ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
MAY-2021
DURATA: 1 zile
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Foarte aproape de România, Cascadele Krushuna și Peștera Devetashka te pot (re)conecta cu natura și beneficiile ei

TIPĂREȘTE URM de aici

Când ai doar 2-3 zile la dispoziție nu-ți poți face planuri prea îndrăznețe, iar în ultima vreme noi numai așa am avut parte. Și cum în țărișoară ni se pare că se sare calul cam mult la cazare și servicii, că doar Horeca a trecut prin pandemie, nu și consumatorii ei, ne-am orientat din nou către Bulgaria. Faptul că lista cu locuri de văzut nu se mai termină și n-am fi crezut asta la primele noastre drumuri în țara vecină, dar și prețurile și mâncarea lor bună, ne trimit mereu spre Ruse pentru escapade scurte. Dar argumentul suprem pentru astfel de escapade rămân drumurile atât de aglomerate de la noi.

Am o listă lungă cu locuri din Bulgaria unde mi-ar plăcea să stau 2-3 nopți, iar Lovech era unul din acele locuri care tot aștepta.

Dar cum și zilele cu drumul de la dus și întors sunt zile lungi, de vacanță, pentru noi, ne-am propus ca la dus să vedem Cascadele de la Krushuna și Peștera Devetashka, care erau în drumul nostru, iar la întors să plecăm mai târziu din Lovech și să facem doar o escală ca să mâncăm la Veliko Târnovo.

Despre drumul la bulgari am zis și eu de multe ori și s-a scris destul pe saitul nostru. După taxa de pod și vigneta (online), am mers până la Byala, am traversat râul Yantra și am ținut dreapta spre Lovech, până unde aveam aprox 235 de km. Tot ce pot să spun în plus despre bucata de la Byala la Lovech, pe care eram pentru prima dată, este că am trecut prin tot felul de sate searbăde, fără să rețin vreun nume și cu mici excepții șoseaua a fost destul de bună.

La 200 de km de casă ne-am oprit la Krushuna pentru că aveam de mult pe listă cascadele de acolo și cu toate că poate fi o excursie de o zi foarte plăcută, le-am întârziat pentru că voiam să le leg vreodată cu Lovech.

Rezervația de la Krushuna

Iată-ne în sfârșit în Regiunea Lovech, la poarta Rezervației Maarata, de fapt Parcul Național Maarata, unde se află cea mai mare cascadă de travertin din Bulgaria. Când am văzut eu niște poze cu rezervația și cascadele nu țineam la alte amănunte, ci doar să ajung să văd și eu ceea ce mi se părea atât de spectaculos în poze.

Am fost curioasă de unde denumirea aceasta și am citit că Maar înseamnă peșteră (în turcă) și într-adevăr sunt mai multe peșteri, mai mari sau mai mici în această pădure-parc.

Am parcat la intrarea în Parcul Național și pot să vă spun așa. Există o parcare amenajată care costa 2 leva, dar în partea stângă, unde erau tarabele cu suveniruri și grătarele care sfârâiau, mai erau destule locuri de parcare, care nu păreau cu plată. Noi aici am parcat, dar, practic, nu știu dacă cineva plătea parcarea. Nu am auzit pe nimeni și nici nouă nu ne-a zis nimic la casa de bilete. Mașinile românilor erau la concurență sau peste cele ale bulgarilor, dar în dimineața aceea parcarea era destul de goală. Când am ieșit noi însă, nu aveai loc să arunci un ac. În fine…. voiam să spun că parcare n-am plătit cu toate că era un afiș în legătură cu asta.

Taxa de intrare în rezervație a fost 3 leva bilet întreg cu reducere la jumătate pentru elevi/pensionari, ca la mai toate obiectivele din Bulgaria. Acuma, o să încep să scriu și eu despre reducerile de genul acesta pentru că au apărut pensionari în grupul nostru și reducerile sunt binevenite, pentru că se transformă în beri.

După ce am intrat pe poarta mare de lemn, în stilul nostru maramureșean, ne-am aflat în fața unei alei umbroase și lungi. În partea stângă, după intrare, sunt alte tarabe cu suveniruri, o piscină, terase și un loc de joacă pentru copii.

Chiar la începutul aleii era o hartă a rezervației cu cele 2 trasee recomandate, unul roșu și unul albastru, hartă pe care urma să o mai găsim și în alte puncte. Ne-am dumirit cu ce aveam de făcut, am citit de pe un panou și regulile care trebuiesc respectate în parc și am purces la drum. În afară de panourile cu hărți și regulile prin rezervație, indicatoarele sunt numai în bulgară, dar nu contează, sunt destule și intuitive, este un singur sens și nu există dubii asupra drumului.

Pe aleea umbroasă, cu băncuțe pe o parte și alta, am mers 3-400 de m, am trecut de un hotel pe partea dreaptă, cam pe la jumătatea distanței și am ajuns la Punctul infoturistic care era închis la data vizitei noastre. Nu știu ce-am fi putut întreba, că ne-a fost clar după hartă ce aveam de făcut, dar ne-ar fi plăcut să fie deschis. Tot în acea zonă este o capelă și sunt și toalete. Și apropos de toalete, sunt 2 cabine și la intrare, în partea stângă și erau foarte curate.

Încă puțin de mers de la punctul infoturistic și drumul se bifurcă în cele 2 trasee, albastru și roșu, așa cum ne arăta din nou harta. Albastru ca fiind traseul nr. 2 iar roșu, traseul nr. 1. Așa cum se vedea pe hartă se putea face un circuit, dar din păcate am făcut traseele dus întors, pentru că zona care făcea joncțiunea între ele era închisă.

Traseul albastru este mai lung (aprox o oră) și începe cu un urcuș pe niște scări de pământ, care este partea cea mai solicitantă a traseului. Apoi am mers pe sub peretele de stâncă cu peșteri mici și multe, am avut priveliști minunate și puncte de belvedere deasupra cascadelor de pe traseul roșu.

Punctul culminant al traseului este Peștera Maarata, spațiu larg, deschis, foarte frumos loc pentru ședințe foto.

Traseul continuă și mai departe peste un podeț de lemn am ajuns într-un luminiș cu băncuțe, un loc de popas superb și apoi am urmat o potecă cu mai multe puncte de view către Peștera Vodopada, vecină cu Peștera Maarata, dar și către marea cascadă de pe traseul roșu.

Pe o potecă cu balustrade am coborât și tot coborât, până am ajuns la baza Cascadei Misterioasă pe care o văzusem și de sus. Ea este un fel de Bigăr a noastră.

În zona dintre Peșterile Maarata/Vodopada și baza Cascadei Misterioasă se făcea joncțiunea cu traseul roșu, dar ne-am întors de unde am plecat, în zona Peșterii Maarata și apoi înapoi, pe sub stâncă, până la bifurcația celor 2 trasee, de unde plecasem.

Traseul roșu este mult mai scurt, pădurea este superbă, plină de liane, vegetație sălbatică și căscăduțe pe pârâiașul de-a lungul căruia am mers, dar și câteva chioșcuri de lemn și bănci pentru popas.

Cam 15 minute am făcut până la The Blue Pool. Culoarea turcoaz a micului lac în care se varsă un set de cascade, toată zona aceea, fac să se audă numai strigăte de admirație. Am făcut câteva filmulețe și aș vrea să încarc vreunul, dar aproape în toate se aud tot felul de chiote.

Cam 5 minute am mai mers până la podețul de unde am putut admira în toată splendoarea ei, Cascada Krushuna, cireașa de pe tortul acestei rezervații. Cascada Mare, cea mai mare de travertin din Bulgaria, cum spuneam, este su-per-bă. Partea de sus este ascunsă printre vegetație luxuriantă și copaci înalți, iar partea de jos se pierde în lacul turcoaz pe care îl formează la bază. Am stat aici mult și bine, abia ne-am îndurat să plecăm.

Și de pe traseul roșu a trebuit să ne întoarcem tot pe același drum, dar este și varianta pe partea cealaltă a râului, care este o potecă paralelă cu cea pe care venisem și te scoate la restaurantul de deasupra punctului info.

Chiar dacă ești tentat să vizitezi în ordinea cronologică cele două trasee, adică 1 traseul roșu, 2 albastru, eu îți recomand să o faci invers, pentru că, așa, ceea ce vezi va fi în crescendo.

Vremea a fost superbă în ziua aceea și cred că mai-iunie sunt luni foarte potrivite pentru această rezervație. Era după multe ploi și am găsit cascadele cu un debit foarte bun.

Cam 2 ore ar însemna plimbarea prin rezervație dar noi am stat vreo 3, iar dacă sunteți cu copii puteți să luați în calcul și mai mult.

Nu ne era neapărat foame când am ieșit, dar sfârâiau grătarele acelea de la terasele de la intrare și printre altele aveau un cârnat tradițional, după care este înnebunit soțul și nu-l ratează pe nicăieri dacă îi iese în cale. Un cârnat, mai mult decât suficient, cu lipie, salată de ardei copți și o bere a fost 18 leva.

Peștera Devetashka

La aprox 12-15 km de la Rezervația Maarata este Peștera Devetashka și chiar dacă sunt două obiective diferite, ele trebuie abordate la pachet, pentru că este păcat să ajungi la unul și să nu ajungi și la celălalt, fiind atât de aproape unul de altul. În plus, niciunul nu îți ocupă o zi întreagă dar amândouă îți pot face una superbă.

Am ajuns foarte repede, tot vorbind despre cascadele care ne impresionaseră la maxim, am lăsat mașina într-o parcare fără plată, alături de alte câteva, foarte puține și în câțiva metri am ajuns la casa de bilete. Intrarea a fost 3 leva bilet întreg, iar pentru elevi/pensionar 2 leva. Programul de vizitare este până la ora 20, foarte bine de știut.

Am trecut printre câteva tarabe cu suveniruri și o rulotă cu înghețată, cam 2-300 de m au fost până la podul peste râul Osăm, unde se află un panou cu reclama filmului Eroi de sacrificiu 2, care a reunit nume grele ale cinematografiei mondiale și care a avut scene care s-au filmat aici, la Devetashka.

Peștera este renumită și pentru că este unul din locurile cele mai renumite din Europa unde hibernează foarte mulți lilieci. Este adevărat că îi vezi mai rar, dar îi auzi tot timpul.

Galeria imensă a peșterii are șapte deschideri în tavan, care împreună cu apa care se scurge prin peșteră, permit vegetației să crească în interior. Dar 3 dintre deschideri dau o notă absolut deosebită acestei peșteri și sunt vizibile în toate fotografiile despre ea. Vizita prin peșteră nu durează mult, dar peștera este spectaculoasă.

Această Rezervație Maarata și această Peșteră Devetashka nu sunt despre descris și chiar dacă o poză face cât o mie de cuvinte, tot mai bine este să mergeți acolo, să vedeți cu ochii voștri, pentru că viața poate căpăta un sens mai bun după această (re) conectare cu natura.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Cum spuneam, trebuie să mergeți să vedeții cu proprii ochi o pădure-parc, absolut spectaculoasă.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Relaxare în natură... încântat, fără reproș.

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Aurici in 18.07.21 11:45:04
Validat / Publicat: 18.07.21 14:40:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4140 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Bulgaria, spre Rezervația Maarata.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 59800 PMA (din 45 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

webmasterPHONE
[18.07.21 14:45:16]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mprofeanuPHONE
[18.07.21 18:55:16]
»

@Aurici: Am citit cu plăcere articolul tău, aducându-mi aminte de excursia făcută acolo cam în același timp cu tine... Zona cascadelor mi-a plăcut mult, plouase atunci destul de mult și căderile erau pline de apă... Mi-au plăcut ambele trasee, am stat destul de mult acolo, circa 2 ore, aș mai fi stat dar timpul vechea poveste... zboară repede când ești ocupat și îți place...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AuriciAUTOR REVIEW
[18.07.21 19:18:24]
»

@webmaster: Mulțumesc, seară faină!

@mprofeanu: Am avut un week-end obligat-forțat pe lângă casă, dar fără prea multe sarcini. Și am crezut că reușesc să încarc vreo 3-4 articole care erau încropite dar neretușate. Nu prea mai am tragere de inimă când scriu așa în urmă și speram să mă mai apropii.

Adică ai fost din nou la bulgari? Se pare că e pe gustul tău și nu-i de mirare având în vedere câte sunt de văzut. Și eu m-am întors din nou week-end-ul trecut, dar doar pentru o escapadă de o zi.

Abia aștept să văd pe unde ai fost și cum ți-a plăcut.

Mulțam de vizită, te pup.

Yersinia Pestis
[22.07.21 11:58:23]
»

Vreau s-ajung acolo în luna octombrie, de ziua mea. În plus, aș mai adăuga, pentru c-am înțeles că-i relativ aproape și o vizită la Plevna, unde e muzeul legat de luptele din Războiul Ruso-Turc intrat în conștiința noastră ca fiind Războiul de Independență.

Acuma, trebuie să vedem cum e cu valul 4 de pandemie deși eu, ca un bun cetățean ce mă aflu, m-am vaccinatără, cu Pfizer. Nu m-am dus cu mâna goală la vaccinare, am luat-o și pe Adriana.

E bun review-ul tău, pare a fi un ghid de călătorie extrem de complet și bine prezentat. Dar, așa-s io, Toma Necredinciosul, o să te verific!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AuriciAUTOR REVIEW
[22.07.21 13:34:48]
»

@Yersinia pestis: Este perfect să fiu verificată, dar să primesc și feedback. Așa învăț, așa evoluez...

Și soțul e octombrist și de câțiva ani nu vrea să se mai sărbătorească decât în deplasare, eventual făcând chestii mai deosebite. Deee, îi fuge vârsta de sub picioare.

N-am fost la Plevna, am tot trecut pe lângă ea în diverse drumuri, dar n-a fost să ne oprim. I-o veni și ei rândul vreodată.

Mda, complicat cu valul 4, vom vedea. Si noi suntem vaccinați dar pare că nu mai contează atât de mult ce s-a vehiculat. Așa că, momentan suntem pe la spontane.

Mulțumesc de vizită și comentarii, să mai vii

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, mprofeanu, Yersinia Pestis
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Lovech și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08965802192688 sec
    ecranul dvs: 1 x 1