Viscri sau „efectul agheasmă” : nu te face bine dar nici nu te omoară! Turistic vorbind

TIPĂREȘTE

Prolog :

Nu știu cum e la voi, dar eu, în fiecare lună octombrie din an, îmi sărbătoresc ziua de naștere. Uite, chiar și azi sărbătoresc asta pentru că, nu-i așa, niciodată în viața mea de până acum n-am mai avut vârsta asta!” Sărbătoresc” sună cam aiurea, în fond și la urma-urmei contabilizez îmbătrânirea-mi, mai degrabă motiv de depresie, nu de chiuială!

Orișicât, voiesc a spune faptul că, pentru a compensa supărarea îmbătrânirii, îmi fac mici plăceri, cum ar fi oareșce excursii pentru că eu n-aș sta acasă nici cât stă calu-n grajd.

De vreo trei ani plecam în Bulgaria, pe motiv de văzut locuri frumoase. Anul ăsta, din cauză de COVID am fost nevoit să renunț în a ieși dintre granițele patriei de-i sunt cetățean și-atunci decis-am să merg în locuri cu o reclamă bună. Din acest motiv am ajuns pentru ca să văd Viscri, devenit celebru pentru faptul că Prințul Charles, descurajat de faptul că nu mai ajunge să urce pe tronul Angliei din cauza longevității mă-sii, și-a cumpărat o proprietate aici. Ca să se răzbune și să aibă unde să se relaxeze de stressul Londrei. Și, fiindcă în familia lui se trăiește o veșnicie și-a luat casa într-un sat românesc, pentru că, nu-i așa, veșnicia s-a născut la sat. Și e o veșnicie la Viscri de n-ai să crezi!

Unde este :

Viscri, este un sat din com. Bunești, jud. Brașov. Raportat la domiciliul meu, amplasat în localitatea istorică de-o știți cu toții, Viscri este la o distanță apreciabilă, pe care poporul român ar exprima-o, plastic, prin sintagma” la mama dracului” , iar GPS-ul, mai concis, a apreciat-o la vreo 250 de km. Că vorbirăm de km, trecem la următoarea constatare :

Cum se ajunge :

Cel mai ușor, auto. Pe frumoasele șosele ale patriei, cazul meu pe relația Mărășești-Ojdula-Tg. Secuiesc- Brașov-Rupea-Viscri. Drumu-i lung, uneori chiar luuuung, adică eu l-am făcut, pe direcția” dus” în vreo 4 ore de mers regulamentar. Cine-i mai Hakkinen, așa, nu recomand, ăștia de la Poliție sunt geană pe noi, amărăștenii de conducem.

De vizitat :

Dac-ai ajuns, ce faci aici? Păi, vizitezi, clar, să vezi ce anume l-o uimit atât de mult pe principele ăla englez, de și-o pus reședință-n buletin la Viscri?! Ei, aici e bai, nu tre' s-aveți așteptări mari, nu de alta, în acest caz dezamăgirile vor fi la fel. Obiectivele de vizitat sunt foarte puțin numeroase și anume, unul!

Clar, Biserica Evanghelică Fortificată. Și, cam atât! O să v-o descriu, mai pe larg, ceva mai jos, atunci o să vă dați seama ce și cum.

Acuma, fără să fiu rău și, mai ales, fără intenția de a jigni : merită să vizitați Viscri dacă aveți prilejul ocaziei, ajungând întâmplător în zonă sau dacă locuiți în apropiere. Altfel, sub nicio formă să nu faceți ce-am făcut eu, să merg patru ore special pentru a vizita acest sat! Pentru că, o spun franc : nu merită!

Deasemenea, este drept că nu locuitorii din Viscri au dat buzna, din satul lor, peste noi, ăilalți, ci, cumva invers! Nu trebuie să fim ironici cu cei ce trăiesc acolo, viața li s-a derulat, ani de zile, după reperele lor, alea simple. Și au și o vârstă, mare parte din ei, care le permite să-și păstreze felul lor de-a fi, pentru cât timp or mai fi. Nu la ei este stressul ci, la noi, ăștia de vrem modernismul peste tot. Deci, cine ajunge la Viscri o face în interesul lui și pe trăirile de le are. Care trăiri este clar că nu este obligatoriu să coincidă cu ale mele, că, de aia e frumos că suntem uniți în diversitate. Fiecare vede și înțelege ce vrea (ce poate). Eu, unul nu regret că am văzut satul dar, la o adică, dacă m-ați mai chema acolo, sincer, m-aș codi ca să mai vin.

Astea fiind zise, eu am plecat, vă salut cu respect, haidi, pa!

Web, te rog : https://www.youtube.com/watch?v=Mptdcx36qZU Chiar dacă e veche, merită!

Să spunem că drumul asfaltat pe care vii la Viscri, dinspre Brașov, se termină, brusc și dintr-odată, chiar la intrarea-n satul unde hălăduiește, rar de tot, Prințul Charles. Terminându-se asfaltul, roțile mașinii vor călca în glodul patriei, chiar exagerat în ziua aia pentru că eu am ajuns cumva după ploaie. Multă ploaie. Vă garantez că glodul va face și aici tot ceea ce face oriunde pe acest glob pământesc : se va întinde și va împroșca peste tot : praguri, portiere, pantofi și, cu un pic de noroc și pe pantaloni.

Satul este unul oarecare, nu are nimic care să te impresioneze. Ba, dacă vreți, pare chiar un pic abandonat. O fi de la părerea-mi că am văzut foarte mulți locuitori etnici? Pentru că, dacă vreți, satul unde locuiește soacră-mea este mult mai frumos și curat! Și cu oameni care ies și-și fac curat în fața porții, își țin gâștele-n curte și vacile-n lanț când și le iau de la cireadă. Și, nimeni nu se extaziază dacă vede o balegă pe șosea, turist fiind.

Boon, la prima impresie Viscri nu primește notă de trecere din partea-mi, este un sat absolut obișnuit, nici mai frumos nici mai urât decât multe altele. Nu m-a impresionat nimic, nicio arhitectură mai știu eu cum, nici vreo construcție cine știe ce. Case vechi, un pic dărăpănate, cu porți din alea, înalte și cu garduri nu foarte în formă.

O uliță lungă, uneori pietruită, mărginită de niște peri bătrâni, ce curg de fructe. N-au frunze câte pere sunt, fructe din alea, mărunte și tari, care-s bune prin iarnă, când se mai moaie.

Pe la unele porți se văd câțiva bătrâni care se uită, nepăsători, la noianul de lume de le tulbură după-amiaza. Unii dintre bărbați fumează liniștiți și se uită la rotocoalele de fum de le scot din plămâni. Lor nu le-a zis nimeni că fumatul ucide, așa că vor trăi neștiutori și vor muri sănătoși.

La câte-o poartă, un cârd de gâște, apărate de gânsacul proprietar al haremului, care se umflă-n piept, desface aripile și face pași amenințători spre noi, turiștii. Nu se știe, poate că vreunul atentează la pudoarea vreunei gâște. Da, nu râdeți, în mod obișnuit bărbații cocalari atentează la pudoarea unor gâsculițe de ne sunt arătate, cu obstinație, la TV. Deci, știe gânsacul ce știe!

Toată lumea se va buluci la Biserica Evanghelică Foritificată, s-o vază ce-i cu ea. Ești ajutat s-ajungi acolo de un mare indicator din tablă, care te-aruncă pe o altă uliță, pietruită, pe care urci, ușor, vreo 300 de metri. Fiindcă sunt rău-cârcotaș, să spun că prin Ardeal veți găsi cu sutele astfel de obiective istorice, deci nu vă așteptați la vreo descoperire wow!

Dacă vreți date stricte despre această construcție le veți găsi pe wikipedia, vă las bucuria de a le citi.

Intrarea costă 10 lei de persoană adultă, 5 lei- elevi, studenți și pensionari. Veți pătrunde în curtea bisericii, dealtfel destul de mică și veți putea vedea un mic muzeu cu articole de îmbrăcăminte a locuitorilor din zonă, o expoziție de obiecte folosite în gospodărie și cam atât.

Pe o altă latură, o expoziție de cahle din teracotă, cu niște afișe care să-ți explice ce, de ce și cum.

Apoi, se poate intra în interiorul bisericii și, de aici, printr-o scară îngustă, în turnul bisericii. De sus veți avea asigurată o priveliște a zonei, o perspectivă amplă a împrejurimilor. Care, da, sunt frumoase! A, la ultimul etaj al turnului este un mecansim de ceas dar care ceas nu este afară, pe turn. Mă rog, o fi fost din vremuri vechi și cu ocazia restaurărilor s-o fi pierdut.

După ce ieși din turn, s-a cam terminat și cu vizitarea Bisericii Fortificate, deci revenim afară-n sat, pe ulițe. Sunt vreo două case la porțile cărora sunt expuse obiecte de îmbrăcăminte-încălțăminte handmade, gen împletituri făcute iarna de mamaie. Oamenii le vând și-și scot un bănuț pe ele, nimic rău în asta. Prețurile sunt cam ' năltuțe, probabil se face comerț după regula” Nu-i prost cine cere 5 pâini, prost e ăla care-i dă!”

Trecem pe lângă cișmeaua satului, una cu ghizd mare, pentru adăpat vitele și, pe lateral, cu o țeavă de unde beau oamenii. Apa curge pe țeavă permanent, jos e o mică baltă, prilej de bucurie pentru alte gâște care se bulucesc acolo. La noroiul care este ce mai contează o baltă?! Cât despre țeava de unde beau oamenii, nu știu voi, la mine-n orașul de-am copilărit io, era o cișmea care avea legată o cană, de robinet. Toți copiii din zonă, după ce ne jucam de nu mai puteam, veneam să bem apă de aici. Și toți beam cu aceeași cană. Doar că, profilactic, cu toții, sorbeam apa pe deasupra torții cănii, că, nu-i așa, nimeni nu bea pe-acolo, deci, nu luai microbi! Ce spuneam de COVID-19?

În afara satului, evident, sunt trasee de cicloturism, nu amenajate ci așa, te urci și pedalezi unde te poartă dorul sau pe unde ai bucata de pământ de vrei s-o vezi dacă ți-au mâncat mistreții porumbul încă necules.

Sunt câteva locații unde se poate servi masa. Noi am vizitat una dintre ele, am fost anunțați, politicos, că nu mai sunt locuri la mese. Am intrat, totuși, în curte și am văzut amenajarea, un fel de hambar, micuță, unde erau două-trei mese. Amenajările se voiau rustice dar nu m-au convins că așa-s io, cârcotaș! O roată de căruță pusă-n gard și niște străchini pe masă nu-nseamnă, neaparat, rustic. Și nu numai eu sunt cu filet pe stânga : la o masă, o pereche de consumatori încerca să convingă ospătărița că voiau să mănânce ceva tradițional și nu” cașcaval pane” ! N-am stat să trag cu urechea la ce explicații le oferea ospătărița că nu e frumos, era discuția lor!

Sincer, deși cam chițăiau șoarecii în mațele noastre, nu am fost prea convinși să mâncăm acolo, am stabilit să mai căscăm ochii un pic și pe urmă să plecăm spre Brașov unde vom mânca ceva, o pungă de pufuleți, o eugenie, mă rog, prânz festiv!

În sat mai este și o brutărie unde se fac și se vând pâini din alea mari, ardelenești, totdeauna când le vezi ți se face poftă. Dacă pățiți așa ceva, năvăliți și cumpărați, asta așteaptă și cel de le coace! Nouă nu ne-a fost poftă, când am venit am trecut prin Cernat-Covasna. Dacă nici acolo nu se fac pâini bune, din alea” ungurești” , atunci nu știu unde se mai face pâine bună?!

Dacă te relaxezi? Probabil că cei de stau în București sau în alte orașe mari caută o asemenea locație pentru a-și lăsa nervii pe pauză. Pe mine m-a ferit Dumnezeu de stressul de a sta într-un oraș mare, în Mărășești este liniște veșnică, întreruptă doar de stația de amplificare a vreunui conlocuitor de vrea să ne aducă la curent cu ultimile manele. În rest e așa de liniște de-ți vine să-ți tai venele de plictiseală. Pe lungul venei, nu pe lat, doar ca să ai o ocupație!

Chiar așa, cred că cei din Viscri ar putea face o afacere din a-și vinde liniștea... la kil sau cu suta de grame, depinde în ce zonă stai, în orașele alea mari, zic. Să fie ceva de genul” antiveiozei” , aia de o aprinzi și face întuneric, în miezul zilei, când, deși vrei, nu poți s-adormi de lumină. Zic și io, nu mă luați în seamă, vă rog! Că, de câtă liniște era în Viscri, am luat-o razna!

---

VIZUALIZĂRI: 1018 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI