ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.07.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
TIMP CITIRE: 8 MIN

Punct şi de la capăt

TIPĂREȘTE

În România au fost confirmate, până pe 9 iulie, 1.081.174 de infectări cu coronavirus şi 1045351 vindecaţi. În total, în România au murit 34.197 de persoane infectate cu coronavirus (3.16% din total).

Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie 2020 De atunci numărul de îmbolnăviri, internări în secţiile ATI şi decese au crescut exponenţial, determinând autorităţile ca în perioada 16 martie-16 mai 2020 să fie decretată starea de urgenţă cu restricţii maxime. România a înregistrat în noiembrie 2020 cel mai mare număr de decese pe timp de pace de la Al Doilea Război Mondial (34000 cazuri). Majoritatea celor decedaţi au fost persoane în vârstă de peste 65 de ani, cu comorbidităţi (diabet, obezitate, boli de plămâni). Începând cu ianuarie 2021 atât numărul îmbolnăvirilor cât şi al deceselor a scăzut constant, prevalenţa infecţiilor fiind la cei nevaccinaţi. Chiar şi acum s-a prelungit starea de alertă deşi România e încadrată în zona verde fără risc şi majoritatea restricţiilor s-au ridicat. În ultimele zile s-au înregistrat nu mai mult de 50-60 de cazuri noi, câteva- sub 5 decese/ zi- şi secţiile ATI practic sunt goale, cu cca 50 pacienţi în stare gravă.

Fără să fiu Gică contra semnalez nişte bâlbe şi contraziceri venite de la cel mai mare expert american dr. Fauci, de la OMS şi mari specialişti, la care imediat s-au raliat şi ai noştri. În privinţa măştilor care la începutul pandemiei s-au vândut la preţuri fabuloase 7-8 lei/ buc, au circulat versiunile: 1. că îi protejează pe alţii în caz că tu eşti bolnav; 2. că te protejează pe tine de altul bolnav 3. că vă protejează pe amândoi 4. că reţine doar praful 5. că 90% din măştile puse în vânzare sunt neconforme. De altfel în depozitele Unifarm sunt milioane de măşti nedistribuite în timp ce biet om poartă aceeaşi mască până se rupe. De izoletele care au costat 17000 eu/ buc aţi mai auzit? Dar de medicamentele minune Redemsivir sau de Ivermectină la mare modă acum jumătate de an? Dar de negarea efectului benefic al oxigenului când saturaţia în sânge scade sub 90%? A fost un an an în care pe boala şi moartea oamenilor s-au dat tunuri de sute de milioane de eu.

Ce am făcut eu?

Făcând parte din grupa I de risc cu vârstă foarte înaintată şi cu o insuficienţă respiratorie dată de BPOC, cu dispnee (gâfâială) la mers sau la cel mai mic efort, medicul de familie m-a înscris pe prima listă de programare. Încercasem şi eu să mă programez pe platformă dar în primele zile aceasta a funcţionat prost. Unii medici şi cercetători atrăseseră atenţia asupra faptului că vaccinurile aprobate nu erau suficient studiate şi nu se cunoştea paleta de efecte secundare în timp. Interesant este cum teoria conspiraţionistă şi de negare a pătruns în marea masă a populaţiei. Persoane fără nicio pregătire medicală, vorbesc cu emfază despre urmările vaccinului: sterilitate, leucemie, copii malformaţi, etc. Eu m-am gândit că, vaccinul îmi oferea oarecare protecţie în caz că m-aşi fi îmbolnăvit iar eventualele efecte secundare de peste nişte ani, nu mă interesau. M-am vaccinat cu Pfiser, prima doză la 15 ian, rapel pe 7 febr. 2021.

În privinţa anticorpilor formaţi, ştirile date de specialişti (OMS) au fost contradictorii. Iniţial s-a vorbit de o protecţie de cca 8 luni, luna trecută s-a vorbit de ani de zile pentru ca ieri să apară ştirea că vaccinul protejează 6 luni şi în SUA s-a aprobat administrarea unei a treia doze. Eu sunt hotărâtă să-mi fac o determinare de anticorpi prin septembrie, (cca 100 lei pe banii mei) şi apoi dacă se aprobă şi la noi, să-mi administrez a treia doză. Întretimp, cercetându-se în continuare, probabil vor scădea părerile negative asupra vaccinului. O dovadă a eficienţei vaccinului mi-a furnizat-o ginerele. Medic fiind, a făcut vaccin în ianuarie dar în aprilie a contractat boala. A avut o formă uşoară spre medie şi s-a tratat acasă. Dacă n-ar fi fost vaccinat, fiind supraponderal, vârstă peste 60 de ani şi un stent pe coronare, nu se ştie dacă ar fi scăpat în caz că n-ar fi fost vaccinat.

Campania de vaccinare a început cu surle şi trâmbe, cu ţinte fantasmagorice ca 5 mil de oameni vaccinaţi până la 1 iulie, 10 mil până în septembrie şi o medie de 100000 de persoane pe zi. Primele luni s-au vaccinat cea mai mare parte din cadrele medicale şi de bună voie un număr important de vârstnici învăţaţi cu disciplina. Părea că ţintele vor fi atinse. După epuizarea acestor categorii, amatorii de vaccin au scăzut şi mare parte din centre s-au închis.

Campania de popularizare care cred că a costat mult a fost pur şi simplu caraghioasă. Păi nu-i spune lui nea Gheorghe de la ţară că vaccinul înseamnă posibilitatea să meargă la cafenea cu prietenii, la concerte sau să viziteze ţări străine. Spune-i că părinţii lui vor fi sănătoşi şi vor putea vedea în continuare de nepoţi şi că el îşi va putea lucra pământul. Câţi orăşeni merg la cafenea şi câţi îsi fac concediul în ţări străine? Spune-le bărbaţilor că dacă ei se vor ˝duce˝, familia rămâne fără sprijin şi femeilor că cine le va mai îngriji copiii? La o populaţie rezidentă în ţară de 16-17 mil locuitori (oficial 19 mil dar nimeni nu ştie précis din cauza migraţiei) până pe 8 iulie au fost vaccinaţi 4800000 de persoane din care în ultima zi 16000, cei mai mulţi cu Pfizer, urmat de Johnson&Johnson, acesta necesitând o singură doză de administrare. Incidenţa reacţiilor adverse raportate, majoritatea cu forme medii, a fost de 1.8 la 1000 vaccinuri. În privinţa clasamentului nostru în UE, mult timp ni s-a spus că suntem pe locul trei (probabil la începutul campaniei), ca să aflăm acum că într-adevăr suntem pe locul trei dar din coadă.

Să zicem că gata, am scăpat.

Cei care n-au făcut-o încă în perioada asta de acalmie, plecaţi afară în concediu cu certificatul verde că v-aţi vaccinat cu ambele doze sau prezentaţi un test covid mai recent de 72 de ore sau, în unele ţări dovada că aţi trecut prin boală. Plecaţi cât mai repede şi cât mai e posibil. Zilnic Comitetul Național pentru Situații de Urgență actualizează lista ţărilor din zona roşie, galbenă şi verde şi rata de incidenţă la mia de locuitori. De ex. Marea Britanie e în zona roşie cu o incidenţă de 4.4, Spania, Portugalia, Rusia zona galbenă (intre 1.5 şi 3 la 1000 locuitori), Irlanda, Turcia, Grecia, Italia, Austria, Bulgaria sub 1.5. Ultima comunicare datează din 8 iulie dar azi s-ar putea să fie schimbate datele în urma creşterii numărului de infectări în Israel, aşa că trebuie consultată lista în preziua plecării. Incitant, nu? Cu cazarea şi biletele de avion cumpărate. Vă spun eu, ţara noastră e frumoasă, ai ce vedea şi nimeni nu poate spune că o ştie ˝pe de rost˝. România are incidenţă zero

Ce ne aşteaptă?

Vă mai aduceţi aminte de alfabetul grecesc învăţat în şcoală? Alfa, beta, gama… acestea nu sunt numai litere ci şi mutaţii ale coronavirusului.

Optimismul privind oprirea pandemiei a primit o lovitură puternică prin apariţia noii tulpini Delta. Experţii susţin că noile mutaţii ale virusului l-ar putea face şi mai puternic. Copiii între 5 și 12 ani şi adulţii sub 50 de ani au un risc de 2,5 ori mai mare de a se infecta cu Delta, comparativ cu tulpinile precedente.

Tulpina indiană Delta din păcate a fost semnalată şi la noi în ţară. Până acum trei zile se confirmaseră 57 de cazuri din care trei decese, toţi bolnavii fiind nevaccinaţi. OMS precizează că această tulpină este mult mai contagioasă şi va avea un grad mare de răspândire începând din această toamnă.

Staţi că nu e tot. S-a mai semnalat şi tulpina Epsilon în California dar care se pare că nu este foarte virulentă şi Lambda din Peru răspândită în America de Sud.

Ca să dau o notă umoristică, întreb şi eu ca odioasa ˝Mai e state, Nicule?

Ce e de făcut acum şi în viitorul apropiat?

Plecaţi repede în concediu, cei mai prudenţi în ţară, cei cărora le place aventura în ţările listate fără risc. Ar fi bine ca Septembrie să vă prindă pe la căşile voastre. Vaccinaţi-vă, lăsând la o parte teoriile conspiraţioniste, apocaliptice şi negativiste. Nu uitaţi de spălatul pe mâini, distanţarea fizică (nu socială, că doar mai socializăm la telefon sau pe FB) şi mască în locuri aglomerate.

Gândiţi-vă că Europa a scăpat de pandemia din 1918-1920 în mai puţin de doi ani deşi avea o populaţie împuţinată şi înfometată după primul război mondial şi nici mijloacele de combatere de acum. Este adevărat că au murit între 50-100 mil oameni faţă de 3 mil acum, dar nu aveau vaccinuri, oxigen, secţii ATI, măşti). Cum şi cine să informeze populaţia fără mijloacele actuale de massmedia?

Cât despre noi românii, pe 1 dec. 1918 s-au adunat la Alba Iulia 100000 de oameni veniţi din toate colţurile ţării pentru Marea Unire ca şi cum n-ar fi fost până atunci boleşniţă. Scăpăm şi de asta, aşa să ne ajute Dumnezeu! .


despre SERVICII

Au fost multe bâlbe şi contradicţii în gestionarea pandemiei covid


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Pe tot globul


[fb]
---
Trimis de Michi in 10.07.21 13:13:52
Validat / Publicat: 10.07.21 14:46:24

VIZUALIZĂRI: 353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29 PMA (din 29 voturi)

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

moglyscris / TELEFON [10.07.21 23:13:27] »

Bun articolul, Mama Michi si real. Anul trecut am renuntat la vacanta in Turcia, am zis sa stau acasa, sa ma protejez pe mine si mai ales familia. Am respectat toate regulile de igiena, chiar toate zic eu, insa in 15 ianuarie anul asta covid pozitiv luat stiu eu, de la birou sau de undeva din oras, ca de plecat nu am fost niciunde. Ne- am vaccinat in aprilie si mai, ar trebui sa plecam in septembrie la turci, iarasi sa renunt? Am obosit rau... vreau vacante... vreau normalitate... vreau, vreau... e adevarat ca vreau in primul rand sanatate si siguranta... dar chiar am obosit si de alfabetul asta grecesc m- am saturat. Multa sanatate tuturor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mogly
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări de suflet (mai puţin turistice):


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04863715171814 sec
    ecranul dvs: 1 x 1