Circuit de vis prin țară

TIPĂREȘTE

După o lungă perioadă încărcată de stres, am hotărât alături de familia mea să facem o escapadă prin țară, vizitând câteva puncte-cheie ale Transilvaniei. Astăzi vreau să vă prezint un circuit încântător, pe parcursul căruia veți putea admira frumusețile naturii, veți vizita orașe moderne ce mai păstrează aerul medieval și veți vedea cetăți fortificate, alături de sate săsești.

Am plecat la ora 14 din orașul Pitești cu gândul de a ajunge în Brașov. După trei ore de drum plin de curbe și hopuri prin Câmpulung, Rucăr, Fundata și Bran, am sosit în orașul al cărui nume este inscripționat pe dealul Tâmpa.

Ne-am cazat la Pension Flamingo care se află la 1 km față de centrul Brașovului, conform Booking. Acesta dispune de o parcare, dar există posibilitatea să nu vi se găsească un loc pentru mașina dumneavoastră, așa că trebuie să o parcați pe una dintre străzile apropiate. De asemenea, am plătit 150 de lei/noapte, deoarece ni s-a oferit un pat în plus pentru care am plătit încă 10 lei. Camerele nu sunt extraordinar de curate, dar pentru o noapte sunt acceptabile.

La ora șapte ne-am hotărât să facem o plimbare prin centrul orașului și să bem ceva la o terasă. Erau foarte mulți oameni așezați la mese sau prin magazine, însă spațiul nu a fost deloc sufocant, așa cum este seara în Centrul Vechi când nu ai loc să te miști.

Prețurile de la terase sunt acceptabile. Un frappé costă 15 lei, iar o bere 7 sau 8 lei.

Ne-am plimbat pe străzile înguste, printre clădirile vechi și colorate, admirând numele orașului BRAȘOV luminat pe dealul Tâmpa.

Ziua următoare, am plecat spre Sighișoara cu gândul de a face două opriri: una la Racoș și una la Viscri.

Racoș se află la 69 de kilometri față de Brașov și deviază de la drumul spre Sighișoara cu 10 kilometri. Aici se filmează un nou serial inspirat din clasicul western Django.

Înainte de a ajunge în complexul geologic, veți fi întâmpinați de priveliștea castelului Sukosd-Bethlen la care vă sfătuiesc să vă opriți și să-l vizitați, nu doar pentru frumusețea lui, ci și pentru faptul că biletele de intrare vor fi valabile și pentru vizitarea complexului Racoș. Biletul pentru adulți costă 15 lei, iar cel pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani costă 10 lei.

Castelul a fost atestat pentru prima oară în anul 1636, fiind construit între anii 1594 și 1603. Era deținut de un nobil sași, pe nume Gyorgy Sukosd. După moartea sa, a fost preluat de Peter Budai, apoi de un alt nobil, pe nume Bethlen Samuel. Se spune că în secolul al XVII-lea, atunci când a fost construit, castelul avea câte un turn în fiecare punct cardinal, și nu numai. De asemenea, exista o sală a cavalerilor, păstrată în memoria colectivității ca fiind spectaculoasă. Aceasta a fost demolată în secolul XX, iar în timpul comunismului, castelul a fost folosit pe post de grânar.

Acum au mai rămas doar câteva săli goale, reci, cu tavane înalte și culoare care duc de la o cameră la alta.

După vizitarea castelului, am plecat spre complexul geologic Racoș, unde veți primi o hartă cu fiecare minune a naturii, alături de un scurt istoric și poziționarea sa față de intrare. Există chiar și o parcare.

După ce am parcat, am mers să vizităm Lacul de Smarald care are o culoare deosebit de frumoasă. Aș spune că este un albastru închis spre verde. Nu mai spun și că apa este de o claritate rar întâlnită, încât se pot vedea plantele din adâncuri ce mi-au amintit de coralii din Egipt.

Am vrut să vizităm și vulcanul stins care se afla la 2 km de lac, dar din cauza filmărilor de anul acesta, accesul turiștilor este interzis.

În cele din urmă, am mers să vedem Coloanele de Bazalt, o minune a naturii alături de care vă recomand să vă fotografiați.

După ce ne-am încheiat turul la Racoș, am plecat spre satul Viscri, cunoscut datorită prințului Charles.

Pe drum, am observat o cetate în vârful unui deal pe care am mers să o vizităm. Pe bannerul de la intrare scria mare „Cetatea Rupea” . Prețul de vizitare pentru adulți este de 15 lei, iar pentru copii este de 8 lei. Acolo puteți vizita turnul cercetașilor și turnul superior de unde se pot admira satele și câmpul verde, încărcat de spirale de fân. În camera cea mai înaltă se află, de asemenea, și o masă înconjurată de scaune, de parcă acolo s-ar fi întrunit un consiliu nobiliar acum 400 de ani.

Casele transilvănene au o arhitectură foarte diferită de cea muntenească. Sunt foarte colorate și au ferestre vechi. Una dintre fețele casei are priveliște spre uliță, iar celelalte fețe sunt ascunse în spatele porților înalte. Ai spune că până și casele sunt fortificate. Așa arăta fiecare locuință din satul Viscri.

De asemenea, există o biserică care a fost amenajată în scopul unui muzeu. Acolo puteți vedea obiecte vechi, din timpul unei perioade pe care tinerii, ca mine, o consideră SF. Există chiar și o expoziție de plăci de teracotă albe, pictate cu diverse modele tradiționale.

Se poate urca și în turnul bisericii, de unde puteți admira frumusețea satului și a împrejurimilor, a turnurilor și a caselor asupra cărora s-a așternut pojghița timpului.

Nu știu cât costă intrarea în muzeu, deoarece, din greșeală, am intrat pe poarta din spate.

În sfârșit, după ce am vizitat Viscri, am ajuns la Sighișoara, punctul central al expediției noastre. Ultima dată când am vizitat cetatea a fost acum patru ani, timp în care am început să citesc despre istoria medievală și povești despre prințese, cavaleri, vrăjitoare și dragoni.

Ne-am cazat la Pensiunea Cristina și Pavel care se află fix în cetate. Prețul pentru o noapte este de 150 de lei pentru o cameră cu pat dublu. Camerele sunt foarte curate, iar noi am avut și o mică terasă, iar grădina proprietarei părea un labirint colorat, încărcat de flori.

Am ieșit la o plimbare prin cetate. Clădirile multicolore, Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor și toate celelalte elemente au dus la constituirea unui peisaj medieval încântător. Șocant este faptul că nu mai sunt la fel de mulți turiști ca altădată. Chiar era pustiu!

Sighișoara a fost o cetate săsească, fiind atestată în secolul al XII-lea. Fiecare turn al cetății aparținea unei bresle, însă o parte dintre ele s-au pierdut în timp, mai ales că cetatea a ars din cauza cuptorului unei femei și a trebuit reconstruită.

Ne-am reîntors în cameră pentru a ne odihni, apoi am mers să luăm cina la cunoscutul restaurant Vlad Dracu care cândva a fost casa fiului lui Mircea cel Bătrân, ce mai târziu avea să devină tatăl lui Vlad Ţepeş.

Eu mi-am comandat pui umblut cu prune, cu sos Vlad Dracu. A costat puțin peste 50 de lei, iar porția nu este foarte mare, dar chiar vă recomand.

După o scurtă plimbare prin cetate, în încercarea de a găsi o farmacie (încercare total eșuată, căci toate farmaciile se închid sâmbăta la ora 16), ne-am întors în cameră pentru a o lăsa pe mama să se odihnească, apoi am plecat cu tata la o terasă din centrul cetății, unde am comandat un fresh de portacole și un Strongbow care nu are nicio legătură cu cel din comerț. A fost mult mai gustos.

Am urcat și Scara Școlalilor, nemaștiind cu siguranță ce se afla în spatele treptelor, însă m-am dumerit rapid. Era vorba despre Școala din Deal, unde însuși Herman Oberth, părintele rachetei, a studiat.

Dimineața următoare ne-am încheiat turul prin Sighișoara cu o ultimă plimbare pe sub Turnul cu Ceas care întotdeauna mă face să mă simt ca în Anglia secolului al XIX-lea.

Următoarea noastră destinație a fost Biserica din Biertan, unde se spune că a fost filmată scena de deschidere a filmului The Nun. După ce am dat un ocol bisericii care este enormă, am realizat că am mai vizitat-o acum patru ani, așa că nu am mai intrat în ea.

Ne-am continuat călătoria pe un drum extraordinar de frumos prin satele tipice transilvănene, unde casele și bisericile fortificate alcătuiesc un peisaj minunat.

Am ajuns la Păstrăvăria Albota din Sibiu, crezând că ne vom lua prânzul acolo, dar ce să vezi? Toate locurile erau ocupate. Nu am mai văzut niciodată atâția oameni la păstrăvărie! Și tot mai veneau oameni cu speranța că vor găsi un loc.

Din fericire, există un magazin cu produse naturale, așa că am cumpărat un borcan de zacuscă, o bucată de cașcaval, un mușchiuleț și o caserolă de icre. Chiar vă recomand să cumpărați icre de acolo, pentru că se vede că sunt naturale, fără euri sau conservanți.

Pe ultima parte a drumului nostru, am ales să mergem pe Transfăgărășan. De la treizeci de grade, temperatura a scăzut la șaptesprezece. De asemenea, am stat și la o coadă de o jumătate de oră, pentru că fiind duminică, majoritatea oamenilor, ca orice român, au ieșit să se plimbe.

În cele din urmă, până să ajungem la Vidraru, am văzut doi urși pe drum care priveau foarte curioși mașinile din drum. Urșii reprezintă o problemă foarte mare la noi în țară, mai ales dacă am ajuns să primim RO Alert pentru a ne feri din calea lor. Cineva ar trebui să se ocupe de ei, iar turiștii inconștienți ar trebui să nu-i mai hrănească, fiindcă urșii își procurează mâncarea pe cale naturală, din păduri.

Ne-am continuat drumul spre Poienari, apoi am ajuns din nou la Pitești, aventura noastră încheindu-se.

Vă propun cu drag acest traseu dacă vreți să explorați minunile naturii, dar și să vă îmbogățiți cultura, vizitând câteva orașe și sate nemaipomenit de frumoase din România. ????

La Pension Flamingo curățenia lăsa puțin de dorit.

---

VIZUALIZĂRI: 504 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI