ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.01.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
TIMP CITIRE: 6 MIN

Obiective turistice și nu numai în zona Sâmbăta de Sus – sugestii

TIPĂREȘTE

În sprijinul participanților la Întâlnirea AFA 2020 am alcătuit acest material care conține îndrumări pentru cei care doresc să viziteze obiective din Țara Făgărașului și împrejurimi. Chiar dacă unii s-au înscris în excursiile deja stabilite poate există disponibilitate în ziua sosirii/plecării pentru a trece pragul altor atracții turistice, mai ales că sunt utilizatori care ți-au exprimat dorința de a veni de joi. Voi începe prezentarea din Est spre Vest, din zona Râșnov-Bran spre Făgăraș-Avrig

Un areal binecunoscut de iubitorii muntelui și a istoriei este cel cuprins între Bran și Râșnov. Castelul Bran e deja un obiectiv arhicunoscut și vizitat atât de români, cât și de oaspeți din străinătate. Fortificația inițială ridicată de cavalerii teutoni în veacul al XIII-lea a fost refăcută de sași din piatră 150 de ani mai târziu; în 1920 castelul e dăruit Reginei Maria, iar în 1956 devine muzeu, rol păstrat până astăzi. Epopeea retrocedării monumentului după 1989 este lungă și încălcită; după ce moștenitorul preia castelul Bran obiectele originale din colecția regală sunt mutate în anul 2009 la Muzeul „Vama Medievală” care la rândul său e retrocedat și patrimoniul său valoros pornește din nou la drum în 2016. Actualmente piesele sunt găzduite în clădirea unei foste pensiuni din Bran. Vă invit să vizitați rapid și Muzeul Satului Brănean (vezi impresii) fiindcă și aici au intervenit retrocedările și nu se cunoaște soarta căsuțelor străvechi.

Cetatea Râșnov nu mai are nevoie de prezentare, e impresionantă, spectaculoasă, plină de farmec medieval. În apropiere găsiți parcul tematic care a succitat imaginația copiilor și adulților: Dino Parc (vezi impresii), modernizat și îmbunătățit în ultimii ani. La câțiva kilometri distanță de Râșnov puteți vizita biserica fortificată din Cristian (vezi impresii), o localitate întemeiată cum se putea altfel decât de sași cu secole în urmă. Cei care se îndreaptă spre Făgăraș pe DN1 (E68) se pot opri în centrul orașului Codlea unde biserica fortificată atrage cu siguranță atenția. Un articol complet despre ce puteți vedea în zonă citiți aici: vezi impresii.

Cei care doresc să urmeze un drum pitoresc, destul de puțin circulat, cu vedere spre creasta munților Făgăraș pot urma DN73A până la Șercaia, apoi DJ 104A prin Șercăița-Recea-Sâmbăta de Sus. De-a lungul acestei șosele există o mulțime de puncte de interes naturale, istorice ori religioase. Putem începe cu o drumeție pe Cheile Zărneștilor (vezi impresii): pereți de stâncă prăpăstioși, un fir de apă care apare și dispare, mici grote care se cască în versanți, decor de film în care Mărgelatu a făcut spectacol, etc. E puțin probabil să aveți timp de o drumeție de 2-3 ore, depinde mult de starea vremii, dar obiectivul merită menționat.

O oprire importantă puteți face la Mănăstirea Șinca Veche o zonă învăluită în mister, două biserici rupestre așezate în preajma unei așezări dacice preromane (vezi impresii). Vizita la complexul rupestru Șinca Veche se poate completa cu o scurtă rugăciune la Schitul „Sf. Nectarie” aflat în același loc. După această incursiune puteți aloca 20 de minute Morii de apă din Ohaba (Moara cu Noroc e prezentată de @Dan&Ema în 2015: vezi impresii). În zona Șercăița-Bucium se află Poiana Narciselor, rezervația naturală din Dumbrava Vadului.

Cetatea Făgărașului e unul din cele mai importante monumente medievale păstrate din Transilvania și chiar la nivel de țară. Cetatea de piatră atestată documentar în secolul al XV-lea și transformată în timp e impresionantă, iar muzeul e deosebit. Am vizitat-o cu mulți ani în urmă, înainte de ultimele restaurări. În apropierea orașului se pot vedea movilele de la Șona, misterioase ridicături piramidale de pământ (aventuri povestite de @CrazyMouse: vezi impresii și @buterfly: vezi impresii).

În zona submontană a Făgărașilor găsim câteva lăcașuri monastice: Bucium, Berivoi (vezi impresii), Dejani, schitul „Sf. Ioan Botezătorul”. Din zona schitului menționat, din Breaza, se poate ajunge la Cetatea „Negru Vodă” - ruinele unei cetăți medievale atribuită de tradiția populară legendarului Negru Vodă (bunaziuafagaras.ro/cetate ... ievod-misterios).

În satul Lisa puteți descoperi arta industriei textile tradiționale: complexul „La vâltori” (vezi impresii). Putem vedea „pe viu” tehnica prelucrării lânii, instalațiile tradiționale fiind acționate de forța apei.

Zona Sâmbăta excelează prin prezența Mănăstirii Brâncoveanu (vezi impresii), un ansamblu religios și arhitectonic de mare valoare. Un loc deosebit este herghelia Sâmbăta, o „pepinieră” a cailor lipițani încă din secolul al XIX-lea (prezentare și fotografii reușite la @Dana2008: vezi impresii). În localitatea Sâmbăta de Sus găsiți conacul/castelul Brâncoveanu, cu pivnițe din veacul al XVIII-lea, restaurat, dar închis.

La 12 km distanță de stațiunea/mănăstirea Sâmbăta găsim Muzeul etnografic „Dimitrie Gusti” din Drăguș (vezi impresii), un sat explorat de marele om de cultură în timpul campaniilor sociologice din 1929.

În drum spre Cârțișoara ne putem abate pe la Păstrăvăria Albota, un complex binecunoscut, o afacere înfloritoare în domeniul turistic (agerpres.ro/social/2014/1 ... usescu-12-33-38). În satul Cârțișoara nu trebuie să ocolim Muzeul sătesc „Badea Cârțan” (vezi impresii), expoziția și căsuța tradițională reflectând viața unui patriot.

Trecând pe cealaltă parte a șoselei DN1 ajungem la abația cisterciană de la Cârța (Kertz) (vezi impresii), ruinele unei mănăstiri interesante întemeiată de un ordin călugăresc catolic francez în secolul al XIII-lea. Turnul, fațada fostei biserici cu acel gol rotund al rozetei, portalul de acces – toate creează o imagine deosebită.

Ne apropiem din nou de zona Sâmbetei, traversăm Oltul și rulăm pe DJ 105. Vom descoperi o serie de biserici fortificate săsești, peisaje drăguțe, dealuri, păduri și sate până la Agnita (vezi impresii). Se detașează biserica fortificată din Cincșor și biserica fortificată din Cincu. La Cincu veți descoperi familia Boghian, ghizi de valoare în istoria satului și a bisericii (vezi impresii). La Dealu Frumos se află așa-zisul centru geografic al țării, semnalat printr-o tăbliță (se pare că centrul geografic al Romîniei se află lângă orașul Făgăraș – transilvaniareporter.ro/r ... entrul-romaniei).

Pe lângă aceste obiective turistice avem posibilitatea alegerii unor drumeții montane (muntii-fagaras.ro/trasee) spre versantul nordic al Munților Făgăraș.

Concluzii. Numeroase sunt obiectivele turistice și punctele de atracție în Țara Făgărașului, cu siguranță fiecare dintre noi vom alege pe cele care ne plac/ne interesează. O parte din cele enumerate mai sus sunt accesibile ori nu din cauza condițiilor meteorologice. Să ne vedem cu bine și să fie vreme frumoasă.

Alegeri inspirate!

P.S. Orice alte sugestii și completări sunt binevenite.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 23.01.20 12:49:59
Validat / Publicat: 23.01.20 15:54:08

VIZUALIZĂRI: 769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Interior biserica fortificată din Cincu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45 PMA (din 45 voturi)

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX [23.01.20 15:51:03] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "2020 - Întâlnire AFA Sâmbăta de Sus, ÎNTÂLNIRILE AFA" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

[Rubrica inițială: Descoperă România!]

Îmi pare mult mai potrivit aici, chiar dacă e dezavatajat (nemeritat) prin regimul așa-zis ”offtopic” al rubricii - care impune voturi doar simbolice...

michaela_1961 [23.01.20 17:29:50] »

Mulțumim mult de tot! Foarte utile informațiile.

Dan&Ema [23.01.20 20:19:23] »

@tata123:

Felicitari pentru acest ghid foarte util si complet (poate mai completez ca ai lasat invitatia deschisa ????).

Mi-ai amintit de locuri vizitate dar ai scos in evidenta si “ lipsurile “ mele, fara sa le divulg acum.

Ma bucur ca ai amintit de Moara cu Noroc din Ohaba si ca mi-ai facut reclama neconditionat. Tot neconditionat ma achit cu “ recunoscuta “ palinka.

Numai de bine! Astept sa ne revedem nu numai din mers in statia de tramvai! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][0 vot]
Dan&Ema [23.01.20 20:29:12] »

@tata123:

Tocmai spune la TV ca Muzeul Branean e in pericol datorita unui teren in litigiu!!! ☹️

Michi [24.01.20 20:51:51] »

În apropierea Sâmbetei de Sus la 4-5 km este comuna Lisa, locul de naştere al scriitorului Octavian Paler.

La 25 de km de Sâmbăta de Sus se află oraşul Victoria în care mi-am făcut stagiatura de inginer chimist în anii 1958-1960. Locuiam în colonie, un cuartal de case de tip gruzin construite pe timpul când Combinatul Chimic se numea I. V. Stalin. După moartea acestuia s-a denumit C. Ch, Victoria. Producea acid sulfuric, îngrăşaminte chimice şi nitroglicerină. Era enorm, se întindea până în munţii Făgăraş. Aici lucrau câteva mii de oameni. După desfiinţare şi formarea unor mici întreprinderi, oraşul practic a murit - aşa l-am revăzut prin 2010.

În apropierea oraşului Victoria pe drumul spre Sâmbăta de Sus în comuna Drăguş în anii 1958-59 au fost spânzuraţi câţiva partizani

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
BOGDAN DSN [28.01.20 20:55:17] »

@tata123: Știi cumva în ce stare este drumul DJ 104A? Văzusem și eu acest drum (de fapt google maps îl oferea ca variantă), dar dacă nu e decent, nu m-aș risca.

Mulțumesc.

Dan&Ema [28.01.20 22:33:05] »

@BOGDAN DSN:

Eu am mers pe 104A de mai mukte ori, e drept nu in ultimul an. L-am gasi mereu asfaltat pe alocuri denivelat. Se merge bine

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
traian.leuca † [28.01.20 23:57:09] »

@BOGDAN DSN: Eu l-am parcurs în noiembrie anul trecut şi se circulă destul de bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
cucu* [13.02.20 00:20:01] »

@webmasterX: minunat!

tata123 🔱 [13.02.20 13:10:10] »

@BOGDAN DSN: Acum câțiva ani (2016) drumul se prezenta în stare bună (asta însemnând totuși existența denivelărilor și a gropilor pe ici-colo) și era destul de puțin circulat. Probabil că și-a păstrat aceleași caracteristici după cum spune și @traian.leuca

Am lecturat un articol care anunță reabilitarea „drumului de sub munte” (DJ 104A, Perșani-Victoria) în următoarele 33 luni (bizbrasov.ro/2019/08/22/c ... -acest-contract).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
mishu [30.03.20 23:16:38] »

@tata123: Ramane in vigoare pentru data viitoare . Oricum, o buna ghidare, votat cu mare drag.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cucu*, Dan&Ema, Hsilva, michaela_1961, Michi, mishu, tata123 🔱
Alte articole din această RUBRICĂ2020 - Întâlnire AFA Sâmbăta de Sus:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054461002349854 sec
    ecranul dvs: 1 x 1