Lucca — un fermecător oraș medieval (III)

TIPĂREȘTE

O zi, cât am umblat prin Lucca, oraș eminamente medieval, de o rafinată eleganță și o anume delicatețe, nu a fost suficient pentru a-i cunoaște mai bine marea bogăție artistică din palatele și muzeele sale.

La o eventuală vizită prin Lucca, nu ocoliți Palazzo Pfanner, Palazzo Mansi sau Palazzo Guinigi. Prin fața a câtorva din ele am trecut și am admirat frumoasele uși de intrare și fațade lor impozante. Ori, a le și vizita, e cu totul altceva! Am intrat în câteva biserici, acelea menționate în ghidurile orașului, dar numărul lor și importanța și frumusețea este mult mai mare.

Nu ocoliți Lucca! Nu ratați o plimbare pe zidul orașului, acolo unde sunt standurile cu suveniruri, unde se poate servi o cafea și de unde se poate vedea în toată amploarea, forma eliptică a

Piazza dell' Amfiteatro Romano așezată pe vechiul amplasament al teatrului roman. Construcția teatrului începută în sec I d. Hr. în timpul împăratul Claudius a fost terminat mai târziu cu ajutorul material al unui foarte bogat locuitor din Lucca, un anume Quintus Vibio. Dimensiunile sale erau de 107/79 m. gradenele erau acoperite iar înălțimea lor ajungea la 13 m. În secolele următoare teatrul a fost distrus de invaziile migratoare iar mai târziu, din el au fost dislocate pietre utilizate la alte construcții din oraș. A avut totuși șansa ca în sec. al XII-lea să fie refăcut și nu distrus, așa cum s-a întâmplat cu multe astfel de clădiri romane din Europa. Atunci s-au înălțat zidurile care intraseră 3 m sub pământ și au fost construite un număr de încăperi așezate pe două niveluri care, mai târziu au fost utilizate drept spații de depozitare pentru diverse materiale cum ar fi, sare sau praf de pușcă. Prin sec. al XIX-lea au fost demolate și micile clădiri lipite de exteriorul zidului formându-se astfel Via dell' Amfiteatro ce parcurge traseul eliptic al construcției.

După ce am vizitat Biserica San Frediano (din review-ul anterior), am parcurs o mică străduță și am ajuns în fața zidurilor ce înconjură actuala piață a Amfiteatrului. Sunt patru intrări boltite ce străbat ca un tunel grosimea zidului, intrări amplasate simetric, raportat la forma eliptică a pieței. Nu știu dacă au denumiri dar toate sunt a fel, niciuna nu diferă de alta.

Piața este inundată de lumină și pavată cu dale mari din piatră pe toată suprafața sa de aproximativ 6.500 m. p. Clădirile care o înconjură au 2 sau 3 etaje, sunt vopsite în nuanțe deschise de galben și în ele funcționează tot felul de tratorii, resturante, pizzerii, suveniruri și alte asemenea. Toate au mesele scoase afară, fiecare cu umbreluța ei, iar spațiul central este lăsat liber pentru diverse manifestări artistice.

Sunt foarte interesante aceste clădiri ridicate pe zidul de incintă, cu intrări și din exteriorul și din interiorul elipsei. Cele din interior clar, duc în magazine. Nu am intrat și mă întreb, cele din exterior care duc în spațiile locuite de la etaje, cum înglobează zidul? Sunt peste 50 astfel de intrări, care altădată asigurau accesul în Amfiteatru.

Am ieșit din piața medievală pe aceiași intrare și am pornit spre alt punct de interes turistic,

Torre Guinigi, aflat în apropiere, pe Via San Pietro Somaldi. El poate fi văzut încă de la distanță, la început printre clădiri, apoi la vedere. Turnul este un simbol al orașului și la fel ca toate turnurile Toscanei, pe lângă rolul de observator avea și unul de etalare a importanței familiei respective.

Construit în sec. al XV-lea din cărămidă roșie și înalt de 44 m Turnul are la ultimul etaj o terasă/grădină cu 7 stejari. Se pare că această practică a plantării copacilor în vârful turnurilor este destul de veche, deși alte surse spun că aceștia nu au fost plantați intenționat și sămânța a fost adusă de vânturi sau de păsări. Oricum ar fi, ideea este frumoasă, interesantă și inedită.

Turnul este alipit Palatului Guinigi, al cărui proprietar, Paolo Guinigi a fost conducător al orașului între 1400 și 1430 și considerat unul din cei mai mari bancheri din Europa sec. al XV-lea. Soția sa, frumoasa Ilaria de Carretto se odihnește în Catedrala orașului, Biserica San Martino, decedată la vârsta de 26 ani.

Nu am urcat cele 230 trepte, dar cei mai tineri din grupul nostru au făcut-o și am preluat fotografiile cu imaginea orașului văzută de la înălțimea grădinii cu cei 7 stejari bătrâni. Am luat în schimb o imagine amețitoare „en contre-plonjee” a Turnului.

Ziua era pe sfârșite și îmi părea rău că trebuia părăsit orașul, această mică bijuterie a Toscanei.

Pe calea de întoarcere spre Gară, întâmplător am găsit Biserica Ortodoxă Românească ce păstorește Parohia Sant Antonio, aflată pe Via Vicolo della Felicita.

Ne-am simțit în elementul nostru, cu sfinții noștri, altarul ortodox, preotul-un tinerel, ne-a binecuvântat, ne-a iscodit ce e cu noi, unde am fost, unde mergem, ce am văzut, ce probleme avem. Am remarcat drapelul românesc înfipt undeva printre icoane.

Am aflat cu ocazia acestei documentări un amănunt nu foarte interesant, dar vizibil și în fotografiile mele făcute în Piazza Bernardini, în drumul spre gară. Palatul Bernardini din piața cu același nume, o clădire măreață cu un portal pe măsură, prezintă o curiozitate. Un stâlp din piatră al ferestrei din dreapta portalului, este curbat. Legenda spune că pe locul pe care s-a ridicat palatul a fost o imagine a Madonei, probabil o bisericuță care a fost distrusă. Exact pe acest loc stâlpul din piatră s-a curbat și așa a rămas de atunci. Hai să credem, totuși!

Îndreptându-ne spre gară, am ajuns iarăși în fața zidului de apărare al orașului, în dreptul Porta San Pietro, la mică distanță de intrarea practicată dimineață, la sosirea în oraș. Înainte de a trece pe sub poartă, o frumoasă construcție atrage privirile. Este fostul Oratorium al Madoninnei sau Cappella Santa Cecilia ridicată pe locul unei biserici demolate pentru a lăsa un spațiu tampon, liber în jurul zidului. O frescă din anul 740 cu Madonna, frescă ce nu a putut fi distrusă, se află în capelă.

La 19.38 am plecat din Lucca și la 20.16 eram în Pisa.

Am inspirat prin toți porii, Lucca- un oraș formidabil, de o tulburătoare frumusețe medievală, cum bine a spus, colega/colegul „amero” !

Nu recomand, chiar rog, vizitați Lucca! Veți rămâne fascinați!

O plimbare pe străzile medievale ale orașului, este o adevărată relaxare.

---

VIZUALIZĂRI: 1277 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI