Din ciclul: „Și când ne-o fi mai rău...”

TIPĂREȘTE

Ne-a prins prânzul prin Bran, iar Tati a propus să mâncăm la „Stână” , la Vila Bran. Mie mi-era indiferent unde, el cică mai fusese acolo și-i plăcuse. „Mai trebuie să fie deschis și să ne și primească la vremurile astea pandemice” , am zis eu cu îndoială în glas. Dar sigur, nu costă nimic să încerci!

Despre Club Vila Bran cred că toată lumea a auzit, se află undeva, pe partea stângă cum te duci spre castel (dinspre Brașov), cocoțată pe un deal, sigla ei uriașă se vede din șosea. Știu că s-au scris multe articole aici, pe site, le-am parcurs tangențial, fără să mă intereseze în mod deosebit acest loc, care am înțeles că se pretează mai ales pentru familiile cu copii mici. Dar restaurantul tradițional atașat – da, acesta ar putea să-mi suscite interesul oricând! :p

La momentul potrivit, am cotit deci stânga, am urcat cu mașina o pantă destul de accentuată, Tati minunându-se cum au lărgit ei străduța asta („data trecută nu era așa!” ) și, într-adevăr, ne-am minunat împreună și am avut un profund sentiment de admirație pentru cel care a conceput proiectul și care a păstrat copacii fix pe linia din mijloc a drumului! În fine, am ajuns în parcarea de sus, de la intrarea în complex, n-am găsit niciun loc liber; Tati și-a amintit că mai au o parcare pe o străduță laterală, un nivel mai jos (cumva), acolo am lăsat mașina.

Precum ați înțeles deja, e un adevărat ranch acolo, dispus pe mai multe terase: clădiri ce adăpostesc spații de cazare, restaurant, bază de agrement, fermă de animale, și-or mai fi. Noi am nimerit într-o zi extrem de geroasă, se așternuse și ceva zăpadă în ultimele ore, peisajul era mirific, estompat un pic de un fel de ceață fină. Am găsit poarta complexului deschisă, am străbătut scurta alee spre „Stână” , ne-am potrivit măștile pe figură și am intrat să ne încercăm norocul.

Înăuntru cald și bine, plăcute arome familiare se întretăiau, multă lume pe la mese, câțiva angajați desfășurându-și preocupați dansul lor brownian. Am îndrăznit să-l deturnăm pe unul dintre ei și să-l întrebăm dacă avem șanse să găsim vreo masă liberă (aparent nu) și am fost îndrumați spre celelalte săli de mese, „poate la cea din fund sau sus” . Ok, am străbătut – nici nu mai știu câte încăperi; două? trei? poate a fost doar una mai măricică... – ideea e că am ajuns în ultima, destul de spațioasă, luminoasă și ceva mai liniștită, cu multe mese neocupate. Unul din ospătari ne-a preluat din mers și ne-a indicat unde să ne așezăm. Am răsuflat adânc, ușurați.

Precum vă imaginați, unei „Stâne” nu-i șade bine decât gătită în mult, mult lemn (mese și scaune, dar și o sumedenie de decorațiuni), cergi mițoase și ștergare țesute, cuptor de cărămidă în care arde un foc adevărat. Atmosferă tradițională, cum ar veni. Unele mese (inclusiv a noastră) erau deja aranjate să-și primească oaspeții, cu suporturi de farfurii, pachete de șervețele, oliviere și pahare, altele erau nude (probabil abia debarasate). Pe fiecare se găsea câte un flacon cu dezinfectant și câte un meniu plastifiat – o simplă foaie A4, față-verso, pe o parte păpica, pe cealaltă băuturica. Mie-mi convine, abia nu trebuie să deliberez prea mult!

Și-am deliberat, într-adevăr, rapid: dacă tot suntem la stână, păi să să fie bulz ciobănesc (37 lei) ! Și-o berică (8 lei), să alunece mai ușor... Tati a poftit a se încălzi, pentru început, cu o ciorbiță de purcel (15 lei), apoi a se delecta cu o porție de sarmale cu mămăligă (33 lei). Compromisul lichid s-a chemat, pentru el, bere fără alcool (tot 8 lei) (săracii șoferi!...).

Odată lansată comanda, am avut vreme să vizităm pe rând toaletele (curat, ok, nimic memorabil) și să ieșim, tot pe rând, pe terasa restaurantului, de unde se desfășoară vederi spectaculoase cu stațiunea, castelul (în depărtare, abia ghicit, învăluit în pâclă) și cu cocoașele munților înconjurători. Frumos, oricum, foarte frumos!... Tati de fapt asta își amintea, terasa cu priveliștile ei...

Numai bine ce ne-am reocupat locurile la masă, că am primit cele 2 berule, dar și o farfurioară cu câteva biluțe de mozzarella și câteva felii de roșii, totul presărat cu un pic de oregano și ulei de măsline; „din partea casei” , ni s-a explicat. N-o fi fost chiar tradițional românesc, dar cu siguranță a fost un gest drăguț, l-am apreciat, inclusiv papilele noastre gustative... Tacâmurile le-am primit vârâte într-un fel de plicuri de hârtie, pe o tavă de inox.

N-a mai durat mult și a venit ciorbița aburindă, însoțită de un ardei iute; am gustat și eu, foarte bună. Pe urmă felurile principale, unul mai îmbietor decât celălalt, și ca aspect, și ca aromă! Cele 4 sarmale dolofane erau acompaniate de o lingură sănătoasă de mămăligă, un ardei picant și un bol cu smântână. În strachina mea de lut aveam să descopăr, sub gugluloiul de mămăligă umplut cu brânză și apoi perpelit pe grătar, mai multe bucățele de carne aromată și un cârnat gustos, ușor înțepător la limbă. Așa cum facem de obicei, „ne-am combinat” , adică pe la jumătate am făcut schimb de porții. În acest fel, pot spune că experiența mi-a fost deplină și pot vorbi în cunoștință de cauză! ????

... Cu un zâmbet de satisfacție pe chipuri, cu mâinile sprijinite pe burțile (ușor) proeminente, cu spatele lipit de spătarul solid, ne-am permis un moment de respiro, în timp ce vrednicul nostru ospătar începuse să debaraseze masa... Cât pe ce să cerem nota, dar el ne-a simțit și ne-a luat-o înainte: „Un desert, ceva?!” (Așa se fac afacerile, speculând la timp slăbiciunile oamenilor!...) Păi... dacă-i bal, bal să fie! „O porție de papanași ce înseamnă?” „Două bucăți.” „Precum am bănuit... Aduceți-ne, vă rugăm, o porție la 2 farfurioare!” (29 lei) De prisos să vă povestesc cum fu! ... Cum îmi place mie: cu multă brânză în aluat, stropit cu smântână și dulceață de vișine...

Toată afacerea ne-a ușurat cardul de 130 lei, iar vajnicul ospătar s-a ales și el cu o mică mulțumire, meritată cu prisosință. La final am dat o tură pe la etajul de deasupra, unde era chiar și mai liber, apoi prin parcul plin de zăpadă. Am făcut multe poze, mai ales că de acum conturul estompat al soarelui începea să se întrezărească prin pătura norilor, și pe unele o să vi le arăt și vouă!... M-a impresionat apelul repetat al gazdelor la responsabilitatea noastră, a turiștilor: să respectăm regulile, să purtăm măști, să nu ne mai bulucim, să stăm acasă dacă nu ne simțim în siguranță... Nici nu vreau să-mi imaginez ce o fi însemnat ultimul an pentru majoritatea proprietarilor de mâncătorii și dormitorii!...

Evident, recomand Restaurantul Stâna de la Vila Bran, ne vom întoarce și noi cu încredere și bucurie de câte ori vom avea ocazia!

Personal suficient, timpi de așteptare absolut rezonabili. Ospătarul nostru a fost de nota 10. Respectă măsurile de combatere a răspândirii covid.

Mâncare gustoasă, porții medii spre mari ca mărime. Raport calitate/preț corect.

Vederi splendide de pe terasele restaurantului asupra Branului și munților din jur.

---

VIZUALIZĂRI: 7537 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI