În timpul foametei din 1946-47, tata a mers pe acoperişul unui vagon CFR ca să ne aducă din Banat o putină de untură şi un sac de făină iar mama cumpăra de la măcelărie carne de cal. După 10 ani de bătut coclaurile la ţară, graţie disciplinei de militare pe care o avea ca şi ofiţer, a reuşit să eradice malaria din lunca Dunării. Un alt fost coleg de facultate ministrul sănătăţii de atunci, dr. Bagdazar l-a răsplătit oferindu-i un loc ca medic de familie în Bucureşti, de data asta cu leafă. Fratele tatei, colonel, fusese şeful jandermeriei din Bucureşti. A fost închis din 1950 în 1962 când a murit în temniţa de la Aiud, fiind aruncat fără cruce într-o groapă comună. I-am găsit numele la memorialul din Sighetul Marmaţiei. După 1950 ne-a fost naţionalizat singurul apatament pe care-l aveau părinţii, o casă veche cu patru camere mari şi încălzire cu lemne, în care am devenit chiriaşi. Cota de lemne şi cărbuni nu ajungea ca să ţinem temp. la 14-15 grade, aşa că tata mai lua cărbuni la liber. În două camere ne-a fost adusă o familie de comunişti cu care împărţeam baia şi bucătăria. Săraca mama, după ce gătea, aducea mâncarea în casă ca să nu i se pună ceva în ea. ˝Cu carul cu boi şi au să vină americanii ˝se încurajau ai mei. Tovarăşa chiriaşă a statului pusese ochii şi pe o a treia cameră când mi-am făcut stagiatura la oraşul Victoria şi am lipsit doi ani din Buc. Văzând că ai mei şi fetiţa- întretimp mă căsătorisem-vor fi înghesuiţi într-o cameră, mi-am dat demisia de la Combinat şi m-am angajat ca inginer la Policolor Buc cu condiţia să lucrez exclusiv în schimbul trei. Ce erau alea Codul Muncii sau drepturile unei femei cu copil mic? ˝Lucrează tovarăşa numai în schimbul trei dacă vrei să te angajăm˝. Chiriaşul fiind avansat la raion, li s-a repartizat un apartament la bloc cu încălzire şi apă caldă şi noi am rămas singuri, ca chiriaşi în propria casă.

Din cauza originii sociale proscrise, sora mea mai mare nu avea nicio şansă să urmeze studiile în Bucureşti. A făcut medicina între 1949-1955 la Timişoara unde datorită conglomeratului de etnii, verificarea de cadre era mai superficială. În schimb eu, care am terminat liceul în 1952 în cea mai cruntă perioadă a comunismului condusă de Ana Pauker, deşi terminasem şcoala cu media 10, nu am primit repartizare pentru facultate. Am fost exclusă din organizaţia de tineret UTC ca ˝pui de năpârcă burgheză˝. Pe vremea aceea absolvenţii de liceu erau împărţiţi în trei categorii: copiii cu origine socială bună erau trimişi să studieze în URSS; cei fără bube în cap dădeau admitere la facultăţi în ţară dar şi acolo era un număr atribuit fără concurs copiilor de muncitori şi ţărani; cei proveniţi dim medii burgheze nu aveau repartizare pentru facultate şi erau trimişi la muncă. Fiind premiantă, profesorii mi-au găsit un loc la IPROCHIM în Bucureşti, unde iniţial tăiam planuri la heliograf inhalând tot timpul amoniac şi la sfârşitul programului spălam cu leşie camera pe jos.

Am avut şansa ca în anul acela 1952, să se înfiinţeze la Politehnică, pentru oamenii muncii Facultatea de Chimie industrială seral. Colegii mei erau farmacişti fără farmacii, ofiţeri deblocaţi, evrei cu acte depuse pentru emigrare. Timp de şase ani am urmat cursurile după cele opt de serviciu, de la şase la zece seara, inclusiv sâmbăta dimineaţa seminarii şi laboratoare. Dimineaţa la 6 alăptam fetiţa pentru că întretimp mă căsătorisem, apoi la 4 dp, înainte de facultate. Am avut noroc cu o driţă înţelegătoare care-mi mai dădea câte o săptămână concediu pt ingrijire copil. La serviciu îmi mergea bine, după un timp am avansat la planşetă cu un salariu de 495 lei din care jumătate dădeam în casă. Inginerii şi proiectanţii mă simpatizau şi eu abia aşteptam să plecăm sâmbăta după amiază pe munte cu echipament împrumutat de la magazia sindicatului şi ca oameni ai muncii, tren, cazare şi masă gratuite. Soţul, fiu de inginer la Malaxa, după ce a fost dat afară din facultate în anul IV, a trebuit s-o ia de la capăt la seral, după orele de serviciu. Doctoratul şi l-a luat după anii 90.

Mă obişnuisem cu situaţia, habar n-aveam de drepturile omului, acceptam că nu puteam ieşi din ţară nici în Bulgaria, singura excursie afară fiind cu institutul, cu paşaport colectiv în URSS. În schimb, ţara era a noastră, am străbătut-o cu bucurie în lung şi în lat cu copiii, cortul şi Dacia 1100. Eram tineri, ne iubeam, copiii erau reuşiţi şi duceam în spate fără să crâcnim soarta care ne fusese hărăzită. Nu gândeam că ar fi posibilă o schimbare deşi ascultam Europa Liberă şi am văzut cum în 1989, rând pe rând au căzut dictaturile comuniste din lagărul CAER.

Dacă m-ar întreba cineva cum mi-a fost viaţa, aşi spune că o luptă continuă din care am ieşit învingătoare cu toată conjuncura nefavorabilă în care am trăit. Am avut un soţ de excepţie, copiii sunt reuşiti, la serviciu mi-a plăcut ce am lucrat, cei 40 de muncă mi-au asigurat o pensie decentă, în ultimii 30 ani am văzut lumea, până la un moment dat am fost sănătoşi, - aşi zice o viaţă reuşită

În decembrie 1989 am avut mari speranţe. Credeam că va fi o societate dreaptă şi se vor promova valorilor şi onestitatea. N-a fost să fie aşa! Poate nepoţii mei sau când vor fi adulţi, copiii lor să prindă alte vremuri căci speranţa moare ultima.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Michi in 23.08.21 12:33:14
Validat / Publicat: 23.08.21 13:39:55

VIZUALIZĂRI: 589 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Sora mea, mama, bunicul învăţător, eu la 7 ani. Tata, în permisie în 1942. A lipsit de acasă între 1941-1945, ajungând la Krasnodar în URSS şi munţii Tatra în Cehia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 27 PMA (din 27 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

adrianaglogoscris / TELEFON [23.08.21 14:11:45] »

@Michi: Da... o viata ca o lupta!

Si in familia mea a fost o istorie asemanatoare. Cu 4 unchi generali, dintre care doi morti la munca, la Canal, cu 2 medici miltari, cu un subprefect liberal (bunicul meu), tatal meu a suferit muuulte, multe greutati: armata la munca fortata, in mina, timp de 3 ani, exmatriculat din 3 facultati, terminata a patra, intr-un final, la fara frecventa.

Cu toate astea a devenit un profesor de lb romana, a injghebat o casa, m-au crescut frumos pe mine...

Si cand auzi nostalgicii ca era mai bine in comunism!

Sanatate multa va doresc.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][9 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.23605704307556 sec
    ecranul dvs: 1 x 1