Unde mâncăm pe plaja Corbu - 2 calde, 1... congelată!

TIPĂREȘTE

Sunt 2 drumuri ce duc la Plaja Corbu. Unul pornește din capătul sudic al satului; pe el am fost în anii trecuți și vorbesc din amintiri – format din plăci uriașe de beton, ceva denivelări pe la îmbinări, lat cât o bandă și un pic, dar cu alveole din loc în loc. Ne-a făcut impresia că scopul construirii lui nu a fost să conducă turiștii la plajă, ci să deservească Poligonul de Trageri din vecinătate. Dealtfel, îmi amintesc că în apropierea mării, se transformă în drum de pământ și se bifurcă, latura dreaptă șerpuind ușor către sud, paralel cu țărmul.

Vara asta am descoperit un al doilea drum, care ne-a plăcut mai mult pentru că deși e drum de pământ, e mult mai lat și parcă mai puțin denivelat. De fapt, sunt 2 ramuri ce pornesc tot din șosea, una imediat după Rafinăria Petromidia, alta ceva mai sus, după vreo 7-800 m și care se unesc într-un drum comun, ce ajunge pe o faleză de loes, desemnată oficial drept zonă de campare. Se găsesc aici 2 mici campinguri organizate (Malul Mării și La Ha-Hamace) , precum și un adevărat sat de rulote. Se mai găsesc câteva spații de cazare și câteva terase, vreo 2 din ele deținând și magazinașe.

Plaja e la fel de frumoasă de la un capăt la altul, suficient de lungă și de lată pentru a permite distanțarea. În nord se continuă cu Plaja Vadu, iar în sud cu Plaja Midia. De vara asta, nu a mai fost permisă camparea direct pe plajă – lucru de bun simț, aș zice. Trebuie însă să țineți cont de faptul că plajele Corbu și Vadu aparțin Rezervației Naturale Delta Dunării și trebuie plătit accesul (se poate și on-line www.ddbra.ro/activitati/permise-online; anul trecut nu le funcționa platforma, dar anul ăsta am reușit).

Mai trebuie ținut seama de faptul că plajele sunt total neamenajate (slavă Domnului!), deci va trebui să vă cărați tot harnașamentul necesar și să nu uitați a vă colecta gunoaiele la final. Apa se adâncește destul de lent, atenție însă la curenții marini, care se simt binișor în unele locuri. Există și o zonă cu ceva bolovani, chiar în dreptul campingurilor – nederanjantă, poate fi ocolită ușor. Nisipul e fain și bogat în cochilii de scoici și de melci; garantat vă veți completa colecția cu niște exemplare de excepție! ????

... Ei, dar soarele și bălăceala fac poftă de mâncare, se știe!... Ce variante avem în această situație?!

Vă povesteam că vara asta am ajuns la Corbu de 2 ori, la interval de o săptămână. Prima dată ne-am hotărât cam peste noapte, motivul principal fiind să ne întâlnim fata, venită cu prietenii la mare cu cortul (au stat la Ha-Hamace; condiții acceptabile). Mi-a atras atenția terasa de alături, La Bunicul Trăznit; dar tinerilor, cu bugetul lor de studenți, nu le trecuse prin cap s-o testeze. N-a fost să fie nici pentru noi. Sâmbătă, când am sosit, i-am găsit de fapt pe plaja Vadu și ne-am dus să mâncăm la cherhanaua boemă Vadu Pescarilor (despre care v-am povestit la un moment dat), iar duminică am zis să-i impresionăm și mai tare și am rezervat la Chehanaua Tașaul (și despre ea v-am povestit). Destul să zic că ambele variante ne-au confirmat din nou așteptările, deși nu-s ieftine deloc.

În week-end-ul următor, am fost doar noi doi. Între timp, apăruse pe AFA articolul colegului @Kavarnap, care avusese o experință destul de tristă la Popasul Pescarilor; deci Popasul tăiat de pe listă! Într-un ecou, am căpătat însă referințe bunicele despre Luna de Corbu și Răsărit; hmm, vom vedea... După ce ne-am cazat la Villa Ciao, l-am întrebat pe proprietar unde ne recomandă să mâncăm și am primit 2 propuneri: La Bunicul Trăznit („Salutați-l pe bunicu’ din partea mea!” ) și la Tașaul.

Deciși să-i dăm o șansă bunicului, ne-am urcat în mașină și am străbătut cei 5-600 m pe șosea, apoi am virat la stânga pe drumul de pământ, în total vreo 3 km, cam 7-8 minute de condus. Se poate parca, desigur, vis a vis de tavernă, într-un loc improvizat. La Bunicul Trăznit este genul de terasă sezonieră alcătuită din stuf montat pe șipculițe de lemn, cu mese și scaune/bănci din lemn masiv, decorată cu șiraguri de beculețe și scoici și cu câteva ghivece cu mușcate, unele agățate, altele în jardiniere sau adăpostite în cauciucuri vopsite în alb. Aspect general plăcut, aerisit, muzică ok, la un volum decent. Deține și un magazinaș cu de toate, nu l-am inspectat. Există și un loc de joacă pentru copii, nimic sofisticat, doar un țarc amenajat pe nisip. Terasa are formă de L, zona de la drum era ceva mai populată, cealaltă mai liberă, ne-am așezat inițial acolo, dar ne-am mutat după 10 minute, alungați de mirosul de la tomberonul de gunoi.

Serveau doar „bunicul” și încă un tinerel, acesta din urmă se cam învârtea în loc, de aceea lucrurile au înaintat destul de încet; dar până la urmă, și-așa n-aveam altă treabă și nici nu eram excesiv de flămânzi! Ne-am relaxat și încet-încet am intrat în atmosferă...

Am primit meniurile, am fost lăsați să le studiem (ba chiar să le aprofundăm ????). Niște broșurele lunguiețe, cu doar câteva pagini, am remarcat pe copertă că locația deține și spații de cazare. Oferta mi s-a părut relativ bogată: câteva variante de mic dejun, supe, salate, preparate din pește și fructe de mare, altele „fără pește” , garnituri, deserturi, băuturi cu grade alcoolice sau fără. Nu știu dacă aveau chiar tot ce era trecut în meniu. Prețuri rezonabile.

Am comandat pentru început câte o bere la sticlă (10 lei), Tati o saramură de chefal (40 lei), iar eu sarmale de porc cu mămăligă (28 lei). Bunicul a notat pe un carnețel, dând din cap aprobator... Tati m-a certat mai apoi că am riscat la tocătură în capătul ăsta de lume despre care nu știm mai nimic, dar mi-am urmat intuiția și n-am schimbat comanda. În fond, eram pregătită pentru orice situație????.

Tinerelul ne-a adus berulele (după ce a mai făcut vreo 3 piruete în loc), au picat bine, reci și bune. Pentru mâncare am mai așteptat un timp, maxim jumătate de ceas. Porțiile erau mari, aburinde și plăcut mirositoare, așa că n-am mai așteptat și ne-am înfipt în ele. N-o să mă credeți, dar am mâncat la bunicul, acolo, unele dintre cele mai gustoase sarmale din viața mea! „Vedem noi până mâine!” , a zis Tati, circumspect. Ei bine, nu s-a întâmplat nimic neplăcut. Și Tati s-a declarat satisfăcut de „peștișorul” lui, deci una peste alta, în ciuda servirii mai încete, Bunicul a fost o variantă câștigătoare.

Am primit nota de plată, 88 lei. Când să-mi scot cardul, să plătesc, mi-am dat seama că atunci când ne mutaserăm, îmi uitasem geanta agățată de spătarul scaunului. Mda, căscată, știu, dar nu dați cu parul, se mai întâmplă... Bunicul m-a interogat ce și cum arăta, să fie sigur că-i a mea, apoi mi-a adus-o de undeva, dinăuntrul locației; turiștii ce veniseră după noi o găsiseră și o predaseră. Să le dea Dumnezeu sănătate și lor, și personalului terasei! O mare bilă albă suplimentară pentru Bunicul și un motiv în plus să vi-l recomand!

***

A doua zi la prânz, am vrut inițial să ne întoarcem la Bunicul, dar eram mult mai aproape de Popasul Pescarilor și Luna de Corbu (care se află față în față, la distanță de câteva zeci de metri). Cum prima variantă picase deja, iar a doua avea ceva referințe, alegerea a fost simplă. Am defilat prin fața șirului de căbănuțe de închiriat aferente Lunei, apoi am pășit pe terasa acoperită, pe jumătate suspendată, construită pe un mal de pământ (se poate ajunge la tavernă și direct de pe plajă, pe o alee tăiată printre buruieni). Aspectul este, de asemenea, rustic și simplu, predomină lemnul.

Ne-am așezat inițial la o masă în rândul dinspre plajă, dar am fost ridicați de unul din băieții care serveau, pe motiv că masa era deja rezervată. Ne-a indicat alta, pe al doilea rând și n-am avut nicio obiecție. (Am urmărit ulterior: i-a mai ridicat pe unii, apoi peste câteva minute au venit în sfârșit cei care aveau rezervare; am apreciat seriozitatea tânărului ospătar).

Ne-am grăbit să vizităm toaletele, care se află undeva în spate, 2 cabine simple, curate, dotate cu tot ce trebuie; încrederea noastră a sporit exponențial! De data asta, meniurile le-am primit sub forma unor coli A3, ce aveau să ne fie și suporturi pentru farfurii. Oferta nu e foarte stufoasă și se bazează în principal pe pește, dar există și câteva alte variante, inclusiv pentru micul dejun. Din nou am riscat și am ales ceva ce nu mai mâncasem până atunci, tochitură de rapane cu mămăligă (40 lei). Tati a mers pe clasici: borș pescăresc (22 lei) și o porție de cartofi „La Luna” (20 lei). Am decis să stropim cu câte un draught de bere (nu mai știu prețul); le-am primit imediat.

Abia am avut timp să inspectez un pic locul și să fac câteva poze, că am și primit mâncarea. Nu pot să zic că nu mi-a plăcut, dar a doua oară n-aș mai comanda așa ceva – legumele gustoase, rapanele cam cauciucate, fără un gust deosebit, totul sărat și piperat corect. Să zicem că mi-am făcut damblaua... Tati a fost însă foarte mulțumit de borșul lui, mai ales că l-a primit însoțit de un ardei iute mare și bun, iar cartofii i-am împărțit; foarte buni, presărați cu mărar și parmezan. La final am luat și câte o cafea, pe care am savurat-o pe o băncuță cu vedere spre plajă. Din păcate, am pierdut nota de plată și lipsesc câteva amănunte, dar eu zic că per total experiența merită recomandată.

***

Pentru duminică la prânz invitasem câțiva prieteni din Constanța, urma să fim 5 persoane, așa că ne-am gândit că-i mai bine să rezervăm anterior și am făcut-o la mica terasă aferentă Complexului Răsărit. Locul se află nu departe de Bunic, pe un promontoriu, cu o vedere splendidă asupra plajei și cuprinde, pe lângă mâncătorie, ceva spații de cazare, un bar și un magazinaș. Am ajuns înaintea prietenilor noștri și cu vreo 10-15 minute înainte de ora H și am găsit ocupată masa rezervată. O fătucă „de-a casei” ne-a asigurat că se va elibera în curând, așa că ne-am mai făcut de lucru prin complex.

Au apărut și prietenii noștri, ne-am bucurat de revedere la o limonadă servită pe terasa micului bar; trecuse mai bine de juma’ de oră și masa noastră nu dădea semne să se elibereze! Am pistonat-o pe fătucă, a dat din umeri că nu poate ridica oamenii de la masă... „Poate nu era cazul să-i lași să se așeze, dacă știai că ai masa rezervată!” De gura noastră, ne-a amenajat un spațiu insuficient pentru 5 persoane, „până una-alta” , apoi ne vom fi mutat. Am acceptat, să nu ne stricăm ziua.

Șansa noastră a fost că am avut nevoie de toaletă. Dumnezeule, n-ați vrea să vedeți așa ceva, nici n-aș fi crezut că mai există o budă atât de mizerabilă în anul 2020 (pandemic, unde pui!), în România! Fidan a rezistat, săraca, eu n-am putut! Ne-am dus val-vârtej la ceilalți și i-am ridicat: „Mergem!” La Bunicul era full, tot cu Tașaul ne-am spălat obrazul...

***

În concluzie: Recomand: La Bunicul Trăznit, Luna de Corbu. Nu recomand sub nicio formă: terasa de la Complexul Răsărit.

La Bunicul Trăznit, servire cam înceată, în schimb oameni serioși și corecți. Luna de Corbu - servire promptă, toalete ok. Complex Răsărit - n-au fost în stare să țină o masă rezervată, toaleta mizerabilă.

La Bunicul Trăznit - sarmale excepționale! Luna de Corbu - rapanele așa și așa, borșul de pește bun, cartofii cu parmezan și mărar excelenți.

Superba plajă Corbu! Atât!

---

VIZUALIZĂRI: 5569 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI