La Mănăstirea Dealu

TIPĂREȘTE

Dacă ați vizitat Mănăstirea Viforâta ar fi păcat să părăsiți zona înainte de a vă abate la Mănăstirea Dealu. Doar câțiva kilometri despart cele două lăcașuri de cult, ambele fiind situate în aceeași comună, Aninoasa, de lângă Târgoviște. Drumurile sunt bune, loc de parcare veți găsi, așa încât nu trebuie să vă faceți probleme din aceste puncte de vedere.

Mai înainte de a ajunge la mănăstire, veți observa un monument, un omagiu adus “ofițerilor, profesorilor și elevilor liceului de la Mănăstirea Dealu căzuți pe câmpul de onoare” . Acest monument reamintește faptul că la Mănăstirea Dealu au funcționat Școala divizionară de ofițeri - în perioada 1879-1883, Școala copiilor de trupă - la începutul sec. XX și Liceul militar “Nicolae Filipescu” - în perioada 1912-1940.

Lângă monument, un panou informează că “Aici, în Mănăstirea Dealu, odihnește capul luminatului domn Mihai Viteazul, primul unificator al românilor” și “Tot aici, călugărul Macarie a dat lumii prima carte tipărită în spațiul românesc” . Cred că nu pot exista argumente mai puternice decât acestea pentru a te face să pășești în incinta mănăstirii.

O alee pietruită, mărginită de flori, conduce spre Turnul clopotniță alb, cu icoana Sf. Nicolae amplasată deasupra gangului de la intrare. În dreapta turnului se află un mic magazin cu suveniruri specifice, iar la câțiva pași statuia cu soclu înalt, alb, cu bustul voievodului Mihai Viteazul.

Prin gangul turnului de la intrare, observi biserica seculară, robustă, cu trei turle. În jurul ei, iarbă, flori și alei din dale de piatră.

Câteva informații istorice

Prezentarea Mănăstirii Dealu, un vechi lăcaș de cult atât de important pentru trecutul nostru, nu poate fi lipsită de câteva date istorice chiar dacă acestea se pot găsi cu ușurință în diverse surse. Așadar, să începem cu un foarte scurt istoric.

Se știe că prima biserică pe aceste locuri a existat încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, adică pe la sfârșitul sec. XIV. S-a păstrat și un document emis de Vladislav al II-lea în 1451 care amintește de lăcașul de la Dealu. Pe locul acestuia, în 1499 domnitorul Radu cel Mare a început construirea unei biserici trainice - din cărămidă și piatră - lăcaș închinat Sf. Nicolae, sfințit la 4 decembrie 1501. Lucrările nu au fost terminate în totalitate în timpul lui Radu cel Mare. Ele au fost continuate de urmașii săi Vlăduț Voievod și Neagoe Basarab.

La vremea ei, biserica Manastirii Dealu cu ziduri “lucrate și ornate cu piatră fină, iar ferestrele încadrate cu marmură albă” (conform însemnărilor diaconului Paul de Alep) impresiona prin măreția și prin frumusețea ei. Toți domnitorii urmași ai ctitorului s-au îngrijit de acest așezământ monahal făcându-i importante danii și înzestrându-l cu proprietăți.

Pentru Mănăstirea Dealu, vremurile care au urmat au fost când mai bune, când mai rele. Prădată de oștirile lui Gabriel Bathory care au furat obiecte de preț și au vandalizat mormintele voievodale, avariată de cutremure, închinată Mănăstirii Ivir din Muntele Athos de către domnitorul Leon Tomșa, secularizată odată cu alte mănăstiri în 1863, suferind în timpul războiului de independență, precum și în timpul celorlalte războaie care au urmat, afectată de trecerea timpului, Mănăstirea Dealu a cunoscut și perioade de revigorare a vieții monahale trecând prin mai multe faze de reparații și renovări. Despre toate acestea nu voi aminti. Cei interesați pot găsi informații pe internet.

Biserica Mănăstirii Dealu

Biserica cu hramul Sf. Nicolae este amplasată în centrul așezământului monahal. Este o construcție zveltă, placată cu piatră și are trei turle - două mai mici, așezate deasupra pronaosului și una mai mare, așezată deasupra naosului. La intrarea în biserică, un scurt istoric informează că lăcașul a fost construit în 1499-1501 și 1510-1512 “în zilele domniei lui Radu cel Mare și ale fratelui său Vlad cel Tânăr (Vlăduț)” . Pictura inițială, care nu s-a păstrat până în zilele noastre, a fost realizată mai târziu, “între anii 1514-1515 de către vestitul zugrav Dobromir din Târgoviște, ajutat de Jitian și Stanciu” . Deteriorată, pictura a fost refăcută prin grija lui Constantin Brâncoveanu de meșterii aduși de la Mitropolia Târgoviște. Și mai târziu s-au făcut restaurări ale picturii (în 1844, prin grija lui Grigore Bibescu și în 1955 când s-a încercat revenirea la aspectul din vremea lui Neagoe Basarab), dar lucrările de restaurare a picturii au fost încheiate abia în 1985-1989.

Interiorul bisericii este pictat în întregime cu scene biblice, cu chipuri de sfinți, dar și cu chipuri ale unor voievozi - Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Neagoe Basarab.

Pronaosul, așa cum voi povesti în cele ce urmează, este gropniță domnească, aici găsindu-și odihna veșnică atât primul ctitor, Radu cel Mare, cât și urmașii săi la domnie și membri ai familiilor lor. Aici liniștea îți coboară în suflet și pleci fruntea în fața mormintelor în care își dorm somnul de veci atâtea personalități făuritoare ale istoriei noastre. În partea stângă a pronaosului se află sarcofagul lui Radu cel Mare, primul ctitor, iar în partea dreaptă sarcofagul cu capul voievodului Mihai Viteazul.

În naosul pictat, mărginit de strane sculptate, se află icoana Sf. Ierarh Nicolae - patronul bisericii, precum și fragmente din moaștele unor sfinți. Catapeteasma sculptată, o împletire de motive religioase și vegetale, este foarte frumoasă.

Curtea interioară este un loc în care merită să petreci câteva clipe. Cu iarbă verde, bine îngrijită, cu flori în frumoase aranjamente, curtea atrage atenția în primul rând prin grupul statuar reprezentându-l pe voievodul Mihai Viteazul, călare, înconjurat de oșteni. Decorațiunile zidurilor de cărămidă aparentă (chipul lui Mihai Viteazul, al lui Radu cel Mare - primul ctitor, al ieromonahului Macarie - cel căruia îi datorăm primele cărți tipărite pe teritoriul românesc, precum și chipul Prea fericitului Iustinian - Patriarhul României) sunt alte elemente de interes. De asemenea, într-un colț al curții veți observa și un bust al fostului Patriarh al României - Iustinian Marina.

În rând cu chiliile și cu celelalte anexe administrative se află paraclisul, muzeul mănăstirii, precum și terasa care oferă o frumoasă priveliște spre orașul Târgoviște. La intrarea în muzeul mănăstirii se remarcă icoana în marmură a Sf. Nicolae realizată - conform inscripției - în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848), cel care a început restaurarea lăcașului de cult în anul 1845.

Muzeul mănăstirii chiar merită vizitat. În afară de icoane și de cădelnițe foarte vechi, de o cruce dăruită de Matei Basarab și doamna Elina, de ferecături de cărți bisericești artistic executate, de casete cu litere metalice și de o tiparniță asemănătoare celei cu care ieromonahul Macarie a editat primele cărți pe teritoriul românesc, în muzeu pot fi văzute și studiate copii după vechi documente, inclusiv după încrisul în limba slavonă, datat și semnat, cu nemuritoarele cuvinte ale voievodului Mihai: “Pohta ce-am pohtit, Ardealul, Moldova și Țara Românească“.

Primele tipărituri românești de la Mănăstrea Dealu

De la apariția tiparului a trecut mai mult de o jumătate de veac până când acesta a ajuns și în țările române. Faptul se datorează lui Macarie, un călugăr muntenegrean care deprinsese meșteșugul tiparului la Veneția și care tipărise deja câteva cărţi, primele de acest gen, în limba slavonă: Octoihul (două părţi, 1493 şi 1494), Psaltirea (1495) şi Molitvelnicul (1493-1495).

Împrejurările au făcut ca - în 1507 - călugărul Macarie să se refugieze peste Dunăre, stabilindu-se la Mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare de curând terminată și înzestrată, care-i oferea condițiile necesare migăloasei sale îndeletniciri.

La Mănăstirea Dealu, din porunca domnitorului Radu cel Mare și prin strădania călugărului Macarie, a fost tipărită prima ediţie a unui Liturghier slavonesc (1508). Din păcate, murind cu puțin timp înainte, domnitorul nu a văzut această lucrare terminată. Epilogul informează că “s-a început această sfântă carte... după porunca domnului Io Radu voievod, … şi s-a săvârşit din porunca … prea luminatului domn Io Mihnea, marele voievod a toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de la Dunăre... în anul dintâi al domniei sale, ostenindu-se şi smeritul monah şi preot Macarie. În anul 7016 (1508), … luna noemvrie 10 zile.”

Din porunca lui Mihnea Voievod a fost tipărit Octoihul (1510), iar mai târziu, în vremea lui Neagoe Basarab, Tetraevangheliarul (1512). Toate aceste lucrări au fost tipărite în limba slavonă, fiind împodobite cu numeroase frontispicii şi iniţiale înflorate.

După 1512, în timpul lui Neagoe Basarab, Macarie ales mitropolit al Ungrovlahiei, s-a mutat la Târgovişte. Preocupat de viaţa bisericească a ţării, sprijinind totuși acţiunile culturale ale domnitorului, Macarie nu a mai avut nici răgazul și nici banii sau energia necesare tipăritului.

Mai târziu, în timpul domniei lui Matei Basarab, tiparul a fost readus la Mănăstirea Dealu. A urmat o perioadă în care s-a tipărit Evanghelia învăţătoare sau Cazania - una dintre primele cărţi tipărite în limba română, cu litere slavoneşti. Evanghelia învățătoare tradusă de Udriște Năsturel, cumnatul domnitorului, tipărită iniţial la Govora (1642), a fost retipărită la Mănăstirea Dealu, în 1644.

Alte două lucrări, Liturghierul (1646) - în care, într-o imagine, apare Matei Basarab şi doamna Elina şi Urmarea lui Hristos (1647), au fost tipărite în limba slavonă.

Acestea sunt lucrările de început ale tiparului românesc. Cei cărora le datorăm apariția primelor cărți tipărite pe teritoriul românesc sunt domnitorul Radu cel Mare și ieromonahul Macarie de la Mănăstirea Dealu.

Necropola din biserica Mănăstirii Dealu

Se obișnuia ca domnitorii ctitori de sfinte lăcașuri să aleagă una dintre ctitoriile lor ca loc de odihnă veșnică pentru ei și pentru membrii familiei. Este și cazul lui Radu cel Mare care a decis ca necropola familiei să fie la Mănăstirea Dealu, ctitoria sa.

Pronaosul Mănăstirii Dealu este considerat a fi una dintre cele mai mari necropole din țară, aici găsindu-și odihna veșnică mai mulți voievozi și membri ai familiilor lor, precum și importante persoane din cler. Ai nevoie de timp și de foarte multă răbdare să cercetezi și să încerci a descifra înscripțiile de pe numeroasele pietre funerare de aici. Dar, chiar dacă nu poți să o faci, venind la Mănăstirea Dealu te vei simți copleșit de trecutul nostru istoric și vei avea un sentiment aparte în special în fața a două morminte - cel al lui Radu cel Mare și cel al lui Mihai Viteazul - aflate de o parte și de alta a pronaosului.

Încă nu a fost descoperită piatra funerară originală a lui Radu cel Mare, o tradiție mai veche spunând că mormântul său a fost distrus de un trăsnet. Ceea ce vedem astăzi la Mănăstirea Dealu este o lucrare în marmură realizată de sculptorul Frederik Storck în 1908, la împlinirea a 400 de ani de la moartea voievodului. Un fragment din textul inscripționat pe piatră: “Aici odihnesc rămăşiţele cucernicului ctitor al Sf. Nicolae din deal, Radu Vodă cel Mare, Domn al Ţerii Româneşti… Urmaş al lui Mircea cel Bătrân şi fiu al evlaviosului Vlad Călugărul, el a fost bunicul lui Pătraşcu cel Bun şi străbunicul lui Mihai Voevod cel Viteaz.”

Prin grija clucerului Radu Buzescu, în 1603, capul voievodului Mihai Viteazul a fost înmormântat în partea dreaptă a pronaosului. Pe piatră s-a scris: “Aice zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, marele voevod, ce-au fost domn Ţării Rumâneşti şi Ardealului şi Moldovei; cinstitul trup zace în câmpia Tordei şi când l-au ucis neamţi, ani au fost 7109 (1601), în luna august 8 zile.” Marele istoric Nicolae Iorga a adăugat mai târziu: “aici se odihneşte ceea ce crima şi impietatea au lăsat din trupul cel sfânt al lui Mihai Voievod cel Viteaz, …”

În necropola de la Mănăstirea Dealu mai sunt înmormântați: Vlad Dracul şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea ucis de Vlad Ţepeş, Jupâniţa Caplea, sora lui Radu cel Mare, Vlăduţ Voievod (Vlad cel Tânăr) , fratele lui Radu cel Mare, Radu Vodă Bădica, fiul domnitorului, Vlad Înecatul, fiul lui Vlad cel Tânăr, înecat în râul Dâmboviţa, Pătraşcu Vodă cel Bun, nepotul lui Radu Voievod și tatăl lui Mihai Viteazul, principele moldovean Mihail Movilă, ginerele domnitorului muntean Radu Şerban care, murind la Târgovişte, a fost înmormântat la Mănăstirea Dealu.

Menționând Mănăstirea Dealu ca loc de odihnă veșnică a celui care a fost unificator de neam şi de ţară, primul “domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Țara Moldovei” , se cuvine a reaminti că Mihai Viteazul a fost decapitat la Câmpia Turzii, trupul fiind batjocorit şi lăsat să zacă în afara taberei. După trei zile, trupul a fost îngropat pe ascuns, iar capul - conform unui document din 1612 - a fost luat tot pe ascuns și adus la Mănăstirea Dealu. Peste mormânt a fost aşezată o lespede prin grija lui Radu Buzescu și a soției sale. În 1904, capul voievodului a fost depus într-un chivot din bronz, iar în 1912, din inițiativa lui Nicolae Iorga, s-a construit actualul sarcofag din marmură, odată și alături de cel al lui Radu cel Mare. În primul război mondial, datorită apropierii trupelor germane, capul voievodului Mihai a fost mutat mai întâi la Mitropolia din Iași, apoi dus în Crimeea, de unde a fost readus la Iași un an mai târziu. În august 1920 a fost transportat cu trenul regal la Târgoviște și - în prezența regelui Ferdinand, a conducerii Academiei Române și a Guvernului - a fost depus în sarcofagul de la Mănăstirea Dealu (la 25 august).

Concluzii

Nu cred că mai are rost să îndemn pe cineva să viziteze Mănăstirea Dealu, acest important lăcaș religios, de istorie și de cultură românească.

Prin așezarea sa foarte aproape de Târgoviște - fostă capitală a Țării Românești, dar și de București, cel puțin pentru noi, cei care locuim în sudul țării, o ieșire de o zi în ținutul prin care și-au purtat pașii atâția domnitori, o vizită în prima vatră a slovelor tipărite în țările române, este un beneficiu chiar dacă - asemenea nouă - nu mergeți acolo pentru prima oară.

Iar dacă veți lua și copiii cu voi, povestiți-le mai înainte de a ajunge la Mănăstirea Dealu despre Mihai Bravu și despre primele cărți tipărite la noi! Vor înțelege totul mai bine.

---

VIZUALIZĂRI: 716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI