Cascadele Beușnița și Lacul Ochiul Beiului, frumuseți datorate unei triste povești

TIPĂREȘTE

În vezi impresii vorbeam despre plimbarea de la Lacul Dracului făcută în circuitul din august, acum voi vorbi despre prima plimbare în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, făcută la Lacul Ochiul Beiului și la Cascadele Beușnița de pe Valea Beiului, înainte de a ne caza în Sasca Montană.

Venind de la Moldova Nouă la Sasca Montană pe DJ 571, la ramificația spre Potoc, era un panou indicator și am virat la stânga pe DJ 571C, un drum de circa 4 kilometri, îngust și foarte degradat, pe care l-am părăsit la ieșirea din sat și am continuat aproape 5 kilometri pe DJ 571K, tot îngust dar asfaltat de curând până la Podul Bei de peste Râul Bei intrarea în rezervație, unde am achitat 5 lei de persoană, taxă de acces; nu știu cum se achită pentru că la întoarcere nu mai era nimeni acolo, am mai fost la pod și în altă zi, și nici atunci nu era nimeni la taxare.

Podul este și punct de plecare pe trei trasee montane, până în pod la dreapta spre Sasca Română prin La Tunele, iar după pod la dreapta spre Lacul Dracului pe la Cantonul Damian și la stânga pe Valea Beiului spre Cascadele Beușnița.

Valea Beiului se întinde de-a lungul Râului Bei, un afluent al Nerei cu care se întâlnește lângă Sasca Română, porțiunea ce trebuie văzută fiind cuprinsă între Podul Bei și Cascada Beuşniţa 2 unde pe o lungime de circa 12 kilometri se găsesc Cascada La Văioaga, Lacul Ochiul Beiului și Salba de Cascade Beușnița.

Valea are și o frumoasă poveste. În vremurile vechi când Banatul era stăpânit de turci, pașa de acolo, om rău și hapsân, avea un băiat care vânând în pădurile seculare a întâlnit o frumoasă ciobăniță. Cei doi, tineri și frumoși, s-au îndrăgostit, fără să țină cont de religie sau starea socială. Aflând, beiul a trimis oșteni să omoare fata, tânărul bei s-a luptat cu ei dar a fost copleșit de numărul lor, fata a fost ucisă iar beiul și-a pierdut un ochi. Din ochiul pierdut de băiat s-a format lacul în care tânărul s-a aruncat după ce și-a înfipt jungherul în inimă, fata s-a transformat în râu, iar apele spumoase ale cascadei sunt voalul de mireasă al păstoriței pe care nu și l-a pus, cu care încearcă să usuce lacrimile beiului.

De la Podul Bei am mers în continuare cu mașina pe Valea Beiului încă 5 kilometri pe un drum forestier, cu multe pietre până la Păstrăvăria Valea Bei, ce aparține de Satul Potoc din Sasca Montană, unde am parcat. Sunt acolo mai multe locuri de parcare, un Camping și un Restaurant – Terasă, atunci doar terasă. Drumul este foarte îngust, în multe locuri nu puteau merge două autoturisme, la întâlnire una din ele oprea într-o zonă mai largă, s-a circulat atent, civilizat, nu am văzut nici un incident, deși a fost destul de aglomerat….

Pe la ora 12, am plecat din parcare prin pădure, pe un drum drept, marcaj bandă galbenă, am întâlnit și o poiană mai mare și în circa 30 de minute am ajuns la Lacul Ochiul Beiului, timpul estimat pe indicatoare fiind de 45 minute, un lac carstic de aproape 300 de metri pătrați, cu adâncime maximă de 3,6 metri. Alimentat de un izvor submers lacul nu îngheață niciodată, cea mai scăzută temperatură la care ajunge fiind de 4°C.

Lacul, monument al naturii de o ireală frumuseţe, oglindind cerul şi pădurea din jur seamănă cu un ochi mare, larg deschis, din colțul căruia curge continuu un șuvoi de lacrimi. Funcție de vreme, de momentul zilei și de locul de unde este privită oglinda lacului îşi schimbă culoarea de la albastru deschis până la verde închis, culori ce le-am văzut ocolind lacul și pozându-l din mai multe unghiuri, am stat acolo cam 20 de minute, și văzându-l apoi și la întoarcere, după vreo 2 ore.

De aici se deschid trasee și spre Cheile Nerei, Lacul Dracului, noi am continuat urcușul pe poteca marcată cu cruce roșie de pe malul Râului spre Salba de Cascade Beușnița, fenomen unic, un adevărat monument al naturii de mare valoare turistică si peisagistică, cascade ce s-au format în mii și mii de ani prin actiunea apei care dizolvând calcarul din substratul calcaros l-a depus straturi, straturi de-a lungul cursului râului, formând tuful calcaros, o rocă moale si permeabilă ce a permis modelarea a nenumărate forme, Mini-baraje, Ochiuri de apă și Cascade succesive. În plus cascada are viață, crește insesizabil dar permanent, mușchii verzi sunt acoperiți de calcarul alb devenind piatră suport pentru altă generație de mușchi și procesul se repetă zi de zi, an de an, veac de veac….

Prima Cascadă Beușnița se află la 30 de minute de lac, după indicatoarele turistice, după mine la 20 de minute, atât ne-au fost nouă necesare să parcurgem distanța dintre ele. Nu era multă lume acolo, nici multă apă, câteva firicele ce coborau cei 15 metri pe care îi are peste mușchii de un verde aprins, am coborât și noi cât mai aproape de apă, câțiva stropi nu deranjau în acea zi însorită…. Am prins o perioadă când la cascadă am fost doar noi doi, cred că era ora mesei și turiștii aveau alte preocupări, la întoarcere nu a mai fost așa, lume buluc!! …

Mai multe poze, mă gândeam cum arăta în pozele în care apa curgea în șuvoaie puternice, și am urcat încet prin dreapta, deasupra ei, la o altă cascadă tot cu mușchi, sora mai mică…. De aici am ajuns și în buza de sus a cascadei și am văzut câțiva turiști și cu copii, ne-au văzut și ei și au venit apoi sus după noi… Le-am spus de a doua cascadă și am plecat împreună spre ea… Apoi am continuat urcușul, lejer pe o potecă nemarcată aflată pe malul drept al Beușniței: Praguri de travertin, mici Cascade, Bazine, traseu deosebit și după vreo 20 de minute am ajuns la două mici Iazuri cristaline, o scurtă pauză pentru pozare și în 3 – 4 minute am ajuns la Cascada Beușnița 2, cascadă deosebită…. Avea două jeturi, căderi mari de apă, ce nu se vedeau în totalitate, a trebuit să mergem prin apă pentru a vedea și poza bine a doua cădere și ciuperca, de neratat!! …. Mă bucur că am fost acolo, la cele două iazuri dacă nu erau tinerii era să renunțăm, capii celor două familii au mers mai departe și au dat un semnal, am făcut echipă bună, noi că le-am dat informația, ei că au perseverat… Nu am întâlnit pe nimeni pe acest traseu, puțini cunoscători!! ….

Întoarcerea am făcut-o pe același traseu, alte opriri și poze mai puține, pe unde oprisem și pozasem la ducere, și, pe la ora 16, am ajuns la Păstrăvăria unde lăsasem mașina. Am revenit pe drumul forestier și cam la mijlocul lui am oprit pentru a vedea Cascada Văioaga, ultimul obiectiv al acelei zile. Nu se poate rata pentru că este pe toate hărțile rutiere, există și un indicator pe dreapta spre cascadă, iar pe drumul îngust se văd de departe multe mașini oprite deasupra apei.

Cascada impresionează prin căderea vijelioasă, spectaculoasă, de vreo șase metri, a apei cristaline a Râului Bei ce se grăbește spre Nera, făcând aici o pauză într-un ochi turcoaz de apă limpede. Vegetația de pe pietrele calcaroase, apa limpede în care se oglindește cerul, verdele muschiului și al frunzelor, stâncile scunde și picăturile de apă răcoritoare crează aici un loc special, o atmosferă de basm.

Traseul, atât cel auto cât și cel pietonal, nu este prea dificil, l-am făcut fără mari eforturi, am întâlnit mulți turiști. Mai adaug doar că drumul de la Podul Bei la Păstrăvărie poate și merită să fie făcut cu mașina, nu pe jos. Îmi amintesc, a doua zi când am revenit la Pod, era spre amiază, o familie întreagă, bunici, părinți și copii, venită cu mașinile, voiau să plece pe jos spre lac, primiseră informații că drumul este prost și se cam codeau. Soțul le-a spus cum este drumul până la păstrăvărie, eu că pierd timp prețios pe jos și practic nu au ce vedea în mod special, ne-au ascultat și au plecat bucuroși și liniștiți și recomand celor ce ajung acolo să facă traseul complet, prima parte cu mașina….

Am continuat apoi drumul spre Casa Borcean cazarea noastră din Sasca Montană.

A fost o zi plină de frumuseți, ultima zi în care ne-am plimbat în condiții normale pentru că, ajungând la cazare am observat ceva peste care, cu câteva ore mai înainte, trecusem destul de ușor.

Plecând de la cele două iazuri de lângă Beușnița 2 nu l-am mai auzit pe soțul meu în spatele meu, eu sunt cea care merge prima la urcare, la coborâre se schimbă, nu prea îmi place, uneori îmi este și teamă… Uitându-mă înapoi l-am văzut ridicându-se dintre niște crengi căzute la pământ. Ne-am continuat plimbarea dar când am coborât din mașină la Casa Borcean am văzut că schioapătă destul de bine, iar în cameră că, la piciorul stâng, avea două glezne. Repaus total, picior ridicat și multă apă rece, …. Următoarele plimbări au avut un ritm mult mai lent, trasee mai scurte și mai puțin accidentate, pauze mai lungi și mai dese, dar excursia a fost un succes….

Pentru mine a fost ceva deosebit, niște frumuseți ascunse, pe care le-am văzut pentru prima dată și pe care nu le voi uita…

---

VIZUALIZĂRI: 1097 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI