ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.09.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
AUG-2020
Prieteni
6 AD. + 1 COPII -- v: 10
Raport PREȚ/CALITATE:
REZONABIL

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
70.00%
Satisfăcător
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
76.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

„La Cristi” în Bran – un decor drăguț

TIPĂREȘTE URM de aici

Localitatea Bran a atras permanent vizitatori din întreaga țară și străini de peste hotare prin frumosul monument încărcat de istorie și învăluit în legendă numit Castelul Bran. În jur se mai află și alte obiective importante care pot fi vizitate și pe care le-am expus într-un articol sinteză din 2015 (vezi impresii), cu precizarea că între timp Muzeul „Vama Medievală” a dispărut, iar Muzeul Satului Brănean (vezi impresii) e închis din motive de retrocedare a terenului.

Hoinărind la jumătatea lunii august prin zona satului Șimon, situat la poarta Branului (vezi impresii), am făcut o incursiune scurtă de 2 ore în centrul Branului din motive simple de potolire a foamei. Comuna Bran nu a scăpat încă de aglomerația auto de pe DN 73, în localitate se lucrează în continuare la refacerea drumului. De asemenea, bâlciul comercial de la intrarea în castel era la fel de animat ca și în anii trecuți, purtarea măștii de protecție fiind opțională, în funcție de responsabilitatea fiecăruia.

Mă așteptam să fie aglomerat în Bran, văzusem și la tv mulțimea de oameni care au ieșit să se plimbe mai ales în weekend la principalele obiective turistice ale țării. Am zis să ne încercăm norocul la una din terasele din centru, cu câțiva ani în urmă fusesem mulțumiți de serviciile terasei Burg (vezi impresii) – acum numărul de mese de pe această terasă se reduseseră și erau toate ocupate. La câțiva pași distanță aveam să descoperim altă terasă-restaurant numită simplu „La Cristi” – restaurant cu specific românesc și unde am avut norocul să găsim o masă mai mare liberă.

Adresa oficială este str. Valea Porții nr. 1, chiar în bucla pe care o face drumul național în centrul Branului, la trei pași de iarmarocul cu de toate. Parcare la liber chiar în zonă e mai greu de găsit, eventual peste drum în parcarea cu plată.

Terasa este atașată unei case vechi și beneficiază și de etaj, accesul efectuându-se pe o scară masivă din lemn împodobită cu diverse obiecte decorative din fier. Mobilierul este din lemn, la parter un întreg perete fiind casetat și în fiecare firidă este amplasat un obiect de decor: farfurii de ceramică, râșnițe, ulcioare, mașini de tocat, fiare de călcat, mojare metalice, sifoane, ceasuri. Barul e construit din bârne groase din lemn, mușcate roșii înveselesc întreg ansamblul de lemn.

Meniul e destul de consistent, împărțit în rubricile obișnuite, tipărit pe foi A4 introduse în folii de protecție și legate. Am studiat rapid înscrisurile și ne-am hotărât asupra următoarelor: ciorbiță de burtă (16 lei + 3 lei smântână și 1 leu ardeiul iute), tocăniță de văcuță cu mămăligă (35 lei), piept de pui la grătar (25 lei) cu cartofi prăjiți (7 lei) și salată de ardei copți (10 lei), ceafă de porc la grătar (25 lei), mititei (4,5 lei/buc.). Băuturile au sosit primele cum era și normal: cafea espresso (6 lei), bere cu lămâie și bere normală retro (9 lei/500 ml), suc neacidulat și acidulat (8 lei/0,25 ml). Desert nu am mai comandat deoarece ochisem chioșcul celor de la „Mama Cozonacilor” de unde am luat ceva plăcinte, bezele de casă, un colac secuiesc, sărățele cu care ne-am delectat la locul de cazare – Casa Lavinia din Șimon (vezi impresii).

Timpul de așteptare a fost de circa 30-35 minute (ciorbele și băuturile au venit ceva mai repede), după care ne-am apucat de analizat și mâncat. Preparatele erau fierbinți, porțiile potrivite ca mărime, dar nu ne-au impresionat cu nimic – o mâncare obișnuită. Chiar ceafa de porc și pieptul de pui la grătar nu au fost bine făcute, erau cam „în sânge” . Tocănița de vițel a fost destul de bună, salata de ardei copți mi-a plăcut, dar cei mai buni, foarte gustoși, au fost mititeii.

Chelnerițele purtau mască, dezinfectau mesele după fiecare client și s-au purtat cu amabilitate deși se vedea pe fața lor că sunt obosiți. Toaletele se află în interiorul casei și sunt curate.

Raportul calitate-preț nu este prea echilibrat, prețurile preparatelor sunt destul de mari, mâncarea fiind una obișnuită cu mici deficiențe. Cu toate acestea terasa era mereu plină având în vedere numărul mare de turiști aflați în Bran. În schimb decorul terasei e drăguț :)

Recomand această unitate de alimentație publică în măsura în care nu găsiți loc liber în altă parte sau la un restaurant pe care îl cunoașteți deja.

Alegeri inspirate!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 10.09.20 12:35:49
Validat / Publicat: 10.09.20 14:07:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.

VIZUALIZĂRI: 1944 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Și terasa de sus era frumos decorată.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

mprofeanu [11.09.20 21:41:49] »

@tata123:  Arată bine totul, bunătățile servite, decorul, prețurile așa cum bine precizezi sunt acceptabile, profită că zona este înțesată de turiști... trec de atâtea ori pe acolo, în sezoane diferite și de mai multe ori pe an, drumul spre Brașov... "a doua mea casă"...

tata123 🔱 [12.09.20 16:27:17] »

@mprofeanu:  Mulțumesc pentru vizită. Într-adevăr restaurantele din centrul Branului profită de amplasare și de numărul mare de turiști care vizitează Castelul Bran pentu a ține sus prețurile. Din păcate în unele cazuri sumele cerute pentru preparate nu se justifică prin calitatea mâncării și serviciile oferite.

Zona Branului e încântătoare și ne oferă multiple posibilități de petrecere a concediului/vacanței.

Numai bine! ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore [23.09.20 13:30:58] »

@tata123:  Raportul calitate-preț nu este prea echilibrat, prețurile preparatelor sunt destul de mari, mâncarea fiind una obișnuită cu mici deficiențe.

Dar bucatele isi indeplinesc scopul de a potoli foamea drumetilor care calca pragul lui Cristi! ​

Acum, pretul il face amplasamentul, gradul de aglomerare al statiunii, apropierea de obiective!

Si atata vreme cat clientul plateste oricat i se cere, acest "obicei" va dainui.

Ca si local, arata bine! Cam prea incarcat ca si decorare, dar rustic si curat. ​​​

tata123 🔱 [23.09.20 14:31:07] »

@Zoazore:  Mulțumesc pentru vizita. Terasa exterioară arată într-adevăr bine, lemnul este piesa de rezistență, obiectele decorative sunt în acord cu tema rustică, florile roșii „îmbracă” excelent peisajul.

Până la urmă noi am ales locul unde să mâncăm și nu a fost atât de rău, drept dovadă notele. Amplasamentul și împrejurimile influențează mult prețurile și gradul de ocupare, de unde rezultă și graba de a-i servi pe toți = mici deficiențe de preparare. Totul e bine când se termină cu bine!

O toamnă frumoasă! ​​

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în zona Bran?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.064694881439209 sec
    ecranul dvs: 1 x 1