Bio... (I)

TIPĂREȘTE

A fost o vară lungă, ciudată și fierbinte...

youtube

Mă culcasem după amiază și eu, ca tot omu' , când... Boc, boc! la ușă. "Țin ță fie, țin ță fie?? Muțafili țau poliția? " De poliție, nu-mi păsa, vândusem deja ultimele 3 kg de heroină, iar armament... nu mai aveam decât două tancuri, în parcarea de la Moll! ???? Nu, nu era nici marele fundaș al naționalei de pe vremuri, ci un vecin, care mă chema repede în parcare. Cobor și... ce să vezi? Logănașul meu înnebunise : claxona, pornise alarma, azvârlea din roțile din spate (noroc că mașina vecinului nu era acolo!). L-am întrebat ce are și a zis că s-a săturat, că nu mai poate, că vrea munte, pe drumuri de munte... (de Puiu Iordan nu de Calistrat Hogaș):) Bun!

Având în vedere că "Bio vaca bio paște și bio musca bio bâzâie"... hai să "bio plecăm" și noi! I-am promis că mă voi ocupa, mai ales că ceva-ceva circuit pregătisem eu. Dar am vrut să plecăm repede, și două zile am înnebunit (mai rău ca înainte!) căutând cazare. Pentru că m-am hotărât anul ăsta să atingem și câteva din frumoasele noastre stațiuni, am făcut traseu în consecință, fără să mă gândesc la faptul în într-o stațiune nu se duc numai turiștii, ci și mulți oameni suferinzi. Cu vai, cu chiu, (dar și cu chiu cu vai), am reușit să găsesc! Și am luat colbul în copite! Și iată ce a ieșit :

BUCUREȘTI - LEPȘA - 280 km - 1 ZI

Am plecat cu noaptea în cap, pentru că ne-am propus, după ce vom ajunge, să facem și unul dintre obiectivele din zonă : Cheile Tișiței. La mânăstirea Lepșa mai fusesem, la Cascada Putnei mai fusesem... hai prin chei.

CHEILE TIȘIȚEI. Probabil că ați citit destule despre aceste chei, nu am să intru în amănunte tehnice.

Venind dinspre Focșani - Vidra, după ce treceți de întrarea către Cascada Putnei, puțin mai departe se află un pod de piatră. Deși drumul către chei e total nesemnalizat, faceți stânga pe pod, și apoi o luați pe drumul din dreapta. Dacă nu știi (noi nu am știut, și ne-a cam costat la întoarcere!), poți lăsa mașina și aici. Dar cineva informat - așa, ca voi - va merge în continuare un kilometru și ceva până la intrarea în Parcul Natural Putna. E loc suficient de parcat mașina. Am refuzat categoric să plătim taxa de intrare (4 lei, parcă), pentru simplul motiv că - neavând, probabil, nevoie de fonduri - cotineața era închisă (cred că nu și cel care taxa! Dar, mai știi? :)

Se trece printr-o poartă și se pornește pe traseu. Aici, chiar de la început, vreau să fac niște observații asupra traseului, bazându-mă pe experiența mea, atât cea teoretică cât și cea acumulată pe munte.

Traseul are 7,5 km, până la primul tunel, fiind cotată ca traseu obișnuit. După tunel, devine traseu montan dificil. ÎN NICI UN CAZ să nu abordați traseul dacă sunt semne de ploaie, nu mai vorbesc în cazul în care plouă! Asta pentru că, deși traseul este relativ ușor, cu lungi plimbări prin pădure, are câteva porțiuni foarte periculoase! Sunt periculoase nu numai datorită Mamei Natură, dar și Mamei NEGLIJENȚĂ (delăsare, lipsă de interes, lipsă de răspundere!). Bine că e un centru Salvamont în apropiere!

Traseul este marcat, din 500 în 500 de metri, cu bețe pe care scrie kilometrul la care ne aflăm. Pornind pe traseu, ne bucurăm de soare, pârâul care ne însoțește și de poteca bună ca trece prin pădure. Deși mai sunt porțiuni cu stânci masive, cheile propriu zise par a fi aici, în primii 3 km. Prima porțiune periculoasă este între km 2,5 și 3. Aici, traversăm râul trecând peste o stâncă masivă, ce ne barează drumul. Deși suntem în plină zonă de munte, cu lemn din belșug, scara amărâtă ce urcă până în vărful stâncii (înaltă de vreo 4 metri) e făcută din niște biete trunchiuri de copac, pe care sunt bătute - drept trepte - niște cioturi de copac de grosimea brațului! Și, ca totul să fie mai palpitant, acele bucăți de copac sunt rotunde (ideale pentru alunecat, chiar și pe vreme uscată. Cum sunt pe vreme udă... vom constata pe pielea noastră!). Bine că măcar aici există o balustradă! Cam nesigură - dar există!

Odată ajunși sus pe stâncă, trebuie să aplicăm zicala "Tot ce urcă, trebuie să și coboare". Bun, dar coborârea - ceva mai scurtă decât urcarea - se face pe o porțiune ce poate fi numită după partea asemănătoare a unui traseu de alpinism, și anume "Fața Muștelor"! Este o pantă cam de 45 de grade înclinație (nu vă gândiți la palincă, fiți atenți la traseu!), care seamănă cu fața unei persoane de 90 de ani! Adică este netedă, doar cu niște mici rizuri, cute, cum vreți să le spuneți. Și - tot pentru a crește adrenalina sau ca tratament împotriva constipației - nici o balustradă! Dacă ar fi drum drept după coborârea cam în viteză, ar fi bine, dar urmează brusc trecerea peste pârâu, care trebuie traversat.

Odată traversat, după câțiva metri, trecem pârâul înapoi! Dar ce credeați! Trecerea se face pe un pod destul de lat, dar care nu are balustradă decât pe o mică porțiune (dacă o mai fi și aia!). Nici așa n-ar fi o problemă dacă podul ar fi drept, plan! Dar nu, el este ușor înclinat! Nu de alta, dar poate nu ați avut scaun dimineață! :)) Mai departe, drumul nu mai este așa periculos, o potecă ne duce frumos prin pădure, pe la umbră, chiar dacă uneori se mai îngustează, devine potecă de pământ și, uneori, este înclinată.

Mai sunt câteva porțiuni dificile, în special între km 6 și 7,5. Îmi pot aminti de porțiuni unde se merge în echilibru pe niște vârfuri de stâncă netezite, uzate de atâta frecuș, loc în care trebuie să te lipești de perete, ca să ai cât de cât de ce te ține. Era necesar un lanț, un cablu, dar... cine să-l pună? . Deasemenea, porțiuni unde poteca este nu numai foarte îngustă, dar și înclinată către râpa adâncă de 3-4-5 metri. Poteca este fie de pământ, fie acoperită de spărturi fine de piatră, căzute din peretele pe lângă care ne strecurăm. Ultima parte, până la tunel, este deasemenea dificilă, drumul fiind pe pietre netede, care - repet - alunecă chiar și pe vreme bună. Am ajuns la tunel, după ce am trecut pe sub două frumoase porți, portaluri. La ducere, dacă ultimii kilometri ne-a stropit puțin, la întoarcere ne-a plouat ÎNCONTINUU, toti cei 7,5 km!

Iată de ce nu am fotografiat punctele periculoase : la ducere ne-am grăbit pentru a reuși să facem tot traseul, (am intrat, totuși târziu pe el), iar la întoarcere... ne era gândul numai la cum vom trece, pe ploaie, pe poteca îngustă și înclinată, la stâncile netede, și - mai ales cum vom urca fața aceea netedă a marii stânci! Am urcat eu cam târâș, iar pe soție am ajutat-o cu un băț (nu al meu, unul cules din pădure ???? Iar pe partea cu scara cu bețele drept trepte, i-am pus efectiv picioarele pe trepte!

"Și afara plouă, plouă, plouă / Și-i trecut de ora nouă"!

Am regretat faptul că am lăsat mașina lîngă pod pentru că, după 15 km în condițiile povestite, acel kilometru ne-a obosit mult!

Vreau să ne înțelegem : traseul a fost, este, și va fi făcut în continuare de persoane mai în vârstă, mai puțin pregătite fizic, de familii cu copii. Dar EXISTĂ MULTE porțiuni PERICULOASE, unde abea poți avea grijă de tine, dar să mai susții pe cineva, matur sau copil. Acesta este motivul pentru care am insistat atât.

Cu toată ploaia de afară, ce să vezi? "Bio vaca bio paște, bio musca bio bâzâie"... și bio Puiu se bio târăște! ????

În Lepșa ne-am cazat la Hotel Tresor (vezi impresii).

LEPȘA - TÂRGU OCNA - 100 km - 2 ZILE

De fapt, noi am vrut să ne cazăm în Slănic Moldova dar... n-ai să vezi! Și, pentru că tot voiam să vizităm salina, și distanța între cele două localități nu este mare... ne-am cazat în Târgu Ocna, la o casă la curte.

SALINA TÂRGU OCNA - De fapt salina se află în Mina Trotuș, dar a fost numită așa datorită faptului că se află în orașul Târgu Ocna. Există două parcări mai mici, lângă șosea, și una mare lângă casa de bilete (bilete care costă 30 lei de persoană). Dar dacă nimeriți în sezon, puteți face o mică șmecherie - până să ajungeți la mină, urcați în parcarea unde se află băile! Locul de parcare este mare și dacă evitați orele de aglomerație la băi (11-14) găsiți loc garantat.

În mină ne coboară niște autobuze, care - de obicei - pleacă atunci când se umplu, cam 25 de persoane. Drumul durează cam 7- 8 minute. Salina este mare, largă, luminoasă, dotată cu tot ce trebuie pentru petrecerea unei zile întregi : jocuri de tot felul, sală de fitness, terenuri de joacă, carting, televizoare, locuri unde se poate mânca, ce mai, distracție la adâncime.

În Slănic Moldova există mai multe trasee care se pot parcurge. Atenție, oriunde veți lăsa mașina se consideră parcare, și trebuie plătită. Fie prin SMS, fie cumpărând bilete din diverse locuri. Noi am luat din parc, de la cotineața unde se vinde kurtoș, floricele și alte alea. 10 lei pe zi.

În mare, sunt 3 trasee de parcurs : Traseul Izvoarelor, Traseul Panorama și Traseul 300 de trepte. În prima zi, după vizita la salină, am zis să facem doar TRASEUL PANORAMA.

Traseul durează cam 30 de minute. Doar urcarea! Acesta pornește de pe strada ce urcă pe lângă Hotelul Dobru, și, după câteva zeci de metri vom observa pe partea stângă o clădire gen cămin muncitoresc, cu 5 etaje. Chiar înaintea ei se face o potecă marcată cu punct roșu, potecă ce ne duce urcând ușor prin pădure, până la un fel de balcon natural, mărginit de un parapet din lemn, de unde avem o frumoasă imagine a stațiunii. Există și o masă cu două bănci, dar nici un coș de gunoi!! Mare păcat, pentru că dacă nu mănânci - deși nu văd de ce n-ai sta 2-3 ore acolo, în liniște - atunci măcar o sticlă cu apă tot golești. Da, poți coborî cu ea goală, dar... prea puțină lume face asta.

TRASEUL 300 DE TREPTE

Traseul pornește - și se termină - din șoseaua ce trece prin Slănic Moldova. Cazați fiind în Târgu Ocna, ne-am fâțâit între cele două localități, pentru a merge pe trasee. Prima zi am vizitat stațiunea și am mers pe traseul Panorama. A doua zi, uitând că e week end, am crezut că vom putea lăsa mașina la intrarea de lângă căsuțele unde se vând diverse de-ale gurii și ne de-ale gurii. Ți-ai găsit, era full (de mașini, nu de ași) !

Am mers în continuare pe șosea, în căutarea unui loc de parcare, erau destule, la distanță mai mare sau mai mică de intrarea în traseu. Oricum distanța nu conta, pentru că ieșirea din traseu era cam la 3 km față de intrarea de la căsuțe, deci... tot trebuia să ne întoarcem Peujeot... Peujeos.

Ne-am întors deci pentru a intra pe traseul marcat cu triunghi roșu. Traseul pleacă de la izvorul Sfântul Spiridon, aflat la trecerea dinspre șosea catre zona izvoarelor. Am pornit să urcăm scările, care erau puțin mai înalte decât cele de pe la blocuri, iar urcușul era destul de abrupt. Alternau porțiuni cu trepte cu mici porțiuni mai drepte, pe poteci de pământ. Frunză verde de secară / Lume urcă și coboară! De toate vârstele și toate mărimile! La lume mă refer! Și de toate puterile!

Traseul era parcurs fie parțial - unii coborau după o anumită bucată a scărilor, fie după ce făceau toate scările, fără a mai urca până în vârf! Păi, da, că de jos și până sus sunt cam două treimi TREPTE, iar restul urcuș susținut și cam abrupt, până sus! Drum normal de pădure, cu pietricele, rădăcini... știți voi! Și abrupt!

Am ajuns sus, pe un mic loc plat, apoi am mai mers puțin pe o potecă prin pădure, cu ușoare urcări și coborâri, și am început coborârea finală. Am zis coborârea? Eroare, dragi tele și audio spectatori! Am început rostogolirea... că asta era! Drum de coborâre prin pădure, pe pământ, cu pietricele și rădăcini, pe făgașuri săpate de apă - și totul pe pantă ce ajungea pe alocuri și la 60 de grade! (panta, iar vă e gândul la prăștină!) :D Deci, dacă la urcare două treimi din drum a fost pe trepte, la coborâre tot drumul e numai pe pământ și în pantă! În final, am trecut printr-o poieniță, am traversat un podeț de fier, vopsit în verde, și am ieșit în șosea. Întregi și teferi!

Am mers înapoi către Slănic, drum de aproximativ 3 km, trecând pe lîngă un mare bazar cu de toate, iar pe dreapta pe lângă o păstravarie - cu restaurant - dotat și el cu de toate!

Traseul nu este nici pe departe un traseu "de promenadă", cum este Traseul Panorama, sau Traseul Izvoarelor. Este un traseu greu, dificil (datorită pantei abrupte de la coborâre), un traseu de drumeție montană. Desigur, este accesibil tuturor, fiecare hotărând cât din el poate fi făcut, și când să se renunțe. Aș sfătui totuși pe cei care în parcurg să îl abordeze DE LA ACEL GRUP DE CĂSUȚE, NU DE LA PUNCTUL DE IEȘIRE (am făcut special o poză acolo!) Asta datorită urcușului foarte solicitant pe toată durata, până în vârf.

Dar noi l-am făcut, pentru că, nu-i așa? - "Bio vaca - bio paște, bio musca - bio bâzâie, iar noi... bio bâzâim - de oboseală! ????

3. TÂRGU OCNA - SOVATA - 200 km - 2 ZILE

În Sovata, principala atracție este, desigur, ștrandul de la Lacul Ursu. Dar pentru cine nu vrea să-și ude șoriciul, există multe și frumoase trasee pentru plimbare.

Cel mai simplu este turul care înconjoară Lacul Ursu. Un traseu lejer, de "plimbare de seară", dar ar fi păcat să nu deviem spre traseele ce se deschid pe partea stângă a aleii. Pe traseu vom întâlni mai multe lacuri, care au fie apă dulce, fie apă sărată. Lacul Ursu, Aluniș, Mierlei, Roșu, Negru și Verde au apă sărată, iar lacurile Paraschiva și Tivoli au apă dulce.

Pe traseul din jurul lacului se intră pe aleea ce pornește de lângă Ciuperca mică. Curând, un indicator ne dirijează către primul din multele trasee din zonă, care ne plimbă pe la Lacul Aluniș, Lacul Mierlei, Lacul Șerpilor, și apoi revine la traseul principal, cel care dă roată Lacului Ursu. Doar după câțiva pași un alt drum lateral - cel care duce la foișorul-Belvedere. Drum plăcut, ușor, relaxant! Curând, harta ne tentează să o luăm spre Muntele de Sare, trecând pe lângă Lacul Verde și Lacul Roșu.

Revenim pe traseul principal, dar nu pentru multă vreme: suntem îndemnați să facem o mai lungă plimbare prin pădure, pe lângă Lacul Paraschiva și mai sus, până la Școala din Pădure, după care - pe traseul de întoarcere - ne putem opri pentru odihnă și gustare la un frumos loc de odihnă, frumos amenajat. O derivație ne duce până la Lacul și Ștrandul Tineretului, unde se poate face baie, existând și posibilități de cazare. De aici, un drum asfaltat ne duce înapoi în stațiune, pe Traseul Tivoli. Am evitat drumul pe asfalt, și ne-am întors la plăcuta noastră potecuță prin pădure, care ne-a scos în curând din nou în centrul stațiunii. Un traseu frumos, relaxant, de fiecare zi! Sau seară. Și asta pentru că "Bio vaca - bio paște, bio musca - bio bâzâie", și bio Puiu bio - pleacă mai departe! ????

În Sovata ne-am cazat la Pensiunea Diana (vezi impresii).

---

VIZUALIZĂRI: 544 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI