Lucca — un fermecător oraș medieval (II)

TIPĂREȘTE

Din toate orașele Toscanei, numai Florența și Siena îl întrec în frumusețe, scria Henry James în „Italia revizitată” în anul 1877, cu referire la orașul Lucca.

Am vizitat și Florența și Siena și aș zice că așa e, dar cu o mică diferență. Aglomerația. Lucca este mult mai aerisit, mai luminos și mai „așezat” decât aglomerata Florența și chiar, Siena.

După ce am vizitat Biserica San Martino am servit o Pizza din aceea cu nesfârșitul fir de cașcaval... știți domniile voastre, ce și cum, am pornit la drum, dar nu înainte de a arunca o privire unui Monument al Eroilor pe care scria, Ai caduti per la Patria.

Pe străzi înguste mărginite de clădiri vechi, cu 2-3 etaje, vopsite în galben, ocru și culoarea sorțișoarei, am ajuns în Piazza San Michele exact în dreptul turnului- campanilă. Înalt, placat cu marmoră albă la fel ca și Biserica San Michele in Foro de care este lipit, turnul datează din sec. al XII-lea. Are formă pătrată, patru etaje și ferestre mici. Dezavantajul nostru a fost că am intrat în piață printr-o latură și nu am văzut din prima, superba fațadă a bisericii. Am avut totuși avantajul de a prinde în fotografie partea din spate a frontonului cu cele două rânduri de scări ce urcă până în vârf, la statuia Sf. Mihail, scări rezervate numai personalului de întreținere.

Puține biserici sunt la fel de captivante la prima vedere, precum această San Michele in Foro din Lucca.

Fațada, în partea sa inferioară, este formată din arcade oarbe, între care sunt cele trei intrări. Portalul central are o arhitravă sculptată cu plante și animale, între care se distinge un mic Sf. Gheorghe omorând balaurul cu sulița. Sincer, nu l-aș fi observat dacă nu vedeam pe cineva tot privind înspre acolo. I-am mulțumit apoi cu un zâmbet!

Partea superioară a fațadei este formată din patru logii etajate și grupate, două cu 12 colonete, alte două cu câte 6 colonete, toate zvelte și subțiri, în formă de tulpini sau săbii, care răsucite, torsionate, spiralate, care drepte, dar divers colorate și modelate. Arcadele formate sunt superb ornamentate cu desene și alte adaosuri, cum ar fi bucățele de marmoră.

Este uluitoare această fațadă! De-a dreptul spectaculoasă! Ce surprinde la ea, este o noutate și anume reprezentările astronomice, astrologice, botanice, faunistice, cu animale reale și fantastice, cum ar fi, acvile, cai, himere, îngeri, sirene etc.

Din vârful său privește victorios la mulțimea din piață, un Sf. Gheorghe care a omorât dragonul. Într-o mână ține lancea, în alta globul pământesc cu crucea. Aripile sale, confecționate din plăcuțe divers colorate dau irizări de lumină și fascinează privitorul. Este amplasat între doi îngeri și are 4 metri înălțime.

Biserica a fost ridicată pe amplasamentul vechiului For roman. Construcția a durat în jur de 300 ani iar fațada datează din sec. al XIII-lea.

Interiorul bisericii compus din trei nave este simplu, puțin atrăgător în contrast cu exuberanța exterioară. De remarcat, un Filippinno Lippi, un Crucifix din sec. al XII-lea- pictură pe lemn, aflat în altarul principal, o statuie Fecioara cu Pruncul de Matteo Civitalli, care odinioară stătea în exteriorul bisericii, acum înlocuită cu o copie. O teracotă Fecioara cu Pruncul atribuită lui Andrea della Robbia, o alta de Luca della Robbia și cam atât, la o privire superficială.

Acest Matteo Civitalli (1436-1501) a făcut de toate. Sculptor, pictor și arhitect născut în Lucca, a fost o personalitate a Renașterii timpurii iar majoritatea operelor sale se află în orașul de baștină.

Am ieșit în piața din fața bisericii și am admirat frumoasa clădire a Palazzo Pretorio, cu statuia lui Matteo Civitali în loggie. Altă clădire din apropiere este cea în care își are sediul Asociația Vetranilor de război, structuri medievale aproape nealterate în timp. Am admirat de la distanță Torre dell ' Ore ivit printre clădiri. Are o înălțime de 50 m. Este unul din cele 130 turnuri de altădată, care a supraviețuit în timp. Orologiul său a fost montat în 1390 și funcționează din 1752. Un număr de 207 trepte duc până în vârf, de unde îmi imaginez ce se așterne în fața ochilor!

O mică și bine meritată odihnă a fost în Piazza della Cittadella în mijlocul căreia tronează la propriu, marele compozitor Giacomo Puccini care a văzut lumina zilei în Lucca în anul 1858. În piață se mai află o Școală de Muzică și un mic Muzeu Memorial. Am preferat totuși odihna!

Înainte de a ne încadra pe artera ce taie orașul în două, Via Fillungo am aruncat un ochi la o lucrare de artă modernă ce prezenta un pian și un disc, marcând trecerea a 160 ani de la nașterea compozitorului.

Via Fillungo urmează axa vechiului drum roman, este îngustă și mărginită de butiquri, pizzerii, souvenirs, de toate. Ea duce exact la vechiul amfiteatru roman, actuala Piață a Amfiteatrului, pe care am văzut-o după

Biserica San Frediano, de tip romanic, din Piazza San Frediano. A fost ridicată de un misionar irlandez devenit episcop al orașului în sec. al VI-lea. El a ridicat biserica cu fața spre est. Aspectul se azi este din sec. al XII-lea, când s-a făcut și o reamenajare a absidei. Pe fronton are un superb mozaic bizantin din sec. al XIII-lea ce înfățișează Înălțarea Mântuitorului cu cei 12 Apostoli la picioare.

Interiorul bisericii, este foarte interesant și bogat în valori, comparativ cu exteriorul. Exact vice- versa cu San Michele in Foro. Este tipul perfect de biserică timpuriu creștină, ca cele văzute în Ravenna, cu două rânduri de coloane masive unite prin arcade ce formează un perete despărțitor al navelor, numai că astea sunt provenite din vechiul for al orașului.

Piesa de rezistență aș spune, este un bazin- cristelniță numit Fonte Lustrale, datat sec. al XII-lea. Deși are o decorațiune superbă, a fost găsit dezmembrat apoi refăcut în 1952 după niște desene și amplasat în așa numita Navattella Batessimale, imediat în dreapta cum am intrat în biserică.

Frumoasa cristelniță are reliefuri cu scene din Vechiul Testament, dar stilul este unul romanic luccanez. În dreptul său pe perete se află o Bunavestire, teracotă vitrată din școala pisană a fraților Della Robbia.

În biserică se păstrează și Racla cu corpul mumificat al Sf. Zita, protectoare a servitoarelor, menționată de Dante în Divina Comedie și venerată în Lucca. Conform legendei, Zita era servitoare la o familie înstărită. Credincioasă și extrem de miloasă, ea ascundea pâine și o dădea săracilor. Când a fost descoperită, a zis că ascunde flori iar când stăpânii au controlat, în locul cu pricina s-au arătat flori. În fiecare an la 27 Aprilie, credincioșii coc pâine și aduc maldăre de flori la Biserica San Frediano.

Foarte valoroase sunt lucrările aflate în capelele sale. Astfel,

Capella della Croce sau Capella St. Agostino are pe laturile stânga/dreapta fresce lucrate de Amico Aspertini, declarate a fi cele mai frumoase din oraș. Vasari spunea că figurile din Miracolul St. Frediano de a muta cursul râului Serchio și din Botezul lui St. Agostio sunt ale unor personaje reale din Lucca, fapt ce dă o valoare în plus acestei lucrări.

Capella Trenta din nava stângă este de o frumusețe rară! Capodoperele lui Jacopo della Quercia din sec. al XV-lea prezintă un poliptic din marmoră de Carrara cu Fecioara înconjurată de patru Sfinți și plăcile tombale tot din marmoră ale lui Lorenzo Trento și a soției sale. Sub masa de altar se află un sarcofag roman din sec al II-lea d. Hr. în care se găsesc rămășițele corpului unui Re Richard (din Wessex) care, la întoarcerea din pelerinajul făcut la Roma a murit la Lucca în anul 722. Fiul și fiica care îl însoțeau, împreună cu San Bonifacio au fost evanghelizatorii viitoarei Germania, fiul său Wiliboldo, a fost primul Episcop de Eichstatt.

Capella St. Anna cu picturi din sec. al XIX-lea de Stefano Tofanelli, dar mai ales tavanul acesteia, a fost cireașa de pe tort a bisericii San Frediano

Gata! Cu capul doldora de sfinți, reliefuri, altare și alte asemenea lucruri, am oprit la o gustare pentru un moment bine meritat de odihnă. Consultând fotografiile, era deja ora 17.00 și mai aveam încă, de văzut în Lucca.

Îmi place Lucca este un oraș fermecător la care m-aș întoarce oricând!

Ce regret este faptul că nu am urcat pe zidul ce înconjoară orașul și pentru care, recomand bicicleta.

Lucca văzută de la înălțime, cu acoperișurile sale din ardezie și pe ici, pe colo, turnuri-campanille, atâtea câte au mai rămas.

---

VIZUALIZĂRI: 985 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI