ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.08.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 26.09.17
STATUS: SENIOR
LUNA
JUN-2020
Familie
4 AD. + 4 COPII
Raport PREȚ/CALITATE:
DEZASTRU

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
0.00%
Sub orice critică
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CADRUL NATURAL:
37.50%
Mai degraba nemulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
29.17%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Plaja Corbu, un loc frumos dar plin de țepi și țepe

TIPĂREȘTE

După un 2020 cu atâtea luni de privit mai mult pe geam și la ecrane decât prin parbriz și obiectivul aparatului, cred că este generalizată setea de aer liber.

Și fiind deja vară de câteva săptămâni bune, ne-am gândit să vedem marea și plaja.

Și ce loc putea fi mai bun decât plaja Corbu, unde ne gândeam că putem păstra distanța regulamentară și suntem oarecum feriți de neplăcerile din stațiunile românești: aglomerație de șezlonguri până-n buza apei, gunoaie în apă și pe plajă, ambulanți sau terase gălăgioase.

Așadar ne-am trezit devreme și cu proviziile făcute de cu seară (fructe, sandvișuri și alte gustări plus ceva rece de băut la ladă) i-am dat bice către Corbu. Am urmat A2 rapid, apoi bucata din” A4” către Ovidiu și după ce am traversat Lumina și Năvodari am luat-o către nord spre Tulcea. După zona rafinăriei, chiar în curba ce ocolește lacul Corbu se desprinde în dreapta un drum pietruit pe vremuri dar bombardat acum care ne-a condus târâș grăpiș până la complexul Răsărit de Soare pe care l-am evitat către nord. Peste acești 2-3 km trece orice mașină dar cu grijă, nu este nevoie de 4x4 sau de gardă prea mare, doar de răbdare și atenție.

Am găsit o zonă cu rulote lângă care am parcat gratis, aproape de terasele Luna de Corbu și Popasul pescarilor, în ideea să și mâncăm ceva cald în zonă și să nu ne mai foim până seara.

Plaja am găsit-o așa cum o știam: plină de scoici și buruieni țepoase dar fără alge și gunoaie, deși din ce am pozat și spre nord către Corbu și spre sud către capul Midia locul era departe de pustietatea pe care o avea cu ani în urmă când îl vizitasem.

Însă după câteva ore de bălăceală apare și foamea, care cu toate gustările din bagaj și-a cerut drepturile.

Drept pentru care am apelat la varianta comodă, aflată la 150m: Popasul Pescarilor (Cherhana la Casa Veche).

Localul este situat în apropierea complexului Răsărit de Soare, circa 200m pe drumul spre nord, chiar la una din barierele către plaja Corbu, lângă cherhanaua Luna de Corbu.

Este organizat ca o terasă cu 3 nivele, unul pe plajă iar celelalte două cu o anumită elevație ce asigură o priveliște frumoasă către plajă și mare.

Am găsit loc destul de repede și am comandat, începând ușor ușor să să devenim conștienți de contrastul între scorurile din meniu și realitatea din local. Pe vremuri părea să fie destul de frumos amenajat locul, însă în iunie 2020 se prezenta într-o stare nu foarte bună, de la amenajări la decorațiuni: geamuri de apărare lipsă și mobilier destul de degradat.

În plus, detalii ușor rezolvabile cu puțină bunăvoință (cuie expuse, așchii sau muchii rupte lăsate așa) și curățenia lăsau foarte mult de dorit: praf peste tot, nimic nu părea măcar șters dacă nu curățat.

După vizita la o baie mizerabilă m-am convins: nu e dorință. Pentru că nu se poate, mai ales în vreme de epidemie, să te prezinți în halul ăsta.

Am greșit și n-am plecat pentru că le era foarte foame copiilor iar fetele au decis să acordăm încă prezumția că pot face ce trebuie măcar în continuare.

Și am continuat să așteptăm la masă... și-am așteptat... o mai chemam pe singura chelneriță care trecea pe acolo rar, o mai întrebam de comandă, ea dispărea... și tot așa.

Preparatele au sosit separat și incomplet, nu știu dacă fata cu servirea sau cei de la bucătărie sunt de vină.

Ciorbele au fost destul de bune, la fel celelalte preparate din pește, acceptabile. Din păcate toate au fost aduse haotic, 2 persoane terminau felul doi când a venit comanda altuia dintre noi (cerute în același timp).

Asta în timp ce lipiile cerute nu au mai venit deloc, dar au apărut” miraculos” pe nota de plată.

Iar cartofii mediocri congelați și salata cuiva din grup (comandate odată cu toți ceilalți, să fie clar) au venit abia la sfârșit, după cel puțin o oră de stat în local, când am solicitat nota.

A fost nevoie să o căutăm pe chelneriță prin local să cerem nota.

Am solicitat bon fiscal, a chemat pe cineva care ne-a dat același răspuns șmecheresc: e casa de marcat stricată, dacă dvs.” chiar aveți nevoie veniți peste câteva ore, am chemat pe cineva să repare” .

A fost nevoie să vină și să plece de vreo 3 ori chelnerița pentru că ba venea cu bilețele pe care era scrisă de mână consumația, ba erau greșeli (apăreau preparate în plus). Într-un final, enervați de atâta incompetență dar și de faptul că se scurseseră 2 ore de la venire m-am ridicat și am mers în interior unde am achitat și mi-am folosit tot calmul posibil să nu le spun mai mult decât ce ne-a deranjat.

La care madama de la bar a pufnit și m-a privit cu mare dispreț, spre deosebire de chelneriță care măcar părea să fie conștientă de greșelile făcute.

Am plecat cu mare sictir și doar marea caldă și bucuria copiilor pe plaja frumoasă a făcut ca acest prânz să nu ne strice ziua.

Drept urmare am scris despre greșeala noastră poate alții nu o vor repeta.

Am găsit Popasul Pescarilor sau Cherhana la Casa Veche (cum scrie pe fițuicile primite în loc de bon) ca o terasă mizeră și evazionistă, cu mese neșterse, prăfuită și degradată, în care nu am văzut o mănușă sau o mască la vreun membru al personalului și nici o urmă de respectare a regulilor din timpul epidemiei. Cu prețuri de Mamaia bineînțeles.

Dealtfel evaziunea pare la ea acasă în acea zonă, nici la Bunicul Trăsnit nu am primit bon până n-am insistat prelung și m-au pus să aștept un angajat capabil” să-l bată” .

Deja devine un obicei în România, deși natura este minunată, omul strică - în cazul ăsta doar comercianții evazioniști, pentru că aici măcar turiștii păreau civilizați :)


[fb]
---
Trimis de Kavarnap in 19.08.20 14:07:05
Validat / Publicat: 19.08.20 14:47:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CORBU / CAPUL MIDIA.

VIZUALIZĂRI: 4195 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Kavarnap); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 4 pitici care se bucură de apa caldă rămasă pe plajă într-o minilagună
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14400 PMA (din 16 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

crismisPHONE
[19.08.20 23:41:38]
»

Și totuși, cum e la "Bunicul trăznit"?

Am tras o fugă la mare în weekend-ul trecut, mai mult ca să ne întâlnim cu fiica noastră, care era cu prietenii la camping, "La Hahamace". Am mâncat până la urmă la Vadul Pescarilor (plaja Vadu) și la Cherhanaua Tasaul, ambele locații fiind testate de noi anterior, cu succes.

În weekend-ul ce urmează avem o rezervare la Corbu și mă gândeam să nu ne mai trambalam prea departe pentru masă. ​

KavarnapAUTOR REVIEW
[20.08.20 09:14:21]
»

@crismis:  Noi la” Bunicul Trăsnit” am fost doar să cumpărăm câteva lucruri pe care le-am luat pe plajă.

Prieteni care merg mai des în zonă însă ne-au povestit că au avut experiențe amestecate acolo: și bine dar alteori rău.

Povestindu-le cum a fost la Popasul Pescarilor (Cherhana la Casa Veche),   am căpătat o reacție de” da, cei de acolo sunt recunoscuți că-și bat joc” . Bine c-am aflat după ce am fost!

Prietenii noștri ne-au spus că a fost OK și au luat masa de mai multe ori la localul de lângă, Luna de Corbu. Sau că e decentă și terasa din complexul Răsărit de Soare.

crismis
[20.08.20 10:31:11]
»

@Kavarnap:  Ok, mulțumesc frumos! Sper să vin cu impresii proaspete!

KavarnapAUTOR REVIEW
[20.08.20 10:38:57]
»

@crismis:  Îmi pare rău că nu pot recomanda personal ci doar din auzite, eu nu prea mă omor după pește și cherhanale.

Distracție plăcută și sper să nimeriți la masă mai bine decât noi

krisstinnaPHONE
[20.08.20 11:23:41]
»

@Kavarnap:  Poza 10 mă unge pe suflet, bucuria copiilor este cel mai frumos dar primit de părinți

KavarnapAUTOR REVIEW
[20.08.20 16:09:13]
»

@krisstinna:  Sincer să fiu copiii au fost motivul pentru care ne-am dat peste cap să stăm acea zi la mare cât mai mult (cumpărături și pregătiri de gustări și fructe seara, trezit devreme și condus 3 ore ca să avem de unde ne-ntoarce seara).

Și a fost pe sufletul lor: apă caldă, valuri de care să se bucure, soare plus acea lagună cu apă fiartă

Oricum, când alegem unde mergem la mare, dorințele lor primează

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, Kavarnap
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncam în zona Corbu-Midia? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.10214400291443 sec
    ecranul dvs: 1 x 1