Luxor și o altă nouă zi sub soarele Egiptului!

TIPĂREȘTE

V-am spus deja în articolul precedent că cea de-a doua excursie a fost spre sudul țării, la Luxor. A costat fix cât cealaltă, adică 210 dolari pentru 2 persoane.

Durata- de la 5.30 la aproximativ 22.00.

Luxor a fost adesea caracterizat ca fiind cel mai mare muzeu în aer liber din lume și sigur vă pot spune că este unul din cele mai vechi orașe locuite din lume.

Orașul de azi, modern, include site-ul antic Waset- sau Nut în limba coptă, ori Teba, Diaspolis pentru greci. Aici se află Templele de la Karnak, Templul de la Luxor, iar dincolo de Nil, pe partea vestică este Necropolis sau Orașul morților, adică partea cu mormintele, templele și monumentele- Valea Regilor și Valea Reginelor, dar și Templul Reginei Hatshepsut.

Acest loc atrage an de an, mii de turiști, dornici de a vedea cu ochii lor și de a simți parcă, adierea istoriei, de a vedea ceea ce a fost cândva capitala faraonilor.

Nici noi nu puteam face excepție, așadar, cu mare nerăbdare și interes am pornit la drum prin deșert, admirând răsăritul, iar la întoarcere apusul peste Nil.

Așa cum vom găsi și în informațiile de pe net, Wikipedia sau din spusele ghidului nostru foarte competent, Teba a devenit capitala Egiptului Antic, în timpul Noului Regat, pe vremea dinastiei a IX-a și a X-a între anii 2230 și 2035 Î. Hr. Atunci au fost construite mare parte din aceste monumente, morminte, aleea sfincșilor și templele.

Teba a mai fost cunoscută și ca Orașul celor 100 de porți, Waset însemna oraș al sceptrului, iar Karnak înseamnă sat fortificat.

Templul de pe malul Nilului a fost construit de Amenhotep al III-lea și Ramses al II-lea în onoarea marelui zeu Amon, cel mai important și venerat zeu de către egipteni, zeul zeilor, devenit ulterior Amun-Ra-zeul soarelui, soției acestuia Mut și a fiului, Khons-Zeul Lunii. Cele trei personalități mai sunt cunoscute sub numele de Triada Thebană.

Alți ctitori importanți ai Templelor din Karnak sunt Tutmes I, Tutmes al III-lea sau Regina Hatshepsut.

Decăderea finală a Tebei s-a petrecut odată cu prăbușirea dinastiei a XXXI, în anul 332 Î. Hr. apoi la sfârșitul secolului I Î. Hr. orașul a fost distrus de romani.

Principala ocupație în ziua de azi a locuitorilor din Luxor este agricultura, grație fluviului Nil, prin cultivarea de trestie de zahăr, bumbac, cereale, fructe și legume, dar ei cresc cu succes și animale, se ocupă cu pescuitul și firesc și nu în ultimul rând, cu turismul.

Luxorul se întinde pe cca 415 km pătrați iar populația este de 127.994 (doar orașul).

Numele orașului-Luxor înseamnă în arabă Palatele- Al-Uqṣur.

Templul de la Karnak împreună cu Valea Regilor și Valea Reginelor a fost desemnată în 1979- Patrimoniu Mondial Unesco.

Orașul de azi s-a dezvoltat la nord, sud și est, de temple. Are o piață mare, pentru desfacerea produselor agricole, o gară pentru relația Cairo-Aswan, un serviciu de ferryboat dar și un aeroport micuț.

Muzeul arheologic din Luxor unde au fost adunate mare parte din descoperirile găsite la temple se află pe malul Nilului și este deschis din 1975.

Luxor, zona în care am ajuns și noi, se află în regiunea geografică numită Egiptul de Sus, zonă delimitată de valea Nilului de la Cairo până spre sud la Lacul Nasser format din Barajul Aswan.

Pornind dis de dimineață și cu o scurtă oprire de cca 20 de minute undeva la mijlocul drumului, am ajuns la Luxor în jur de ora 10, după ce trecusem deja printr-un orășel tare șic ce mie mi-a plăcut atât cât am putut să văd, Qena.

Nilul ne însoțea, sau mai bine zis noi „ne țineam” de el... :)

Încă de la prima vedere mi-a plăcut și Luxor, mai ales că trecusem prin centrul orașului. Nu pot zice că m-a dezamăgit nici mai departe, dar trebuie să știți că totuși se vede cu ochiul liber că partea de sud a Egiptului este mult mai săracă decât în nord, spre capitală. Sunt foarte multe case vechi, cu ziduri joase, chiar și fără acoperiș, mai ales spre periferie. Se vede asta și prin vestimentația lor, dar și prin obiceiul de a purta hainele tradiționale, atât bărbații cât și femeile. Ei poartă rochiile acelea lungi, galabeya, negre în general femeile și gri bărbații. Femeile au capul acoperit cu hijab, dar am văzut și niqab, adică acele eșarfe care lasă la vedere doar ochii.

Autocarul ne-a lăsat în parcarea pentru Templul Karnak și ca peste tot în Egipt am trecut prin controlul bagajelor, exact ca la aeroport. Cu tichetele în buzunar, care costă 200 lire egiptene de persoană, am pornit pe aleea lungă străjuită de palmieri ce duce către Templul Karnak.

Aproximativ 30 de faraoni au contribuit la construcția templului, fiecare punându-și amprenta mai mult sau mai puțin.

Putem spune că faimosul templu este constituit din mai multe secțiuni: cea principală, a lui Amun-Ra, secțiunea dedicată zeiței Mut -Zeița Mamă, secțiunea Montu și secțiunea dedicată lui Amenhotep IV, ultimele trei fiind închise publicului.

Pășim cu nerăbdare înspre marele templu pe aleea sfincșilor, dispuși de o parte și alta a drumului, care păzesc și astăzi cu sfințenie, intrarea în templu. Se spune că pe vremuri această alee, era lungă de 2,7 km și lega Templul Luxor de Templul Karnak. Se crede că 1350 de sfincși păzeau în antichitate aleea.

Templul Karnak, este cea mai mare construcție religioasă ridicată vreodată, fiind mai înaltă decât Notre Dame de la Paris, sau catedrala St. Paul din Londra.

Fiecare faraon a contribuit într-o oarecare măsură, chiar dacă a șters din realizările predecesorului, adăugând alte și alte construcții, piloni sau monumente ori statui. Așa mai că putem spune că regatele faraonice chiar dacă au dispărut, încă supraviețuiesc prin „testamentul pietrei” .

Fără îndoială, primii piloni sunt uriași, deși neterminați, se văd și cărămizile arse, folosite după cum se zice, ca rampă, pentru ridicarea zidurilor.

De cum pășim în curtea interioară, un sentiment de grandoare te copleșește instantaneu văzând măreția din jur. Cu o mărime de 100 de metri pe 80, curtea se mai lărgește cuprinzând încă un set de sfincși cu cap de berbec.

Putem vedea pe stânga Templul lui Seti II, iar pe dreapta Templul lui Ramses al III-lea, având statuile uriașe ale faraonului la intrare.

Măreață, impunătoare, este statuia lui Ramses al II-lea, din granit, înaltă de cca 15 metri, având în fața picioarelor, de dimensiuni mult mai mici pe fiica sa, Bentanat.

Trebuie spus că piatra și granitul pentru aceste lucrări sunt aduse de la Gebel Silsila, la sud, cca 161 km pe Nil.

După cel de-al doilea pilon, trecem în celebra Marea Sală Hipostilă, pe care cu siguranță am văzut-o toți, măcar o dată la tv, în reportaje sau chiar în filme. Aici sunt ca o pădure, 134 de coloane, dispuse pe 16 rânduri, 12 coloane în centru cu capiteluri în formă de papirus desfășurate, alte 122, sunt cu capitel închis, în formă de pocal.

Sunt absolut impresionante, nici nu știam cum anume să le cuprindem în poze, așa că în timp ce ciuleam urechile la ghidul nostru, ne și străduiam să încadrăm șirurile de coloane cât mai fotogenic.

Hieroglifele încrustate adânc, sunt atât de frumoase, iar cartușele cu numele faraonilor sunt foarte vizibile, mai ales cele din timpul lui Ramses al III-lea. Jocurile de lumini și umbre sunt fascinante, iar de aveam mai mult timp la dispoziție mi-ar fi plăcut o ședință foto mai amplă.

Secțiunea pentru Zeița Mamă- Mut, soția zeului Amun-Ra, zeul zeilor și zeul soarelui, precum și Secțiunea Montu, fiul acestora, Zeul Războiului, nu sunt deschise pentru vizită. Iar Templul lui Amenhotep IV a fost în mare parte distrus.

După ce am amețit uitându-ne pe sus la faimoasele coloane, am trecut mai departe, spre pilonii următori, Obeliscul Thutmosei I, din granit roz și Obeliscul Reginei Hatshepsut, singurul faraon femeie al celor două Regate. Întreaga ei istorie o regăsim scrisă cu hieroglife pe obelisc.

Dacă o luăm spre dreapta, acolo unde ne conduce ghidul, vom vedea un alt monument sacru pentru egipteni, Scarabeul, tot din granit, unul dintre cele mai vechi simboluri ale lui Ra, care asigură realizarea dorințelor :) dacă te rotești de trei ori în sensul invers al acelor de ceasornic. Este dedicat lui Amun-Ra de către Amenophis III.

Ne mai uităm de jur-împrejur și vedem o sumedenie de edificii, locuințe ale sacerdoților, depozite cu ofrande sau temple dedicate zeilor Ptah, Mut, Khonsu, piloni, coloși, etc.

Însă, albastru și limpede mi se pare frumos tare, Lacul Sacru, la sud de zidul de incintă al lui Ramses al II-lea.

În arabă, este cunoscut sub numele de Birket el-Mallaha („Lacul Salt Pan” ), pentru că apa lacului este ușor sărată.

Zidurile ce înconjoară lacul sunt bine conservate pe laturile de sud, vest și la nord este o structură ridicată de Thutmosis III.

Un vechi proverb egiptean prezent în hieroglifele de la templu spune așa:

„Regatul raiului este chiar înăuntrul tău. Și cel care se va cunoaste pe sine, îl va găsi” .

După ce am petrecut cca 2 ore sub soarele arzător din Luxor, ne-am dus pe malul Nilului, acolo unde este o frumoasă promenadă, iar toate clădirile mai importante, hoteluri, bănci, muzee, spitale, sunt acolo, cu vedere la Nil. Cafenele și terase, pline cu verdeață și flori invită la o clipă de odihnă și reflectare. Am traversat fluviul cu ajutorul unor bărcuțe tare șic. Chiar acolo pe malul Nilului, într-un decor fantastic, am luat prânzul la Cairo Plaza. Stil bufet suedez, mi-a plăcut foarte mult.

De la masă ne-am dus către un atelier ce prelucrează alabastrul, putând cumpăra și diverse produse, mici statuete, din magazinul de desfacere. A urmat și atelierul de papirus.

Drumul nostru continuă prin Luxor, la vest de Nil, partea „moartă” cum spun ei, egiptenii, pentru că aici au fost mereu morminte, chiar și în ziua de azi, aici sunt cimitirele. Suntem acum la poalele munților stâncoși, la umbra vârfului semeț Al-Qurn, care domină dealurile Tebei. Autocarul își croiește drum prin praful stârnit de nisipul deșertului, iar noi privim curioși pe geam.

Se văd în zare locuințe vechi, morminte vechi, niște găuri în stâncă.

Ajungem curând la Valea Regilor.

Acesta este locul unde vreme de cca 500 de ani, adică între sec. 16 și 11 Î. Hr. s-au săpat morminte pentru faraoni și nobilii din Noul Regat.

Arheologic, zona este explorată de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, dar foarte cunoscută și faimoasă este abia din 1922, atunci când Howard Carter, prin ajutorul financiar al Lordului Carnarvon, au descoperit mormântul lui Tuthankamon.

Până în prezent s-au descoperit 63 de morminte, se lucrează și acum la descoperirea altora. Ele sunt numerotate KV 1,2, etc, de la King' s Valley, în ordinea descoperirii. La început au fost înmormântați aici doar faraonii, mai apoi și nobilii, sau soțiile ori copii. Pe vremea lui Ramses I, femeile, soțiile faraonilor, au început să fie îngropate în Valea Reginelor, situată puțin mai la sud, aproape de satul muncitoresc, Deir-El-Medina.

Valea Reginelor, cunoscută și ca Ta-Set-Neferu, adică locul frumuseții, are undeva la 70-80 de morminte. Celebre sunt mormântul Reginei Nefertari din timpul Dinastiei a XIX-a, ori Regina Satre sau Prințesa Meritamun. Unul din primele morminte pregătite aici a fost pentru Prințesa Ahmose, din timpul domniei lui Thutmose I, Dinastia a XVIII-a.

Revenind la Valea Regilor, arhitectura mormintelor este simplă, modelul obișnuit este un tunel lung, un coridor, astăzi prevăzut cu un geam de protecție pentru splendidele hieroglife și desene ce reliefează viața defunctului. Coridorul este în pantă, cu scări de lemn, sau o platformă cu niște scândurele, trece prin una sau două camere, apoi se ajunge în camera mortuară. Majoritatea mormintelor au fost decorate cu texte religioase și imagini, iar culorile sunt destul de bine conservate și restaurate.

Fiecare mormânt are obiecte care trebuie să asigure decedatului o viață cât mai confortabilă în lumea de dincolo.

Cele mai multe dintre morminte nu sunt deschise publicului fiind încă în restaurări, doar cca 16, dar nu toate deodată, iar biletul care costă 250 lire egiptene, asigură vizita la 3 morminte, la care am ajuns cu ajutorul unui trenuleț.

Am vizitat mormântul lui Ramses al VI-lea, Ramses al-III-lea KV11, unul din cele mai frumos și mai bogat decorate și KV8, Merenptah, fiul lui Ramses al II-lea.

Sigur că cel mai important este considerat a fi mormântul lui Tutankhamon, în principal pentru că a fost găsit aproape intact, neafectat prea tare de jafuri și distrugeri.

Se poate vizita achitând la fața locului 400 de lire egiptene. Nu știu dacă merită, întrucât mai toate bogățiile și obiectele găsite sunt la muzeul din Cairo.

După vizita din Valea Regilor ne continuăm traseul spre Templul Reginei Hatshepsut.

Biletul costă 150 lire egiptene, iar acolo am ajuns din nou cu un trenuleț și mai apoi pe jos, pe o rampă betonată.

Este impresionant monumentul situat sub stâncile Deir-el Bahari, tot pe malul vestic al Nilului. De la distanță, ca și de aproape este un templu impunător. Este cunoscut și sub numele de Djeser-Djeseru- Sfânta Sfintelor în egipteana veche. După cum îi spune și numele a fost construit pentru Faraonul Hatshepsut din Dinastia a XVIII-a, care a murit în 1458 Î. Hr. Templul se află în apropierea Templului mortuar al lui Mentuhotep II, devenit model pentru construcția acestuia.

Construcția templului a fost realizată de arhitectul regal și cancelarul lui Hatshepsut, Senenmut și este asemănător după cum spuneam, cu cel al lui Mentuhotep.

Diferența aici, este o terasă lungă, cu coloane și mai mult de atât, sunt trei terase stratificate ce ating aproape 30 de metri înălțime. Fiecare terasă are o colonadă dublă de piloni pătrați, în afara colțului nord-vestic, unde sunt coloane dorice ce găzduiesc capela. Templul în general mai cuprinde piloni, stâlpi, capela, curtea solară, ipostil și sanctuar.

Statui, sculpturi în relief, au fost distruse de urmașul său, fiul său vitreg, Thutmose III.

Există o aliniere astronomică în construcția acestui templu, care ar putea fi legată de fuziunea constelației egiptene a berbecului cu soarele, originar din Amun-Ra, tatăl ceresc al Reginei Hatshepsut, singura femeie faraon, o conducătoare desăvârșită și respectată, reprezentată în toate statuile ca un bărbat, cu barbă și cu mâinile încrucișate pe piept, având în mână biciul și cheia vieții. Egiptologii spun că a avut unul din cele mai de succes domnii, de lungă durată.

Trebuie să vă spun câteva detalii despre ea pentru că a avut o viață fascinantă, iar ghidul nostru ne-a prezentat totul ca o poveste frumoasă.

Ea a fost fiica, unicul copil al lui Thutmose I și a reginei Ahmose, iar soțul ei Thutmes II, fratele ei vitreg, fiul al lui Thutmose I și al unei soții secundare. Hatshepsut va avea doar o fiică, așa că soțul ei își ia o soție secundară, cu care va avea un copil, Thutmose III, ce îi va urma la moștenire.

Pe lângă faptul că a reluat legăturile comerciale a fost și unul din cei mai prolifici constructori atât din Egiptul de Jos cât și în Egiptul de Sus. S-au făcut atât de multe statui în timpul ei, încât aproape fiecare muzeu din lume se poate lăuda cu una din statuile ei, sau chiar camera ei, precum cea de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. A avut o contribuție importantă și la Karnak.

Mult timp, atât fiul vitreg, Thutmose III cât și alți faraoni au încercat să șteargă chiar și numele de pe fresce, monumente și temple, să dărâme ziduri, însă povestea ei continuă să dăinuiască și să uimească lumea, dincolo de timpuri și vreme...

Ultimul obiectiv pe care l-am admirat în Luxor, orașul atât de bogat în istorie, este la plural... Coloșii lui Memnon. Ei, coloșii, sunt două statui masive ale lui Amenhotep al III-lea, care a domnit în Egipt, în timpul Dinastiei a XVIII-a. Putem spune că sunt ca niște statui gemene, așezate, cu mâinile sprijinite pe genunchi, cu privirea spre est, înspre râu.

Statuile impunătoare, de 18 m înălțime, cu o distanță de 15 metri între ele, sunt destul de deteriorate astăzi, au fost construite din cuarțit, rocă adusă de lângă Cairo, de la Gabal el -Ahmar.

Rolul coloșilor era să stea de pază la intrarea în templul lui Amenhotep, un templu mortuar, o construcție măreață, poate cea mai mare de la vremea respectivă. Amenhotep a fost venerat acolo ca un zeu. Nu a rămas mare lucru astăzi, pentru că era în apropierea Nilului, o câmpie inundabilă, iar alături de cutremure, a produs distrugerea templului.

Numele statuilor vine de la Memnon, erou al războiului troian, după cum bine știm, rege al Etiopiei, care a condus armatele din Africa în Asia Mică, dar apoi a fost ucis de Ahile. Memnon era fiul zeiței Eos, zeița zorilor. În zori se putea auzi un strigăt, ce venea de la statui, strigăt auzit de multă lume, fapt ce i-a adus numele coloșilor. Se pare că sunetul, adesea ca un cântec, provine de la vântul care trece prin crăpătura pietrei produsă în urma unui cutremur. Poporul credea că este glasul mamei lui Memnon, zeița Eos, care plângea în fiecare zi în zori după fiul ei.

Cum pentru noi deja se lăsa seara, ne-am urcat în autocare, cu un „bagaj turistic” atât de bogat, într-o zi atât de frumoasă, dintr-un loc minunat. Am traversat podul pe Nil, am văzut Templul Luxor în zare, spre care poate vom ajunge altă dată, apoi curând priveam la un apus superb peste Nil, printre palmieri...

Vă recomand cu drag și vouă!

Webmaster, o rugăminte:

https://youtu. be/ubu9kmmeJrk

Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 3006 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI