ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.01.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2017
DURATA: 4 zile
Prieteni
4 AD. + 1 COPII -- v: 9 ani
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Cu „binoclul” pe Canal Grande din Veneția (III)

    TIPĂREȘTE

    Viteza cu care înaintează vaporetto nu dă răgaz pentru limpezirea și decantarea imaginilor și a denumirilor acestor palate, că imediat privirea este atrasă de următorul. Așadar, după Ca d' Oro, altă minune apare...

    Palazzo Giustinian Pesaro și Palazzo Sagredo. Cumpărat și unificat de familia Sagredo, frescat de Tiepolo, astăzi este hotel de lux. La ultimul etajul este deschis un Casino evidențiat cu flori din sticlă de Murano. La Bienala de Artă din 2017, pe Sagredo urmau a fi fost montate imensele mâini ieșite din apă ce susțineau clădirea, un disperat mesaj asupra viitorului Veneției. Inspirata lucrare aparținea artistului plastic Lorenzo Quinn, fiul marelui actor Anthony Quinn. Și iată că, din valuri răsare și-n cadru apare,

    Palazzetto Foscari, un gotic de sec. al XIV-lea, cu ieșire la apă. Aici, în al II-lea război mondial a fost sediul Consulatului German. Palatul are importanță arhitecturală, iar acum servește în regim hotelier. Se vede campanila unei bisericii și apoi,

    Palazzo Michiel delle Colone o clădire cu trei etaje și o superbă logia la apă formată din opt coloane de marmoră. Palatul a trecut de la un stăpân la altul, de la o renovare la alta apoi a intrat în proprietatea statului italian. Acum e un hotel ce îți deschide ușa. Iar în „binoclul” meu apare,

    Ca' Michiel del Brusa. (Bruciare, în italiană= a arde). Distrus aproape complet de un incendiu, mai păstrează câteva bucăți din fresca lui Jacopo Guarama. Complet refăcut, cu aspectul său de gotic- venețian, cu trei mari portaluri la apă, servește expozițiilor Bienalelor de Artă care au loc din doi în doi ani. Pentru noi, cei din vaporetto, cu sau fără Bienala, e vecin cu

    Palazzo Smith Mangili Valmarana. Alb, lipit strâns de Michiel, are o arcadă deasupra ușii de la etaj. A fost reședința consulului englez Joseph Smith care l-a și cumpărat. Un Rio mic, al Sf. Apostoli, permite trecerea gondolei pas de doi, trei metri la

    Ca' Zago, de un roșu-grena înflăcărat, fără ieșire la apă, cu trei etaje și fără ornamente, corp comun cu bătrânul

    Ca' da Mosto al familiei Mosto, neguțători de sclavi. Urmașii l-au împărțit în două. Unul mare, alb, cu o logie la apă și frumoase ornamente la primul etaj și cel vechi, poate cel mai vechi de pe canal, degradat și mult timp abandonat, dar a avut șansa de a fi renovat și transformat în hotel. Aici a stat cândva, fiul Mariei Theresa, viitorul Împărat Iosif al II-lea. Acum e hotel de lux cu interioare retro, căutat de turiști și realizat deplin. Între noi fie zis, s-ar prăbuși dacă nu s-ar sprijini de vecinul,

    Palazzo Dolfin, un gotic cu două corpuri lipite și o ieșire la apă.

    Palazzo Bolani Erizo. Iată un alt Erizo, vechi din sec. al XIV-lea în care, după repetate renovări, a stat arhitectul podului Scalzo, cel care a inventat metoda de restaurare cu cricuri hidraulice. Pentru cei ce traversează cu gondola a Rio San Giovanni Crisostomo urmează

    Palazzo Remer Sernagiotti și el hotel de lux. O clădire roșie cu trei etaje, alăturată alteia puțin mai mare, de un alb „murdar” cu trei ieșiri la apă. Acest Ca' Remer ridicat pe o structură bizantină mai păstrează încă sistemul de așezare al cărămizilor după modelul roman. În curtea sa interioară numită Campiello del Remer, existau ateliere de confecționat vâsle pentru gondole. Așezat în curba ce o face Canal Grande, de la geamurile sale probabil se deschide o imagine fantastică asupra Ponte Rialto până la care, Vaporetto al nostru mai are de mers foarte puțin.

    Ca' Civran și Ca' Perducci, primul, galben, cu aspect renascentist și o arcadă la parter, găzduiește sediul Ministerului Regional de Finanțe. Al doilea, cu aspect gotic și placat cu marmoră albă are o anume finețe și eleganță. Un mic canal, un „solzișor” al marelui dragon, îl desparte de

    Palazzo Ruzzini înalt, cu patru etaje, ridicat în sec. al XIX-lea pe locul unui vechi Fondaco dei Persiane, loc unde erau găzduiți negustorii din Orient, clădire demolată la 1830. Deasupra portalului ce dă la apă se află blazonul familiei.

    Și iată-ne ajunși la ultima clădire, sediu al poștei de azi,

    Fondaco dei Tedeschi (Fondaco= casă, magazin în limba arabă), un spațiu dedicat adăpostirii negustorilor germani veniți cu treburi în Veneția. Clădirea are patru etaje și o mare curte interioară. Avea rol de palat, depozit de mărfuri, piață și deținea multe locuințe. Negustorii germani tranzitau marfa din Orient spre Alpi iar Serenissima încasa bani serioși. Fațada a fost pictată în frescă de Giorgione și Tizzian iar interiorul pictat de Veronesse, Tizzian și Tintoretto. Numai din fresca de interior se mai păstrează câte ceva. Restul a măcinat marea, sarea, vremurile și furtunile.

    Și-nfipt în coasta lui Tedeschi... apăru Rialto.


    despre DISTRACȚIE & RELAXARE

    Aș zice o concentrare maximă în dorința de a fotografia cât mai mult/

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 09.01.21 18:07:21
    Validat / Publicat: 09.01.21 19:06:58
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Diverse orașe

    VIZUALIZĂRI: 284 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P18 Veneția. Pe Canal Grande. Fondaco dei Tedeschi și Rialto.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    1 ecouri scrise, până acum

    iulianic
    [10.01.21 11:14:14]
    »

    Viteza cu care înaintează vaporetto nu dă răgaz pentru limpezirea și decantarea imaginilor și a denumirilor acestor palate, că imediat privirea este atrasă de următorul.

    Este perfect adevărat ceea ce spui. De aceea, o documentare inițială și mai ales după plimbare este necesară.

    Am fost și eu de două ori în Veneția, am făcut și o plimbare cu vaperetto înghițindu-i fumul de motorină în timp ce admiram și fotografiam renumitele palate scăldate de ape, dar nicicând nu mi-a părut mai frumoasă Veneția ca în cadrele filmului de aseară - Sissi, destinul unei împărătese. Palate, Grand Canale, Podul Rialto, Piața San Marco…

    Frumos și bine documentat articol! Felicitări!​

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    iulianic
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Veneţia:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054149866104126 sec
    ecranul dvs: 1 x 1