La Cascada Duruitoarea, pe alte cărări

TIPĂREȘTE

Despre Ceahlău, acest “uriaș cu fruntea-n soare” cum l-a numit Sadoveanu, găsim multe pagini în literatura română, dar și în scrierile turistice. Amenajarea sa în scop turistic a început în sec. XIX, prima potecă de acces spre Vârful Toaca fiind amenajată de Cantacuzini, în anul 1860.

Spuneam cu alte ocazii că în trecut noi escaladam Ceahlăul întotdeauna pe același traseu. Porneam de la Izvorul Muntelui și urcam la Cabana Dochia, aproape de Vârful Toaca, unde ne petreceam prima noapte de pe munte. A doua zi, pe celălalt versant, începeam coborârea. Bineînțeles, pentru peisaj, urcam mai întâi la Toaca, la stația meteo. La Cabana Fântânele poposeam încă o noapte pentru că voiam să vedem din nou Cascada Duruitoarea. Abia după aceea, revenind la Fântânele, continuam coborârea spre Durău. Alte vremuri, alte trasee…

În această vară, după ce îmi testaseră posibilitățile fizice într-un traseu mai ușor, prin Curmătura Stănile - vezi Ceahlăul, pe alte cărări - tinerii familiei noastre mi-au oferit ocazia unei noi incursiuni pe “muntele adolescenței mele” , ademenindu-mă cu Cascada Duruitoarea pe care nu o mai văzusem de vreo 40 de ani, cu alte cuvinte, mai înainte ca ei să se fi născut. Mi-au explicat că zona s-a schimbat foarte mult de când muntele face parte din Parcul Național Ceahlău, că au mai apărut trasee, marcaje, indicatoare…

Din Durău, accesul la Cascada Duruitoarea se poate face pe trei trasee turistice marcate cu cruce roșie, cu cruce albastră sau cu triunghi galben, pe la Cabana Fântânele. Fiecare dintre acestea se poate parcurge în aprox. 2 ore. Asta, bineînțeles, și în funcție de condiția fizică a fiecăruia. Noi am ales o variantă combinată, variantă despre care vreau să relatez aici.

Mai întâi trebuie să spun că din Bicaz, știind că drumul spre Poiana Largului este prost, mai înainte de a ajunge la baraj, am virat la stânga spre Izvorul Muntelui, acolo unde - în apropiere de cabana pe care o știam din tinerețe - Administrația Parcului Național Ceahlău a amenajat un punct de acces în rezervație. Am achitat taxa de acces (6 lei/persoană - adulți și 3 lei/persoană - copii) și am primit un fluturaș cu succinte informații despre Parcul Național Ceahlău incluzând și o mică hartă. Tot de acolo am cumpărat și o hartă mai mare (5 lei) asta nu pentru că ne-ar fi fost necesară în orientarea pe munte, ci pentru clipele de visare, de mai târziu, de acasă. De altfel, nici de harta cea mică de pe fluturaș nu ne-am folosit. Traseele sunt atât de bine marcate, în plus, nepotul meu și familia lui erau deja niște obișnuiți ai muntelui, ei începându-și plimbările de îndată ce pandemia le-a permis deplasarea fără declarații.

De la Izvorul Muntelui, spre Durău, fostul drum forestier - spart și surpat pe alocuri, adesea impracticabil și închis - drumul 155F, foarte nou, este acum asfaltat și neted ca-n palmă. Este o plăcere să străbați cei aproape 20 km pe drumul de munte umbrit de brazi. Undeva, la dreapta, un drumeag îngust conduce spre Schitul Cerebuc, un lăcaș de care încă nu auzisem. Nu am fost acolo. Aproape de capătul dinspre Durău încă se mai lucrează așa încât, dacă ajungeți acolo într-o zi de lucru puteți avea surpriza să găsiți drumul închis pentru ca utilajele de șantier să-și poată continua lucrul. Dar, pare că nu va mai dura mult până la finalizare.

Undeva, la marginea drumului, într-un loc mai larg, parcăm mașina și ne angajăm în cucerirea muntelui. Traseul complet duce până la Cabana Dochia, având marcaj cruce roșie pe fond alb.

Traseul Durău (800 m) - Poiana lui Șteofan - Poiana Viezuri (1189 m) - Cascada Duruitoarea (1247 m) - Polița Scăiuș (1400 m) - Curmătura Piciorul Șchiop (1780 m) - Cabana Dochia (1750 m) este un traseu istoric. Fiind marcat încă din anul 1936, acesta este unul dintre primele trasee marcate în Masivul Ceahlau. Se spune că marcajul cruce roșie pe fond alb este același de la început și că această potecă a fost străbătută și de Alexandru Vlahuţă, cel care ne-a lăsat o frumoasă descriere a zonei. Timpul de parcurs este de aprox. 5 ore, iar lungimea traseului este de 7,5 km. Datorită gradului de dificultate, pe timp de iarnă, pe porțiunea de dincolo de Cascada Duruitoarea, traseul nu este recomandat turiștilor.

Doar până la Cascada Duruitoarea doream să ajungem și noi, așa încât am traversat șoseaua și ne-am angajat în urcuș pe lângă săgețile indicatoare, urmând marcajul.

Urcușul se accentuează, cărarea se lărgește șerpuind printre brazi și fagi umbroși, cu rădăcini dezgolite. Din loc în loc, pe trunchiuri prăbușite, drumeții se așează la odihnă, la vorbă și la ronțăit câte ceva. După aprox. 1 oră de urcuș, sperând că cea mai dificilă parte a traseului s-a sfârșit, ajungem în prima poiană, Poiana lui Șteofan unde traseul face joncțiunea cu un altul, care vine din stânga, de la Cabana Fântânele (marcaj triunghi galben). Continuăm spre Poiana Viezuri, apoi tot înainte urmând marcajul cruce roșie până la intersecția cu un alt traseu - marcat cu cruce albastră - care urcă tot dinspre Stațiunea Durău. Am decis ca la întoarcere, pentru revenirea la Durău, să urmăm și noi acest nou traseu.

Deocamdată înaintăm spre Cascada Duruitoarea. Și nu mai avem mult. Deja am văzut Pârâul Rupturi, deja auzim vuietul cascadei. După o ultimă repriză de urcuș, poate că nu cea mai dificilă, dar grea pentru cei deja obosiți, ajungem la cascadă. Căderea de apă - în două trepte - este impresionantă mai ales pentru că în urmă cu câteva zile ploile sporiseră debitul pârâului. Era zi de weekend, cărările Ceahlăului… ca pe bulevard. Cu mic, cu mare, chiar și cu căței, oamenii porniseră la Duruitoarea. Pentru sesiunea de pozat cu fundalul apei în cădere, turiștii făcuseră coadă. Unii dintre ei se instalaseră la mesele metalice amplasate acolo și întinseseră un festin cu mâncare multă, cu bere și cu sucuri.

De la Cascada Duruitoarea, prin stânga, cărarea își continuă drumul în urcuș abrupt. Administrația Parcului Național Ceahlău avertizează că această porțiune este periculoasă și nu recomandă continuarea traseului pe timp de iarnă.

La întoarcere, în prima parte, până la întâlnirea cu cărarea marcată cu cruce albastră, am urmat același traseu. La început lin, amăgitor de lin, apoi mai dificil, pe alocuri chiar foarte dificil mai ales pentru unii care au de cărat ceva mai mulți ani în spate. Cu balustrade și trepte de pământ, piatră și rădăcini de copaci, traversând porțiuni umede și alunecoase, mai gâfâind, mai rămânând în urmă, mai rugându-mă ca totul să se termine cu bine, prin Piciorul lui Bucur, am ajuns din nou la șosea. Trebuie să spun că nepotul meu, împreună cu fetița lui de 10 ani, au luat-o înainte pentru a aduce mașina în dreptul cărării pe care urma să coborâm noi - eu și soția nepotului meu care nu m-a lăsat singură pe munte. Am menționat deja că pentru coborâre am ales un al doilea traseu (din cele trei) care leagă Cascada Duruitoarea de Stațiunea Durău.

Despre Cascada Duruitoarea

Cascada Duruitoarea - unul dintre cele mai vizitate locuri din Parcul Național Ceahlău - prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - secțiunea a III a - zone protejate, a fost declarată monument al naturii.

Dezagregarea conglomeratelor şi gresiilor datorată avalanșelor și fenomenelor ciclice de îngheţ-dezgheţ a dus la desprinderea de stânci, dar şi la adâncirea jgheaburilor, formându-se săritori şi cascade. Pe pârâul Rupturi, cu obârşia la marginea platoului central, sunt mai multe praguri, dintre acestea două mai mari formând Cascada Duruitoarea la altitudinea de 1247 m (conform informațiilor de la fața locului).

Căderea de apă are o înălţime de 25 m, prima treaptă fiind mai mare și ceva mai îngustă, în timp ce a doua, mai mică, este mai spectaculoasă, apele formând un evantai de stropi datorită formei rotunjite a stâncii. Primăvara, după topirea zăpezilor, dar și după ploile abundente când debitul pârâului sporește, cascada devine și mai spectaculoasă. Zgomotul pe care îl produce apa în căderea ei este, de asemenea, mai mare. Se spune că numele cascadei se trage chiar de la duruitul apei în rostogolire de pe stâncile înalte.

Încheiere

Deși destul de solicitant, traseul este frumos și merită să-l faci, cu atât mai mult cu cât în final efortul îți este răsplătit de priveliștea deosebită a Cascadei Duruitoarea. Dacă mai aveți și norocul unui timp frumos…

În Poiana Cailor, lângă noua șosea (cea care leagă Izvorul Muntelui de Durău) este amenajată o pârtie unde iarna se poate practica schiul, iar vara, cu ajutorul unor instalații speciale, cei mici, dar și cei mari, se pot plimba cu sania. Acesta a fost și motivul pentru care am ales cel de-al doilea traseu la coborâre. Era mai aproape de săniuțe. Acolo... coadă mare, în soare de vară fierbinte. Mască de protecție? Distanțare? Niște amănunte lipsite de importanță atunci când ești la distracție! Contra sumei de 50 lei/persoană - copii și 60 lei/persoană - adulți, se primește un card care permite efectuarea câtorva ture. Acest card este valabil 3 ani, deci nu ești obligat să faci toate turele într-o singură zi. Nepoțica noastră însă le-a epuizat pe toate. Mai fusese aici, îi plăcuse și acum avea... experiență.

Mai menționez faptul că din partea superioară a poienii se poate admira în vale Stațiunea Durău, iar în deal Masivul Ceahlău cu piscurile lui golașe până sus, la Toaca. Așezată la odihnă - pe cupa unui utilaj de șantier aflat în repaus de weekend - asta am făcut și eu atunci când nu priveam săniuțele în coborâre și agitația celor care se pregăteau pentru o nouă tură.

Nu pot încheia fără să spun că - atunci când am fost eu (duminică, 30 august) - pe Ceahlău... ca pe bulevard. Echipament? Tot ca pe bulevard. Am văzut bărbați cu pantaloni de stofă, călcați la dungă, tinerele cu fuste scurte, doamne cu sandale (e drept, fără toc) și chiar o femeie desculță. Cred că nu mai suporta încălțămintea de oraș cu care se aventurase pe munte. Cât despre curățenie... Regret că încă mai sunt oameni care nu știu că natura trebuie protejată, trebuie respectată. În afară de ambalaje de la gustări și de la băuturi, am văzut sumedenie de șervețele și bucăți de hârtie igienică chiar lângă potecă și lângă izvoare. Mai au izvoarele din munte apă cristalină, care-ți potolește setea? Te mai încumeți să o bei?

---

VIZUALIZĂRI: 3722 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI