ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2021
DE Nicu
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Timisoara
ÎNSCRIS: 29.01.08
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 11 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Hotel  Antik

TIPĂREȘTE URM de aici

Vroiam undeva la mare, criteriile alegerii erau să nu fie așa scump, să fie zonă turistică, hotel aproape de plajă, plaja bună, transport avion, adică să ajungi repede în zonă, dacă totuși ajungi acolo și e all inclusive atunci să fie totul inclus nu pe urmă mai plătești aia si ailaltă că nu e inclus, de ex nu e inclus șezlong nu e inclus transferul la hotel, plătește separat aia si ailaltă.

Cam multe cerințe dar până la urmă am ales din o grămadă de oferte acest hotel de 4* din zona Antalya Turcia.

La mare la noi nu mai vroiam fiindcă in luna mai am fost la mare la Mamaia la preț decent adică 110 lei nu euro pe noapte dubla, dacă puneam Mamaia acum pe listă și să fie și... all inclusive... și echivalent hotel trebuia să măresc bine suma de bani alocati.

Așa că dacă nu ai bani de... Mamaia... în sezon te duci în Turcia la mare și categoric vei fi multumit în multe cazuri foarte mulțumit, .

Tariful alocat era în jur de 1000 euro totul inclus așa că m-am pus pe căutat si-asa am ales acest hotel.

Cum am ajuns aici am scris recent (vezi impresii).

În prima fază sejurul trebuia să fie de șapte nopți dar parcă trebuia mai mult așa că am extins căutările spre mai multe nopți văzând că mă încadrez la bugetul alocat și am ajuns la 11 nopți, parcă 11 nopți sună mai bine.

Merg la agentie (toate astea erau cu 5 zile înainte de sejur) și întreb dacă aveți asta și asta, aveam lista de acasă cu vreo trei patru hoteluri în caz că nu corespundea ce aveam eu pe listă cu ce avea agenția, dar a mers din prima adică primul hotel din lista ăla de 4* celelalte erau de 5* dar eu vroiam ăla de 4* Agenția nu recomandă hotel de 4* dacă vreți în Turcia la mare dar eu vroiam 4* cu toate povestile astea ca nu e bine la mare la turci trebuie să fie 5*. Treaba asta cu hotel de 5* stele la turci e... foarte... discutabilă..., depinde... foarte... mult cu ce așteptări pleci la all inclusivul turcesc.

5 stele turcești este de mai multe feluri.

Si-asa am ajuns la mare în zona Antalya.

Cand spui am fost la mare la turci în Antalya e mult de povestit zona aia e fff mare și se intinde mult la stânga si dreapta de Antalya unde ajunge avionul.

De la aeroport am avut transferul asigurat cu autocar, totul organizat foarte bine, până acolo aproximativ 100 km cu o pauză unde era plin de autocare cu turiști. Până aici totul bine, te preia la autocar ghidul care vorbește limba ta, în cazul nostru ghid din Moldova de dincolo de Prut, te duce până la recepția hotelului și la plecare te preia de acolo și te duce la aeroport.

După aproximativ puțin sub doua ore am ajuns la

Hotel Antik din localitatea Avsallar

Ajungem la recepție și începe o conversație mai bizară, cei de acolo de la recepție știau doar turca și rusa, până la urmă am înțeles că spuneau... cum o să se descurce ăștia că nu știu limba?

Exista acolo doar limba turcă și rusa alceva nimic, toți angajații de la primul până la ultimul știu limba rusă.

Cazarea se face în mai multe locatii ex în hotel, în vilele de lângă hotel unde sunt cele mai multe spații de cazare și în alt loc chiar pe plajă în un fel de clădire cu mai multe camere cu un etaj lângă barul de pe plajă.

O sa atașez poze cu fiecare și veți vedea cum arată. Cred că oricine ajunge acolo ar vrea cazare în hotel, așa pare la prima vedere dar cred că fiecare loc de cazare e diferit unul față de altul cu avantaje și dezavantaje.

Am primit o cameră în hotel la ultimul etaj cu balcon, mai sus era un etaj fără balcon, cameră cu vedere splendidă spre mare și plajă și la stânga vedere și spre oraș, cred că am primit una din cele mai bune camere cu vedere spre mare și spre oraș, camerele celelalte erau doar cu vedere în față sau în spate fără vedere spre mare. Vilele de lângă hotel aveau vedere parțială spre mare doar cele din linia intai, cele de pe plajă aveau vedere la mare dar erau mai puține și ceva mai mici.

Eram primi turiști din România veniți aici și cred că din acest motiv am primit această cameră.

Cred că oricine ajunge la mare undeva vrea să primească o cameră cu vedere splendidă la mare.

Balcon cam mic dar bun de admirat imaginea spre mare și oraș, de acolo de sus se vedea faleza până în capăt și hotelurile din zonă.

Baie standard 4* cu dotarea corespunzătoare. Intrare cu cartelă, tv cu posturi turcești, rusești și

germane, aer conditionat care se decupla când scoteai cartela.

Vedere la mare splendidă... dar... în față autostrada cu un trafic intens, când era deschisă ușa noaptea era deranjant în unele cazuri. Primești cameră cu vedere splendidă la mare și faci mofturi? Dacă nu primești cameră cu vedere la mare spui că nu ai dat bacșiș, nicicum nu e bine, dacă primesti camera in vilele de lângă... de ce am primit acolo, dacă camera e din alea de pe plajă de ce camerele alea mai mici? cum dai nu e bine.

Până la urmă cred că am primit ce e mai bun, asta a fost concluzia de final.

Două lifturi la care de obicei nu trebuia așteptat.

La intrare în hotel recepția si un spatiu mare cu canapele și în capăt un bar de unde puteai servii ce dorești și să vi în zona din interior sau aia din exterior cu vedere spre piscină și zona de luat masa.

Internet bun doar in lobi si in zona barului de acolo, cu plata in camere.

Restaurantul

Un nivel mai jos restaurantul în interior și în exterior gradina și piscina și locul unde în fiecare zi dimineața și seara am servit masa, la prânz nu fiindcă era prea cald atunci am stat în interior. Tot acolo era și barul în exterior, ce doreai trebuia să mergi și spuneai ce dorești și erai servit în pahare de sticlă în funcție de băutura solicitată.

Piscina era în mijloc și în jurul ei mesele, alte mese erau spre exterior la puțină distanță de autostrada ce desparte hotelul de plajă. În timpul mesei nu se făcea plajă dar era foarte plăcut să servești masa în zona aia din exterior adică din jurul piscinei.

De sus din balcon vedeam foarte bine zona asta cu piscina, zona de luat masa și barul și în față marea.

În interior era zona cu mâncarea, de data asta... covidul... a schimbat conceptul de all inclusive și după părerea mea e mai bine așa fiindcă acum spui ce vrei și ești servit de cei de dincolo de pult.

Sunt trei zone cu mâncare o zonă cu mâncare gătită, o zonă cu salate și ultima zonă cu prăjituri și fructe. Stai la rând și spui ce dorești, vrei nu vrei ești rus, spui că nu ești turist din zona Rusia, Belarus, Ucraina etc dar mâine vei fi tot rus și tot în rusă îți va spune. Nu pui mâna pe nici o farfurie, cel, cei de dincolo de pult te întreabă ce să îti pună din ce e acolo, e ca la o autoservire la împinge tava, Arăți cu degetul fiindcă nu știi rusa sau turca, ajungi la capăt și te preia altul sau te duci la masă afară la piscină sau în interior sau continui cu zona de salate. De obicei fiind doi am mers afară și pe urmă am continuat cu zona de salate, pe urmă din nou afară sau zona cu prajituri, fructe.

Nu prea se stătea la coadă, doar seara dar doar în prima jumătate de oră, dacă spuneai punețim una din aia îti punea două și tot așa.

Mâncare bună și destul de diversificată, aveai ce alege, zona de salate cu foarte multe feluri, prăjituri calitative cam trei feluri de tort la prânz și seara și vreo 10 - 15 feluri de alt fel de prăjituri de la baclava până la tot felul.

Dimineața la mic dejun erau ouă ochiuri și ouă fierte, cârnați, mezeluri cartof copți, brânzeturi, cașcavaluri, tot felul de salate și patiserie tip croasant, covrigii ăia turcești de calitate care doar în Turcia îi găsești. Nu am avut nici o dată la micul dejun fasole ca la mic dejun englezesc, fasolea era altfel preparată se vedea că turistul era... altul... nu era din zona aia unde în fiecare dimineață se mănâncă fasole, aici rusul era baza nu ăla din zona de limbă engleză. Nici bacon nu era, de vină cred că este... porcul. M-am tot gândit ce face englezul cand vine aici că nu are nici fasole nici bacon.

Barul

Sunt mai multe, barul din restaurantul unde se servește masa ăla din exterior de lângă piscină, cel din lobi din capătul recepției și cel de pe plajă.

Băuturile se serveau doar de la ora zece dimineața până la ora 24.

Barul principal era ăla de pe plajă, deschidea la ora 10 și închidea la ora 24. Cafea am băut doar acolo la prima oră la deschidere, în prima zi cafea la automat am cerut cafea și în 30 secunde gata cafeaua și era ness, a doua zi am cerut cafea boabe și a vrut să îmi dea aceeași cafea ca și cu o zi inainte dar am refuzat, am revenit după puțin timp și am cerut în alt fel cafea... Am spus turkish cafe și în cinci minute am primit doua cafele la nisip, servirea la bar în cești de cafea, dacă vroiam pe plajă la șezlong atunci la pahare de plastic.

Cafea la nisip făcută la un fel de aparat, că e bine sau nu nu pot comenta, dar era cafea la nisip, față de cafeaua la automat și care era ness facuta in 30 de secunde aici dura 5 minute prepararea, până la final aici am băut cafea.

Băuturi răcoritoare la automat tip tec de multe feluri, nu am băut de nici un fel.

Gama coca cola, fanta sprite, kinley doar la sticlă la un litru servită în pahar de sticlă la barul de pe plajă sau la pahar de plastic pentru dus la șezlong.

Apă minerală la sticlă de 1,5 litrii se servește doar la bar sau apă la automat servită tot la bar la pahar de sticlă sau plastic dupa caz.

Băuturi alcoolice

Bere la pahar de 0.3 sau la pahar mic de plastic pentru șezlong, bere bună acolo scria Efes că era așa sau nu nu știu dar era bună.

Raki, rom, coniac, vodcă, vin alb sec, vin roșu, vin roze, toate băuturi locale la sticlă de un litru nimic la cutie, totul mergea repede, totul servit doar la bar fără să ai acces ca altă dată să te servești singur, nici cu apă nu aveai de unde trebuia să mergi la bar.

Raki la 42 grade, rom la 37 grade etc.

Rușii cereau și whisky cu toate că nu era whisky dar erau serviți foarte repede cu ce doreau, punea turcu de la bar 0.50 rom si 0,50 cola si gata whisky, turistul era mulțumit.

Vinul în Turcia este majoritar făcut din fructe, așa am auzit de la un ghid, doar o mica parte din vin este făcut din struguri.

Seara barul din lobi era deschis doar de la ora 18 până la ora 24, acolo era plăcut să stai mai mult în zona de afară care dădea spre piscină și zona de luat masa. La toate barurile se servea ceai turcesc sau ceaiuri diverse la plic dar cu gust deosebit față de ce e pe la noi. În fiecare zi am avut inclus o sticlă de apă de 1,5 litrii la cameră.

La barul de pe plajă de la ora 10 la 12 placinte turcești făcute în fața ta, acolo era coadă trebuia să stai cam 20 minute, tot acolo de la 15 - 17 prăjituri și tort fără stat la coadă, de la 12 la 14 hamburgeri, pizza și cartofi prăjiți cu salate.

Terasa barului de pe plajă era destul de mare și de acolo aveai o priveliște superbă spre zona de plajă și mare.

Covid 19 - 21

Turiștii străini nu erau afectați de covid 19 sau 21, turiștii străini nu purtau mască în nici un loc, turiștii turci purtau mască peste tot unii chiar și pe plajă, știu că sună ironic dar asta era realitatea, trebuie să te comporți frumos cu oaspeții ca să fie multumiți.

Toți angajații de la primul până la ultimul purtau masca corect, vedeai o mare de oameni fără mască și câțiva angajați cu mască, asta valabil și în interior și în exterior.

Plaja și marea

Accesul spre plajă și spre barul de pe plajă se făcea în felul următor

Se coboară la nivelul minus 2 și de acolo de unde se distribuie prosoapele pentru plajă pe bază de card se merge prin un tunel spre mare, durează cam 3 - 4 minute până pe plajă, sau se coboară de la recepție și tot prin tunel pe sub autostradă se merge la mare.

La intrare înspre zona de plajă la dreapta barul și înainte și la stânga sau dreapta zona plajei cu șezlonguri. Plaja în zona asta excelentă spre foarte bună, la orice oră mergeai se găsea șezlong, sigur era cea mai bună zonă de baie și plajă din zona aia. Intrare lină spre mare, nisip fin, puteai merge mult spre larg până să fie apa mare.

Seara am mers mult doar seara fiindcă era prea cald ziua spre stanga și dreapta pe plajă spre celelalte zone, la stanga spre plaja unde era și hotelul Lonicera. si la dreapta spre plajele altor hoteluri, după prima vizită spre celelalte plaje am realizat că aici la acest hotel de 4* este cea mai bună plajă și zonă de intrare în mare. Zona de plajă de la hotelul Lonicera era mai puțin plăcută, pietre, înghesuială foarte mare la șezlonguri.

Zona aia de plajă unde se putea merge seara avea cam doi kilometrii.

Turiști în hotel și în zonă

În hotel în perioada aia când am ajuns erau in proporție de 99% ruși sau vorbitori de rusă, din Rusia, Ukraina, Belarus, etc, doi din România adică noi și vreo patru care vorbeau limba germană dar ăștia erau la categoria 80+ ca vârstă și nu purtau brățară. Dupa sase sapte zile proporția rușilor a scăzut undeva la 75 % si s-a complectat cu turiști din Turcia care erau obligați să poarte masca, după asta i-am recunoscut, pe urma spre finalul sejurului proporția turiștilor din zona ex-sovietica a revenit la normal undeva la peste

95 % Rușii ca vârstă pe la 30 - 50 ani mulți cu copii mici.

În hotelurile din jur și la stânga și la dreapta rușii erau categoria cea mai mare de turiști adică tot pe la + 90 %, mai erau și ceva români, polonezi si alte nații dar puțini comparativ cu rușii.

Vrei nu vrei mai înveți și unele cuvinte în limba rusă.

La bar am ajuns să cer apă în rusă voda și în turcă su. La final am realizat că nu m-a deranjat de loc faptul că hotelul era plin de ruși sau vorbitori de rusă, până la urmă te adaptezi vrei nu vrei.

Am ajuns la concluzia că daca nu ai bani de... Mamaia... în sezon te duci în Turcia la mare și iese bine în multe cazuri foarte bine dar atenție... zona asta... creează dependență și uiți de Mamaia. Rectific nu numai în sezon... oricand.

Am plecat din Timisoara ora decolării avionului a fost 11,45 și la ora 17 eram pe plaja hotelului.

Cam prea cald în zona aia dar la sosire acasă am realizat că și la Timișoara e la fel de cald... lipsea doar briza mării și atmosfera de vacantă.

Atenție aici nu sunt 5* doar 4*.

Total de plată... 940 euro... totul inclus 11 nopți cazare all inclusive.


[fb]
---
Trimis de Nicu in 17.07.21 08:49:03
Validat / Publicat: 17.07.21 09:48:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 1083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Nicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 Vedere la stanga din balcon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30600 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

15 ecouri scrise, până acum

webmasterX [17.07.21 09:47:17] »

Foarte bună recomandarea

Mutat în rubrica "Antik / Antique Hotel [Avsallar], ALANYA" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster [17.07.21 10:20:27] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Nicu [17.07.21 12:32:32] »

@webmasterX:

Pozitionarea este corecta

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
M'Liviuscris / TELEFON [17.07.21 13:48:34] »

Ai punctat foarte bine. Cu asa preț... Sa tot stai și 30 zile in Turcia. Dacă e sa scădem avionul care este în jur de 500 euro 2 persoane rămân 440 euro alocat pe 11 nopți... 40 euro pe noapte în România nu găsești nici la 2 stele cu mic dejun... Despre facilități șezlonguri și bar pe plaja... Nu mai vorbim.

Felicitări!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [17.07.21 16:18:15] »

@Nicu:

Așa că dacă nu ai bani de... Mamaia... în sezon te duci în Turcia la mare și categoric vei fi multumit în multe cazuri foarte mulțumit,

Tariful alocat era în jur de 1000 euro totul inclus așa că m-am pus pe căutat si-asa am ales acest hotel.

Trist, dar al naibii de adevărat şi din păcate nu este vorba numai de bani, ci şi de calitate, respect, relaxare şi ar mai fi.

În urmă cu nişte ani, întrebată de ce merg iar în Turcia pentru a nu ştiu câta oară, mi-am şocat interlocutorul spunându-i că sunt prea săracă şi nu am bani să merg la Mamaia, aşa că mă urc în maşină şi merg 1500 kilometri pe sens până în Antalya unde găsesc condiţii şi servicii pe gustul meu la un preţ corect.

Alţii m-au acuzat de lipsă de patriotism pentru banii cheltuiţi în afara ţării, refuzând să înţeleagă că fiecare este liber să-şi cheltuie banii cum crede mai bine, mai cu folos pentru el, în loc să se lase cu bună ştiinţă jecmănit la fiecare pas la el acasă.

Ai prins un preţ extrem de avantajos pentru această vacanţă, felicitări!

Vinul în Turcia este majoritar făcut din fructe, așa am auzit de la un ghid, doar o mica parte din vin este făcut din struguri.

Puţin probabil să fie aşa. Ghizii spun multe poveşti.

Am băut vin făcut din fructe în urmă cu mulţi ani la Kusadasi şi îmi amintesc doar că era mai dulce decât vinurile mai degrabă seci băute de-a lungul anilor în Turcia şi mai era şi scump .

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [17.07.21 16:31:03] »

@Nicu:

Dupa sase sapte zile proporția rușilor a scăzut undeva la 75 % si s-a complectat cu turiști din Turcia care erau obligați să poarte masca, după asta i-am recunoscut, ...

Cu riscul de a te supăra pe mine, să ştii că regulile erau aceleaşi pentru toţi, doar că unii le respectau în timp ce alţii preferau să le ignore, iar turcii nu îndrăzneau să-i "supere" pe turişti atrăgându-le atenţia că nu poartă mască în locurile în care erau obligaţi să poarte.

La hotelul din Marmaris la care am stat anul trecut era plin de afişe în limba engleză prin care eram informaţi că trebuie să purtăm mască şi pe stradă şi care este amenda dacă nu ne conformăm (900 TL). Dacă legea era doar pentru turci de ce naiba au mai tradus în engleză?

Nu vreau să amintesc aici de responsabilitatea fiecăruia sau altele de gen, pentru că ştiu că eşti sensibil la capitolul ăsta. Voi spune doar că toamna trecută eu am purtat mască în Turcia în toate spaţiile publice închise şi mai rar pe stradă, dar anul acesta am prins curaj după ce m-am vaccinat şi am dat masca jos imediat ce am intrat pe poarta resorturilor la care am fost cazată, punând-o doar la plecarea spre aeroport şi apoi pe durata zborului, în taxi etc.

Nu ştiu ce informaţii referitoare la pandemie au circulat în media turcească, îmi pare că cineva i-a speriat rău de tot cu covidul ăsta, dar foarte mulţi respectau regulile chiar la modul exagerat. Altfel nu înţeleg de ce purtau mască singuri pe motocicletă sau singuri în autoturism sau pe plaja publică sub propria umbrelă sau... exemplele pot continua.

Nicu [18.07.21 12:41:57] »

@ nicole33

In legatura cu masca nu am vazut turist strain sa poarte masca in zona plajei sau in interiorul hotelului, restaurant, etc, doar turistii din Turcia si personalul. La turisti straini e vorba de mii de turisti. Si aia straini adica rusii veneau aici din o zona care pare mai contaminata sau afectata sau cum vreti sa ii spuneti de covid.

Pentru straini masca obligatorie doar in aeroport dar si acolo mult sub barba.

Din balcon vedeam autocarele care treceau prin fata hotelului, la zece autocare cu turisti straini era un autocar cu localnici, strainii fara masca toti si cei din autocarul cu localnici cu masca. In autocarul cu romani sau cel cu rusi doar soferul purta masca, parerea mea de frica autoritatilor, e strict parerea mea.

Nu vreau sa spun ceva de covid ca se interpreteaza diferit de la om la om, spus mai corect cum spunea... cineva... fiecare cu sensibilitatile lui.

Tot in legatura cu... covid... in peioada aia cand eram acolo vaccinarea incepea cu doza numarul trei la personalul... esential... din Turcia.

Din nou greu cu termenul asta esential.

Vinul

E si asta un subiect important, asa cred eu, ghidul din Moldova de dincolo a spus ca vie in Turcia este mai mult in zona aia de la Istambul spre Europa si din aceasta cauza vinul este majoritar din fructe. Ca e asa sau nu nu pot sa ma pronunt stiu doar ca era bun.

La hotel am avut vin de vreo patru feluri dar mai mult am baut din cel sec alb.

Daca mai merg la... Mamaia... sau zona Mangalia, sigur ca merg, pana acolo fac peste 14 ore, pana la turci cateva ore, in septembrie se termina cu termenul charter la turci sau greci, ramane doar din Bucuresti, pana acolo numai... vreau... sa merg sa iau avionul si asa ajung la noi la mare dar doar in extrasezon sau capete de sezon.

Pretul sejurului cu totul inclus

In prima faza era Grecia pe lista, trebuia sa fie pe plaja, plaja sa fie buna, masa cel putin DP cam multe pretentii la banii pusi la bataie. A cazut Grecia si trebuie sa spun si de ce. La suma aia hotelul cu DP era la 800 hai 700 metrii de plaja si plaja nu era de calitate, pe plaja de calitate hotelul/ hotelurile erau fara masa la suma aia si... asa... am lasat Grecia si am ajuns in Turcia unde foarte multa lume spune eu nu merg la tarc in vacanta sa stau inchis acolo, aia nu e vacanta.

Sigur cu expresia asta am suparat multi amatori de Grecia. La greci ma incadram la suma aia cu avion fara masa dar la 7 nopti nu la 11.

La finalul reviewului am spus... atentie zona asta la mare in Turcia... creeaza dependenta si tot mai vrei, stiu ca sunt multii turisti care spun... eu nu ma duc acolo.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [18.07.21 13:29:11] »

@Nicu:

Si aia straini adica rusii veneau aici din o zona care pare mai contaminata sau afectata sau cum vreti sa ii spuneti de covid.

Ruşii or fi probabil convinşi că o cantitate suficientă de alcool anihilează şi mama virusului

Tot in legatura cu... covid... in peioada aia cand eram acolo vaccinarea incepea cu doza numarul trei la personalul... esential... din Turcia.

Din nou greu cu termenul asta esential.

Urmăresc şi eu ştirile şi eram la curent cu această informaţie. Din punctul meu de vedere ca turist este foarte bine ca personalul din HORECA să fie vacinat, măcar pentru a nu mai transmite virusul turiştilor cu care intră în contact. Pentru ei s-ar putea să nu fie prea ok, impresia mea fiind că sunt cam obligaţi să se vaccineze .

Turcii trec la administrarea celei de a treia doze şi pentru că au vaccinat cu toate aiurelile, gen Sputnik şi altele, cu o eficienţă discutabilă.

Degeaba te legi de "personalul esenţial" care în România a avut aproape aceeaşi prioritate la vaccinare ca şi cei din grupa ta de vârstă. Recunosc că eu am profitat de această oportunitate pentru a mă vaccina în ian/febr, când altfel nu mă puteam programa, platforma considerându-mă mult prea tânără şi prea sănătoasă, ignorând problemele mele de sănătate vechi de mulţi ani.

La hotel am avut vin de vreo patru feluri dar mai mult am baut din cel sec alb.

Dar nu te-ai întrebat din ce tip de fructe putea ieşi acel vin sec?

Daca mai merg la... Mamaia... sau zona Mangalia, sigur ca merg, pana acolo fac peste 14 ore, pana la turci cateva ore, in septembrie se termina cu termenul charter la turci sau greci, ramane doar din Bucuresti, pana acolo numai... vreau... sa merg sa iau avionul si asa ajung la noi la mare dar doar in extrasezon sau capete de sezon.

Nu timpul sau lungimea drumului de parcurs ne determină de fiecare dată alegerile.

Eu fac două ore până la marea noastră, pentru că de acasă ies imediat pe autostradă. Cu maşina până în Turcia fac două zile, pentru că vorbim de 1400-1500 kilometri pe sens, şi mă opresc să dorm pe la jumătatea drumului, că nu sunt tirist să conduc nonstop. Cu toate acestea, eu aleg Turcia fără să clipesc. Oare de ce? întrebarea este retorică

am ajuns in Turcia unde foarte multa lume spune eu nu merg la tarc in vacanta sa stau inchis acolo, aia nu e vacanta.

Am auzit prostia asta de mult prea multe ori. Şi culmea din gura unora care nu au ajuns nici măcar până la Istanbul, dar se dau experţi .

De fapt, nu te ţine nimeni închis în niciun ţarc... pardon, resort. Eşti liber să ieşi să te plimbi, să mergi în excursii, să faci orice doreşti. Într-adevăr, turcii se străduiesc să îţi ofere atât de multe încât să nu simţi tu nevoia să ieşi, dar altfel poarta este doar pentru a-i împiedica pe alţii să intre în resort.

Explicaţia pentru mitul cu "ţarcul all inclusive" este mult mai simplă şi ţine de calculele pe care şi le fac unii, că dacă au plătit all inclusive nu care cumva să rateze vreo masă sau vreo băutură că-s plătite şi atunci, de bunăvoie, nu ies din resort tot sejurul.

=

Cu certitudine, Grecia a fost mereu mai scumpă decât Turcia, dar fiecare destinaţie are farmecul şi fanii ei.

=

La finalul reviewului am spus... atentie zona asta la mare in Turcia... creeaza dependenta si tot mai vrei

Mie-mi spui?

nrs † [18.07.21 21:33:58] »

pot sa ma dau cu parerea despre masca? anul trecut la un hotel de 4* din Marmaris nu primeai nici macar o sticla de apa daca nu purtai masca, iar hotelul era plin de englezi care uneori mai comentau dar se conformau

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
M'Liviuscris / TELEFON [19.07.21 00:21:04] »

@nicole33:

De fapt, nu te ţine nimeni închis în niciun ţarc... pardon, resort. Eşti liber să ieşi să te plimbi, să mergi în excursii, să faci orice doreşti. Într-adevăr, turcii se străduiesc să îţi ofere atât de multe încât să nu simţi tu nevoia să ieşi, dar altfel poarta este doar pentru a-i împiedica pe alţii să intre în resort.

Chiar pot spune ca se străduiesc sa te tina în resort... Dar nu ????. De ce nu ma închid pe mine vreo 3 luni de zile nu cred ca m-aș supăra...

Cât privește siguranța în pandemie pot spune ca la resortul unde am fost toți angajații purtau masca indiferent dacă erau în spatii închise sau în aer liber... Sa porți masca la 40 grade nu cred ca e ușor. Tot respectul pentru ei!

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [19.07.21 01:03:21] »

@m liviu*:

De ce nu ma închid pe mine vreo 3 luni de zile nu cred ca m-aș supăra...

Nici eu nu m-aş supăra şi nici nu m-aş plictisi

Cât privește siguranța în pandemie pot spune ca la resortul unde am fost toți angajații purtau masca indiferent dacă erau în spatii închise sau în aer liber... Sa porți masca la 40 grade nu cred ca e ușor. Tot respectul pentru ei!

Nu este uşor deloc. Mi-e milă de ei, dar astea sunt regulile.

Dar turiştii turci purtau mască sau erau la fel de relaxaţi ca restul?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA [19.07.21 06:36:11] »

@nrs:

pot sa ma dau cu parerea despre masca?

Poţi, dar s-ar putea să-l superi şi tu pe Nicu

anul trecut la un hotel de 4* din Marmaris nu primeai nici macar o sticla de apa daca nu purtai masca, iar hotelul era plin de englezi care uneori mai comentau dar se conformau

Ştiu ce spui, pentru că am fost şi eu anul trecut în Marmaris. La hotelul la care am stat eu, regulile nu erau respectate cu aceeaşi rigurozitate. Cu toate acestea, când stăteam la plajă soţul meu îşi punea masca pentru a traversa aleea de promenadă ca să meargă să ia ceva de băut de la barul de la piscină, ce nu găseam la beach bar, iar trecătorii se uitau cam ciudat la el

Însă la acelaşi hotel angajatele de la Lobby Bar umblau mai mult cu masca sub bărbie, chiar dacă barul era indoor . Iar noi aşteptam să fim serviţi la un metru distanţă de tejgheaua barului cu măştile corect puse.

M'Liviuscris / TELEFON [19.07.21 10:53:31] »

@nicole33: În general pe unde am trecut turiștii turci purtau mască... Chiar copiii unii și pe stradă. Aici în resort nu prea... Doar când mergeau sa și ia mâncare în restaurantul principal.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Nicu [19.07.21 13:01:12] »

@ nicole33 :

Poţi, dar s-ar putea să-l superi şi tu pe Nicu

Nu ma supar la comanda.

Poarta masca... expresia... asta, la fel si ailalta... esentialii... raman de actualitate mult timp de acum incolo.

Raman la parerea mea ca acel sofer din autocarul cu romani sau din cel cu rusi purta masca de frica autoritatilor.

Dar nu te-ai întrebat din ce tip de fructe putea ieşi acel vin sec?

Bineinteles ca m-am intrebat si cred ca aveam si raspunsul, cate falsuri sunt in ziua de azi, cel putin acolo mai mult ca sigur era din fructe. Si la noi in ro e plin de asa ceva.

Ala de la 5* cu plus, nu la 5* standard turcesti ca exista si asa ceva cum e vinul?

Faza aia cu whiski servit turistilor din amestec de rom sau coniac local cu cola am mai vazut si in alt hotel in Turcia si turistul a fost multumit.

Ex - Pe plaja din fata hotelului Lonicera intreb un turist din Romania... unde sunteti cazat? Cum unde... la Lonicera, acolo merg de ani de zile, continui... Ce ati baut? Cum ce am baut? Eu beau doar whisky! Omul era multumit veanea in un loc unde bea doar ce bea el acasa.

Vad ca pe multi din cei ce scriu pe aici despre cazarile din Turcia din resorturi vad ca sunt deranjati de prezenta acolo in numar foarte mare, majoritar peste 90% a turistilor din spatiul ex sovietic, la finalul sejurului meu eu vad ca nu m-a deranjat acest capitol, multi vorbitori de rusa.

Daca chiar vrei sa bei... doar whisky... din ala original atunci trebuie sa triplezi suma sejurului nu aia scrisa de mine la final.

Valabil si la 5* turcesti, trebuie 5* cu un anumit tarif la final.

Pentru amatorii de vacanta la mare in Turcia... atentie... mare la termenul 5 stele.

Asa e si cu whisky e de mai multe feluri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
M'Liviuscris / TELEFON [19.07.21 22:29:37] »

@Nicu: Ai dreptate și ce fel de whisky vei cere... Ceri whisky îți dau ei ce vor dar dacă știi ca în meniul lor au și ceva mai de clasa ceri acel whisky și ți i se va da în fata ta. De obicei wisky urile cele bune le țin în lobby dar în aceasta vara am fost surprins ca la pool bar aveau 5 feluri de wisky chiar expuse nu pitite...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
M'Liviu, Nicu
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053514003753662 sec
    ecranul dvs: 1 x 1