Pe uscat, pe apă și prin aer, opțională din, prin și la Istanbul

TIPĂREȘTE

Fâțâiala turcească mi-am ales-o singură, ce-am avut în plan s-a concretizat fără stres și socoteli, neștiind că voi întâlni un super ghid care o să ne încânte maxim cu poveștile și glumele lui. Cum am spus în articolul anterior - vezi impresii, doream doar Dolmabahce și Bosfor, am primit o ofertă de la recepționerul cu care mi-am băut cafeaua la 4 dimi, deloc ieftină oferta, dar am eliminat taxi din peisaj și aveam toată ziua ocupată cu plimbări prin locuri necălcate de noi.

La 8:15 m-am pomenit cu recepționerul pe terasă, era însoțit de un tip tânăr și foarte înalt. „Madam’, el v-a fi ghidul până la Dolmabahce, o zi frumoasă vă doresc”. :) Ni s-au alăturat două perechi de tineri români, cazați și ei la Grand Naki. La 8:30 urcăm într-un microbuz și ne îndreptăm spre mare, mai adunăm în drum câțiva turiști, două doamne din Georgia, un columbian, o braziliancă, în total eram 10 mușterii.

Programul excursiei era plin, aveam ziua aglomerată, pe uscat, pe apă și prin aer, cam așa suna itinerariul nostru. În preț au intrat: transportul pe uscat, serviciile ghidului, vizită la Dolmabahce, plimbare pe Bosfor, Kucuksu Palace, Pierre Loti, telecabina și un pic de lălăială cu mașina pe malul mării. Fără lichide sau haleală, totul era doar plimbăreală. :p Nu am fost stresați sau grăbiți de ghid, n-am fost alergați, totul a fost de bun simț. Am să mă opresc să detaliez un pic doar acolo unde consider că nu sunt mii de litere scrise deja pe sait. Așadar,

Coborâm în Beșiktaș pentru a vizita Dolmabahce. Ghidul înalt predă ștafeta unui turc mărunțel, Taner, un tânăr serios, cu bun simț, bun vorbitor de engleză, un excelent povestitor, a fost cireașa de pe tort, ne-a făcut ziua minunată. <:-P

Despre palatul Dolmabahce s-au înșirat multe impresii, n-am să scriu separat despre palat, timpul nu-mi permite și nici nu-mi plac datele tehnice copiate, mă obosesc.

Azi povestim scurt (sper :D) despre această excursie variată, ne plimbăm pe granița dintre Asia și Europa.

Deci, facem cunoștință cu Taner, ne prezintă câteva date tehnice despre palat, ne îndreptăm spre intrare, așteptăm audio-ghidul promis, intrăm în curtea palatului cu instrucțiunile făcute, căștile erau deja fixate în urechi. Ne-am plimbat prin grădini, printre flori, fântâni, bibilici și mulți chinezi >:(, timp în care Taner ne-a introdus în lumea grandorii palatului, un veritabil simbol al autorității otomane, o aroganță a vremurilor trecute și nu numai (părerea mea). Nu știu câți „wow” am scos din mine pe parcursul vizitei acolo, atâta furăciune aurită nu văzusem la Topkapi:-?? . Ei, vremuri demult apuse... Am admirat și-am fost cuminte, n-am făcut poze pentru că nu este permis.

Copleșită de minunățiile din palat, am ieșit în curte, ne-am alăturat celorlați turiști. Aveam răgaz să mergem la Saat Kule Kafeterya, pe terasa de pe malul Bosforului, pentru hidradare, ceea ce am și făcut. La un moment-dat mă întreabă Taner dacă steagul ridicat de ghidul unui grup de turiști nu e al României. Erau din Moldova turiștii, i-am explicat tânărului nostru ghid diferența dintre steaguri și țări. Nu degeaba am povestit asta, ci pentru a-l lăuda pe el, cel care ne-a călăuzit pașii în ziua cu pricina.

După ceva timp am plecat toți către șosea, un alt microbuz ne-a preluat și-am mers către Kasimpașa, unde ne aștepta Yunus Tur 3, vaporașul care ne plimba preț de câteva ore. Desigur că nu eram doar cei zece turiști, ambarcațiunea s-a aglomerat cu mulți oameni aduși de microbuze, Taner le-a fost ghid tuturor turiștilor plutitori. Vasul nu era foarte mare, avea un bar în interior, o sală de mese, la „subsol” erau toaletele curate, la etaj erau mese, scaune și băncuțe, acolo vântul ne brăzda obrazul dar priveliștea diminua disconfortul creat de curenți, Taner ne povestea de zor și cu patos despre frumusețile de pe malul mării.

Plimbarea pe Bosfor a fost plăcută, în timpul alunecării pe apă am urmat traseul: Golden Horn - podul Ataturk - podul Galata – Topkapi – Dolmabahce - Ciragan Palace - Universitatea Galatasaray - Podul Martirilor 15 iulie – Rumelihisari – Zeki Pașa Yalisi – Podul Fatih – Fortăreața anatoliană (construită în timpul lui Baiazid I pe ruinele unui templu al lui Uranus) – numeroase vile istorice construite pe malul Bosforului de către mari personalități ale Turciei în secolele 18-19, vile aliniate la malul strâmtorii, am oprit în Kucuksu Iskelesi pentru o vizită la Kucuksu Palace.

Kucuksu este o bijuterie dantelată, vizita exterioară era inclusă în prețul excursiei noastre, mă opresc puțin asupra lui pentru a vă scrie câteva cuvinte despre el, deoarece nu este un obiectiv prea vizitat. Aflat pe partea asiatică a Istanbulului, palatul era un loc de întâlnire al sultanilor care mergeau la vânătoare în împrejurimile orașului. Pentru a vizita interiorul trebuia să achităm 20 lire, l-am întrebat pe Taner ce e în interior și am aflat că încăperile sunt goale, mobila europeană era la recondiționat dar puteam admira parchetul din bambus, camerele cu șeminee din marmură italiană și pereții camerelor înalte, tablourile și candelabrele lipseau din peisaj. Astfel încât am preferat să nu pierdem timpul în interior și să ne plimbăm prin grădinile palatului, să ne bucurăm privirea cu gardurile din fier forjat dantelat (superbe), gard cu patru porți, câte una la fiecare latură.

În spatele grădinilor erau toalete, foarte curate, aveau consumabile. Am înaintat pe potecile pietruite, am ajuns la un podeț arcuit, de-acolo am admirat rățuștele jucăușe și vapoarele plimbărețe, o adevărată relaxare prin parcul de la malul mării.

Lângă Kucuksu Iskelesi era o terasă cu același nume, ne-am oprit un pic pentru dulce și hidratare.

După această „escapadă vânătorească” am urcat pe vaporaș, ne-am lăsat purtați de valuri către Moscheea Vanikoy, ambarcațiunea se îndrepta către Kasimpașa, locul nostru de îmbarcare.

De acolo am fost preluați de un alt microbuz, ținta noastră era Pierre Loti pentru prânz și panoramă. Mașina a traversat podul Ataturk, marea ne ținea companie pe partea dreaptă, am admirat cartierul și spitalul evreiesc, biserica bulgărească Sf Ștefan, Taner a subliniat importanța existenței fiecărei religii, punând accent pe libertatea de gândire a fiecărui individ.

Aglomerație mare, urcuș anevoios către Pierre Loti ăsta, noroc cu microbuzul.

Cum turcii fac din bici praștie și din țânțar armăsar, ni s-a povestit că acest Pierre Loti e un romancier francez super amorezat de locuri și de o madamă, a scris ceva de dragoste și uite așa a devenit acest „loc cimitoresc” un obiectiv turistic fascinant :)). Turcaleții se întâlnesc acolo „la o cafea în cimitir”, nu glumesc deloc, asta-i vorba localnicilor. Bine, cam suferea de îndrăgosteală acest romancier =)), era bun prieten și cu Elisabeta, Regina României, din câte citisem eu. Nuvela în care a descris relația lui dificilă cu turcoaica Aziyade a devenit celebră, francezul frecventa cafeneaua de acolo, în cinstea lui cafeneaua îi poartă numele, nume care de fapt e un pseudonim.

Pe platforma de la înălțime e un restaurant fițos, un fast-food și-o cafenea, un hotel și un mic bazar. După un prânz subțire dar bun și-o cafea cu aromă turcească l-am urmat pe Taner spre telecabina care urma să ne plimbe peste morții îngropați în cimitirul Eyup, unul dintre cele mai mari cimitire din Istanbul.

Plimbarea cu telegondola este ca un fâs, drăguță dar nu m-a dat pe spate, m-au cam incomodat mormintele tăcute și sobre, cât stăteam la coadă în interior, am făcut un pic ordine cu turiștii, ba chiar un turc-paznic de acolo mi-a spus că îmi oferă o uniformă și un baston, mă descurcam de minune cu ordinea și disciplina =)) Nu e vina mea, unii turiști sunt indisciplinați, neascultători, nu respectau indicațiile supraveghetorilor. Din telecabină a coborât un pui de om îmbrăcat în prinț, am fost informați că așa se îmbracă băieții după circumcizie.

Coborâm din telegondola cu șase locuri, îl așteptăm pe ghid, ne împrietenisem deja cu românii din hotelul nostru, erau super haioși. Vine tânărul, ne conduce la microbuz, excursia se apropia de final, am călătorit pe malul mării apoi pe lângă zidul vechi al orașului, ghidului îi turuia gura, povestea câte în lună și-n stele, am să vă spun doar câteva lucruri interesante, lucruri omenești:

- în Turcia animalele sunt iubite, când vrei să te muți într-un loc e bine să vezi dacă vecinii au animale și dacă acestea sunt bine îngrijite înseamnă că oamenii au suflet bun, vor fi niște vecini minunați.

-vapoarele sunt vopsite în două culori, pe orizontală, dacă le privim pe apă și observăm doar o culoare înseamnă că sunt încărcate cu marfă, sunt grele

-stagiul militar este obligatoriu în Turcia, tinerii care urmau o facultate efectuau doar șase luni de stagiu, ceilalți un an. Acum nu mai contează studiile, băieții merg în armată doar 6 luni (asta o aflasem și de la un tânăr vânzător din Marmaris).

-numerele la mașină reprezintă numărul orașului, toate sunt scrise în ordine alfabetică și sunt numerotate, deci Istanbul e al 34-lea oraș pe lista alfabetică a Turciei

-câinii nu sunt sterilizați, sunt lăsați liberi pe străzi, au adăposturi pentru cei bolnavii, după îngrijire sunt eliberați

A urmat un șir de povești spuse de ghid, despre mall-uri, poduri și cetăți, despre biserici și moschee, despre acvarii și tuneluri, despre instituțiile universitare, despre Bosforul atât de important în economia orașului și nu în ultimul rând despre bazarele și comerțul turcesc.

Cred că nici în zece escapade în Istanbul nu voi reuși să îmi potolesc curiozitățile despre oameni, locuri și obiceiuri turcești, despre gastronomia lor interesantă.

Ziua nu se sfârșise, am continuat plimbăreala de seară alături de tinerii români, ei l-au convins pe soțul meu să se urce în tramvai, a fost ceva inedit pentru el, noi am circulat mereu numai cu taxi în Istanbul.

A fost o zi plină, o altfel de excursie, astfel încât vă recomand să plutiți prin Istanbul, fie pe uscat, pe apă sau în aer...:*

---

VIZUALIZĂRI: 1274 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI