Vorba aia 'tara frumoasa, pacat ca e locuita' :)

TIPĂREȘTE

Weekendul trecut, am avut o aniversare in familie, asa ca am luat tot neamul si am venit la Timisoara. Ne-am cazat in apropiere de locatia cu pricina, la Pensiunea Nora... 3 camere, 2 nopti... in jur de 1400 lei... cam piperat, dar na... Timisoara, nene, plus ca pensiunea arata bine si pe afara si prin interior, destul de proaspat renovata... asa ca merita.

Toate au fost bune si la locul lor, pana cand am vrut sa servim masa, eu si sotia mea, in preafrumosul restaurant de la parter. Vezi mai jos continuarea :)

PS: O sa o recomand totusi, in speranta ca lucrurile se vor imbunatati

Asa cum spuneam mai sus, stai sa vezi... la restaurant am fost foarte dezamagit de atitudinea ospatarului care m-a servit, grabit, plictisit, un pic rautacios, cu o atitudine rece, vorbind in zeflemea, dar si de flexibilitatea meniului, de timpul de raspuns si in general de atmosfera generala de acolo... am avut impresia ca deranjam.

Am vrut initial sa luam o masa la terasa. Ne-am asezat, am stat vreo 10 minute, iar pana la urma a venit un ospatar pentru a ne spune ca masa este rezervata, cu toate ca nu era nimic pe masa care sa ne informeze. Am mai incercat si la alte mese goale de pe acolo, dar fara rezultat... eram alungati imediat de strigatele ospatarilor.

Pana la urma am intrat in interiorul restaurantului... era gol, racoare, curat... mai placut decat afara la terasa unde era cam zapuseala. Dar ce sa vezi... nu am putut sa ne alegem masa pentru ca si aici am dat de alti ospatari foarte vigilenti, care ne informau zgomotos ca majoritatea meselor sunt rezervate. Acum, noi eram clienti ai pensiunii, avand 3 camere inchiriate pentru 2 zile... cca 1400 lei... dar probabil ca nu era de ajuns ca sa devenim prieteni :).

Mai mult decat atat, 1 ora, timp in care am servit masa, nu a venit nimeni, la nicio masa din cele rezervate si nici cine stie ce pregatiri nu s-au facut. Ni s-a gasit o masa pana la urma, intr-un colt, ascunsi de lume, nu cumva sa stricam imaginea restaurantului, unde era si un mop, curat ce-i drept, rezemat cuminte si asteptand sa-si intre in rol. Deci rautate, aroganta, plictiseala, dar cu un aer suficient si plin de experienta, superficialitate fata de clientii care chiar merita atentie... practic am avut senzatia ca deranjam. As fi vrut si eu sa savurez venirea in acest oras, sa privesc de la geam strada, oamenii, sa intru in atmosfera, dar nu s-a putut.

In sfarsit, hai sa comandam. Ce sa va spun, pentru ca nu servisem micul dejun, ramasesem cu o pofta copilareasca, recunosc, dar gurmandul din mine si-a spus cuvantul.

Am rugat ospatarul, (care era foarte agitat, grabit, somandu-ne intr-un fel sa comandam repede ca el are treaba) sa-mi prepare si mie 3 oua ochiuri, cu cartofi prajiti si branza rasa pe deasupra, asistate de o salata de rosii cu ulei si piper... desi un meniu destul de simplu, pur si simplu am avut aceasta pofta, care imi aducea aminte de vremurile copilariei la bunica. Nope, nu avem, a venit raspunsul instantaneu al ospatarului. Cum nu aveti, il intreb. Orice restaurant are 2-3 oua in camara, iar prepararea lor dureza 2 minute... cartofi prajiti si salata de rosii avea, nu era problema.

Marea problema erau ouale ochi... nu am gasit resursele necesare sa-l conving pe ospatar, care sa convinga bucatarul sa-mi prepare acest meniu foarte complex. Ba ca nu e in meniu, ba ca se supara bucatarul, ca-i stric feng-shuiul, etc... 10 motive mai gasea daca il lasam, numai sa nu-mi faca si mie aceasta pofta nevinovata. Dar daca as fi venit dimineata, il intreb politicos, sa servesc micul dejun, ca la orice hotel care se respecta, s-ar fi putut? Da, era altceva, imi raspunde plin de suficienta.

Asa ca am mancat mici, ca toata lumea buna din restaurant, adusi dupa o jumatate de ora, ca de, lucrul bun dureaza mult. Am servit repede, am reusit sa bem si o bere, a doua ne-a fost frica sa o mai comandam... mai stateam o jumatate de ora pana o aducea, plus ca, asa cum spuneam, ne simteam cam in plus... ospatarul ne-a dat impresia ca are foarte multa treaba asa ca noi mai lipseam... mai ales ca umblam si cu meniuri din astea fantasmagorice.

Am preferat sa luam cateva beri de la magazinul de la colt si sa le bem linistiti, in camera, departe de lumea deslantuita.

A, uitam... a mai fost ceva. Scarbit de modul in care am fost tratati, eu si sotia mea, am cautat sa plecam cat mai repede... ardea scaunul sub mine, asa ca, decat sa mai stam o jumatate de ora pana cand venea ospatarul cu nota, l-am rugat sa ne treaca pe camera, asa cum se procedeaza la orice locatie care se respecta. Nicio problema, ne-a spus... asa ca i-am spus numarul camerei si am plecat repede, sa nu mai deranjam.

Nu spui ca nici nu am ajuns in camera, ca ne-a prins din urma o doamna, gafaind de la urcatul pe scari cu viteza, dar destul de draguta dealtfel, sa ne roage sa platim consumatia totusi in acea seara, indrugand cateva motive pe care oricum nu le-am inteles, dar mi s-a parut foarte important. Era vorba de vreo 70 lei... o suma din cauza careia se poate declara si falimentul, daca stam sa ne gandim. Daca plecam si nu plateam... nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla, doamne fereste. Ce-o fi fost in capul nostru... sa plecam fara sa platim... pfui... au oamenii nevoie de bani, na.

Camere practice, dotate corespunzator, mobilier frumos, saltele si perne super, functionalitate completa

Sincer, micii au fost foarte buni, comparabil cu cei de Dedulesti, dar i-am mancat cu noduri... faptul ca nu s-au gasit resursele necesare sa imi satisfaca si mie o pofta banala, atitudinea lipsita de profesionalism a ospatarilor si atmosfera creata, asa cum am relatat mai sus, mi-a lasat un gust amar.

As fi vrut sa pot da o nota bucatarului, daca stie sa prepare niste oua ochiuri, as fi vrut sa ma intrebe ospatarul daca le vreau moi, tari, potrivite... dar a fost prea ocupat cu justificarea neputintei.

Este o pensiune de cartier, frumos renovata si la exterior si la interior... mai prost sta la capitolul servicii... nu atat in hotel cat in retaurant.

Nu am reusit sa gasesc in restaurant un loc la geam sa pot privi afara si sa iau pulsul zonei.

Faptul ca am asteptat o jumatate de ora un taxi, nu cred ca se poate reprosa cuiva... era sambata seara si probabil ca e foarte aglomerat.

Pana la urma a venit un taxi in statia de vis-a-vis, cu un taximetrist la fel de plictisit ca cei din restaurant... nu am putut scoate o vorba de la el, iar cand am ajuns la destinatie, l-am rugat sa ne arate restaurantul, ca era cam pustiu pe acolo, iar restaurantul era putin pitit dupa un palc de copaci... daca nu stiai ca e acolo, nu-ti dadeai seama din prima. Ce sa spun, ni l-a aratat aproape rastit... nu-l vedeti aci in fata? ... mai avea sa spuna Prostilor!!!... nu mai spun ca mai avea putin si ne dadea vant din masina... era ocupat omul, na.

Ca o concluzie finala, timisorenii m-au dezamagit prin atitudinea lor, aroganta, plictisita, suficienta, reticenti cu strainii... la modul ca toti sunt prosti iar ei destepti, clasa superioara, de arieni, pur sange. Daca se mai rataceste vreun prost printre ei, trebuie exilat imediat :)). Deci oras frumos, pacat ca e locuit, cum spuneam in titlu.

De remarcat totusi, aici, bunavointa si disponibilitatea personalului de la receptia pensiunii in a ne ajuta.

---

VIZUALIZĂRI: 268 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI