ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.10.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Sărat
ÎNSCRIS: 09.05.11
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2020
DURATA: 1 nopți
Familie
2 AD. + 1 COPII -- v: 10 ani
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 22 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

O noapte de cazare la Pensiunea Sarmis Cristal din Hațeg - A fost în regulă!

TIPĂREȘTE

În această vară am ajuns la Hațeg. Nu am avut vreo cazare stabilită dinainte, am preferat să ne orientăm la fața locului. Era destul de târziu când am sosit în oraș (pe la ora 18.00), așa că am urmărit diversele indicatoare către pensiunile aflate în zonă. Norocul ne-a surâs repejor la Pensiunea Sarmis Cristal, unitate de cazare aflată la ieșirea din Hațeg spre Petroșani. Adresa exactă este: strada Progresului, numărul 57 (pe partea stângă a DN 66, cum ieși din oraș).


despre SERVICII

Această pensiune pune la dispoziția turiștilor 13 spații de cazare (camere duble, camere triple și o încăpere de 4 locuri). Spațiile de cazare se află la etaj, în vreme ce la parterul pensiunii este o sală mare pentru evenimente.

Prețurile afișate la recepție: camera dublă - 125 de lei; camera triplă - 160 de lei; camera cu patru locuri - 190 de lei.

Parcarea încăpătoare din fața pensiunii nu era nici pe jumătate ocupată, astfel că am avut asigurat un loc pentru mașina noastră. Tot în față, pe latura cealaltă a curții, este amenajată o terasă unde poți comanda câte ceva din meniul restaurantului.

Interacțiunea cu personalul a fost în regulă. Am observat pensiunea, am oprit și am întrebat dacă au o cameră liberă pentru o noapte, iar răspunsul a fost afirmativ. Domnișoara de la recepție s-a oferit să ne arate camera 4, spațiu unde aveam să ne cazăm peste câteva minute. Pentru acest spațiu de cazare am plătit 125 de lei. Am citit pe site-ul lor că acceptă și plata cu vouchere de vacanță.

Conexiunea wireless nu era foarte bună, așa că laptopul meu s-a deconectat seara în câteva rânduri.

Check-in se face începând cu ora 15.00, iar check-out se face până la ora 12.00.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camera numărul 4 a fost suficient de mare pentru noi. Aflată pe partea dreaptă a holului, încăperea este dotată cu pat matrimonial, două noptiere, două scaune, un birou dedesubtul căruia se află minibarul, dulap și cuier. Lenjeria era curată, iar salteaua și pernele confortabile ne-au ajutat să ne odihnim bine. Televizorul se află pe peretele opus patului, dar nu l-am folosit decât seara, pentru o jumătate de oră.

Pe jos prin încăpere este parchet, iar fereastra are plasă contra insectelor. Camera este prevăzută cu un hol mic, de unde se intră apoi în baie. Spațiile de cazare ale acestei pensiuni nu au balcoane. De la fereastra camerei se vede curtea unui depozit cu materiale de construcții, dar în partea dreaptă se zăresc piscurile semețe ale Retezatului, ceea ce face ca priveliștea să fie destul de agreabilă.

Baia a fost suficient de spațioasă. Apa caldă a curs fără întreruperi, însă cabina de duș prezenta anumite defecțiuni, așa că apa s-a prelins pe gresie. Geamul deschis ne-a ajutat să scăpăm peste noapte de această problemă. Pe lângă dotările standard (chiuvetă, oglindă, duș, toaletă), în baie există foehn, iar două pliculețe cu șampon și hârtie igienică au fost consumabilele aflate la dispoziție. Săpunul lichid se afla într-un recipient de lângă chiuvetă.

Cele patru prosoape albe erau puse pe suportul din baie, lângă un calorifer tip grilă care avea urme vizibile de rugină.

Camera nu are balcon.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Pensiunea Sarmis Cristal are restaurant, iar servirea se făcea pe terasa exterioară. Soția a dorit seara papanași, așa că am coborât pe terasă. Până când papanașii au fost gata, am aruncat o privire prin meniu; se pot alege variante pentru micul dejun (25 lei/persoană), preparate din pește, pui sau porc, dar și salate, băuturi ori deserturi. Prețurile erau destul de rezonabile: ciorbă de burtă sau de văcuță - 14 lei; gulaș unguresc sau tochitură - 24 de lei; piept de pui - 15 lei porția; varză cu ciolan - 18 lei; salată de ton - 19 lei; clătite cu ciocolată - 10 lei.

Papanașii au fost, de fapt, unul singur, dar acesta era mare și era îmbrăcat în dulceață de afine. Nu voi da o notă la acest capitol doar pentru o porție de papanași.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

În ceea ce privește distracția și relaxarea, zona Hațegului oferă posibilități diversificate de petrecere a timpului liber. Mă gândesc, în primul rând, la superbii Munți Retezat care străjuiesc arealul, cu ale lor frumoase lacuri și superbe piscuri (dintre care două vârfuri de peste 2500 de metri altitudine, respectiv Peleaga și Păpușa). Tot în această zonă pot fi vizitate cetăți și biserici vechi, precum Biserica din Densuș ori Schitul și Cetatea Colț. Geopark-ul Dinozaurilor prezintă dovezi uimitoare despre prezența dinozaurilor pe aceste meleaguri, iar Mănăstirea Prislop, Lacul Cinciș ori cetățile dacice din Munții Orăștiei constituie alte puncte de interes pe harta turistică a regiunii. Pentru că am stat puțin în zonă, noi am făcut doar o plimbare de câteva ore a doua zi, însă vom reveni cu siguranță la Hațeg în anii următori.

Ajuns la final de articol, consider că am beneficiat de condiții bune raportându-mă la prețul plătit pentru o noapte de cazare, așa că recomand cazarea la Pensiunea Sarmis Cristal din orașul Hațeg!

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de Floryn81 in 16.10.20 18:31:21
Validat / Publicat: 16.10.20 19:23:06
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în HAȚEG [HD]

VIZUALIZĂRI: 543 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Porția de papanași comandată la terasa pensiunii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38900 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 22.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    4 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [16.10.20 19:22:30]
    »

    Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)

    Floryn81AUTOR REVIEW
    [16.10.20 19:32:34]
    »

    @webmasterX:  Poziționarea pensiunii pe harta interactivă este corectă.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mprofeanu
    [16.10.20 22:28:05]
    »

    @Crazy_Mouse:  O cazare care arată bine, chiar dacă erau ceva pete de rugină pe calorifer, dar din poze nu se vede nimic... O camera și o baie mare cu tot ce este necesar...  

    Bonus este și posibilitatea de a mânca acolo.

    Am fost și eu în Hațeg în august, voi scrie despre cazarea mea de acolo... am fost la o Casă de Oaspeți fără posibilitate de a mânca acolo...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ux128899
    [01.05.23 10:49:07]
    »

    Prima impresie a fost minunata, dupa care a urmat o noapte de cosmar. Nu dorim nimanui aceasta experienta!

    -

    BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    mprofeanu
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Sarmis Cristal:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063628911972046 sec
    ecranul dvs: 1 x 1