Mănăstirea Copou

TIPĂREȘTE

Prima dată am ajuns la Mănăstirea Copou din întâmplare, în vremea studenției, venind dinspre Grădina Botanică. Nu multă lume știe că una dintre aleile grădinii se transformă, încă din interiorul acesteia, în Strada Podgoriilor, iese din Botanică prin colțul său nord-vestic și continuă către coama dealului, spre nord, până la Aleea Sadoveanu, cale de un kilometru. Chiar la ieșirea din pădure este o intersecție în formă de X, Str. Podgoriilor constituind partea dreaptă a acestuia și urcând, după intersecție, printre un cimitir (în stânga) și un pâlc de copaci (în dreapta). Pentru a intra în cimitir nu vom urma, însă, această stradă, ci, de la intersecție, o luăm înainte stânga, pe Str. Trecătoarea Podgoriilor (chiar în poartă sunt câteva case).

Nu mai țin minte nimic de la acea vizită, nici nu sunt sigur că, la vremea respectivă, am conștientizat unde mă aflu. Și de atunci nu mi-am mai făcut niciodată timp să revin în una dintre cele mai importante mănăstiri din Iași - dar mai puțin cunoscută, aflată în afara circuitului turistic obișnuit, slab promovată de ghidurile și site-urile de profil.

Am ajuns să îmi doresc să o revăd în urma citirii unor articole care mi-au dat răspunsuri la niște întrebări mai vechi de-ale mele; am să explic mai jos despre ce e vorba. De data aceasta am venit către mănăstire dinspre Aleea Sadoveanu. Autobuzul 36, care vine din Dacia-Gară-Centru, urcă până în vârful Copoului și, de acolo, către Breazu, și are stație la intersecția cu Str. Podgoriilor (chiar așa se numește și stația unde se coboară). Nici rondul Agronomie, capăt de linie pentru multe trasee de tramvaie și autobuze, nu este prea departe – zece minute de mers prin cea mai plăcută zonă a orașului.

Strada Podgoriilor coboară un versant abrupt al Copoului. În stânga se află Ferma Adamachi, fermă-școală aparținând Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară; plantațiile nu sunt, însă, vizibile, pentru că un pâlc de copaci îți oferă senzația că te afli în pădure, nu lângă o bază legumicolă. În dreapta este o livadă pe care am găsit-o încărcată de rod; nu am dat de referințe despre ea, dar cred că ține tot de USAMV, pentru că mulți dintre pomi aveau pe ei plăcuțe care indicau speciile, cu denumiri latinești. Dincolo de livadă, pe următorul deal, sunt vii care se întind cât vezi cu ochii. Undeva pe acolo sunt Cramele Copoului.

După nici 500 de metri apar cimitirul și casa parohială ale Mănăstirii Copou. Cimitirul are cam 300 pe 100 metri și în mijlocul său se află Biserica Sfinții Atanasie și Chiril. După casa parohială, în fața bisericii, sunt chiliile unde locuiesc cele 16 maici care viețuiesc aici. Aleea centrală coboară, în continuare, prin cimitir, până la poarta dinspre Grădina Botanică. Pe aici se poate intra în grădină fără să te întrebe nimeni de bilet – pont pentru cei care vor să economisească 10 lei (sau 5 lei în zilele de luni și miercuri, când sunt închise serele).

Cimitirul, vechi de sute de ani, pare mult mai recent, majoritatea mormintelor datând din ultima jumătate de secol. După cum se spune într-un articol pe care îl voi cita mai jos, pietrele vechi de mormânt s-au spart sau au fost refolosite pentru a străjui mormintele mai noi. O singură piatră am descoperit-o într-o stare bună de conservare, din 1848. De altfel, legat de starea cimitirului, Nicolae Iorga, într-un articol publicat în anul 1907 în revista „Floarea Darurilor” , găsea un prilej de amintire a copilăriei sale, a timpurilor când a petrecut câteva săptămâni în casa dintre vii a unchiului mamei sale, Manolache Drăghici. Iorga revenind pe locul amintirilor copilăriei, a căutat îndelung și în zadar „între cruci hâite și grilajuri mâncate de rugină [… ] locul de zăcare al înaintașului său” .

O seamă de personalități își dorm aici somnul de veci; printre alții, marele matematician Dimitrie Mangeron (ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Mangeron), economistul Mihai Todosia, fost rector al Universității „Al. I. Cuza” , sau entomologul Mihail Peiu (ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Peiu). Mai în vale, dar la aleea centrală, sare în ochi mormântul generalului Viorel Cheptine, cel mai tânăr general al armatei române, dar trecut în rezervă la numai doi ani după avansare (ziaruldeiasi.ro/iasi/pala ... cheptine~ni1rv1). Chiar lângă biserică, în dreapta acesteia, vedem mormântul simplu al unuia dintre copiii lui Mihail Sadoveanu, Bogdan, mort la numai 8 ani (Sadoveanu a avut unsprezece copii, majoritatea murind înaintea tatălui lor).

Noi am ajuns la mănăstire într-o duminică dimineață, în timpul slujbei. Nu știu dacă erau 30 de persoane – depărtarea de oraș face ca acest loc să fie unul foarte liniștit. Împrejurimile sunt minunate: pădurea Grădinii Botanice într-o parte, viile în cealaltă, îți dau impresia că te afli într-o stațiune, nu la doi kilometri de cel mai poluat oraș din România ☹. De altfel, printre localnici mănăstirea este numită Podgoria Copou, iar biserica Sf. Atanasie este cunoscută drept Bisericuța dintre vii.

Totul este bine întreținut de maicile de aici. (Aceleași maici pregătesc, an de an, veșmintele Sfintei Parascheva: acestea se schimbă de cinci ori pe an, după care sunt date bisericilor din țară sau din afară care poartă acest hram. De douăzeci de ani, aceste veșminte sunt cusute la Mănăstirea Copou.)

După o oră petrecută aici, ne-am întors pe același drum pe care am venit. Acesta nu mai cobora abrupt: acum urca la fel de abrupt :). Dar ne-am luat cu ceea ce se petrecea prin livadă și a trecut repede. De un număr de ani, în Copou se construiește într-o veselie (cei care doresc să îi mai simtă farmecul ar face bine să se grăbească...). Dezvoltatorii au adus muncitori asiatici, o parte dintre aceștia locuind într-un bloc situat la marginea Aleii Sadoveanu. Îl vedeam în față și ne întrebam ce e cu atâtea rufe puse la uscat în locuri inaccesibile, când am remarcat câteva persoane în livadă care nu atentau la fructele încă necoapte, ci culegeau buruieni de pe margine. O doamnă aflată în fața noastră le vorbea în românește ????, încercând să afle ce fac pe acolo. Numai zâmbet, asiaticii îi răspundeau în limbajul universal al semnelor: își mângâiau stomacul. Când am ajuns în dreptul lor, ne-au „spus” același lucru și nouă, deși nu îi întrebaserăm nimic. În fața noastră, doamna se minuna cu voce tare: la noi, asemenea fierturi se dau numai la animale ????????????.

ISTORICUL MĂNĂSTIRII

Știam că dealul Copoului a fost acoperit de vii până spre finalul sec. XIX, înaintarea orașului către creastă având loc după 1870. Ce nu înțelegeam era modul în care municipalitatea a intrat în posesia acelor terenuri vaste și atât de prețioase care în prezent sunt ocupate de obiective de interes public, generos înzestrate cu zone verzi înconjurătoare. Școala Normală, Liceul Agricol, Universitatea de Științe Agricole, Parcul Expoziției, Stadionul, campusuri studențești, Grădina Botanică însăși (datând din 1960) acoperă zeci și zeci de hectare.

Bineînțeles, explicația era la îndemâna cunoscătorilor – printre care nu mă număr ☹. Am aflat-o relativ recent, din articolul de aici. Iar această explicație este: Mănăstirea Copou.

Este una dintre primele ctitorii ale lui Vasile Lupu, care a urcat pe tronul Moldovei în 1634. Se pare că, înainte de acest moment, exista deja o biserică din lemn în același loc, în mijlocul viilor domnești. Biserica din piatră Sfinții Atanasie și Chiril a fost sfințită în 30 aprilie 1638 de către mitropolitul Varlaam, după cum ne informează pisania în limba slavonă care s-a păstrat pe peretele ce separă pridvorul de pronaos. Apoi, biserica a fost transformată în mănăstire și înzestrată cu terenul împrejmuitor: în linii mari, actuala Grădină Botanică și Podgoria Copou. După terminarea Mănăstirii Trei Ierarhi și închinarea acesteia către întreg Muntele Athos, Mănăstirea Copou a fost închinată, la rândul ei, către Trei Ierarhi – în 1640.

În anii care au urmat posesiunile s-au extins de-a stânga și de-a dreapta vechiului drum al Botoșanilor (actualul DJ282), acoperind la un moment dat întregul teritoriu situat între văile Rediului și Cacainei (actualul DN24), la nord de Parcul Copou de azi, până către satul Vânători - mai bine de 20 de kilometri pătrați. După cum spune autorul articolului citat, mănăstirea a ajuns să domine din punct de vedere juridic întregul hotar nordic al Iașului.

Biserica s-a ruinat după domnia lui Vasile Lupu și a fost rezidită de la temelie de către Constantin Duca în 1702; o a doua pisanie, în greacă, păstrată pe zidul dinspre miazăzi, amintește acest moment. Duca Vodă a dăruit moșii întinse mănăstirii Copou, fiind considerat al doilea ctitor al ei.

Începutul sec. XIX găsește biserica din nou ruinată, se pare că din cauza proastei administrări. Ajunsă, împreună cu Trei Ierarhii, în subordinea Mănăstirii Caracalu de la Sf. Munte, a fost privită de către călugării greci de-a lungul sec. XVIII doar ca sursă de venit. Totuși, în 1809, egumenul Serafim a refăcut biserica. Cea nouă nu mai păstra aproape nimic din ctitoria lui Vasile Lupu, astfel că anul 1809 este reținut drept an al construcției actualei biserici Sfinții Atanasie și Chiril în Lista monumentelor istorice. Există o pisanie în greacă, din 1809, pe zidul de miazănoapte, care amintește de acest al treilea ctitor. Mai mult, în 1850 s-a realizat și o pictură a întregii biserici, din care nu a supraviețuit mare lucru.

Așa se prezenta situația în decembrie 1863, când a fost adoptată Legea secularizării averilor mănăstirești. Țara și-a redobândit o cincime din teritoriu, iar Iașul a câștigat toată partea sa nordică. Biserica Sf. Atanasie a continuat să funcționeze ca biserică parohială până în anul 2001.

Evoluția ulterioară am aflat-o din pisania de pe peretele pronaosului sau de pe internet: ro.wikipedia.org/wiki/M%C ... _Podgoria_Copou: Între anii 1983-1986, prin stăruința preotului paroh Vasile Vaida, s-au efectuat lucrări de restaurare, consolidare în interior și exterior, împodobire cu frescă, policandre și mobilier (un nou cafas) prin contribuția benevolă a credincioșilor și cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Pictura bisericii a fost realizată de către pictorii Vasile și Violeta Carp din București. A fost construită o casă parohială mare, cu mai multe încăperi, mansardă și anexe gospodărești.

După aproape 150 de ani, la 20 aprilie 2001, mitropolitul Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei a reactivat Mănăstirea "Sf. Atanasie" din Podgorii - Iași, ca mănăstire de călugărițe, aparținând de Mănăstirea Galata. Cu această ocazie, biserica a primit și un al doilea hram, Duminica mironosițelor. Inițial au venit aici trei monahii de la Galata. În anii următori, casa parohială de lângă biserică a fost extinsă pentru a fi transformată într-un corp de chilii pentru călugărițe. Pe lângă pravilă, maicile se mai ocupă cu lucrul în atelierele de broderie, croitorie și pictură bisericească.

---

VIZUALIZĂRI: 1850 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI