ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.12.2020
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 3 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Pe urmele regilor Spaniei in Palacio Real

TIPĂREȘTE

Ca orice mare capitală mare europeană, Madridul are multe muzee, câteva mari și de renume mondial, adăpostind importante colecții de lucrări de artă.

Unul dintre aceste muzee, este Palacio Real, cel mai mare palat din vestul Europei și unul din cele mai mari din lume.

Palatul este situat foarte aproape de centrul orașului, in Plaza de Oriente, pe Calle de Bailen, și este ușor de recunoscut nu numai datorită construcției impresionante ci și datorită numeroșilor turiști prezenți in apropiere.

Inainte de a vizita palatul, se cuvin doar câteva cuvinte despre istoria lui.

Palacio Real a fost construit in secolul al XVIII-lea pe locul fostului Alcazar din Madrid, reședință a regilor Spaniei din anul 1561. Alcazar a fost distrus de un incendiu la sfârșitul anului 1734, iar din anul 1738 au inceput lucrările de construcție a noului palat.

Lucrările au durat aproape douăzeci de ani, construcția fiind finalizată in anul 1751. De arhitectura noului palat au fost responsabili trei arhitrecți - Filippo Juvarra, Giambattista Sacchetti și Francisco Sabatini – dar amprenta cea mai pregnantă este cea a lui Sacchetti.

Primul rege care a locuit in Palacio Real a fost Carol al III-lea, in timpul căruia interiorul palatului s-a imbogățit cu picturi și fresce ale unor artiști renumiți in acea vreme.

Fiecare rege care a locuit in palat a ținut să aducă anumite modificări interioarelor, in funcție de gusturile lor sau de moda vremii.

Astfel, de stilul rococo din Sala Tronului este responsabil Carol al III-lea, in timp ce Ferdinand al VII-lea lăsat moștenire o impresionantă colecție de candelabre franceze din bronz și cristal. De starea actuală a decorului interior este” vinovat” Alfonso al XII-lea, pe timpul căruia a fost efectuată ultima renovare.

In prezent, familia regală utilizează palatul doar pentru evenimente oficiale, in restul timpului optsprezece saloane ale Palacio Real fiind deschise publicului.

Programul de vizitare este zilnic, intre orele 10.00 și 19.00 (18.00 iarna) și duminica orele 10.00 și 16.00.

Sunt și ore in care intrarea este liberă, acestea fiind anunțate pe site-ul muzeului.

Prețul unui bilet este de 6,50 EURO, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 3 EURO

Recomandarea mea este să achiziționați bilete on-line, de pe site-ul muzeului, cozile la casa de bilete fiind foarte mari.

Noi nu am beneficiat de un astfel de sfat, așa că am stat frumos la coadă peste o oră până am achiziționat biletele și am intrat in palat. Fotografiatul nu este permis in toate sălile, dar, am reușit să” fur” câte o imagine și din locurile interzise.

Vizita noastră a inceput cu ” Scara Principală” . Inițial au fost două scări gemene, una pentru rege și cealaltă pentru regină. Carol al III-lea insă a dorit o singură scară, astfel că intrarea se face pe o scară principală, centrală, după care urmează scările gemene, la capătul cărora sunt doi lei din marmură. Bolta este cu stucuri și fresce.

Am continuat cu ” Sala Coloanelor” , a doua sală ca importanță după” Sala Tronului” . Aici se desfășurau balurile regale, aveau loc spectacole sau ceremonii ale casei regale. Și in prezent sala găzduiește diferite evenimente.

Camera Halbedierelor a fost concepută inițial de Saccheti pentru petreceri. La cererea lui Carlos al III-lea, camera și-a schimbat destinația, intr-una mult mai simplă – camera paznicilor sau halberdierilor, cei care formau garda regală.

Sala Tronului, păstrează aceleași decorațiuni inițiale, proiectate și realizate pe timpul lui Carlos al III-lea. Cel mai important obiectiv in această sală este tronul dual, flancat de statuile lui Apollo și Minerva și de patru lei Medici.

Arsenalul Regal, adăpostește arme și armuri purtate de regii Spaniei și de membrii familiei regale. Colecția este impresionantă și valoroasă, unele piese datând din secolul al XIII-lea.

Salon de Gasparini, poartă numele lui Mattia Gasparini, pictorul care a decorat această cameră in care regele Carol al III-lea se imbrăca și primea vizite ale unor persoane foarte apropiate. Din mobilierul proiectat de Gasparini se mai păstrează astăzi doar scaunele din lemn și bronz. Camera este iluminată de un candelabru frumos comandat de regele Fernando al VII-lea. De pe timpul ultimei restaurări din timpul lui Alfonso al XII-lea au fost păstrate perdelele brodate.

Sala de Festivități, a fost realizată prin unirea a trei camere nelocuite din incinta palatului. Imensa sală a fost și este și in prezent gazda unor baluri și dineuri oficiale. La masa lungă sunt 144 de scaune comandate la Paris in timpul regelui Alfonso al XII-lea. Masa este formată din mai multe structuri care pot fi demontate și inlăturate atunci când au loc baluri.

Capela Regală a fost proiectată de Sacchetti și are pe tavan fresce de Giaquinto. In capelă fiecare membru al curții avea un loc dinainte stabilit iar publicul i se permitea să stea doar la intrare sau in antecapelă. In capela ragală este o orgă cu o carcasă proiectată de Ventura Rodriguez.

Camera Coroanei, conține sceptrul, coroana și tronul lui Carol al III-lea, precum și discursul de abdicare a lui Juan Carlos I și de proclamare a lui Felipe al VI-lea.

Vizita noastră s-a terminat in curtea interioară a palatului. Deasupra intrării se află un ceas incadrat de statuile lui Filip al V-lea și a lui Ferdinand al VI-lea. Deaspura ceasului se află stema regală și clopote care datează din secolele 17 și 18.

Nu am vizitat Bucătăria Regală, deoarece in acel moment era deschisă doar grupurilor organizate.

Schimbarea Gărzii

Dacă vizitați Palacio Real neapărat trebuie să asistați și la ceremonia de schimbare a gărzii. Noi am avut noroc să vedem această ceremonie, și spun asta pentru că are loc doar miercurea și sâmbăta. Ceremonia are loc in afara porții Puerta del Principe, unde patru soldați, dintre care doi călare, imbrăcați cu uniforme similare celor folosite in timpul regelui Alfonso al XII-lea, mărșăluiesc in fața palatului și a publicului adunat să ii admire.

Am petrecut un timp frumos in Palacio Real. Dacă ajungeți in Madrid rezervați câteva ore pentru vizita acestui palat. Nu veți regreta.


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Palacio Real este amplasat in Plaza de Oriente, chiar lângă Catedrala Almudena

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 26.12.20 02:14:04
Validat / Publicat: 26.12.20 10:52:29
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.

VIZUALIZĂRI: 1521 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Fațada din curtea Palatului, cu ceasul incadrat de statuile lui Filip al V-lea și a lui Ferdinand al VI-lea. Deaspura ceasului se află stema regală și clopote care datează din secolele 17 și 18
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51400 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

webmaster
[26.12.20 10:59:37]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

webmaster
[26.12.20 11:04:32]
»

Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

MikaAUTOR REVIEW
[26.12.20 12:09:51]
»

@webmaster:  Mulţumesc!

elenaadina
[26.12.20 13:00:14]
»

Nu am fost inca in Madrid dar cu siguranta ai ce vedea!

Votat cu placere! ​

mihaelavoicu
[26.12.20 14:46:28]
»

Superb obiectiv, superbă prezentare! Am fost în anii de după revoluție cu grup organizat pe un traseu ce cuprindea mai multe localități din Spania și așa cum e cu „pe repede- înainte” , grupul a intrat pentru o jumătate de oră în Palatul Regal. În cazul ăsta am preferat să nu intru. Am lăsat pentru altă dată, care nu a mai fost să fie.

După ce am văzut ce ai postat, mai bine că nu am intrat. ​

Te îmbrățișez și toate bune! ​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[26.12.20 16:55:08]
»

@elenaadina:  Mulțumesc! Deși nu are clădiri istorice foarte vechi, Madridul este un oraș frumos. Mie mi-a plăcut mult și recomand cu căldură vizitarea lui.

MikaAUTOR REVIEW
[26.12.20 16:57:53]
»

@mihaelavoicu:  Jumătate de oră este prea puțin pentru acest palagt. Chiar și o oră este cam puțin. Noi am stat mai mult, cred ca peste două ore, dar am trecut peste anumite zone mai repede, chiar dacpă poate merita să mai zăbovim. Mulțumesc de vizită! Un an nou bun, fără resticții vă doresc!

webmasterX
[26.12.20 18:58:13]
»

Mutat în rubrica "Palacio Real (Palatul Regal), MADRID" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

​​

MikaPHONEAUTOR REVIEW
[26.12.20 19:30:51]
»

@webmasterX:  Este chiar acolo, mulțumesc.  

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA
[27.12.20 11:34:55]
»

@Mika:  Foarte frumoasă prezentarea și foarte frumoasă aducere aminte pentru mine! Mulțumesc!

În urmă cu câțiva ani, cu ocazia unui circuit, am ajuns și la Madrid. Bineînțeles, Palacio Real a fost unul dintre principalele obiective de vizitat. Mi-a plăcut foarte mult. Atât de mult încât, găsind la un mic magazin cu suveniruri din oraș seturi de cartoane - suport pentru pahare/cești, am cumpărat câteva. Nu erau simple cartoane. Erau foarte bine lucrate și decorate cu imagini din Palacio Real, secvențe color din cele mai frumoase locuri din palat. Unde mai pui că la achiziția a două, primeai trei seturi. Păstrez și acum - neatins - unul dintre ele.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MikaAUTOR REVIEW
[29.12.20 00:40:23]
»

@iulianic:  Mulțumesc! Era un magazin de suveniruri și un interiorul palatului, la ieșire. De faăt, nu erau numai suveniruri ci și bijuterii din aur sau argint făcute după modele purtate de reginele Spaniei.   Unele erau foarte frumoase dar cam scumpe. Poate data viitoare

RoxanaGRS
[05.01.21 14:50:26]
»

Felicitari pentru articol si multumesc pentru ca mi-ai provocat niste amintiri foarte frumoase. Palatul Regal din Madrid a fost obiectivul pe care l-am ratat in prima noastra excursie in Spania. Din 3 zile pline la Madrid in doua au fost evenimente oficiale si Palatul a fost inchis pentru turisti. In prima zi mersesem la Prado. Asa ca... am fost a doua oara in Spania anul urmator si am reusit sa intram. Este intr-adevar foarte frumos. Din pacate noi am prins o aglomeratie foarte mare. N-am stat mult la coada, dar inauntru era foarte multa lume, care pur si simplu te impingea din spate. Era la sfarsitul lui iulie 2016. Mult mai lejer am prins la El Escorial si la Palatul de la Aranjuez, de asemenea foarte frumoase, dar mai putin expuse "hoardelor" de turisti.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
MikaPHONEAUTOR REVIEW
[07.01.21 17:51:20]
»

@RoxanaGRS:  Cel mai mult mabucur când trezesc cititorilor review-urilor mele, amintiți frumoase. Palatul merita vizitat, nou l-am avut pe lista și nici prin cap nu ne trecea sa renunțăm. Nu a fost așa aglomerat în septembrie, doar coada la casa de bilete a fost mare. Eu nu am văzut celelalte palate menționate de tine, poate data viitoare. Mulțumesc de vizita și ecou.  

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elenaadina, iulianic, mihaelavoicu, Mika, RoxanaGRS
Alte impresii din această RUBRICĂPalacio Real (Palatul Regal):

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.070987939834595 sec
    ecranul dvs: 1 x 1