ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.05.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
MAR-2021
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

La Zavat, un loc drăguț

TIPĂREȘTE

Era luna martie, anul de grație 2021. Într-o zi în care mirosul frigului era diminuat, într-o zi cu soare blând, primesc o comandă: „vreau să iesim la un grecesc” .

Străzile miros încă a tăcere, văzduhul pare încă otrăvit de frică, incertitudine, lumea-i sătulă de plictiseală și tristețe, căutăm cu toții acel echilibru dintre impulsiv și înțelept: calm.

Soarele primăvăratic este destul de înșelător dar ne lăsăm în voia lui, ies din bula de ignoranță și rezerv o masă la grecescul” La Zavat” . Știam că nu-i un loc spectaculos dar e foarte lăudat pentru gustul preparatelor sale.

Uneori vrem să atingem amintirile pierdute, acest lucru îl putem face și prin gust, de data aceasta a câștigat gustul vacanțelor grecești.

La îndemnul soțului am rezervat ceva, rapid, am prânzit pe strada Popa Nan, la nr 16, București.

Într-o vilă veche, la margine de șosea, fără grădină și parcare, La Zavat are un balcon-terasă, la parter, locul e îngust, mobilat cu trei mese și scaunele aferente, toate din fier forjat.

Interiorul restaurantului e simplu, modest, mobilierul este din lemn în cele două saloane, să fi numărat vreo zece mese la etaj și doar câteva la parter.

De-aia nu găseam niciodată loc la sfârșit de săptămână, în vremuri bune, spațiul cârciumioarei nu e foarte generos.

Am fost singurii clienți în sâmbăta aceea, se făceau doar livrări la domiciliu, interiorul era închis, personalul șoma. E bun și covid-ul ăsta nenorocit la ceva: gonește oamenii, îi trimite în izolare, nouă ne-a facilitat un loc pe terasa minusculă, ne-am relaxat păstrând distanțarea.

Meniul e bogat, nu prea știi ce să alegi, fiecare denumire îți amintește de Grecia, un zâmbet stins izvorăște din suflet, de dragul vremurilor apuse.

Prețurile-s grecești, poți închide ochii visând că ești în Elada și-atunci uiți de bani, nimic nu ți se pare scump.

Fie că ai poftă de aperitive apetisante, fie alegi pește sau fructe de mare, o cărniță, salate sau garnituri colorate, toate-s o minunăție, nu vei fi dezamăgit. Festinul se poate încheia cu un desert grecesc: o felie de tort cu iaurt, un cataif sau o portokalopita.

Ne-am rasfațat cu o lipie caldă unsă cu zacuscă de pește și cu tzatziki, un calamar umplut cu feta și cu roșii, câțiva calamari prăjiți și cartofiori rumeniti, setea am stins-o cu un pahar de vin, cu un suc, o apă plată și cafea. Toate felurile de mâncare au fost gustoase, porțiile generoase, nu am terminat tot din farfurii, jumătate le-am cerut în traistă și le-am dus acasă.

N-am rezistat și-am comandat și o prăjiturică portokalopita, era pufoasă, stropită bine cu sirop de portocale, am mai adăugat niște calorii la colăceii din dotare.

Am achitat 190 lei, mult mai puțin decât la minunatul „Le Boutique Food Concept Store” unde fusesem cu două săptămâni înainte și despre care n-am avut timp să vă povestesc.

Culmea, dacă ar fi să recomand ceva grecesc în București, Le Boutiq ar fi alegerea mea numărul unu, fără rezerve.

La Zavat este o tavernă tipic grecească dar parcă nu are acel „ceva” , locul nu are parcare, e la margine de... troleibuz, nu iese cu nicio culoare în evidență, îi lipsește strălucirea. În afară de preparate și ospitalitate nu pot spune că impresionează cu ceva, desigur că am termen de comparatie, altfel nu aruncam cu vorbe-n vânt. Poate și lipsa oaspeților a contribuit la această imagine tristă. Asta nu înseamnă că nu-l recomand, pentru unii poate nu contează culorile, grădina și parcarea, merg la o cârciumă doar ca să-și potolească foamea, nu neapărat pentru atmosferă.


despre SERVICII

Personalul se plictisea maxim, pustiul din jur era deprimant și pentru noi, nu numai pentru ei.

Fiind singurii clienți am fost răsfățați, serviți rapid, timpul de așteptare a fost unul normal, tânăra fată care ne-a servit a fost de nota zece.

Toaletele erau curate, aveau consumabile, wi-fi n-am verificat.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Preparate numeroase, foarte gustoase, prețuri absolut normale.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Relaxare da, distracție ba, încă trăim vremuri nașpa, vine mereu val după val, când zici că e bine vine virusake și iar ne pitim.

Nu-i ok să fii singur într-o cârciumă dar mulțumim Domnului că suntem bine și norocoși.

Pentru noi a fost o ieșire scurtă din monotonie și tristețe, a fost o gură de aer cu parfum de... troleibuz, într-o liniște profundă, o liniște virusată în care sunetele mute afectează auzul.


[fb]
---
Trimis de krisstinna in 17.05.21 19:49:01
Validat / Publicat: 17.05.21 20:19:50
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 1007 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Calamarul meu
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

k-lator
[17.05.21 22:28:09]
»

@krisstinna: Da, trist, foarte trist... batmanakis a făcut să fie pustiu și La Zavat.

Mergeam în casa aia când acolo era restaurantul Casa Iancului. Cu toate că nu era loc de parcare - nici măcar o curticică nu are casa - nu știu cum... dar era full tot timpul.

După cum spui, nici greceștile nu sunt de lepădat, deci să-l încercăm! Mulțumesc de recomandare.

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[18.05.21 07:49:33]
»

@k-lator: Asta am observat si eu, in vremuri normale trebuia sa rezervi o masă cu mult timp înainte, era tot timpul aglomerat.

Din acest motiv nu am fost până acum acolo dar pot spune ca nu regret, într-adevăr gustul bucatelor e bun dar amplasarea restaurantului și decorul nu sunt puncte forte, aspecte care contează foarte mult pentru mine.

Multumesc de vizită

crismisPHONE
[18.05.21 09:10:19]
»

@krisstinna: Mda, și nouă ni s-a întâmplat să fim singuri într-o cârciumă, cunosc sentimentul... Amestecat; bine că nu-s oameni eventual infectați, păcat că nu-s oameni, să fie locul mai animat!... Rău așa, rău așa. În locul patronilor și angajaților însă n-aș vrea să mă pun, numai ei știu cum (și dacă) au supraviețuit... Am un restaurant chiar lângă serviciu, unul dintre cele preferate, ți-ar plăcea, o casă veche cu atmosferă, curte și parcare (pe stradă); au deschis un pic astă-vară, au închis prin octombrie sau noiembrie și închis a rămas. Mă tot uit în fiecare zi, cu sufletul la gură, poate se vede ceva mișcare, și deocamdată nimic... Tare mi-e teamă că frumoasa afacere a decedat, săraca, virusata și ea...

În rest, locul tău mi-a plăcut, să știi! Masa la care ați mâncat era foarte frumoasă, câteva elemente decorative cu parfum de mare am văzut, chiar și interiorul mi s-a părut ok, ar fi fost perfect cu mobilierul vopsit în alb și albastru, eventual. Și să nu uităm lucrul cel mai important: gustul bucatelor! Dacă zici că ți-au trezit amintiri și nostalgii, atunci chiar merită să i se ierte multe ambientului!

Hai, să vă fie de bine!

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[18.05.21 09:35:52]
»

@crismis: Da, asta am spus, îl recomand pentru preparatele gustoase.

Dar a trebuit să specific anumite detalii, nu vreau să mă trezesc cu oameni care îmi reproșează că locul nu are parfum... grecesc sau că nu există parcare

C.DanaPHONE
[18.05.21 19:32:11]
»

@krisstinna: asteptam un nou loc cu mancare buna in Bucuresti.

"Ne-am rasfațat cu o lipie caldă unsă cu zacuscă de pește și cu tzatziki, un calamar umplut cu feta și cu roșii, câțiva calamari prăjiți și cartofiori rumeniti, setea am stins-o cu un pahar de vin, cu un suc, o apă plată și cafea. Toate felurile de mâncare au fost gustoase, porțiile generoase, nu am terminat tot din farfurii, jumătate le-am cerut în traistă și le-am dus acasă. "

Ma omori cu zile. Ai cuvintele la tine si reușești de fiecare data cand scrii despre mancare sa ma faci sa imi plouă in gura.

De data asta ai fost in asentimentul meu cu mancarea greceasca si denumirile specifice. Ma gandesc numai la calamari si cataif. Deja numar zilele pana luna viitoare cand am sa plec direct si fara popas in Grecia. Am reusit in timpul postului sa dau cateva kg jos. Deci am unde pune...

Sa auzim numai de bine, draga mea!

krisstinnaPHONEAUTOR REVIEW
[19.05.21 14:54:42]
»

@C. Dana: Acum sunt pe strada, am găsit un pic de timp sa îți răspund

Esti tare draguță, ecoul tău mi-a adus un zâmbet pe buze, îți mulțumesc.

Iti doresc vacanță frumoasă, aștept sa ne povestești amănunte interesante despre vacanță„despre gusturile grecești și despre tot ceea ce îți face plăcere să scrii

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
C.Dana, crismis, k-lator
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070561170578003 sec
    ecranul dvs: 1 x 1