ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.07.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 1 zile
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
70.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

„Adevărul” despre plaja din Mamaia

TIPĂREȘTE

„Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârșitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca niște petale de flori aruncate de zâne, băi de mare și acel râs ce izbucnește anume când năvălește asupra ta apa rece, foșnetul șoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâșie de spumă albă ca zăpada” – Regina Maria, 1920

Adevărul? Oare reușim să spunem că deținem „adevărul absolut” în privința oricărei idei susținute? De fapt omul până nu vede cu ochii lui nu crede în multe din afirmațiile celorlalți. De aceea, uneori „adevărul doare” . Ce încurcătură! ???? Ideea e că vreu să vă prezint „adevărul meu” în ceea ce privește prima întâlnire cu regina plajelor din România – plaja din Mamaia.

Pot înșirui aici o întreagă serie de cuvinte care încep cu litera „d” : dezamăgire, deplorabil, deziluzie, decepție, dezastru. Cel puțin asta e prima percepție din luna iulie 2021. E posibil ca peste câțiva ani situația să se îndrepte – acesta e lucrul promis de autoritățile locale și cei de la Apele Române în ultimele comunicate. Din ce motiv acord atâtea calificative „măgulitoare” ?

Proiectul de lărgire a plajelor României e o acțiune gigantică, o lucrare de anvergură care înghite sume uriașe. Proiectul în sine cred că are obiective bine intenționate: stoparea eroziunii litoralului, refacerea ecosistemelor marine, mărirea suprafeței de nisip pe plaje, creșterea numărului de turiști, descărcări arheologice etc. Cel mai mare proiect de infrastructură de după 1989, cum este numită acțiunea de înnisipare și construire de lucrări hidrotehnice, se lovește acum de probleme care puteau (oare?) fi anticipate: cadastrarea acestui nou teritoriu pentru a putea fi concesionat, relocarea unor facilități turistice (baruri, spații cu șezlonguri, toalete ș. a.), asigurarea operațiunilor de ridicare a gunoaielor. Toate aceste „probleme” ivite chiar înainte de sezonul estival se repercutează asupra turiștilor.

Nu pot spune că sunt un fan înrăit al plajei din Mamaia, dar de fiecare dată când am putut am tras o fugă în această stațiune, mai ales pentru atmosferă, pentru „bâlciul” existent, pentru apropiere socială ca să pronunț în sens opus celebra sintagmă din ultimul an și ceva, pentru spectacolel și evenimentele care aveau loc în Mamaia, pentru posibilitățile de distracție, pentru un pahar de bragă și o porție de hamsii etc., etc. Chiar dacă de la an la an constatam că situația poate fi catalogată tot mai aproape de înșiruirea de cuvinte cu litera „d” enumerate mai sus.

Am intrat de câteva zile în luna iulie, o perioadă plină de obicei pe Litoral, perioadă de concedii pentru adulți și vacanță a copiilor. Am fost uimit pur și simplu de „relativul pustiu” din stațiune. Găsesc și o scuză: vremea noroasă – ploioasă și zi de început de săptămână. Dar totuși... Mă simțeam ca la început de luna mai atunci când se presupune că ne aflăm la „începuturi” . Ce am văzut pe faleza și plaja celei numite odată „perla litoralului românesc” ?

Precizez că am fost în zona de sud a stațiunii Mamaia pentru a prospecta noua plajă. Păi, mai întâi puțini turiști. Întrucât vremea era noroasă și stătea să plouă majoritatea turiștilor umpleau balcoanele hotelurilor din partea de sud, puțini se încumetau să stea pe plajă, doar pentru frumusețea mării, umbrelele șezlongurilor erau strânse, apa destul de rece, adia o briză susținută. Nici la orele prânzului nu era aglomerație, mișunau ceva mai multe persoane în căutarea unui loc unde să mănânce câte ceva – cele mai animate zone: Casino și Cleopatra. Dar să nu vă închipuiți mulțimi nesfârșite de oameni, nu erau (poate din a doua jumătate a lunii iulie încolo).

În al doilea rând abia acum se montau baruri, se organizau terase, se amenajau plaje. Unde îți aruncai privirea domnea o atmosferă de șantier – se aduceau lemne, umbrele, stuf etc. Puține terase/beach-baruri drăguțe funcționau până după stația telegondolei de la Casino, în preajma hotelului Tomis. Mă gândeam că deja în iulie suntem în plin sezon, la noi abia se organizează lucrurile – bine, nici vremea nu a fost strălucită în luna iunie.

În ceea ce privește plaja mi-am format o idee despre ce găsești sezonul acesta în Mamaia-Năvodari. Vorbim practic de trei segmente de plajă, dacă pot spune așa: zona dintre Hotel Parc până la Hotel Sulina (sudul stațiunii – mărirea plajei s-a făcut anii trecuți cu circa 50-60 m), zona dintre Hotel Sulina și limita Năvodari, undeva în apropiere de Arena Regia/Hanul Piraților (porțiune lărgită în 2020/2021 chiar și cu 200 metri) și zona Năvodari Nord unde plaja a rămas neschimbată.

A apărut un nou dig cu alee de promenadă (din beton, aleea încă nu e finalizată 100%) care delimitează plaja din sudul stațiunii de imensul „deșert” apărut în 2021 în zona Casino-Mamaia. Sunt câteva limbi de nisip din noua plajă care ies în larg, acolo lățimea plajei ajunge și la 300 m. O parte din pasarela pietonală utilizată pentru promenadă și plecări în minicroaziere pe Marea Neagră a fost tăiată pur și simplu pentru a nu fi îngropată în nisip. Acum porțile de acces erau legate cu lanț și încuiate deși din capătul pasarelei pleca în plimbări de 1 oră nava Kaptan M (50 lei/adult, 10 lei/copii 5-12 ani) – toți erau nevoiți să sară peste balustradele pasarelei. La 500 m distanță găsim acoperișul barului maritim, componentă a istoricei pasarele regale (dobrogealive.ro/foto-pasa ... va-arunca-nisip). Monumentul ridicat în perioada interbelică deja se afla de câteva decenii în paragină; acum pasarela, toboganele, scările către mare și barul maritim au fost îngropat în nisip, perimetrul fiind înconjurat de un gard din sârmă. „Palatul” regal din Mamaia construit la cererea Reginei Maria se află în aceeași stare proastă de conservare (vezi impresii).

Nisipul adus pe plaja nou lărgită s-a întărit după ploile din luna iunie, e încărcat cu scoici (întregi sau sfărâmate) fapt ce face deplasarea fără papuci anevoioasă, iar plaja pe un textil subțire aproape imposibilă. În câteva locuri plaja e „bombată” , pare o culme de deal – dacă stai în apă vezi doar acoperișurile barurilor situate la peste 200 m distanță de linia apei. De asemenea, sunt porțiuni la malul mării unde s-a format o treaptă de cel puțin 25 cm înălțime formată din scoici. Într-un cuvânt noua plajă nu e ofertantă deocamdată pentru mine, nu mă atrage, e o imensitate deșertică. Geamandurile sunt amplasate aproape de mal, apa se adâncește rapid la mică distanță de mal. Salvamarii și-au mutat turnurile de supraveghere pe noua linie a țărmului și sunt la datorie. Știți cum se spune: atunci când era îngustă nu eram mulțumiți de aglomerație, acum când a fost lărgită nu ne place acest „deșert” . Ha, ha, ha ????

Am intrat în vreo două autoserviri celebre (Azur, Cleopatra) – mâncarea nu mi s-a părut atrăgătoare iar prețurile au crescut, tineri liceeni care debarasează erau alergați și certați permanent de șefi și patroni. Cunoscutele magazinașe cu suveniruri și tot felul de mărunțișuri chinezești încă există, la fel dughenele cu pizza, shaorma și hamsii. Bucuria mea a fost paharul de bragă băut pe plajă, locul unde găsesc de ani de zile această băutură fiind patiseria Amy de lângă autoservirea Maria. Fântânile arteziene și scena de la Casino sunt nefuncționale, neîngrijite, telegondola e funcțională și te ajută să vezi plaja nouă de la înălțime (20 lei pe sens/adult)

Una peste alta mi-am făcut o idee despre ce înseamnă Mamaia – plaja și faleza din partea sudică – în acest an. Probabil că turiști mai mulți vor sosi de acum încolo, uneori am impresia că Mamaia e aglomerată doar în weekend. Ne vom gândi dacă în această vară vom veni pentru 2-3 nopți pe litoralul românesc – măcar pentru parfumul mării și zgomotul valurilor. Acesta e „adevărul” meu despre noua plajă din Mamaia, dar fiecare are dreptul la „adevărul” propriu.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 08.07.21 11:14:31
Validat / Publicat: 08.07.21 11:59:19
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAMAIA.

VIZUALIZĂRI: 3083 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Pietonal în Mamaia la orele prânzului.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43400 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

webmaster
[08.07.21 12:13:06]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

k-lator
[08.07.21 12:25:50]
»

@tata123: Chiar aseară vedeam la TV un reportaj realizat la Mamaia...

Acesta e „adevărul” meu despre noua plajă din Mamaia, dar fiecare are dreptul la „adevărul” propriu.

Pe lângă adevărul tău aș adăuga” adevărul” lucrătorilor de la barurile/hotelurile... să zicem de pe plajă, care spuneau că au de parcurs aproximativ 1,3 m dus-întors ca să ia o comandă de la cei aflaâi pe plajă apoi să meargă să onoreze comanda și să revină la locul de muncă (bar/hotel).

Apoi în aceste condiții, eu ca turist care merg la plajă, trebuie să comand o băutură rece când ajung la plajă și să mă aștept să o primesc aproape când vreau să plec? ... sau mai bine să merg cu băutura la pachet? ... Voi cum credeți că este mai bine...

În plus, mă întreb câți lucrători vor mai accepta să facă munca asta... ? Mă gândesc că doar cei care au ca hobby maratonul sau plimbările foarte lungi, în timp ce duc greutăți în ambele mâini în echilibru... !

cris1982 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.07.21 12:35:12]
»

@tata123:

Precizez că am fost în zona de sud a stațiunii Mamaia pentru a prospecta noua plajă. Păi, mai întâi puțini turiști.

Sudul staţiunii a fost dintotdeauna mai aglomerat, iar de anul acesta cred că a rămas singura opţiune atractivă din Mamaia. Dacă aici erau puţini turişti, cred că în partea central-nordică este de-a dreptul pustiu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Carmen IonPHONE
[08.07.21 12:38:36]
»

@tata123: Adevărul tău nu sună deloc bine, ca să parafrazez o reclamă celebră, și concorda cu cel al altor vizitatori recenți.

Motiv pentru care voi da "ignore" Mamaiei anul acesta. Tocmai când îmi făcusem planul să dau și eu o fugă până acolo. De curiozitate...

cris1982 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.07.21 12:41:38]
»

@k-lator:

... sau mai bine să merg cu băutura la pachet? ... Voi cum credeți că este mai bine...

Eu cred că e mai bine să vii cu salteluţa, umbreluţa şi lada frigorifică după tine, ca pe timpuri. Este inuman să stai pe şezlongurile lor şi să străbaţi câteva sute de metri până la apă. Totodată, mie mi se pare dezgustător să aştepţi la şezlong să vină ospătarul transpirat, leşinat de oboseală şi cu băutura la temperatura ambientală.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[08.07.21 12:49:14]
»

@k-lator: Am văzut și eu reportajul de la Știri cu domișoara de la bar care spunea că parcurge dus-întors circa 500 m de vreo 30 de ori pe zi????. Situația aceasta se petrece acolo unde angajații barului de pe porțiunea aceea de plajă acceptă să preia comenzi de la acea „depărtare” (goana după clienți se măsoară acum în kilometri parcurși).

Soluția propusă de patronii/concesionarii din zonă ar putea fi acceptată de autorități/Apele Române pentru această vară: amplasarea șezlongurilor în apropierea mării (conform parcelelor concesionate inițial) și permiterea ridicării unor beach-baruri temporare mai aproape de linia țărmului până la clarificarea situației. Dacă ar exista bunăvoință...

Mulțumesc pentru vizită!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[08.07.21 12:54:01]
»

@cris1982: Probabil că cele două motive enumerate în articol (zi de început de săptămână și vremea noroasă și ploioasă) au influențat mult numărul de vizitatori; totuși acest număr este considerabil redus față de anii trecuți când în jurul aceleași date erau mai mulți turiști în zonă. Chiar azi mi-a transmis cineva aflat în Mamaia - zona sud că parcă s-au mai animat plajele și faleza.

Bineînțeles că prețul cazărilor, precum și calitatea serviciilor adună sau alungă turiștii. Bănuiesc că în perioada următoare se va aglomera această zonă de sud, ca de obicei, indiferent de condiții.

Numai bine!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[08.07.21 13:02:45]
»

@Carmen Ion: Noua plajă nu arată minunat, probabil vor trece ani până se vor remedia diversele situații generate de această mărire a suprafețelor înnisipate (concesionări și pe noua porțiune de teren, relocarea barurilor și teraselor, amenajarea punților de lemn de acces, amenajare locuri de joacă pentru copii etc.).

Cred că mulți turiști se vor îndrepta acum spre extremitatea sudică a stațiunii (unde lărgirea plajelor din anii anteriori s-a făcut pe o distanță rezonabilă și a rămas și ceva nisip fin) sau spre Năvodari unde mărirea plajei a rămas pe loc anul acesta.

Oare ce se va întâmpla în restul stațiunilor dinspre Mangalia atunci când plajele vor fi mărite? Această acțiune de înnisipare ar trebui să fie însoțită de un proiect solid de valorificare și amenajare ulterioară a plajelor.

Mulțumesc pentru lectură și ecou! Călătorii reușite!

neimportant
[08.07.21 13:47:06]
»

@tata123:

” Adevărul” tău e al multora dintre cei cu bun-simț, al nostalgicilor” bolnavi” de Mamaia, al revoltei lăuntric ferecată și eliberată cuminte în litere tastate cu amărăciune... Vocabule jucate și simțite azi într-un” fazan” oprit definitiv la” D” , ar mai putea continua pentru mulți dintre noi ce am” gustat” într-o altă perioadă, marea de la Mamaia, cu: distrugere, deranj, deserviciu, degradare, degeaba, descumpănire, degenerare, disperare, defect, durere.

Poate pe termen lung, înnisiparea asta să aibă efectele scontate, în combaterea eroziunii malurilor, dar înnisiparea asta solitară nu aduce nemulțumirea crescândă a celor care mai” aterizează” aici. Timpul nostru nu mai are răbdarea firelor de nisip de altădată, înlocuite azi cu scoici pe post de gheare, colți și lame de cuțit, culcate forțat intr-o clepsidră a imposturii și jafului practicat cu mijloace moderne, pe bază de studii de fezabilitate și proiecte europene sforăitoare.

Ce garanție putem avea că stabilimentele în curs de execuție, ce azi proliferează prin Mamaia nociv, cu viteza sporilor de ciuperci, nu vor face pui monstruoși taman pe plaja cea nouă, astfel încât” iubitorii” de stop-cadre în buza mării să fie satisfăcuți în balcoanele suspendate haotic peste valuri, meduze și pescăruși dezorientați?

Încrederea se câștigă greu dar se pierde atât de ușor, creditul moral al celor care adoră Mamaia cu toate ale sale surate și copii, e pe fund de sac ventricular...

Cu toate aceste hibe, bube și suferinți, revenim cu speranța, că poate” copilul” bolnav se va face bine și va învăța alfabetul bunului-simț complet, articulând și alte cuvinte înainte de a se elibera din capcana atemporală a consoanei” d” , cum ar fi bunăoară: demnitate, dreptate, datorie, dârzenie, desfătare, etc.

FlorrisPHONE
[08.07.21 14:01:23]
»

@tata123: Buna ziua. Largirea plajelor se muta usor, usor, si in sudul litoralului. Acum se lucrează de zor, la Eforie Sud. Ce-i drept, mai in larg si nu afecteaza mersul lucrurilor la mal, deocamdată. Probabil la sfârșitul sezonului se vor apuca. Pana atunci, împrăștie in mare digurile care erau oricum avariate de furtunile puternice din anii trecuti, și cred ca scot si nisip din larg. Posibil, vara viitoare sa fie o plaja noua si in Eforie Sud.

Numai bine.

cris1982PHONE CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.07.21 14:08:05]
»

@zapacitu:

Ce garanție putem avea că stabilimentele în curs de execuție, ce azi proliferează prin Mamaia nociv, cu viteza sporilor de ciuperci, nu vor face pui monstruoși taman pe plaja cea nouă, astfel încât” iubitorii” de stop-cadre în buza mării să fie satisfăcuți în balcoanele suspendate haotic peste valuri, meduze și pescăruși dezorientați?

Părerea mea este că nu întâmplător s-a mărit plaja în acest hal, ci scopul a fost de a se crea suficient spațiu pentru alte construcții. Sper din tot sufletul să mă înșel!

@tata123:

Oare ce se va întâmpla în restul stațiunilor dinspre Mangalia atunci când plajele vor fi mărite?

Sper ca autoritățile să conștientizeze dimensiunea dezastrului din Mamaia și să nu permită distrugerea plajelor și din Mangalia.

neimportantPHONE
[08.07.21 15:50:16]
»

@cris1982: "Sper ca autoritățile să conștientizeze dimensiunea dezastrului din Mamaia și să nu permită distrugerea plajelor și din Mangalia. "

Les jeux sont faits, rien ne va plus! - autoritățile din sud învață de la cele din nord "taina" jocului de cuburi, cu fațetele expuse norodului în culori vii, vitale peisajului de litoral, ascunzându-le în planurile adumbrite, țintele reale cu implicații financiare de proporții (singurele care pentru unii dintre ei contează). Ce mergea încă și producea binișor? Horeca.

După cum s-a procedat, nu s-a vrut și nu se vrea a fi încurajat acest segment. O lucrare de asemenea anvergură, presupune o abordare făcută serios, rațional, în amonte și aval sectoarelor adiacente turismului.Astfel, ar putea acorda compensații materiale pentru cei care deservesc Horeca, în schimbul resurselor neatrase de la turiștii care fiind înțelegători într-un orizont de timp rezonabil explicat, de importanța lărgirii și înnisipării plajelor, au ales alte locuri, străine, ca să facă plajă.

Nicu
[08.07.21 16:26:23]
»

@ tata123

Adevavul meu... asa scrie mai sus... e diferit de adevarul tau adica de al meu si al altora de pe aici, ... Fiecare cu adevarul lui...

Am scris despre largirea plajelor la Mamaia fiinca am fost anul asta la Mamaia si am avut cazare... pe plaja... la hotel 110 lei pe noape dubla asta inseamna doua persoane, am scris lei nu euro. Se poate la Mamaia si la pretul asta, eu fac parte din categoria... aia... care revin mereu la Marea asta dar sunt atent si la termenul... buget...

Oare crede cineva ca am platit 110 lei dubla la Mamaia? Si Chiar pe plaja?

Bineinteles la inceput de sezon, poate acum costa 110 euro.

Adevarul meu, al tau, al lui etc, termeni... total... diferiti.

O constatare...ce mult difera notele mele fata de cele ale autorului.

Cauza e DIFERENTA de generatie. De aia adevarul e diferit de la o generatie la alta.

crismisPHONE
[09.07.21 07:30:51]
»

Mi-a plăcut Mamaia când eram puștoaică, îmi amintesc hotelurile înconjurate de vaste spatii verzi, numeroasele parcări unde era un permanent du-te-vino, totul avea un aer de glamour și de vacanță permanentă care mă fascina...

În viața adultă, am continuat să mă las vrajita de Mamaia; pe la mijlocul anilor 90, țin minte că hotelurile exclusiviste din nordul stațiunii mi se păreau maximum de lux și răsfăț, la care probabil eu n-o să am acces nicicând (ce naivă eram!).

Mi-a plăcut din ce în ce mai puțin Mamaia, pe măsură ce lucrurile au început să scape de sub control acolo, vechile hoteluri s-au paraginit, spațiile verzi au dispărut, parcările s-au ciobit serios și - mai ales - a apărut o linie de noi construcții cu arhitectură dubioasă direct pe plajă; și multe altele: șezlongurile "sardele", până în buza mării, mâncarea de proastă calitate, aglomerația, prețurile nesimțite... Probabil că și multele alternative pe care le-am descoperit de-a lungul anilor au contribuit la "decăderea" Mamaiei în ochii mei (asta că tot e vorba despre "adevărul" fiecăruia). În tot cazul, locul m-a atras din ce în ce mai puțin.

Iar acum... Ce să zic?! Am văzut poze, filmulețe, îmi ajunge. N-am nicio curiozitate să văd cu ochii mei. Dacă va mai fi să ajung la Mamaia în următorii ani, o voi face probabil doar în scop de business sau pentru vreun hotel mai fancy, numai în extrasezon (îmi amintesc cu drag de Splendid, mi-ar plăcea să revin pentru spa-ul excelent de acolo). Mersi că mi-ai întărit părerea! ... Și... vacanțe prin locuri faine, cu mult spor turistic!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[09.07.21 08:32:33]
»

@zapacitu: Meșteșugite vorbe! Și atât de adevărate! Ader la „adevărul” tău. Mulțumesc.

@Flr flr: Am înțeles că proiectul are mai multe faze și lărgirea plajelor (+ construcție diguri, reabilitare stăvilare etc.) se va încheia undeva în 2023. Ultimul sector ar fi zona 2 Mai - deci nu „scapă” aproape nici o stațiune (excepție - Vama Veche). ???? E un proiect contestat din anumite puncte de vedere, dar aduce și beneficii zonei marine/costiere. În momentul de față domeniul afectat este cel horeca, implicit turiștii. Dar să auzim numai de bine...

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[09.07.21 09:16:53]
»

@Nicu: Într-adevăr fiecare are „adevărul” său. Vă cred când spuneți că există o diferență de percepție de la o generație la alta, e normal să fie așa. Vă cred când spuneți că ați plătit 110 lei noapte/cazare în Mamaia - era jumătatea lunii mai.

În funcție de preferințele, așteptările, bugetul alocat și compromisurile pe care e dispus să le facă o persoană poate petrece o vacanță plăcută în Mamaia. Creșteri de preț s-au înregistrat peste tot, depinde de fiecare cum și unde își cheltuie banii. Într-adevăr sunt peste tot automate de cafea la 2 lei/paharul, 6 lei/100gr/hamsii sau pizza/shaorma la prețuri bune. Zona de sud, cea până în Casino, a avut mereu prețuri acceptabile, dar uneori și calitate slabă a serviciilor. Am văzut acum o intrare la toaletă 2 lei în sud, iar după Casino costa 5 lei intrarea la toaletă.

Altădată aș fi dat note mai bune stațiunii, dar acum mi se pare suficient calificativul „Satisfăcător” . În ultimii ani nu am ocolit Mamaia-Năvodari, chiar dacă a fost vorba doar de o incursiune de o zi sau un minisejur de 3-4 zile. Dar nu mai există farmecul de altădată, părerea mea. Doar Marea rămâne neschimbată, deși anul acesta ne oferă surpriza unor frumoase ape azurii.

Noi să fim sănătoși și să facem alegerile care ni se potrivesc! Mulțumesc pentru ecou. Numai bine!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[09.07.21 09:26:09]
»

@crismis: „Adevărul” tău e identic cu al meu! ???? Mi-a plăcut mult Mamaia în trecut, abia așteptam să vină vara să mă arunc în tumultul stațiunii. Alți ani, alte priorități, alte preferințe, multe treceri cu vederea etc.

Nu spun (încă) că nu voi mai merge în Mamaia, o bălăceală scurtă de o zi nu refuz. paharul acela de bragă delicioasă și o porție de hamsii mâncate pe buza plajei mă vor atrage mereu.

Potențial există, planuri ferm aplicate mai puțin... În ultimii 2-3 ani se vorbește tot mai mult de o (re) dezvoltare a stațiunilor din Sud, de apariția de noi hoteluri cu servicii de calitate. Să fie într-un ceas bun...

Mulțumesc pentru aprecieri și ecou. Călătorii frumoase!

Dan&EmaPHONE
[11.07.21 15:42:40]
»

Eu scriu acum "la cald" din nordul statiunii Mamaia, zona "La Butoaie", dupa ce ieri am facut plaja in sudul statiunii.

In "sud" ieri a fost aglomeratie, ca de obicei sambata. Pentru ca am fost (iar) norocosi am gasit ultima camera libera la un hotel in "sud".

Diferenta majora intre "sud" si "nord" e ca in sud sezlongurile sunt translatate la malul marii, in nord insa nu.

Avantaje si dezavantaje.

Eu m-am bucurat cand am auzit de proiectul de largire a plajelelor. Erau zone erodate, in sud de Constanta chiar si mai afectate. Mai mult spatiu, mai putina inghesuiala. Dar...

Mamaia nu mai are nisipul pentru care era de departe cea mai buna plaja din tara. Acum cu rascolirea si largirea plajei, sunt scoici multe, mari si medii in care te intepi. Ar fi trebuit acoperit nisipul adus cu un strat fin, parerea mea.

In unele locuri (La Butoaie) geamandura e foarte aproaoe de mal. Un alt motiv pentru care veneam cu drag la Mamaia era apa putin adanca la mal.

In nord foarte putina lume! Cred ca din cauza plajei.

In multe locuri o tepuiala romaneasca de afacere sezoniera tip interlopa fara bonuri fiscale si pusa pe jecmanit.

Poate, sper cun scriai Paul, situatia sa arate mai bine fiind vorba de un proiect de anvergura.

Eu raman cu dragostea mea, Mamaia, dar cat de departe e de ce a fost in anii 70, in 80, in 90...

Numai bine! ????

liviu49
[11.07.21 15:56:12]
»

Curiozitatea m-a facut sa citesc acest articol, mai ales ca eu nu prea ma inghesui la citit articole despre mare. Si pentru ca cei care au scris ecouri la acest articol au avut propriul lor adevar, am sa-mi permit sa am si eu adevarul meu.

In primul rand cred ca e vorba de o foarte mare confuzie. Marirea plajei la Mamaia a fost mentionata in ptresa de anul trecut in toamna, deci nu e o noutate. Dar in primul rand nu e vorba de o marire, sau amenajare a plajei, ci e vorba de ceva mult mai important. E vorba de un proiect mult mai amplu care va afecta tot litoralul romanesc, respectiv combaterea eroziunii solului. Un proiect de asemenea anvergura nu s-a mai desfasurat de foarte multi ani si era absolut necesar: Aduceti-va aminte de prabusirea falezei de la Eforie Sud. Acest proiect este realizat cu fonduri europene si presupune, pe langa largirea plajelor, multe lucrari subterane sau la vedere de consolidare a solului. Fiind realizat cu fonduri europene, dupa predarea suprafetelor de plaja, se interzice orice activitate economica pe aceste suprafete timp de 5 ani. Daca eu, care nu sunt interesat de concediu la mare, stiam din septembrie anul trecut cred ca mai multi oameni au stiut. Din pacate cred ca si agentiile care au vandut pachete turistice la Mamaia stiau de viitoarele neajunsuri, dar s-au facut ca nu stiu. Eu personal am indemnat niste prieteni care gasisera in februarie niste oferte foarte avantajoase la Mamaia in luna iulie sa renunte, explicandu-le de dezavantajele de care se plang multi turisti la Mamaia.

Poate doritorii de turism la Mamaia vor fi mai atenti in urmatorii ani.

Asadar cam acesta e adevarul meu, cam trist, dar prea adevarat.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[11.07.21 17:05:56]
»

@Dan&Ema: Eu am călătorit o singură zi în Dobrogea cu treburi și am poposit în Mamaia pentru a „analiza” situația și a descoperi „adevărul” . ???? Plus informații „la cald” de la rubedenii întoarse azi din sudul stațiunii - începând de vineri s-a animat întreaga zonă de sud, dar încă nu la cote maxime, ca altădată. Controale ale ANAF pe la chioșcuri - unele au fost închise câte o zi până la remedierea „defecțiunilor” ; 30 lei/șezlongul la sfârșit de săptămână. Cred că sezonul acesta va fi aglomerat doar în partea de sud a stațiunii Mamaia și în Năvodari probabil.

Numai bine!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[11.07.21 17:30:01]
»

@liviu49: „Adevărul” e al fiecăruia dintre noi... Într-adevăr proiectul are implicații mari la nivel de protejare a liniei țărmului, obiectivul fiind de a stopa eroziunea accentuată a litoralului, acțiune care are în spate nu numai lărgirea plajelor ci și ample lucrări hidrotehnice vizibile sau nu (diguri submerse sau de suprafață, refacere stăvilare etc.) - toate acestea le-am precizat în cadrul articolului.

Nu e o confuzie, mărirea plajei din Mamaia s-a efectuat în mai multe etape. Prima etapă a avut loc începând cu anul 2016 când s-au mărit plajele din Constanța (Modern, Trei Papuci, Tomis Nord), Eforie Nord și Mamaia Sud. Deși regulile unui proiect european spun că timp de 5 ani nu se pot obține beneficii financiare de pe porțiunile respective de nisip, în Mamaia Sud șezlongurile au fost așezate și anul trecut până aproape de apă (și anul acesta). Totuși plaja din Mamaia Sud a fost mărită doar cu vreo 50 m, de „bun simț” cum ar spune unii.

Vorbim de „noua plajă din Mamaia” referindu-ne la porțiunea dintre noul dig din apropierea pasarelei de promenadă și plaja Năvodari. Această a doua etapă de înnisipare s-a desfășurat între noiembrie 2020 și martie 2021 (youtube). Într-adevăr a fost anunțată în presa din toamnă, dar rezultatul acțiunii - apariția imensei plaje (cred că în zona Casino e cea mai lată) s-a văzut abia în luna aprilie 2021. Efectele asupra turismului estival din zonă se observă acum...

Poate în anii ce vor urma se vor găsi soluții pentru a readuce pe linia de plutire turismul din Mamaia. Poate...

Numai bine!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[29.08.21 13:10:07]
»

@all: La Eforie Sud au început lucrările care vor conduce în final la lărgirea plajei, mai întâi s-au dărâmat digurile vechi și se ridică altele noi, conform noului proiect (profit.ro/povesti-cu-prof ... ristii-20338580).

În urma nemulțumirilor punctuale provocate turismului estival în acest an în zona Mamaia, autoritățile și contractanții au hotărât o modificare a proiectului inițial în zona Eforie, și anume o lățime mai mică a plajelor noi, sfărâmarea scoicilor și lucru după încheieirea sezonului turistic (stirileprotv.ro/stiri/soc ... a-prevazut.html).

Să fie bine!

cod_gabriel
[03.10.21 21:13:53]
»

"refacerea ecosistemelor marine" - mă întreb cum poate contribui la asta excavarea fundului mării și aruncarea conținutului pe plajă.

Refacere probabil după exterminarea lor totală.

Oricum nu eram fan Mamaia dar partea tristă e că vor să "refacă" tot litoralul, iar zona sudică îmi plăcea, mai ales Neptun, Olimp și Cap Aurora.

Bulgaria, here I come!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cod_gabriel, cris1982, crismis, Dan&Ema, Florris, k-lator, liviu49, neimportant, Nicu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Mamaia:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.32720398902893 sec
    ecranul dvs: 1 x 1