ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.08.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Brăila
ÎNSCRIS: 25.06.13
STATUS: SENATOR
LUNA
AUG-2021
Prieteni
4 ADULȚI -- v: -
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

La terasa unui „restaurant cu ștaif”

TIPĂREȘTE

Spuneam într-un ecou la review-ul” O seară agreabilă la Restaurantul HEAVEN' S” (vezi impresii), răspunzându-i prietenei @Zoazore, că după întâlnirea de la acel restaurant, va mai fi o ieșire, cam peste 3 zile (18 august), într-un alt loc, ocazionată de un eveniment special: ziua de naștere a soției (Mulți ani frumoși și buni să trăiască!).

Ca atare ne-am organizat și am ales localul: terasa restaurantului Carol.

Pusesem ochii mai demult pe locația asta, mai ales că acum 2 ani și ceva, la restaurantul Carol (vezi impresii) îmi serbasem eu ziua de naștere. Ne-am gândit la buna impresie ce ne-o lăsase acest local și bănuiam că nici terasa nu poate fi mai prejos. Și nu ne-am înșelat.

Ținând cont de faptul că terasa asta este tot timpul plină, am făcut o rezervare cu două zile înainte de eveniment.

Știind că, după ce veți citi acest review, veți da năvală acolo ca să vă” simteți” bine ????), să vă dau adresa: Piața Traian nr. 6, iar brăilenii (și poate nu numai ei) știu că locul este în centrul vechi al orașului, având drept repere și vecini importante obiective turistice brăilene: Piața Poligon, hotelul Traian, Muzeul Brăilei, simbolul orașului ceasul din Piața Traian și, nu în ultimul rând, Teatrul” Maria Filotti” .

Și sunt convins că dacă” a nimerit orbul Brăila” – cum bine zisa Anton Pann – sigur veți ajunge ușor aici indiferent cu ce ați sosit în această frumoasă urbe: auto personal, tren, autobuz, vapor ori per-pedes apostolorum.

Terasa este mare, având locuri la mese în exterior (ferite de razele soarelui și/sau intemperii de niște umbrele uriașe), în terasa acoperită sau în zona de bistro adiacentă acesteia din urmă.

Masa noastră a fost inițial pe terasa exterioară, însă niște picături de ploaie răzlețe, ne-au alungat în zona acoperită, ospătărița care ne-a servit, a fost extrem de amabilă găsindu-ne rapid o masă (????).

Așteptarea pentru lansarea comenzii, spre deosebire de restaurantul HEAVEN' S, n-a fost lungă, aș putea zice mai degrabă că ospătărița ne-a așteptat pe noi să ne hotărâm, iar modul de servire ne-a mulțumit în totalitate.

Și pentru că așa-i obiceiul la români, iar noi cei mai la prima tinerețe a vârstei a 3-a ținem la deprinderi, am început, doar noi bărbații, cu o mică tărie (să explic: în afară de obicei am ținut cont și de fapul că temperatura era un pic mai mică decât cea din zilele anterioare – +25 grd. – și ne frisona un vânticel răcoros).

Pofta fiind deschisă am trecut la devorarea produselor comandate:

a fost de trei ori ceafă de porc Provance (Provance scrie pe meniu, Provance scriu și eu), 36,50 lei/porția, gustul foarte bun dat de ingredientele sale: ceafă de porc, bacon, cașcaval afumat, sos (ușor) picant, cartofi rustici și salată verde. Ceafa era făcută pe grătar (electric) și apoi puse peste ea felii de cașcaval afumat și de bacon și totul băgat la cuptor. Ne-a plăcut faptul că preparatul ne-a fost adus fierbinte, așa cum e normal, ceea ce ne-a ajutat să-i simțim mai bine mirosul și amestecul de gusturi; preparatul a fost bun, tipsiile le-am predat curate;

alt produs comandat a fost o tochitură, 29,50 lei/porția, având în componență: ceafă de porc, cârnați tărănești, brânză telemea, ou, garnitură de mămăligă friptă. De data asta mușteriul care a comandat-o nu a fost foarte mulțumit, mămăliguța fiind foarte sărată – probabil de la telemea -, iar gustul nu era chiar cel mai grozav, cel cunoscut al tochiturii moldovenești pe care o știm bine;

am mâncat pe îndelete, fără a ne grăbi, și am udat totul cu bere rece Heineken, 8 lei sticluța de 330 ml;

desertul, care nu putea să lipsească, a fost alcătuit din înghețată asortată (înghețată ciocolată Madagascar + înghețată fructe de pădure + înghețată de vanilie), preț 12 lei, cu care prietena noastră Maria s-a delectat îndelung; noi ceilalți trei am cerut lava cake, desert cu ciocolată și înghețată de vanilie – a fost foarte interesantă senzația dată de amestecul acela de ciocolată caldă și înghețată rece – servit pe niște platouri întinse (în glumă i-am cerut unei domnișoare, practicantă în restaurant, niște pâine ca să adun sosul de ciocolată ????; s-a uitat la mine mirată și când s-a prins că glumesc a râs - nu a zâmbit, a râs! - și ea).

De data asta, fiind noi cei ce am invitat, știm și prețul consumației: 304 lei, lăsându-i și ospătăriței care ne-a servit frumos și profesionist, un bacșiș (ciubuc n-a fost, că ăsta îl dai pe la slujbașii angajați de stat, care-ar trebui să fie de fapt slujbașii noștri).

Asta am mâncat noi. Ca orișice local care se respectă, varietatea produselor oferite clienților este destul de largă, pe gustul/aproape pe gustul fiecăruia: produse din categoria starter, salate, preparate din porc, vită, pui, pește, fructe de mare, desert, băuturi (apă, răcoritoare, vin, bere, tării, etc.).

Prețurile produselor sunt măricele (comparativ cu cele din alte locații).

Acum, dacă mai aveți răbdare să citiți o scurtă prezentare a localului. Spuneam că terasa este mare, având zone cu flori (un șir lung de hortensii străjuiește gardul), verdeață, pomi și un spațiu de joacă pentru copii, bine amenajat și întreținut (o bucurie pentru părinții care vin acolo cu odraslele lor). Jardiniere cu diferite flori sunt plasate peste tot, întregind spațiul de verdeață întru bucuria retinei. În partea din spate a terasei, lângă locul de joacă pentru copii, este o frumoasă oază verde, cu arbuști ornamentali, alei cu piatră decorativă pentru grădină albă.

Toaleta din interior (mai este una și afară) este curată, însă cam îngrămădită, intrarea este comună, însă există cabine separate (cum ar fi” political correct” să zic: pentru femei și pentru bărbați sau pentru genul ăla și ălălalt?). Dintre dotări lipseau prosoapele de hârtie pentru mâini (uscătoarele funcționau), un dozator de săpun, din 3, nu avea produs.

Iarăși ne-am simțit bine, a fost o seară plăcută, distractivă.

La bună revedere!


despre SERVICII

personalul amabil, de la intrare, unde ne-a întâmpinat șeful de tură care a verificat rezervarea noastră, până la ospătărița care ne-a servit.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

produsele foarte bune, calitatea tochiturii a scăzut nota aprecierii


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

amplasament în centrul istoric al orașului, în apropierea unor importante obiective turistice brăilene

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Mitica49 in 21.08.21 12:50:15
Validat / Publicat: 21.08.21 13:51:45
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRĂILA.

VIZUALIZĂRI: 977 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mitica49); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 oaza verde
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21800 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

neimportantPHONE
[21.08.21 17:52:22]
»

@Mitica49: la mulți ani și săru' mâna doamnei! Să vă bucurați ani mulți împreună!

Eram puși în gardă de la Heaven' s, că urma să vă sărbă (u) toriți, să vă fie de bine!

Cu tochitura e problemă grea, nu orice stomăcel poate dovedi amalgamul de ingrediente. Am avut un deja-vu citind aci despre tochitură, pârdalnicul fel mestecat într-o vară, la marea noastră neagră.

Mă regăseam în ultima zi a sejurului la Eforie Sud, în urmă cu ceva ani. Seara, la cină, Ucigă-l toaca mi-a șoptit pervers la urechea bleagă, să mă destrăbălez culinar taman cu tochitură dobrogeană, asezonată cu tot pomelnicul cela de ingrediente pe care le-ai pomenit și dumneata. Parcă nefiind de ajuns o victimă, soțioara mea a cerut la fel ca mine. Am concasat creștinește, convinși că fiind seara de final, o facem lată, la terasa Paradox (culmea, cu un an înainte, tot aici mâncam și chiar foarte mulțumit). Și lată s-a făcut... cu febră 39, grețuri, decartări cu degajări... astea în camera de la vilă, noaptea. A doua zi, ca niște schimnici în devenire, am luat copiii, bagajele și calea chinuitoare spre casa, cca. 500km. Când am ajuns acasă, am zăcut 4 zile, cu tratament adecvat, și totul datorită unei banale și afurisite de tochituri. De atunci să nu mai văd asemenea "delicatesă", chiar dacă bucătarul mi-o prepară sub ochi, cu ingredientele proaspete, fie ouate, sacrificate sau culese pe loc... Aferim doamne de tochitură!!!

Mitica49AUTOR REVIEW
[21.08.21 18:25:30]
»

@zapacitu: S-o luăm temeinic, mai întâi cu mulțumirile ca la Oscar:

- mulțumiri pentru urările de bine făcute soaței (și mie implicit) !

- mulțumesc pentru vot!

Apoi.

D-le dumneata ești o tolbă plină cu povești hazoase, rău e că-s pățite pe pielea ta (a voastră de astă dată). Dacă mai ai de-astea poți scoate un volum umoristic: texte sunt, haz ai, creion și papirus îți mai trebuie și imboldul să te apuci de trebă. ????

Acuma peste tot sunt numai chefi, bucătar adevărat nu mai e neam.

nicole33
[21.08.21 21:16:58]
»

@Mitica49:

Să vă fie de bine şi mulţi ani fericiţi consoartei!

Aşteptam articolul şi intuiam că despre acest restaurant va fi vorba

Știind că, după ce veți citi acest review, veți da năvală acolo ca să vă” simteți” bine, să vă dau adresa: Piața Traian nr. 6, iar brăilenii (și poate nu numai ei) știu că locul este în centrul vechi al orașului, având drept repere și vecini importante obiective turistice brăilene: Piața Poligon, hotelul Traian, Muzeul Brăilei, simbolul orașului ceasul din Piața Traian și, nu în ultimul rând, Teatrul” Maria Filotti” .

Nu sunt brăileancă, dar ŞTIU unde este Carol, am şi eu poze cu terasa ziua făcute din stradă, acum ştiu şi restul obiectivelor enumerate mai sus. Am vizitat Brăila foarte recent în urmă cu doar trei săptămâni şi, fără să mă laud, am avut parte de un ghid de nădejde

Mâncarea arată foarte bine. Lava cake m-ar fi tentat şi pe mine.

Mulţumesc pentru recomandare, este de reţinut.

Data trecută am ales Heavens a cărui terasă mai umbroasă ca aceasta mi s-a părut mai răcoroasă şi mai potrivită într-o zi caniculară, dar data viitoare... ne putem reorienta

Mitica49AUTOR REVIEW
[22.08.21 16:19:04]
»

@nicole33: Mulțumesc pentru lectură și vot!

Bănuiesc cine este ghidul, și-l știu dornic/ă de întâlniri cu prieteni prin locuri cu recomandare bună.

Pentru că cele două vizite (Heaven”s și terasa Carol) au fost la mică distanță, în timp, una de alta, pot aprecia (eu) că serviciile la cel de-al doilea local sunt mai bune. Noi am fost mulțumiți și mă așteptam să fie așa după vizita de acum 2 ani de la restaurantul Carol.

Azi ne-am întâlnit cu niște prieteni la o altă terasă (doar o apă și-o cafea - nu-i numic de scris -, însă poate va veni o vizită mai lungă) care aveau o părere proastă despre terasa Carol. Drept e că noi am fost în mijlocul săptămânii iar ei într-o sâmbătă, foarte aglomerată.

Zoazore
[23.08.21 16:36:38]
»

@Mitica49: La mulți ani Mândruței! Să fiți sănătoși!

Eu știu localul ăsta încă de pe vremea când era Cofetăria CORSO, singura din Brăila unde frișca era din smântână cinstită. Apoi, o vreme, a fost sediu de nuș-ce asociațe, și acum iar local.

Și terasa o știu. Bine, când am fost eu acolo nu era așa frumoasă, și era și mai mică. Acum e foarte frumoasă.

Că prețurile-s măricele... Deh, crâșmă de centru,” cu ștaif” cum zisăși.

Dar totul e bine când se distează lumea și, din câte vă cunosc, voi ați făcut asta din plin!

Să vă fie de bine!

Mitica49AUTOR REVIEW
[24.08.21 13:45:42]
»

@Zoazore: Mulțumesc mult pentru urări și vot!

Este adevărat că ne-am simțit bine acolo, iar serviciul bun și mâncarea bună (cu mici excepții) au contribuit la starea asta.

Toate bune!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mitica49, neimportant, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în Brăila și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078068971633911 sec
    ecranul dvs: 1 x 1