ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 31.07.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.08.16
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 4 MIN

Departe de stațiunile aglomerate...

TIPĂREȘTE

Salutare!

Revin de această dată cu un review despre altă plajă, pe care noi o îndrăgim foarte mult.

Mulți dintre voi o știți, dar sunt sigur că încă există persoane care nu au ajuns vreodată aici din varii motive.

Este vorba despre Plaja Corbu. O plajă sălbatică în adevăratul sens al cuvântului, deoarece se află pe ' Teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării' (cu denumirea RBDD în continuarea acestui articol).

1. Pentru început, unde se află Plaja Corbu și cum ajungem acolo?

Plaja Corbu se află la aproximativ 27-30km dacă plecăm din Constanța (zona City Park Mall). Drumul până acolo îl puteți face prin Năvodari sau prin Mamaia. Voi atașa poze cu cele două trasee.

Din drmul principal, imediat cum se intră în Corbu, se face un drum la dreapta pe care trebuie să îl urmați. Ținând drumul, veți observa că acesta se îngustează, nefiind posibilă trecerea a două autoturisme unul pe lângă celălalt (se folosesc alveolele special amenajate pe traseu). Mergeți încet și urmăriți cu atenție sporită drumul deoarece, la un moment dat, acesta are o porțiune care a alunecat (portiune semnalizată prin două bețe cu câte o cârpă albă/roșie - de către alți turiști sau localnici). Voi încărca video cu drumul Plaja-Drum principal.

2. Accesul pe plaja:

Când ajungeți acolo, veți vedea o parcare mare unde puteți lasă mașina. Aceasta este cu plată, tariful fiind 10Lei/zi.

Înainte de a intra pe poteca ce duce spre plajă, veți observa două panouri pe care scrie că vă aflați în RBDD. Fapt pentru care, teoretic, trebuie sa plătiți prin SMS. Nu știu dacă există persoane care au plătit cel puțin odată când au ajuns aici, dar noi nu am făcut asta până acum (și nici nu o vom face atâta timp cât nu am văzut pe nimeni să fie interesat de aceste panouri). Voi atașa totuși poze.

3. Ce gasim aici?

Ei bine, nu prea poți avea cine știe ce așteptări. Vei găsi o plajă sălbatică, cu mulți turiști ce se bucură de liniște, curățenie și apă curată.

Șezlonguri? Umbrele? Răspunsul este destul de evident: nu există așa ceva aici. Desigur, doar daca le aduci de acasa... Altfel... vă propun să optați pentru corturi speciale de plajă (găsiți cu ușurință și accesibilitate in Decathlon sau alte magazine cu articole sportive).

Toalete? Coșuri de gunoi? Cabine de schimb? Nu, nu și... nu. Fie, am văzut că există o toaletă dar nu știu sigur dacă este publică sau dacă este dedicată domnului care încasează banii pentru parcare :)). Coșuri de gunoi nu sunt, există o pubelă la intrare dar atat, iar cabine de schimb nu exista.

În altă ordine de idei, recomand cu căldură această plaja, celor ce știu să păstreze curățenia și liniștea.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Plaja este, parcă, retrasă de civilizație... și asta ne place. Lângă aceasta se află o baza militară, așadar aveți grijă să nu treceți de indicatoarele ce recomandă să vă încheiați plimbarea pe plaja în zona respectivă.

Totodată, vă recomand să încercați să vă aflați pe plajă la momentul în care soarele răsare sau apune.

Unde puteți mânca?

Noi nu am fost niciunde, dar ca și restaurante, veți găsi următoarele: La Papu NIKOS, Luna de Corbu, La Bunicul Trăsnit, Corbu Old House, Casa Veche, Papa' n drum iar în Corbu există o pizzerie locală.

Magazine:

Dacă aveți nevoie, există magazine de tip mini-market în Corbu. Sau, la doar câțiva km de plajă, găsiți Penny și Lidl.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Locul acesta este destinat celor ce își doresc să se relaxeze bucurându-se de timpul petrecut în natură.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mihnea-Alexandru in 31.07.21 01:20:13
Validat / Publicat: 31.07.21 08:10:19

VIZUALIZĂRI: 2544 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mihnea-Alexandru); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Plaja Corbu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15300 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

cosminpscris / TELEFON [31.07.21 10:43:30] »

Salut!

Ca nu exista umbrele, sezlonguri, as intelege, e plaja salbatica. Dar sa nu gasesti cosuri de gunoi, toalete si cabine de schimb, este inadmisibil, mai ales ca exista parcare cu plata (!).

Turism romanesc. Pacat de tara asta atat de frumoasa.

Mihnea-Alexandruscris / TELEFON [31.07.21 11:08:07] »

@cosminp: Salut!

Tind să cred că nu există vreun interes al autorităților să ' amenajeze' in orice fel plaja aceasta.

Pe panourile informative, apar activitățile permise pe teritoriul acestei rezervații - a face plajă nu apare niciunde a fi permis... în concluzie, nu ar avea motiv să pună coșuri de gunoi sau cabine de schimb... corect?

Cu toate acestea, plaja este căutată de turiști... ziua cât și după-amiaza. Noi ne-am obișnuit fără condițiile oferite unei plaje amenajate dintr-o anumită stațiune...

"Mai ales că există parcare cu plată": noi nu am parcat niciodată acolo... nu știu dacă este o parcare amenajată legal, unde să îți elibereze bon fiscal pentru serviciile oferite sau daca este o parcare gândită ilegal...

De cele mai multe ori, găsim ' locuri' până în respectiva parcare.

Ba mai mult, există un șantier lângă parcarea respectivă care ' promite' un număr de 18 locuințe cu structură de tip P+1E. Dacă zona se va aglomera de turiști sau dacă se vor caza în regim hotelier... s-a terminat cu frumusețea aceasta de plajă.

Zic sa ne bucurăm de ea cât se mai încadrează în termenul de ' plajă sălbatică' .

O zi frumoasă!

webmaster [31.07.21 18:40:05] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

nicole33 [31.07.21 19:10:08] »

@Mihnea-Alexandru:

Înainte de a intra pe poteca ce duce spre plajă, veți observa două panouri pe care scrie că vă aflați în RBDD. Fapt pentru care, teoretic, trebuie sa plătiți prin SMS. Nu știu dacă există persoane care au plătit cel puțin odată când au ajuns aici, dar noi nu am făcut asta până acum (și nici nu o vom face atâta timp cât nu am văzut pe nimeni să fie interesat de aceste panouri).

Sinceră să fiu, îmi este greu să înţeleg ambiţia de a nu plăti pentru accesul în Rezervaţie, mai ales că suma este una mai degrabă modică, iar modalitatea de plată este la îndemâna oricui. Dacă puneau o barieră şi un paznic acolo, probabil că toţi ar fi trebuit să plătească sau să renunţe.

Poate doar nişte controale şi nişte amenzi să-i mai disciplineze pe unii.

Noi ne-am obișnuit fără condițiile oferite unei plaje amenajate dintr-o anumită stațiune...

Poate ne dezvălui şi nouă secretul: cum reuşeşti să petreci o zi întreagă de la răsărit până la apus pe o plajă care nu este dotată cu toalete?

cosminpscris / TELEFON [31.07.21 19:51:12] »

@nicole33: buna intrebare. Cel mai probabil au mers de mai multe ori, la ore diferite. Din Constanta se ajunge mai usor.

Mihnea-Alexandruscris / TELEFON [31.07.21 20:09:22] »

@nicole33: Salutare!

Nu este o ambiție faptul că nu plătim intrarea în rezervație, dar dacă nimeni nu o face, de ce să o fac eu zi de zi? Fie plătește toată lumea, fie nu plătește nimeni.

' Secretul' este ca noi nu stăm toată ziua la plajă. Mergând zi de zi, ne este deajuns să facem o baie pentru 1-2 ore și să plecăm.

Pentru alte nelămuriri, astept cu drag ecou .

O zi frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33 [31.07.21 21:02:16] »

@Mihnea-Alexandru:

Nu este o ambiție faptul că nu plătim intrarea în rezervație, dar dacă nimeni nu o face, de ce să o fac eu zi de zi? Fie plătește toată lumea, fie nu plătește nimeni.

Şi aşa s-a rezolvat problema: nimeni nu plăteşte, conform presupunerilor tale.

noi nu stăm toată ziua la plajă. Mergând zi de zi, ne este deajuns să facem o baie pentru 1-2 ore și să plecăm.

În fine, nu toţi îşi permit luxul de a veni zilnic pentru doar 1-2 ore. Când totul este aberant de scump, iubitorii de mare şi plajă încearcă să profite cât mai mult.

Tu eşti cumva constănţean?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Mihnea-Alexandruscris / TELEFON [31.07.21 21:39:43] »

@nicole33: Salutare!

Nu, nu așa s-a rezolvat problema. Eu am presupus, nu am dat în cap nimănui. Eu nu am văzut pe nimeni să se oprească, sa citească informațiile respective și să plătească.

Nu este vorba de a-şi permite cineva luxul, dar eu fac referire la faptele mele, ce facem noi și atat. Pe de alta parte, dacă este rezervație și plaja nu este permisă, de ce ar fi nevoie de toalete? (De la asta a pornit subiectul ecourilor)

Este un subiect cu dus și întors. Cine a înțeles mesajul review-ului, foarte bine... cine nu, să-l mai citească odată.

O seară bună!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Mioritikscris / TELEFON [05.08.21 09:46:25] »

Corbu nu este stațiune. Sau cel puțin, acum 5 ani nu era. Nu sunt indicatoare ca să țină locul protejat cât de cât dar după cum arată acum, nu prea a fost de folos: șezlonguri, umbrele, loc de joacă... Îmbulzeală de-a dreptul. Clar că au amenajat și plaja că era plină de scoici sparte care zgâriau picioare, scaieți care zgâriau glezne și toate cele. Corbu era Corbu când era pustiu adică nici o amenajare, nica, nici măcar budă nu era darămite vestiare, baldachin... Wow, e de-a dreptul lux acum.

Încercați Vadu, în vecinătate. Poate a mai rămas ceva pustie acolo.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
andreichis [09.08.21 13:28:14] »

In ce parte a plajei ati fost? In "nord" spre Albastru Bar sau spre Popasul pescarilor?

Mihnea-Alexandruscris / TELEFON [09.08.21 14:12:40] »

@andreichis: Salutare!

Mergând pe drumul către Casa Veche, la un moment dat se face un drum la stanga... în jos.

Mergeți pe acolo, spre ' Corbu Golf' . Dacă mai ai nevoie de ajutor, te ajut cu drag. ????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
andreichis, cosminp, Mihnea-Alexandru, Mioritik
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona / plaja Corbu:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063690900802612 sec
    ecranul dvs: 1 x 1