ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.05.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 16.05.21
STATUS: UCENIC
TIMP CITIRE: 6 MIN

[Clujul —] Cel puțin dezamăgitor!

TIPĂREȘTE

Fusesem ultima oară în Cluj în 2014 și rămăsesem (din nou) impresionat. Având rude acolo, am fost de multe ori în copilărie (mă duceam de vreo două ori pe an cel puțin), dar apoi a urmat o pauză de câțiva ani.

Ei bine, când am revenit, acum șapte ani, am redescoperit orașul și oamenii așa cum îi știam eu, și asta era de bine! În trei săptămâni, am auzit un singur claxon, oameni domoli și binevoitori, răbdare, omenie și bun-simț. Curățenie și (aproape) fără câini vagabonzi pe străzi.

Ei bine, m-a adus soarta din nou pe-aici abia anul ăsta, în perioada martie-aprilie, și pot spune că actualul Cluj s-a transformat pentru mine într-o MARE dezamăgire, asta ca să fiu indulgent!

Câteva exemple, culese în vreo săptămână și ceva, ZILNIC: Lidl, zona „Bună ziua” . Aglomerație consistentă și, din păcate, destui oameni la casele de marcat care efectiv le suflă-n ceafă celor din fața lor, ca și cum ar merge rândul mai repede (sau ar ajunge mai repede acasă) dacă stau înghesuiți în cel din față. În dese cazuri, așadar, noțiunea de distanțare socială pare să-și fi depășit complet destinatarii. Unul dintre cazurile cele mai revoltătoare: în fața mea, la casa de marcat, un cuplu în vârstă, însă bine situat, după indicatori vestimentari și nonverbali care nu mint. În fața celor doi, o tânără mămică, cu o fetiță adorabilă, de vreo 4-5 ani. Bătrânii stau la 20-30 de centimetri (deci, practic, lipiți) de cele din fața lor, fără să pară că realizează asta. Mămica le face observație, cu bun-simț maxim și cu zâmbetul pe buze. Cei doi scorțoși nu mișcă niciun mușchi, nici măcar când fetița se strecoară cu greu printre ei, ca să lase coșul de cumpărături (era din cele mici, de plastic) în locul dedicat. Alt caz: cuplu tânăr, în fața mea. Oamenii pun cumpărăturile, tot dintr-un coș de plastic, pe banda rulantă, apoi lasă efectiv coșul complet firesc pe calea de acces, deși eu eram în spatele lor, cu un coș mare. Le fac observație să pună coșul într-o zonă „normală” , astfel încât să nu încurce, și se conformează, însă aruncându-mi uitături ciudate.

Tot la Lidl, dar în parcare, un nene sparge (accidental, firește) o cutie cu lapte în cărucior. Românește, lasă căruciorul acolo, într-un lac de lapte, se urcă în mașină (număr de CJ, nu vă gândiți la cine știe ce provinciali neșlefuiți) și o ia din loc. Pur și simplu.

Alta, în altă zi: pe trotuar, în aceeași zonă, vin către mine două fete, cea dinspre mijlocul trotuarului plimbând un câine, care merge pe bordură, înspre stradă. Așadar, între câine și însoțitoare se întinde lesa, pe toată lățimea trotuarului. Când ajung în dreptul lor, ele își văd de drum în pas de nesimțire maximă, fără să se uite că eu nu aveam pe unde să trec; ar fi trebuit să sar peste lesă sau pur și simplu să cobor pe carosabil. Cea cu câinele nu schițează absolut nimic, deci eu mă opresc, câinele mă ocolește, apoi trec toți trei mai departe.

Alta, într-un Panemar din aceeași zonă: eram la rând la pâine. În spatele meu, aterizează un nene, care se oprește în ceafa mea. Fac un pas sau doi în față, ca să iau distanță, când văd că exemplarul nu se simte, însă - guess what! - face și el același lucru, suflându-mi în ceafă din nou! Mă întorc și-i spun potolit să stea unde se află, fiindcă eu încerc să păstrez o oarecare distanță. Se conformează cu un mormăit disprețuitor, apoi, când vine încă unul și se așază la rând, primul intră în vorbă cu el și-i relatează scena, după care încep amândoi să comenteze printre dinți, evident cu aprecieri deloc măgulitoare la adresa mea și înțelegându-se ca oamenii, la final, să profereze românesc-pandemicul buchet de concluzii: „Asta-i o prostie, cu măsurile astea” , „când e să ți se-ntâmple, se întâmplă oricum” , „asta cu virusul e o vrăjeală” etc.

Șiii... exemplele ar putea continua, din nefericire. Prin magazine, deseori personalul e posac, insipid, chiar nepoliticos. În trafic, dacă încerci să ieși din vreo parcare, abia după ce trec vreo 15-20 de mașini (tot cu număr de CJ, ca să fie clar) se găsește câte unul să te lase să ieși; mi s-a întâmplat aproape zilnic, câteodată de mai multe ori pe zi. Claxoane destul de dese. Se trece pe roșu (mă refer la mașini), am văzut cel puțin 3-4 imagini din astea în mai puțin de zece zile. Și a se ține minte că am stat mai mult în casă, nu m-am plimbat cine știe cât.

În concluzie, îi îndemn puternic pe „provincialii” moldoveni sau munteni să nu se mai simtă inferiori clujenilor, fiindcă efectiv N-AU MOTIVE! Clujul a ajuns un București mai mic, un peisaj considerabil mai ghiolbănesc decât eram obișnuit să contemplu, și asta atât în traficul rutier, cât și în cel pietonal sau în relațiile cu persoanele de care te lovești pe la cumpărături. Oamenii au ajuns atât de conștienți de propria superioritate, încât au devenit niște simpli snobi, care fac mare caz de clujenismul lor elitist, însă, vorba noastră, a moldovenilor, nici de „zama ouălor” nu-s buni, comportamental vorbind. A, și să nu mă luați cu: „păi, e din cauza ălora de prin alte părți, care-au venit la studii, s-au mutat aici, ne-au invadat și ne-au contaminat buna noastră creștere, săracii de noi, și-așa am ajuns în felul ăsta” etc etc. E o tâmpenie! Bunul-simț, dacă e din ăla veritabil, trebuie să reziste! Buna creștere e insensibilă la golănie! Dacă ajungi într-un oraș unde se aruncă hârtii sau chiștoace pe jos, tu nu vei arunca EVER, chiar dacă plănuiești să stai acolo pentru toată viața! Când mă duc la munte și văd văi întregi pline de pet-uri, eu nu voi arunca nici măcar un cotor de măr, că așa m-a învățat mama: să nu mă las cotropit de primitivism.

Așadar, vizită plăcută în Cluj, dragii mei, dar nu vă duceți cu sacul la pomul lăudat, da? Buzunărelul ăla secret de la jeanși vă ajunge!

P. S. A nu se înțelege, desigur, că toți clujenii sunt astfel; bineînțeles, am întâlnit destui oameni amabili și prietenoși, însă aici vorbim deja despre acel nucleu social pozitiv, prezent în orice oraș (sau sat) românesc, de la Fetești la Arad și de la Slatina la Tulcea. Impresia mea GENERALĂ, ÎN RAPORT CU AȘTEPTĂRILE pe care ți le dezvolți în mod firesc când ajungi în cel mai titrat oraș din țară, e însă decisiv negativă!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de ux119641 in 16.05.21 14:53:01
Validat / Publicat: 16.05.21 18:46:41

VIZUALIZĂRI: 296 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 11 PMA (din 11 voturi)

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

webmasterX [16.05.21 18:45:47] »

@ux119641: bun-venit pe AmFostAcolo.ro.

Te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

-

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Filozofări... turistice, DE LA LUME ADUNATE - COMUNITATE" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune cu regim de votare +/-1PMA

[Rubrica inițială: Descoperă Clujul şi împrejurimile]

--

„Numele utilizator” alocat automat de către program (la primul review încărcat) - ux119641 - este, pare-se, confuzant, derutant pentru unii utilizatori. Când ai timp, îl poți schimba într-o formă mai „umană” (de ex „popescu2020”) - folosind butonul schimbă username de aici

crismisscris / TELEFON [16.05.21 20:47:02] »

Sunt născută și crescută în Regat (Ploiești), moldoveancă prin adopție, după măritiș (Galați). Când am ajuns în Galați, la începutul anilor ' 90, am avut impresia că m-am întors în timp cu cel puțin 20 de ani, dar am supraviețuit. Și da, sunt dintre cei care n-ar arunca o scama pe jos, că așa m-a învățat mama.

Am ajuns la Cluj în 2013, când a dat fiică-mea la facultate (e o modă printre copiii moldoveni și nu numai să se ducă la Cluj la facultate; adevărul e că sunt facultăți bune la Cluj). La fel ca tine, la finalul săptămânii petrecute acolo am realizat că am trăit în altă lume, că timp de o săptămână n-am avut nicio contră cu nimeni, cât de mică. Am realizat că totul pleacă de la oameni.

M-am întors de câteva ori la Cluj în ultimii ani, de fiecare dată, cu mici și neglijabile excepții, am avut experiențe plăcute. Poate că le-am "căutat" și le-am găsit, eu am un simț al percepțiilor pozitive foarte bine dezvoltat.

Copiii mei (că între timp și băiatul e student la Cluj, și prietena lui) zic că lucrurile nu-s chiar așa roze cum le văd eu. Acum și tu... Hmm... Te cred, îi cred și pe ei, dar mă întristează acest lucru. Până la urmă, "omul sfințește locul"...

Nu vreau să zic nimic cu asta, doar cuget... Mi-ai dat "temă de casă"...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
adso [16.05.21 21:41:52] »

@crismis: Am circulat mult în viață, și am mers mereu cu ochii deschiși, încercând să înțeleg ce văd. Am copilul de doi ani în Germania, la studii. Am rude care locuiesc afară. Oarecum, vorbesc în cunoștință de cauză.

Oamenii sunt aceeași peste tot pe acest pământ. Cu nimic mai buni sau mai răi aici sau aiurea.

Prusacii erau considerați, acum 250 de ani, cei mai mari leneși, bețivi și nespălați din toată Europa. În documentele Sibiului de la 1600 se vede că 95% dintre cei spânzurați pentru hoții sau crime erau românii din împrejurimile orașului. În prezent, românii din Ardeal îi vorbesc de rău pe regățeni și cu toții pe alți conaționali.

De fapt, ceea ce face diferențe între diverse țări/provincii este managementul. Clasa conducătoare, ca să vorbim în termeni marxiști. Prusacii au fost educați în timpul lui Frederic al II-lea. Nu și-au schimbat ADN-ul. Românii din Ardeal - în timpul stăpânirii austriece. Acei români.

Secretul este să nu consideri pe nimeni ca fiind inferior. Să nu critici, ci să dai exemplu de bună practică. Oamenii sunt educabili. Trebuie timp, răbdare și... oprirea discuțiilor despre diferențele dintre noi.

Nu contează ce ne separă, contează ce ne apropie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
crismisscris / TELEFON [17.05.21 06:57:15] »

@gpopa: Excelent spus!

dorgo [17.05.21 08:20:14] »

@Amice! Acesta e un review turistic? Sau o filozofeala oarecare care sa ne-arete inferioritatea clujenilor? Sau unul de barfa dintre provinciile istorice, sau de atitudine! (atmosfera)? Nu stiu. In ultima vreme, au aparut pe sait o suemednie de "ux"-i, (majoritatea gica-contristi) care in general critica (nu toti dar destui)... critica orase, hoteluri, mancarea din restaurante, oamenii, atitudinea lor, etc... fara dovezi evidente... lipsesc in general fotografiile doveditoare (e-o vorba "sa nu crezi pana nu vezi")... daca in review-ul de fata "superdezamagitor" ar fi aparut imagini cu munti de gunoaie pe strazi, aurolaci, sosele gaurite, cladiri darapanate, cersetori, etc, i-as fi dat crezare... dar, Clujul, ah, Clujul (care e drept, nu e un oras superturistic ci mai ales studentesc si comercial (al doilea oras al tarii, se pare) si cam aglomerat... e vazut de Europa cel putin ca posesor prin BBC (Babes Bolyai Cluj), ca unul dintre orasele cu una dintre Universitatile de TOP ale UE.

Clujul nu e deloc dezamagitor ci doar daca tii neaparat sa cauti murdaria de sub pres.

Poze, te rog, hai, pune, poze turistice (!! } cu "dezamgirea" si-atunci am sa te cred! Multe review-uri "ux"iste, prea putin documentate, nu fac decat sa scada valoarea saitului nostru "turistico-informativ". "E usor a scrie vorbe cand nimic nu ai a spune, insirind cuvinte fara noima, ce din coada au sa sune"! .

Ecoul acesta e valabil pentru toti ux-ii care nu-si dau numele sau macar un "nick-name", nu pun nici macar o poza si care nu fac dacat sa critice.

Am fost de multe ori in Paris... (vorbesc de vremuri pre-pandemice) acolo nici un parizian veritabil de pe strada, (nu maghrebian) nu discuta cu tine, e grabit, te trimite la ghiseul de "info". Am intrebat o batranica blanda, "unde pot gasi o cartela de telefon"... s-a tras doi metri inapoi crezand ca vreau s-o agresez!... abordez un domn bine-mbracat, "la patru ace"... n-a avut timp nici sa se uite la mine... in final un tanar englez dintr-un grup, imi indica un "Tabac" unde puteam cumpara cartele de telefon.

Plus, ca e bine stiut, in Paris, oras super dezamagitor-pardon, supercivilizat", lasarea serii nu e bine sa te prinda singur... vei fi abordat d o gasca de maghrebieni, (algerieni, tunisieni, etc), impins intr-un gang si ti se va cere (nu sa-ti golesti buzunarele) ci cardul si codul PIN... cu multa gentilete... dupa ce le vei da pe amandoua si ti se va inapoia cardul, ti se va spune zambind, pe-un ton amabil... "Merci beaucoup monssieur". "On attend de vous revoir a Paris! A bientot! "

In general, nu exista un oras, o societate sau o tara perfecta. Fiecare are partile sale bune si rele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][10 voturi]
Yersinia Pestis [17.05.21 13:46:54] »

Ce are-a face comportamentul ușor antisocial al unor indivizi cu frumusețea unui oraș, în speță Clujul?! Sau, faptul că o puștoaică a lăsat lesa largă câinelui poate să șteargă existența unor locuri frumoase din Cluj ?!

Credeam că vorbești despre Cluj din punct de vedere turistic, nu cred că aspectele semnalate de tine urâțesc orașul!

Pentru mine Clujul este unul dintre cele mai frumoase orașe, nu ale țării ci ale lumii. Acuma depinde ce anume cauți într-un oraș, dacă îți faci imaginea doar după evenimentele din” Lidl” sau din situația în care nu ți s-a acordat prioritate la ieșirea dintr-o parcare, cred că greșești.

Mă și speriasem, Clujul - dezamăgire?!

Nu vreau să par urâcios, deși știu că sunt, mai ales fiindcă spui că știi Clujul aștept un review despre frumusețile turistice din oraș și de pe lângă. Promit ca atunci să votez review-ul!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Yersinia Pestis [17.05.21 13:50:21] »

@gpopa: Yep, uniți în diversitate!

Yersinia Pestis [17.05.21 13:53:42] »

@crismis: Ordin de la Yersinia Pestis: Clujul este un oraș frumos! Rectific: foarte frumos! Cu aplicare de la data publicării!!! Am zis!

crismisscris / TELEFON [17.05.21 14:00:49] »

@Yersinia pestis: Să trăiți!

Yersinia Pestisscris / TELEFON [17.05.21 22:48:07] »

@crismis: Iote-te ce-nseamnă ascultarea ordinelor. Crismis, io voiam cârcoteală nu aplicarea " deîndată".

Bine, nu că aș îndrăzni să cârcotesc io, în fața ta, nope, io-mi știu lungul nasului!

????????????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, dorgo, Yoda
Alte articole din această RUBRICĂFilozofări... turistice:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053222894668579 sec
    ecranul dvs: 1 x 1