ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 07.06.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 17.07.14
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 1 zile
Familie
3 AD. + 1 COPII -- v: 5
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
70.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Giurgiu - Ruse - Veliko Târnovo - hai hui prin Bulgaria

TIPĂREȘTE

INTRO

Am sesizat acum că exisă rubrică specială pentru drumurile din Bulgaria, așadar voi detalia pe cât posibil experiențele personale, mai ales ca abia ce am fost acum 2 zile pe acolo.

Deși nu suntem străini acestor meleaguri, am omis Bulgaria de mai bine de un an, din cauza restricțiilor. Chiar dacă eram vaccinați, a existat o reticență asupra plecării, mai ales că cea mică nu este vaccinată deci trebuia test, care costă prea mult pentru deranjul de o zi.

Am tranzitat BG de câteva ori în drumurile cu autocarul către Turcia și Grecia plus câteva escapade de o zi prin Ruse și împrejurimi pe la Mănăstirile rupestre Basarbova și Ivanovo, vezi impresii aici sau mai nou la

De ani de zile tot aud prietenii, vecinii, internetul, recomandând Veliko Tarnovo și ale sale meleaguri. Având în vedere că s-au ridicat de curând restricțiile pentru cetățenii români ce intră în Bulgaria, prin renunțarea la teste, sau dovadă de vaccinare, ci doar prezentarea documentelor ca și înainte de pandemie, am profitat din plin și am tras o fugă până la vecinii... bulgari.

DRUMUL - până la vamă

Ajungem repede la Giurgiu, deși drumul este în renovare pe unele porțiuni iar asfaltul nu este tocmai grozav. La vamă coadă lungă... 20-30 de mașini pe fiecare bandă și mergea foarte greu. Avansăm câțiva metri la câteva minute. După 20-25 minute ne face semn un vameș să venim și pe o altă bandă care era închisă până atunci. Trag repede de volan și înjumătățesc timpul de așteptare. După alte 15-20 minute ajungem aproape de ghișeu. Văd că lumea se dă jos din mașină... se duce la ghișeul drept apoi cu actele la cel stâng.

Vameșii verifică buletinele (pașapoartele pentru copii) dar și talonul. Nu se cere dovada plății vignetei, dar oricum ești scanat și mergi la risc.

Înainte ori veneau la ține și luau actele, ori intindeai actele din mașină pe geamul ghișeului. Ajungem și noi la ghișeu, iau actele, mă dau jos, mă duc la ghișeu. Era vameș român. Un tinerel care ne-a verificat actele de 2-3 ori de îmi venea să îl întreb dacă ne-a găsit pe undeva pe la interpol de stă atâta. Deja mă luase cu emoții când îl vedeam că tot întoarce pe o parte și pe alte actele și le tot pune pe acel scanner special.

Apoi îmi zice... mergeți vis a vis... la colegul bulgar, se face dublu control in același loc (adică nu mai stai pe partea română o dată, și pe partea bulgară încă o dată). Deși pare ok, nu au rezolvat nimic. Doar au eliminat coada de Bulgaria, și au adăugat o la România pentru că durează vreo 4-5 minute să te verifice, înmulțind cu atâtea mașini, deaia stai juma de ora. Vameșul bulgar... ma abțin să zic cât de scârbos era. Ca de obicei defapt...

Zici că ești infractor, nu că te duci să le lași bani. Apoi băi frate ăștia nu știu o boabă de engleză. Ar trebui să fie in fișa postului să știi o boabă de engleză sau măcar o altă limba de circulație internațională. Ești la vamă nu la întors micii din Kaufland! Rușinos... îl întreb eu ceva, el nimic nimic. Nu înțelegea nici măcar one two three. Parcă și grecii știu mai multă engleză decât bulgarii.

____

Taxa de pod pe podul Prieteniei

-la dus 15 lei*

-la întors 4 Leva sau 2 Euro! (Nu uita să păstrezi mărunt pentru întoarcere)

* nu am înțeles de ce pe partea română dau 15 lei iar la retur dau aproximativ 10 lei... mama ei de paritate.

Taxa de drum/ Vignetă sau BUG-vigneta cum îi mai zic eu ????

Atenție mare la ea. Noi am procurat-o de dinainte de pe site-ul oficial, adică de aici https://web. bgtoll. bg/. Fiind în excursie doar o zi, am achiziționat vignetă de weekend care costă 10 leva, adică 25 de lei. Mai există și variantele următoare:

- pe o săptămână 15 leva (38 lei)

- pe o lună 30 leva (75 lei)

- pe 3 luni 54 leva (135 lei) sau

- pe un an 97 leva (243 lei)

Totul se plătește online, primiți apoi pe mail o copie a dovezii (nu înțelegi mare lucru) dar este bine că ai opțiunea de a selecta limba română pe site, deci foarte ușor de procurat. Eu personal nu stau să-mi bat capul cu cumpărat din vamă cine știe de pe unde. Online e cel mai ok!

POLIȚIA - Radare - BG TOLL

Drumul este impânzit de dubițe inscripționate cu BG TOLL pe ele, încă de la intrarea în Bulgaria. Nu știu dacă este poliție sau un serviciu special de control pentru vignete dar nu e de joacă cu ei. Numărul de înmatriculare este scanat imediat cum ați pus roata pe tărâm bulgăresc, așadar nu vă jucați cu vigneta. Bulgarii au investit mulți bani în ultimii ani pe sisteme de monitorizare a traficului, vignete, camere de viteză. Am înțeles că pot inclusiv monitoriza amenzile primite și neplătite ca mai apoi să te oprească în trafic.

Apoi este plin de poliție, iar tot drumul sunt semne rutiere în care ești anunțat să ai vignetă procurată. Plus camere fixe care vă spun sincer, arată foarte profi! La noi nici pe autostradă nu am văzut așa camere. Ei le au pe DN-uri! Sunt sigur că sunt și camere de viteză. Waze a anunțat multe camere fixe de viteză pe drum, pe toată durata călătoriei.

Spre Veliko

Waze ne bagă undeva prin periferia Ruse-ului unde erau niște drumuri de nu credeam că mai pot exista într-un oraș mare EUROPEAN precum Ruse. Dezastru, plin de gropi care abia se puteau ocoli.

Din Ruse o luăm pe E85-ul bulgăresc. Drumul este destul de prost. Multe dâmburi, șleauri, porțiuni cu gropi, porțiuni cu asfalt foarte prost care genera un zgomot de fundal foarte sâcâitor. Am respectat toate regulile de circulație pentru că așa este cel mai bine. Am observat că și șoferii bulgari respectă destul de mult regulile de circulație, mai ales în afara localităților.

CARBURANT

Deși nu am alimentat, am observat că se regăsesc din plin benzinării pe drum. OMV, Rompetrol, sau Shell. Prețul este de 5.4-5.5 Lei / Litru, deci asemănător cu ce este și la noi.

DETECTOARELE RADAR - Legale?

Deși există numeroase informații în contradictoriu referitoare la legalitatea sau ilegalitatea lor, vă pot spune că la vamă bulgarii zic că nu ai voie, dar pe multe comunități de posesori de detectoare, scrie clar că ai voie. Eu personal am găsit pe internet mai multe documente emise de MAE în care scria ca NU sunt legale. Personal nu aș încerca să îl folosesc și aș merge cât mai legal posibil. Doamne ferește să te oprească vreun polițist bulgar. Nu știu o boabă de engleză sau știu dar se fac că nu înțeleg. Noi am respectat toate semnele și regulile și nu am fost opriți.

Pe drum aveau mereu clienți. Iar majoritatea mașinilor ce făceau depășiri erau de... România. Deh... ce să mai zici, nu mai zici nimic. Dar românașii dădeau 70-80 prin localități.

____

FINAL

Deși drumurile sunt foarte proaste, mult mai proaste ca la noi, merită din plin efortul de a le parcurge pentru că în capătul lor veți descoperi obiective deosebite.

____

Drum Bun!


[fb]
---
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 07.06.21 15:51:49
Validat / Publicat: 07.06.21 16:47:35
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 4420 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

23 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vama Bulgaria
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16199 PMA (din 14 voturi)

ECOURI la acest articol

23 ecouri scrise, până acum

Nasshu
[07.06.21 20:28:54]
»

@Maskatu:

Eu personal am găsit pe internet mai multe documente emise de MAE în care scria ca NU sunt legale.

Nu stiu ce ai gasit (tu) pe net dar pe mae.ro scrie clar

în Bulgaria, nu este permisă folosirea aparatelor anti-radar, utilizarea acestora constituind contravenţie, fiind sancţionată cu amendă.

antiradar insemna ceva gen bruierea semanalui emis de acel radar, detector inseamana receptioanre/captarea acelui semnal.

Prin urmare anti = interzis / detector = permis. Exact ca la noi!

Acum, fiind intr-o tara straina a carei legislatie nu o cunoastem foarte exact, e de preferat sa nu ' ' fluturam' ' detectorul radar prin fata politiei, pentru ca la fel ca si la noi gasesc ei ceva nod in papura sa ' ' ne-o traga' ' daca chiar isi doresc!

Nu se cere dovada plății vignetei, dar oricum ești scanat și mergi la risc.

Normal ca nu se cere, esti pe un sector de drum unde nu este necesara, multi merg la Ruse ( la shoping ) si nu au nevoie de asa ceva.

Nici in RO nu se cere dovada vignetei, doar se verifica cu camere si apoi vine ''placerea'' prin posta.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[07.06.21 22:27:31]
»

@Nasshu: Multumesc pentru completare. Despre "anti" eu nu am spus nimic. M-am referitor doar la detectoarele clasice. Referitor la vigneta, am tinut sa precizez asta pentru cei care poate nu au mai fost de curand acolo si nu stiau care este procedura.

AryaPHONE
[07.06.21 23:32:04]
»

@Maskatu:

Nu se cere dovada plății vignetei, dar oricum ești scanat și mergi la risc.

Nu este nici un risc daca nu părăsești orașul Ruse.

In oras nu ai nevoie de vinieta

Totul se plătește online, primiți apoi pe mail o copie a dovezii (nu înțelegi mare lucru)

Mailulprimit după ce plătești este în limba engleză și apoi în bulgară. Ce o fi de neînțeles aici?

Atașamentul la mail este din nou bilingv în bulgară ȘI în engleză. Eu am înțeles absolut TOT .

Am înțeles că pot inclusiv monitoriza amenzile primite și neplătite ca mai apoi să te oprească în trafic.

O altă supoziție lipsită de orice fundament real.

Waze ne bagă undeva prin periferia Ruse-ului unde erau niște drumuri de nu credeam că mai pot exista într-un oraș mare EUROPEAN precum Ruse.

Waze iti da mereu drumul cel mai liber, nu si cel mai bun. Tu ai ales gropile

Apoi băi frate ăștia nu știu o boabă de engleză.

Toți polițiștii de frontieră de la Ruse stiu românește. Nu aveai nevoie de engleză sau nu au avut ei chef să se converseze cu tine.

Ghișeul bulgăresc este chiar alături de cel românesc si nu vis a vis cum spui tu, dar parca mai contează?

Poate primesti si minighid pentru caricatura asta de review, ca asemenea capodopere să nu scape neremarcate

webmaster
[08.06.21 08:32:59]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ a descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[08.06.21 08:46:19]
»

@Arya:

"Nu este nici un risc daca nu părăsești orașul Ruse. In oras nu ai nevoie de vinieta"

Eu am vazut masina cu BG toll, imediat cum am intrat in Bulgaria, pe sensul nostru de mers. Dvs ati mai fost de curand pe acolo sau vorbiti in dodii"?

"Mailulprimit după ce plătești este în limba engleză și apoi în bulgară. Ce o fi de neînțeles aici?Atașamentul la mail este din nou bilingv în bulgară ȘI în engleză. Eu am înțeles absolut TOT . "

Asa este. Scrie intai in BG apoi in Engleza. Scuze pentru confuzie. Mi-au sarit in ochi cuvintele bulgaresti si nu am mai bagat de seama.

"O altă supoziție lipsită de orice fundament real. "

Aici te-ai bagat iar in seama aiurea. Ia si citeste: evz.ro/politistii-bulgari ... rii-romani.html

"Waze iti da mereu drumul cel mai liber, nu si cel mai bun. Tu ai ales gropile "

Nu vad ce ti se pare atat de haios. Probabil dumneata stii Ruse ca in palma, desi dupa cum aberezi, nu ai mai iesit din Romania de 8 ani de cand ai scris reviewurile alea cu 10 cuvinte.

"Toți polițiștii de frontieră de la Ruse stiu românește. Nu aveai nevoie de engleză sau nu au avut ei chef să se converseze cu tine. "

Iar razi aiurea. Politistul era un betiv sictirit de munca. Ma indoiesc ca stia romana. Eventual putea el sa spuna ca stie romana, doar nu ma apucam eu sa il intreb de fiecare limba in parte daca o stie.

"Poate primesti si minighid pentru caricatura asta de review, ca asemenea capodopere să nu scape neremarcate "

Na ca ti s-a indeplinit dorinta. Acum poti sa te culci in continuare sau sa mai comentezi ca un troll ce esti.

kalinderaPHONE
[08.06.21 09:30:30]
»

Drumurile s-au stricat mult fata de anul trecut, au aparut adevarate cratere dar din ce am vazut se lucreaza intens la repararea lor.

Nu se verifica vigneta la vama. Pentru Ruse nu trebuie.

Si noi cumparam vinieta online dar cei care nu vor sa foloseasca propriul card pe un site bulgaresc o pot cumpara si de la benzinaria din sensul giratoriu de la Ruse.

Referitor la controlul in vama - la noi a durat 30 secunde dar am stat 15-20 min la coada pentru ca erau si masini la care controlul dura 5 minute.

Nasshu
[08.06.21 09:30:31]
»

@Maskatu:

Eu am vazut masina cu BG toll, imediat cum am intrat in Bulgaria, pe sensul nostru de mers.

Nu vreau sa intru in polemici, dar faptul ca ai vazut masina BG Toll pe strazile din Ruse asta nu insemana ca si primesti amenda.

Poate plecau si ei pe teren, sau stateau la o sueta... in nici un caz nu fotografiau/aplicau amenzi in Ruse.

Au si ei o baza de unde pleaca care in mod cert nu e in camp,asa ca e normal sa le vezi si prin orase stand sau deplasandu-se.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[08.06.21 09:36:48]
»

@kalindera, @nasshu,

Multumesc pentru completarile utile!

Yoda
[08.06.21 11:15:08]
»

Micutzu spune despre starea drumului Ruse - Veliko Tarnovo:

-Prima etapa a traseului este Ruse -Veliko Tarnovo. Acesta portiune de traseu are o lungime de 110 km. Asfaltul este foarte bun, drumul fiind reabilitat recent. Pentru ca nu sant prea multe localitati prin care treceti, va puteti deplasa cu o suta de kilometri la ora fara nici o problema. Conduceti mai prudent in apropiere de Veliko Tarnovo pentru ca in aceasta zona apar si primele echipaje de politie.

Citat de aici: vezi impresii

Maskatu spune despre acelasi drum:

Din Ruse o luăm pe E85-ul bulgăresc. Drumul este destul de prost. Multe dâmburi, șleauri, porțiuni cu gropi, porțiuni cu asfalt foarte prost care genera un zgomot de fundal foarte sâcâitor.

De fapt cum e drumul asta?

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[08.06.21 11:41:42]
»

@Yoda: O parte este reabilitate, bun ca in palma. O parte cu asfalt vechi plin de gropi si șleauri.

NU este bun pe toata portiunea Ruse-Veliko

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yoda
[08.06.21 12:43:23]
»

@Maskatu: Multumesc, am inteles. Deci este cum zicea Caragiale: "nici prea-prea, nici foarte-foarte".

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[09.06.21 01:03:15]
»

@Maskatu:

Probabil că te vei supăra şi pe mine, îmi asum acest risc, dar nu procedezi corect.

TOATE observaţiile userului Arya sunt absolut pertinente şi nu este nimeni vinovat că tu nu suporţi criticile şi corecţiile de niciun fel.

Dvs ati mai fost de curand pe acolo sau vorbiti in dodii"?

Las la o parte limbajul, din nou complet nepotrivit, dar legile nu se schimbă de azi pe mâine. Mai mulţi utilizatori ţi-au spus că vinieta NU este obligatorie pe raza oraşului Ruse şi chiar aşa este. Nici în Bucureşti nu ai nevoie de rovinietă dacă nu ieşi din oraş; nu rişti nimic şi nu te amendează nimeni.

Cu vinieta scrisă şi în limba engleză văd că te-ai lămurit între timp.

Aici te-ai bagat iar in seama aiurea. Ia si citeste: [url=https://evz.ro/politistii-bulgari-folosesc-un-soft-nou-atentie-pentru-soferii-romani. html]evz.ro/politistii-bulgari... rii-romani. html[/url]

Şi aici greşeşti, indiferent ce surse citezi.

Adevărul este că poliţia NU te opreşte în trafic pentru că ai amenzi neplătite. Ar fi şi culmea. Poliţistul de la rutieră nu este organ fiscal . El te opreşte pentru greşelile comise atunci, viteză excesivă, depăşire neregulamentară şi altele pe care le poate constata la locul faptei. Ce se întâmplă în punctele de trecere a frontierei este cu totul altceva şi nici măcar acolo nu este aşa cum crezi tu din citite/auzite.

Probabil dumneata stii Ruse ca in palma, desi dupa cum aberezi, nu ai mai iesit din Romania de 8 ani de cand ai scris reviewurile alea cu 10 cuvinte.

Nu este suficient să ai instalat Waze pe telefon, mai trebuie să şi ştii să-l foloseşti, pentru că altfel să nu te miri când te bagă prin toate coclaurile. Dar nici nu ai nevoie de Waze în Ruse, deoarece există suficient de multe indicatoare, inclusiv cu caractere latine. Eu am fost de foarte multe ori, dar nici prima dată nu mi s-a părut deloc complicat să-l tranzitez în direcţia dorită fără GPS, fără nimic.

Dacă în România mulţi folosesc Waze pentru avertizările referitoare la poliţie şi pentru blocaje în cazul Bucureştiului, eu nu-i găsesc utilitatea în Bulgaria. L-a folosit şi soţul meu în cea mai recentă vacanţă petrecută în Bulgaria, dar a consumat degeaba şi netul şi bateria telefonului, bine că avem destul net inclus în abonament valabil şi în roaming.

Tu greşeşti şi tot tu acuzi pe altul că "aberează" şi din nou jigneşti absolut gratuit.

Politistul era un betiv sictirit de munca.

Faci o afirmaţie gravă fără a avea dovezi în acest sens.

Ma indoiesc ca stia romana.

Şi la cea mai recentă intrare în Bulgaria pe la Ruse eu m-am înţeles perfect în română cu poliţistul de frontieră, la fel ca de foarte multe alte dăţi. Bine, eu nici nu mă apuc să-i învăţ să numere pe englezeşte...

Mulţi bulgari din Ruse vorbesc româneşte. Asta ţi-o spun pentru că poate vei avea nevoie cândva să întrebi ceva pe stradă.

nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[09.06.21 06:15:30]
»

@kalindera:

Drumurile s-au stricat mult fata de anul trecut, au aparut adevarate cratere dar din ce am vazut se lucreaza intens la repararea lor.

Pentru a ajunge în Obzor aşa cum ai declarat într-un alt articol, tu ai folosit ALT traseu decât Maskatul. Tu ai mers cel mai probabil pe autostradă spre Varna apoi pe drumul de coastă şi inclusiv traversarea oraşului Ruse s-a făcut pe alt traseu, aşa că nu poţi să generalizezi. Drumul pe care ai mers tu, într-adevăr s-a stricat mult, dar asta nu înseamnă că TOATE drumurile din Bulgaria sunt pline de cratere.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[09.06.21 08:51:14]
»

@nicole33: Nu ma deranjează critica constructivă. Madam Arya mă vânează și comentează de parcă ea e deșteaptă și eu sunt prost pentru că am greșit ceva când am relatat. Apoi râde la greu (a se vedea postarea de sus).

Dar nu mai contează. Mai bine nu mă apucam să scriu pe aici. Am crezut că este o comunitate mai prietenoasă și merită să-mi rup din timpul meu pentru a reda ce am regăsit pe unde am fost. Greșit. Plin de facebuciști care cred că le știu pe toate.

Torn cenușă în cap ca să fie fericiși toți membri AFA pe care i-am supărat și deranjat!!! Gata, ce să mai. Sunt destui experti pe aici pe Bulgaria, consuli onorifici. Zici că suntem la ambasadă. Dacă vin alții care abia o explorează și greșesc ceva, sunt puși la zid într-o manieră agresivă textual.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[10.06.21 18:49:18]
»

@Maskatu:

Madam Arya mă vânează și comentează de parcă ea e deșteaptă și eu sunt prost pentru că am greșit ceva când am relatat.

Până când nu vei înţelege că nu vei fi niciodată respectat cât timp tu nu respecţi pe nimeni şi nimic, situaţii neplăcute de acest gen se vor mai ivi .

Înscrierea pe AFA nu ţine cont de IQ.

"Madam" Arya este o formă de adresare nepoliticoasă şi nepotrivită care nu cred că va scăpa nesancţionată de către cea căreia i te adresezi cu ironie gratuită. Şi apoi iar te vei mira / supăra că postările tale nu sunt pe placul unor membri ai comunităţii.

Sunt destui experti pe aici pe Bulgaria, consuli onorifici. Zici că suntem la ambasadă.

Eu nu ţi-am votat până acum cu minus postările, chiar dacă am fost deseori tentată să o fac, însă am preferat să te ignor, fiindu-mi absolut evident că avem gusturi mult prea diferite în materie de orice.

Mai mult chiar, am încercat să calmez spiritele prea încinse dintre tine şi Arya, intervenind doar pentru restabilirea adevărului. Că nu am reuşit este din păcate evident. E clar că nu am talent de mediator. Asta e... măcar am încercat.

Cu toate acestea însă tu ai avut obrăznicia de a mă ironiza în mod total gratuit. Din nou

De fapt, te refereai la "consilieri onorifici", nicidecum la "consuli", fără vreo legătură cu vreo ambasadă ceva, dar sunt convinsă că ştiai şi tu foarte bine, dar aşa îţi suna mai bine băşcălia.

Nu intenţionez să mă scuz în faţa ta pentru experienţa turistică infinit mai bogată. Ia-o ca atare.

Dacă vin alții care abia o explorează și greșesc ceva, sunt puși la zid într-o manieră agresivă textual.

Nimeni nu pune pe nimeni la zid, nici la propriu şi nici la figurat.

"Textual" înseamnă altceva decât crezi tu.

Nimeni nu ar fi avut nimic de comentat la adresa ta ca începător pe o anumită destinaţie dacă ai fi scris doar despre ceea ce ţi-a întâmplat ţie, fără exagerări inutile (vezi starea drumurilor sau engleza ştiută sau nu de cei de la vamă), fără speculaţii pe lângă subiect, fără judecăţi de valoare pe subiecte pe care nu le stăpâneşti chiar deloc. Era articolul tău şi nu aveau ce să caute "cred că", "am înţeles că" etc., toate prezumţiile tale dovedindu-se eronate.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[10.06.21 20:00:18]
»

@nicole33: Buna ziua doamna Nicole.

I-am cerut scuze (in privat) doamnei Arya. Va cer si dvs public aici (in privat ati blocat mesajele). Am exagerat cand am facut acele afirmatii si imi asum asta. Va rog sa gasiti maturitatea in a ma ierta.

Promit ca voi respecta regulamentul si DACA voi copia ceva de undeva, voi mentiona sursa si voi pune ghilimele.

Scuze.

Oscar64*
[11.06.21 05:18:39]
»

@Yoda:

Drumul este bun și foarte bun. Autorul visează șleauri, damburi, gropi. Are o imaginație prea bogata. Personal nu as merge vreodată pe mâna Maskatului

[...]

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[11.06.21 07:41:17]
»

@Oscar64*: Probabil nu ati mai fost dvs de mult timp pe acolo sau nu vedeti dvs foarte bine si nu stiti sa faceti diferenta dintre un drum bun si unul care NU este bun.

Jur ca la urmatoarea iesire, fac poze pe drumuri, si le pun aici pentru voi toti astia care visati drumuri bune si foarte bune in Bulgaria, cand defapt sunt pline de sleauri si gropi (PE UNELE ZONE, NU PESTE TOT).

Maine poimaine o sa spuneti ca si in RUSE este asfaltul ca in palma dar sunt eu chior, si vorbesc in dodii.

[...]

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmasterX
[11.06.21 08:01:16]
»

Păstrați discuția pe subiect - drumurile - fără oftopic și mai ales fără atacuri la persoană.

Eventuale alte abateri vor fi sancționate direct.

adsoPHONE
[11.06.21 08:16:06]
»

Fereastra catre viitor: cum ar putea arata acest site atunci cand toti cei ca mine se vor cerne singuri.

Desigur, nu vor exista regrete.

Btw: multumiri colegilor pentru pozitionarea ferma si verticala. Exagerand de dragul demonstratiei, las aici o amintire:

Eram in Koln, pe malul Rinului. O casa unde erau depuse flori, mai proaspete sau mai ofilite. Si o tablita in germana, pe care am pozat-o si am tradus-o ulterior cu Google Translate:

Cand altii strigau dupa ajutor, mi-am acoperit urechile.. Cand am ajuns eu sa strig dupa ajutor, nu mai era imprejur nimeni care sa auda.

kalindera
[13.06.21 00:29:13]
»

@nicole33:

"Pentru a ajunge în Obzor aşa cum ai declarat într-un alt articol, tu ai folosit ALT traseu decât Maskatul. Tu ai mers cel mai probabil pe autostradă spre Varna apoi pe drumul de coastă şi inclusiv traversarea oraşului Ruse s-a făcut pe alt traseu, aşa că nu poţi să generalizezi. Drumul pe care ai mers tu, într-adevăr s-a stricat mult, dar asta nu înseamnă că TOATE drumurile din Bulgaria sunt pline de cratere. "

Sigur am mers pe mai multe drumuri din Bulgaria si nu am vazut un drum perfect cap coada.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
nicole33PHONE CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[14.06.21 00:44:52]
»

@kalindera:

Sigur am mers pe mai multe drumuri din Bulgaria si nu am vazut un drum perfect cap coada.

Nu-mi pune vorbe in gura și nu încerca sa-mi răstălmăcești spusele!

Nu-mi pasa ca te faci ca nu înțelegi ce am spus.

Eu nu am afirmat vreodată ca drumul spre Veliko Tarnovo sau cel spre Obzor ar fi perfecte, iar referitor la primul nu m-am pronunțat deoarece nu am mai fost recent pe acolo, însă nici tu . Fiind un drum european foarte circulat, mereu asfaltul a fost in stare buna, dar poate taman acum la începutul verii s-a ales praful de el. Puțin probabil totuși. Alți useri susțin ca ar fi ok și poate știu și ei ce spun, pentru ca altfel de ce ar mai fi intrat in discuție.

Drumul spre Obzor și chiar mai departe l-am parcurs recent, am văzut și eu sumedenia de gropi, dar am reușit sa le evit cu succes absolut pe toate, deci nici acolo nu a fost dracul atât de negru. Asta ca o paranteza, ca Maskatu oricum nu a trecut pe acolo.

Poate vei înțelege totuși ca nu este corect sa generalizezi și sa te mai și contrazici.

⭐ValentinB_88⭐AUTOR REVIEW
[14.06.21 08:48:09]
»

@nicole33: Multumim pentru completari. Speram sa revenim cat mai curand la vecinii bulgari, si sa exploram noi destinatii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, kalindera, Yoda, ⭐ValentinB_88⭐
Alte impresii din această RUBRICĂDrumuri bulgărești, cu bune și rele:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055160045623779 sec
    ecranul dvs: 1 x 1