Castelul Sturdza de la Miclauseni — bijuteria neogotica a Moldovei

TIPĂREȘTE

Atunci cand aleg traseul pentru vacante, incerc, pe cat posibil, sa programez si vizite la castele sau palate, acestea fiind pe primul loc al preferintelor mele. Desi Moldova nu detine multe astfel de obiective, ne-am organizat traseul astfel incat sa vizitam Castelul Sturdza de la Miclauseni, de o frumusete uluitoare, cu o dantelarie neogotica ce imi amiteste de multe castele vizitate in Europa, insa cel care imi vine in gand acum este Quinta da Regaleira din Sintra, Portugalia.

Nu este un obiectiv foarte vizitat, de aceea este necesar sa anunti vizita telefonic sau pe e-mail, cu cel putin 24 ore inainte, turul castelului realizandu-se din ora in ora. Noi am fost singurii vizitatori de la ora 15, iar inaintea noastra au fost alti doi tineri.

Castelul situat in satul Miclauseni este la o distanta de 20 km de Roman, chiar pe drumul european ce leaga Targu Frumos de Roman. Masina am parcat-o in fata unei porti de fier, dupa care am parcurs o alee umbroasa si am ajuns la castelul ale carui influente neogotice se regasesc in decoratiunile exterioare: turnulete, creneluri, rozetele, ogive la intrare, tamplaria de la usi si ferestre, precum si blazonul familiei Sturdza: un leu heraldic cu o sabie si o ramura de maslin, crucea si sarpele precum si cavalerul medieval.

„Utroque clarescere pluchrum” , care in traducere inseamna „Frumusetea straluceste pretutindeni” este deviza familiei Sturdza, inscriptionata deasupra uneia dintre intrarile in castel. „Ordinea este sufletul lucrurilor” este un alt motto inscris cu litere gotice, deasupra unei alte intrari in castel.

Administratorul castelului, Sebastian Marcoci, care ne-a fost si ghid, un tip simpatic, cu accent moldovenesc, si-a inceput prezentarea castelului cu istoria acestuia. Inceputurile castelului sunt legate de Alexandru cel Bun, care in anul 1410, i-a daruit vornicului Miclaus mosia intinsa langa Lunca Siretului. Dupa 200 de ani, mostenitorii au ramas fara urmasi si au lasat domeniul rudelor din familia Sturdza. George Sturdza, descendent al domnitorului Mihail Sturdza si sotia lui, Maria Ghica, fiica lui Ion Ghica, sunt cei care au construit palatul, pe locul unui vechi conac, vanzand cateva paduri. Pe vremea familiei Sturdza domeniul se intindea pe 30 sate din jur, astazi avand doar 30 hectare.

Inspirat de calatoriile sale in Occident, in timpul lunii de miere, care a durat un an, alege sa construiasca in stil neogotic, lucrari care s-au desfasurat in perioada 1880-1904, cu elemente Art Nouveau si tavane trompe l ҆oeil. Chiar Maria Sturza, este cea care a decorat cu fresce castelul, ea fiind pictorita de carte.

In interior, avea scari din marmura de Dalmatia, mobilier sculptat in lemn de trandafir, sobe din teracota, portelan sau faianta, aduse de peste hotare, parchet cu insertii din esente de paltin, mahon, stejar si abanos, confectionat de mesteri austrieci. Castelul adapostea o colectie valoroasa de carti, circa 60000 de exemplare, multe din ele fiind editii princeps, costume medievale, arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmura de Cararra, argintarie.

George Sturdza si Maria Ghica au avut un singur urmas, pe Ecaterina, care s-a casatorit in anul 1897 cu Serban Cantacuzino, dar nu au avut copii. Ecaterina Cantacuzino a ramas vaduva de tanara si l-a infiat pe varul ei, Matei Ghica Cantacuzino, dar acesta nu s-a dovedit interesat de mosie, emigrand in Occident in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

In timpul primului razboi mondial, Maria Ghica si Ecaterina Cantacuzino au transformat castelul in spital militar, ajutand ranitii ca infirmiere.

Ecaterina Cantacuzino s-a ocupat de administrarea castelului, insa in anul 1944, l-a parasit de frica sovieticilor, care l-au si devastat, arzand cartile si mobilierul valoros, pentru a se incalzi pe timpul iernii. Ea s-a calugarit spre sfarsitul vietii sub numele de Macrina si a donat in 1947 castelul Miclauseni impreuna cu cele 30 hectare de padure care-l inconjoara si cu biserica ctitorita de bunicul sau, Episcopiei Romanului.

Ulterior, comunistii au desfiintat manastirea, iar domeniul a intrat in proprietatea statului, transformandu-l in depozit militar de explozibil, iar in 1960, in sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap si scoala speciala.

Intr-un incendiu din 1968 au ars ultimele mobile originale ale castelului, iar apa cu care a fost stins un alt incendiu din 1985, s-a infiltrat in pereti, contribuind la degradarea progresiva a imobilului. In anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, iar centrul de plasament a fost mutat.

Aceasta este istoria trista a castelului, istorie asemanatoare cu a multor alte castele din Romania care au intrat in posesia statului in perioada comunista si care au fost distruse incetul cu incetul.

Ce am descoperit noi, dincolo de zidurile exterioare spectaculoase ale castelului?

Ne-am lovit de realitatea brutala, interioarele sunt aproape distruse, in perioada comunista, toate frescele Mariei fiind varuite. Dupa plecarea rusilor, care au luat cu ei toate obiectele de valoare, bijuterii, tablouri, argintarie, localnicii au venit si au furat ceea ce mai ramasese, cartile, ca sa-si faca opinci din pielea copertilor, rame de ferestre si tocuri de usi. Astazi, urmasii acelor tarani, aduc inapoi obiectele furate, etajere, vaze, mobilier din lemn de trandafir, pe care le-au gasit aruncate in magazii. Nicio o piesa de mobilier din castel nu este originala, cele mai multe sunt donatii contemporane facute de colectionari, intr-una din incaperi aflandu-se si un gramofon functional, unde am ascultat un fragment din valsul "Gramophone" al maestrului Eugen Doga.

Ghidul nostru incearca totusi„sa indulceasca” vizita noastra, dezvaluindu-ne inventiile uluitoare pentru acea epoca, care au supravietuit: geamurile arcuite au un sistem de obloane care se ascund sub tocurile ferestrelor și geamurilor, astfel incat noaptea pot fi desfasurate pentru a obtura lumina, iar ziua se pliaza, intocmai ca un evantai si par a fi parte integranta din designul geamului.

Incalzirea castelului se realiza cu 21 de sobe, care aveau fumurile in pereti pentru a asigura incalzirea uniforma.

In camera femeilor, exista o intrare secreta, care ducea la un tunel de evacuare, iesirea fiind in sat, tunel care exista si astazi, insa este impracticabil pentru ca s-a surpat.

Salonul mare este locul in care se organizau evenimente, nu baluri, ci serate culturale, la care erau invitate personalitati ale vremii, precum Mihail Kogalniceanu, George Enescu, Nicolae Iorga. Sufrageria se folosea pentru a servi masa, iar atunci cand vremea era frumoasa, se aseza masa pe terasa cu priveliste catre parcul dendrologic, unde exista si astazi un Ginkgo Biloba de 150 ani.

Atat Maria, cat si Ecaterina erau pasionate de moda, fiind abonate la publicatiile vremii din Londra. Pentru a recrea atmosfera acelei perioade, in fiecare an, in luna septembrie se organizezaa un eveniment numit„Festivalul calatoriei la 1900” , unde lumea„defileaza” in calesti si masini de epoca, imbracata in costume ca in acea perioada, se danseaza si se mananca, intocmai ca atunci.

De la una din ferestre, ni s-a atras atentia asupra unui inger plasat pe zidul exterior, care avea un ceas solar ce arata ora, dar numai pentru o jumatate de zi, fiindca apoi cadea umbra pe acea latura a castelului. Dormitorul domnului era la rasarit si al doamnei la apus, insa doar ea vedea cine intra si iese din castel pe poarta. Armonia care domnea era o alta deviza a familiei, inscriptionata pe un perete, cu litere gotice:„Acolo unde este liniste si pace domneste armonia” .

Muzeul familiei, care exista in exterior, gazduia raritati arheologice si numismatice, inclusiv din civilizatia Cucuteni, familia fiind implicata in sapaturi arheologice, insa acestea au fost furate dupa 1945, asa ca acum nu se mai afla nimic inauntru, sunt doar pereti inscriptionati in turca, influenta pasiunilor orientale ale Mariei.

In spatele castelului se afla manastirea de calugarite Miclauseni, iar in curtea acestuia, cimitirul familiei Sturdza, unde au fost aduse si osemintele Ecaterinei, in 1970.

Ce pot spune in final?

S-au efectuat lucrari de consolidare si restaurare, insa este nevoie de alte lucrari in interior, pentru a restaura picturile si frescele existente candva si a reda stralucirea castelului de odinioara. Astfel de lucrari se realizeaza insa cu echipe de restauratori si specialisti care sunt din ce in ce mai greu de gasit, iar sumele necesare nu pot fi asigurate decat prin intermediul unor proiecte europene.

---

VIZUALIZĂRI: 2061 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI