Ne-am nimerit cam prost, dar până la urmă a fost bine!

TIPĂREȘTE

Pentru cazarea din Târgu Secuiesc n-am avut de ales dintre prea multe variante, mai ales că țineam morțiș să fie în centrul vechi; dacă mai adăugăm și alte criterii esențiale, precum disponibilitatea unei parcări și un preț decent, chiar rămân puține. S-a cernut în final Sissy Vendégház (Casa Sissy, cum ar veni), o pensiune adăpostită de una din clădirile istorice ale orășelului, ce oferă mai multe tipuri de spații de închiriat. Noi am rezervat (pe booking, ca de obicei) „cameră deluxe dublă sau twin” pentru 2 nopți, la prețul de 220 lei/noapte. Se preciza pe site că proprietatea poate oferi și mic dejun la un cost suplimentar și am zis că foarte bine, o să vedem la fața locului. Mai puțin întâlnit – anulare gratuită până în ziua începerii sejurului!

N-am comunicat în niciun fel cu „aparținătorii” înainte de a ajunge acolo; eu, pentru că m-am luat cu vacanța și am uitat (era ultima noastră cazare), ei... treaba lor de ce. În final, lucrurile s-au desfășurat un pic ciudat, dar până la urmă totul a ieșit bine. Să vă povestesc.

Am ajuns pe la prânz, am identificat ușor clădirea, o știam din pozele de pe booking. Două etaje deasupra unui parter străbătut pe mijloc de un gang, văruită în verde-fistic, ancadramente și decorațiuni albe, câteva balcoane din fier forjat. Adresa oficială este Str. Curtea 23 nr. 1, dar asta nu vă ajută prea mult, „curțile” acestea fiind niște străduțe sau alei ce pornesc radial din fosta Piață Mare a târgului. Un reper mai bun ar fi capătul vestic al pieței, acolo unde este un sens giratoriu centrat de o frumoasă fântână; imediat după acesta, pe Str. Bem József/Independenței se găsește clădirea noastră.

Problema e că n-ai pe unde parca pe-acolo, așa că Tati a tras cât mai pe dreapta și a rămas în mașină, cu avariile pornite, în timp ce eu m-am dus să văd care-i treaba cu cazarea noastră. Am intrat în gang și am identificat mai multe intrări în clădire, desupra uneia era scris numele pensiunii. Ușa încuiată, am sunat la o sonerie – nimic. Am căutat numărul de telefon de pe rezervare și am sunat la acela. Mi-a răspuns un bărbat (proprietarul), nu era în localitate, mi-a dat numărul soției. Am sunat din nou. Doamna m-a rugat să aștept puțin, coboară deîndată.

Ușa buclucașă s-a deschis, am apucat să văd niște scări de piatră, decorate pe fiecare treaptă cu câte un ghiveci cu flori. Hmm... Camera noastră nu era aici. Am uitat să spun că gangul se prelungește cu o străduță căreia nu i se zărea capătul, care la momentul respectiv era un adevărat șantier; doamna mi-a explicat că „i-a apucat pe ăștia asfaltatul, că vin alegerile” . Ne-am strecurat împreună pe trotuarul îngust, pe jumătate plin de noroi, până la poarta următoare, pe care doamna a descuiat-o. Am pătruns într-o curte spațioasă, frumos pietruită, ocupată de două construcții scunde – cea din stânga părea să fie legată de clădirea-mamă și încă una în dreapta, în formă de L. După aspect, ambele erau de generație mult mai tânără decât suratele de prin preajmă.

Ne-am îndreptat spre proprietatea din stânga, am urcat câteva trepte și doamna a descuiat ușa. În timpul acesta, mi-a explicat că nu se supără dacă renunțăm la cazare, că înțelege, ba chiar mi-a recomandat nu știu ce hotel. Mă gândeam că cine știe ce m-o aștepta după ușă, dar am fost surprinsă să descopăr, cel puțin la prima vedere, un spațiu destul de civilizat. „Păi de ce să renunțăm?!” „Păi... cu toată mizeria asta de pe stradă... Și nici nu avem cum să vă oferim parcare. Avem închiriat un spațiu în curtea de vis a vis, dar, după cum vedeți, nu se poate intra cu mașina deloc pe străduță, din cauza lucrărilor de asfaltare... Puteți anula gratuit încă.” Într-adevăr, asta cu parcarea părea să fie o problemă serioasă, trebuia neapărat să mă consult cu Tati.

Între timp, pe Tati îl ușuiseră polițiștii și fusese nevoit să plece, urmase linia curbă a străzii și nimerise cumva în spatele „curților” , unde – culmea! – găsise o parcare destul de spațioasă. Am vorbit la telefon, nu ne-am înțeles în totalitate, nu pricepea de ce trebuie să vină să vadă camera dacă am văzut-o eu deja și părea ok?! Și ce parcare lipsă, că uite, parcarea! Ce, asta nu e bună?! Doamna s-a luminat și ne-a confirmat: da, e foarte bună, e o parcare publică, are și camere de supraveghere montate de primărie. Am lăsat mașina acolo, aveam să găsim și a doua zi loc fără probleme; strada Kőrösi Csoma Sándor, dacă vă intereseasă. Cam 100-150 m până la proprietate; dacă n-aveți prea mult bagaj, e ok. Până la urmă tot am anulat rezervarea ????, la insistențele doamnei, care ne-a oferit același spațiu la prețul de 180 lei pe noapte, cu plata cash, pe loc.

Camera deluxe s-a dovedit a fi de fapt un mic apartament, cu living-bucătărie, dormitor și baie. De afară se intră direct în prima încăpere; mult spus living (o canapea extensibilă plus un TV așezat strategic), predomină dotările bucătăriei (aragaz, dulap cu chiuvetă încastrată, frigider și un loc de mâncat, cu masă și 4 scaune). N-am inspectat chiar cu simț de răspundere, dar cred că aveai cam de toate pe și prin dulapul acela: cuptor cu microunde, filtru de cafea, tacâmuri, veselă, vase fel de fel. Și consumabile, desigur: burete și detergent de vase, prosoape de bucătărie, filtre etc. Oricum, nu ne-au trebuit decât vreo 2 pahare și desfăcătorul de capace.

Mi-au plăcut mult decorațiunile: mici porți secuiești din lemn și vase din lut, cu modele tradiționale. Gresie pe jos, pereții sunt acoperiți parțial cu faianță, parțial văruiți în alb. Lângă intrare, pe dreapta, se află un cuier de lemn încastrat în perete, televizorul este dispus tot pe lemn natur. Între perdelele strânse de la fereastră, o vază uriașă alb-albastră, cu floarea-soarelui. Tot acolo am găsit, într-un suport, parola wi-fi, regulamentul casei și informații despre obiectivele turistice din zonă. Pe masă, un flacon cu dezinfectant pentru mâini, conform cerințelor vremurilor.

Din bucătăre se intră în dormitor, decorat în acord cu numele pensiunii – o cameră nu prea mare, dar odihnitoare și caldă. Am avut un pat de mijloc (un pic cam îngust pentru 2 persoane, poate de aceea am găsit pregătită și canapeaua din living; totuși, noi am încăput amândoi în dormitor), cu noptiere de-o parte și de alta, un dulap-servantă, un mic spațiu de relaxare, cu o măsuță și 2 scaune. Mobilier de epocă, din lemn, greoi, briz-briz-uri etc. Pretutindeni elemente de decor de toate felurile: ceșcuțe de porțelan, statuete, ceasuri, tablouri, covorașe, un candelabru bogat, cu „ciucuri” de cristal. Evident, nu putea lipsi însăși Împărăteasa Sissy, care ne-a vegheat somnul dintrun somptuos tablou!

Din dormitor se trece într-un holișor, apoi în baie. Și aceasta a fost dotată conform așteptărilor, și chiar peste. Am avut chestii basic (toaletă, chiuvetă, oglindă, spații de depozitare, coș de gunoi, cabină de duș), dar și altele nenecesare neapărat unui sejur de numai 2 zile, precum mașină de spălat rufe cu consumabilele aferente sau coș pentru rufele murdare. Cabina de duș era din cele mai sofisticate, cu duze pentru masaj; nu mi-am bătut capul niciodată să văd cum funcționează, n-am avut nicicând timp prin excursiile mele de răsfăț în baie, nu prea am timp nici acasă... Am remarcat grija pentru detalii: săpun lichid la chiuvetă și la duș, recipiente cu șampon și balsam de păr, gel de duș. Desigur, hârtie igienică suficientă (știți că am un fix cu asta!).

Într-un dulăpior, am găsit împachetate frumos prospape de mai multe dimensiuni, asortate cu coloritul vesel al băii (galben-portocaliu). N-am avut probleme „tehnice” , doar că apa se încălzea mai greu la duș (un boiler mai puturos, se pare) și din când în când sărea flotorul bazinului de la WC. Chestii care se întâmplă și pe la case mai mari...

Am văzut peste tot calorifere în apartament, probabil spațiul dispune de centrală. La data vizitei noastre, n-a fost nevoie de încălzire, era sfârșit de septembrie, dar abia prima zi mai friguroasă (iar a doua zi s-a încălzit din nou). Aparat de aer condiționat n-am văzut, nu cred să fie cazul.

În fața căsuței aveam un loc de relaxare, cu măsuță și scaune, unde – în ciuda temperaturilor ce cam scădeau după apusul soarelui – ne-am petrecut măcar juma’ de oră în fiecare seară, lângă un pahar de ceva și la un pahar de vorbă; e obiceiul nostru străvechi, doar în condiții foarte vitrege nu-l respectăm. Ba, dacă mă gândesc bine, mai aveam un colțișor asemănător în apropiere, acolo era și o chiuvetă (pentru grătar?! grătar n-am văzut...). Ba, dacă mă gândesc și mai bine, am avut toată curtea la dispoziție doar pentru noi, căci n-a mai fost nimeni cazat în celelalte 2 apartamente din clădirea vecină. Am avut și un legănuș acoperit, și o pădurice de leandri în ghivece... Noaptea, o sumedenie de lămpi cu senzori spre a ne lumina drumul și a ne ține de urât.

De mic dejun n-am mai întrebat, am uitat în primă fază și pe urmă n-am mai deranjat-o pe doamna, învățaserăm deja lecția de la prima cazare: nu se poate să nu fie vreo cafenea-ceva prin preajmă, să ne facem treaba cu ea. Așa a și fost – cafenea și cofetărie (dar voi povesti separat, că e de treabă!...). În plus, pentru celelalte mese ale zilei, vă pot recomanda cel puțin 2 restaurante bune-bune la distanță de mers de 5-10 minute.

Cei dornici de autogospodărire trebuie să știe că în clădirea verde-fistic, la parter, la strada principală, este un supermarket destul de bine aprovizionat. Principalele obiective turistice ale micului târg pot fi abordate lejer la pas.

Iar peste drum, la etajul unei alte clădiri istorice, doamna proprietară de la Casa Sissy a deschis Muzeul Păpușilor – inedit, fermecător, o colecție creată din pasiune, care te umple de frumos și bine! Chiriașii săi o pot vizita gratuit, la o oră agreată de comun acord.

În concluzie, un loc bun, demn de recomandat și chiar de revenit, dacă o mai fi cazul! Cu siguranță vor fi terminat de asfaltat străduța de mult...

Proprietari de treabă, corecți, neintruzivi.

Curat, spațios, bine dotat.

Un orășel plin de farmec, multe obiective interesante pe o rază de 20-30 km. Ai ce face câteva zile!

---

VIZUALIZĂRI: 702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI