Fondul cinegetic

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Filozofări... turistice, DE LA LUME ADUNATE - COMUNITATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune cu regim de votare +/-1PMA

@Mioritica: Mie imi este milă de urșii cerșetori de la marginea drumului. S-au invățat să vină și să ceară de mâncare. și greșesc toți cei care răspund cererii lor. Nu ințeleg că așa ii condamnă la moarte, și urșii nu au nicio vină.

Eu merg destul de des pe munte, și, cu două mici excepții, nu m-am intâlnit cu ursul, care este un animal timid, preferând să se ascundă de oameni.

Ultima intâlnire cu ursul am avut-o in această vară, când am fost la cățărat pe o stâncă in Poiana Țapului. După vreo două ore de cățărat, de sus au căzut câteva pietricele. Am crezut mai intâi că a trecut o capră. Ne-am văzut de treabă, când iar au căzut câteva pietricele. Cineva s-a urcat mai sus pe coardă și a văzut că era un urs. Ne-am văzut de treabă liniștiți când a inceput o adevărată avalanșă de pietre. A trebuit să coborâm mai jos puțin, in pădure.

De acolo am văzut că era o ursoaică cu puiul ei, se uitau de acolo la noi, probabil că aveau pe acolo bârlogul și noi i-am deranjat. Dacă vroia să ne atace putea, dar a preferat să ne gonească in stilul ei.

Ne-am făcut bagajele și am plecat, nu am mai așteptat o a doua invitație.

Eu, mai mereu, am luat partea ursilor in acest conflict, care tinde sa devina permanent, intre oameni si ursi. Si cand le iau apararea ma gandesc la faptul ca noi oamenii am facut cat mai mult pentru a le deranja, iar in unele cazuri, chiar distruge mediul lor natural. Taiem padurile in care ei locuiau, se jucau, se hraneau, se adapau. Mai nou le luam si mancarea de la gura, culegand organizat si industrial fructele de padure, care vara sunt mancarea lor de baza. Ne-am cocotat cu casele noastre in padurile care le apartineau, le-am blocat raurile si paraurile din care se adapau de veacuri, construind microcentrale care nici macar nu produc curent. Am construit prin paduri drumuri si sosele, blocand deplasarea lor de la barlog la locurile de hranit si de adapat. Daca le-am luat casele, mancarea si apa, padurile, ursii ce ar trebui sa faca? Noi, romanii, daca nu mai avem unde trai (masa, casa, servici) ne mutam in alta parte sau tara. Ursii ce varianta au? Sa coboare de unde au fost alungati in localitati si sa intre in conflict cu oamenii. Solutia ideala pare a fi sa nu ii hranim deloc, dar ii stimulam sa se descurce singuri, creand astfel mari probleme oamenilor.

Ma opresc aici si iti doresc numai bine si calatorii placute!

@Mika: Eu am o intalnire cu ursul pe munte asemanatoare ce cea a ta. Eram in tabara de la Sinaia in 1968 si cu un grup din trupa de teatru de la Liceul Sf. Sava, pe valea Pelisorului la mancat si cules de mure. La un moment o fata trage de varful unei tufe pentru a ajunge mai usor la mure, iar in spatele tufei apare un cap de urs. Fata ne comunica, pe un ton destul de sonor, existenta ursului. Dupa aflarea vestii fiecare considera ca trebuie lasat ursul sa pasca in continuare si ne intorcem in tabara. Un traseu pe care in mod normal il faceam in 30 de minute, cred ca l-am facut in maxim 10 minte. Ursul, la randul lui, impulsionat probabil de comunicarea colegei de drumetie, a considerat ca e bine sa ne cedeze noua tufa de mure si a plecat repede de tot.

Greseala a fost a noastra pentru ca nu am tinut cont de vorbele cabanierului de la Schiori care ne-a spus pe unde sa nu deranjam ursii.

Numai bine si calatorii placute!

Acum vreo 2 luni am petrecut un weekend la Băile Tușnad. Cazarea în centru, iar seară de seară concerte (era un festival de blues) pe terenul de fotbal, la zece minute de mers pe jos de hotel, la marginea orașului. În fiecare seară, pe la orele 23 - 24, întoarcerea de la concert la hotel era cu emoții, mai ales că trecea prin niște zone mai pustii (bun, tot orașul e de fapt pustiu după ora 22, lumea se baricadează prin curți și case protejate de fire electrice). Telefoanele zbîrnîiau cu alerte de tipul „un urs în parcarea hoteluui cutare” , încît, după prima seară, la sfatul localnicilor, am și oprit alertele, după ce ne-am convins că altfel nu am fi putut dormi, ne alertau autoritățile de 3 - 4 ori pe noapte. Cum dormeai mai adînc, cum semnala telefonul un urs.

Partea total neamuzantă e că faza asta, cu urșii prezenți inclusiv prin bucătării și magazine, descurajează turismul acolo. Au fost și cazuri de turiști străini complet îngroziți de ideea că umblă urșii pe străzi, au plecat, au anulat rezervări, sejururi etc. Copiii dintr-0 tabără venită din Ungaria, venită la un amical de fotbal cu copiii din Tușnad, și-au sunat părinții să vină după ei că au nimerit în sălbăticie. Localnicii sînt deja mai mult decît iritați de problemă, și nu cred că mai e mult pînă să își rezolve singuri problema, în chipuri mai puțin ecologice.

Nu umblu mult pe munte, și cînd umblu, caut trasee și zile din săptămînă în care să nu fiu singur. Nu am dat de urs niciodată, și știu teoria că tre să faci zgomot preventiv, iar dacă dai de el, să te retragi calm. Dar anul ăsta am auzit știri despre din ce în ce mai multe întîlniri cu ursul, pe unde nici nu te aștepți, și despre faptul că mulți și-au cam schimbat comportamentul, s-au învățat cu oamenii, iar unii devin chiar agresivi, încît m-am abținut de la orice fel de plimbare pe munte. Probabil în ultimii 2 - 3 ani numărul lor chiar a depășit cu mult capacitatea maximă a pădurilor noastre. Și asta pentru că am rezolvat românește problema vînătorii: în loc să o controlăm, am interzis-o. Cred că la presiunea unor ONG-uri, dar și ca un fel de a face în ciudă vechii orînduiri burgheze pasionate de vînătoare din epoca Năstase.

@Mika: Am anulat multe ture din cauza ursului.

Am vrut să merg la Sinaia, a fost ursul mai iute.

Am vrut să merg pe Valea Doftanei, hop, ursu' înaintea mea. Unul la Comarnic, unul la Bușteni. S-au luat de gospodari că trebăluiau în grădină. Belea mare. Ce să le faci? Grav.

Programez ture, vine ursu' , anulez.

Mai nou, și-au luat amendă că au vrut selfie cu ursul.

Eu înțeleg, au dreptul și ei. Sunt, totuși, un pericol real.

N-aș face în veci ce ai făcut tu la Poiana Țapului. Nu-i chiar ființă cu care să prietenesc, la marele risc, oricât mi-ar fi de dragi.